Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 104/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 14-01-2015

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 104

Ședința publică de la 14 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. D.

Grefier: E. D. O.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul L. V. I. și pe intimatul Penitenciarul Colibași, având ca obiect plângere conform art.104 din Legea 254/2013.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio, conform disp. art. 369 alin. 1 C.pr.pen.

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, în stare de detenție și asistat de av. of. R. Crenguța.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța procedează la audierea petentului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar (fila 16).

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Av. R. Crenguța, pentru petent, solicită admiterea plângerii, apreciind că se poate dispune reducerea pedepsei cu până la 1 lună.

Procurorul, în temeiul art. 104 din Lg. nr. 254/2013, solicită respingerea plângerii formulate împotriva încheierii nr. 960/22.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, ca neîntemeiată și menținerea acestei încheieri, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.

Petentul, personal, solicită admiterea plângerii, arătând că s-a împăcat cu condamnatul B. C., deținutul cu care s-a bătut.

INSTANȚA

La data de 07.01.2015, petentul L. V. I., în termenul prevăzut de lege, a înregistrat la Judecătoria Pitești în temeiul art. 39 din Legea nr.254/2013 o contestație îndreptată împotriva încheierii nr. 960/22.12.2014 a Judecătorului de supraveghere de la Penitenciarul Colibași.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin încheierea nr. 960/22.12.2014 judecătorul de supraveghere de la Penitenciarul Colibași a respins plângerea sa formulată împotriva Hotărârii comisiei de disciplină nr. 380/15.12.2014, prin care a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de două luni.

Petentul consideră că încheierea menționată mai sus este nelegală, întrucât sancțiunea aplicată este prea mare și nu s-a ținut cont de faptul că s-a împăcat cu condamnatul B. C., deținutul cu care s-a bătut.

Instanța, din oficiu, a verificat dosarul comisiei de specialitate din cadrul PNT Colibași și l-a audiat pe petent.

Prin încheierea mai sus amintită, a fost respinsă plângerea petentului L. V. I. formulată împotriva Hotărârii comisiei de disciplină nr. 380/15.12.2014, ca nefondată.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța a constatat faptul că, la data de 22.10.2014, în jurul orei 10:10, în timp ce se afla pe holul secției de deținere pentru efectuarea unei convorbiri telefonice, petentul l-a lovit cu pumnul în zona feței pe deținutul B. C., faptă recunoscută de către petent.

Astfel, s-a constatat că petentul a încălcat dispozițiile art. 82 lit. a coroborat cu art. 100 pct. 3 din Legea nr. 254/2013, în care se arată că persoanelor private de libertate le sunt interzise: „exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului, persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum și a oricăror alte persoane”.

Totodată, instanța reține că de la data încarcerării și până în prezent, petentul a fost sancționat disciplinar de foarte multe ori și nu a fost recompensat.

Instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținută în sarcina sa, iar individualizarea sancțiunii disciplinare aplicată acestuia este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare și cu antecedentele în materie disciplinară ale petentului, respectându-se criteriile de individualizare prevăzute de art. 103 alin. 6 din Legea nr. 254/2013.

În aceste condiții, instanța va respinge, în baza art. 104 și urm. din Legea nr. 254/2013, plângerea petentului-condamnat L. V. I., îndreptată împotriva încheierii nr. 960 a Judecătorului de supraveghere de la Penitenciarul Colibași, ca nefondată.

Va obliga, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat L. V. I. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în baza art. 104 și urm. din Legea nr. 254/2013, plângerea petentului-condamnat L. V. I., fiul lui D. și M., născut la data de 01.01.1990, deținut în PNT Colibași, îndreptată împotriva încheierii nr. 960 a Judecătorului de supraveghere de la Penitenciarul Colibași, ca nefondată.

Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat L. V. I. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.

Președinte,

D. D.

Grefier,

E. D. O.

Red.D.D

Tehnored.G.F/26.01.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria PITEŞTI