Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2403/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2403/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2403/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier C. I. R.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror
M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestator S. V., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petentul mai are un dosar cu același obiect pe lista de ședință de la acest termen, respectiv dosarul nr._/280/2015.
Se efectuează apelul nominal în dosarul_/280/2015 unde a răspuns petentul asistat de av. P. D. substituind pe av. oficiu P. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar mandatul în a cărui executare se află petentul.
Interpelat fiind de instanță, petentul arată că își menține cererile, solicitând reducea pedepsei, apreciind că acesta este prea mare în raport de faptul că a fost judecat potrivit procedurii prev. de art. 320 ind. 1 cpp.
Instanța pune în discuție conexarea dosarului_/280/2015 la prezentul dosar având în vedere identitatea de parte și obiect.
Reprezentanta Parchetului și apărătorul petentului, având cuvântul pe rând, arată că sunt de acord cu aspectul pus în discuție de instanță.
Pentru o justă soluționare a cauzei și o bună înfăptuire a justiției, instanța în baza art. 43 Cpp conexează dosarul_/280/2015 la prezentul dosar, întrucât cele două cauze au același obiect și privesc același petent.
Apărătorul petentului solicită emiterea unei adrese către PNT Colibași pentru a se comunica dacă petentul a fost discutat în Comisia de evaluare referitoare la incidența aplicării legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a probei solicitate, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.
Instanța respinge proba solicitată de către apărătorul petentului, apreciind că acesta nu este utilă soluționării cauzei, având în vedere că, așa cum rezultă din mandatul de executare, sentința de condamnare a fost pronunțată după . Noului Cod Penal.
Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp
Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și reducerea pedepsei aplicate petentului, considerând că acesta nu a fost corect individualizată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 22.06.2015, petentul S. V. a formulat contestație la executare fără a-și motiva demersul.
Pe rolul instanței a mai fost înregistrată altă contestație la executare sub numărul_/280/2015 in motivarea căreia a arătat că pedeapsa aplicată este mult prea mare, in condițiile in care a recunoscut toate faptele săvârșite.
Analizând actele dosarului, instanța reține că petentul se află în executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare rezultată în urma contopirii unor pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente.
Instanța reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare în procedura penală (art. 598 C.pr.pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se vizează nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Ca atare, nu poate fi acceptată contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă de fond, ce a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, cum ar fi cuantumul pedepsei aplicate.
În lumina considerentelor expuse, văzând și dispozițiile art. 598 lit. d C.pr.pen, instanța urmează să respingă contestația la executare formulată, ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen, instanța va obliga contestatorul la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 130 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 C.p.p. respinge contestația la executare formulată de petentul S. V., fiul lui Natural și D., născut la 13 August 1987.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la 150 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 reprezintă onorariul pentru av. oficiu.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Președinte,
G. I.
Grefier,
C. I. R.
C.R. 28 Septembrie 2015
← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|