Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3447/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3447/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 15-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 3447/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror A. Boiceanu.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent C. I. N., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu P. M. cu delegație de substituire pentru av. oficiu U. C. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași și s-a atașat copie de pe sentința penală 2184/2015, cu mențiunea modalității și datei rămânerii ei definitive.
Petentul depune la dosarul cauzei un memoriu și, la solicitarea instanței, precizează că menține cererea formulată.
Instanța, în raport de sentința penală atașată, pune în discuție excepția prematurității depunerii cererii.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, precizează că sunt de acord cu excepția pusă în discuție, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit art. 275 al. 2 C.p.p.
INSTANȚA
La data de 07.10.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea formulată de către petentul C. I. N. prin care a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare.
În motivarea cererii petentul a arătat că amânarea este nejustificată.
Din oficiu instanța a dispus atașarea copiei sentinței penale nr. 2184/03.09.2015 a Judecătoriei Pitești din analiza căreia constată că Judecătoria Pitești a respins cererea formulată de către petentul-condamnat și a menținut termenul de rediscutare din data de 16.04.2016. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 333/28.09.2015 a Tribunalului Argeș.
În aceste condiții, rezultă că prezenta cerere este prematur formulată deoarece nu s-a împlinit termenul stabilit de către instanță pentru a putea fi reînnoită cererea de liberare condiționată, sens în care cererea va fi respinsă.
În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. petentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat in cauză inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat Chilimpuși N., fiul lui I. și O., născut la data de 01.12.1981, detinut în P. Colibasi, ca prematur formulată.
Constată că prin sentința penală nr. 2184/03.09.2015 a Judecătoriei Pitești definitivă prin decizia penală nr. 333/28.09.2015 a Tribunalului Argeș s-a menținut termenul din data de 16.04.2016 stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul P. Colibași.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 130 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
Red.A.G.
Tehnored.G.F/18.12.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
---|