Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 542/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 542/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 19-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 542/2015

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

A. Boiceanu

Pe rol judecarea cauzei penal privind pe condamnat S. A., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnatul S. A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, in raport de obiectul cauzei si locul de detenție in care se afla încarcerat condamnatul si având in vedere referatul întocmit de grefierul de ședința, din oficiu pune in discuție excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Pitești in soluționarea cauzei.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției invocate si declinarea asupra soluționării cauzei in favoarea instanței competente, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina acestuia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 17.12.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea petentului S. A. prin care acesta solicită liberarea sa condiționată.

La solicitarea instanței au fost înaintate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: relații scrise comunicate de Penitenciarul G., procesul-verbal nr. 5/06.02.2014 emis de Penitenciarul G., o caracterizare a comportamentului condamnatului.

Totodată, din relațiile telefonice comunicate de Penitenciarul C. a rezultat că petentul a fost rediscutat la data de 12.02.2015 de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului G. și amânat pentru data de 22.05.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale instanța reține următoarele:

Potrivit art. 587 alin. 1 C.p.p. liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Instanța apreciază că textul de lege anterior citat se referă la judecătoria în circumscripția căreia se află locul de deținere în cadrul căruia condamnatul a fost analizat de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

O asemenea interpretare se impune pentru a evita pronunțarea de către instanțe diferite a unor hotărâri contradictorii.

În consecință, constatând că excepția necompetenței teritoriale este întemeiată, având în vedere că petentul a fost analizat de către o Comisie de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului G., instanța o va admite și va declina competența în favoarea Judecătoriei G., instanță în circumscripția căreia se află acest loc de deținere.

Conform art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 47 alin. 1 NCPP coroborat cu art. 587 alin. 1 NCPP admite excepția necompetenței teritoriale.

În baza art. 50 C.p.p. coroborat cu art. 587 alin.1 C.p.p. declină competența de soluționare a cererii de liberare condiționată formulată de petentul S. A., fiul lui P. si A., născut la data de 31.01.1954, deținut in Penitenciarul G., în favoarea Judecătoriei G..

Conform art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 de lei urmând a se achita din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2015.

Președinte,

GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier,

F. S.

F.S. 24 Februarie 2015

Red./dact G.V/27.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 542/2015. Judecătoria PITEŞTI