Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1986/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1986/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1986/2015

Ședința publică de la 23 iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU

Grefier: E. D. O.

Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul O. D. C. și pe intimatul Penitenciarul Colibași, având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 iulie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 03.03.2015, petentul O. D. C., în termenul prevăzut de lege, a înregistrat la Judecătoria Pitești în temeiul art.104 din Legea nr. 254/2013 o contestație îndreptată împotriva încheierii nr. 93/23.02.2015 a Judecătorului de supraveghere de la Penitenciarul Colibași.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin încheierea nr. 93/23.02.2015 judecătorul de supraveghere de la Penitenciarul Colibași a respins plângerea sa formulată împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul PNT Colibași nr. V85/16.02.2015.

Petentul consideră că încheierea menționată mai sus este nelegală, întrucât nu se face vinovat de abaterea disciplinară reținută în sarcina sa.

Instanța, din oficiu, a verificat dosarul comisiei de specialitate din cadrul PNT Colibași și l-a audiat pe petent.

Prin încheierea mai sus amintită, a fost respinsă plângerea petentului O. D. C. formulată împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul PNT Colibași nr. V85/16.02.2015, prin care petentul a fost sancționat disciplinar „suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri cu excepția celor necesare pentru igienă, petiție și corespondență pe o perioadă de o lună”.

Astfel, s-a reținut că la data de 01.02.2015, după apelul de seară, cu ocazia administrării tratamentului, petentul a adresat cuvinte jignitoare personalului aflat în serviciul de supraveghere.

Instanța reține că petentul a încălcat dispozițiile art. 81 lit. h coroborat cu art. 100 pct. 3 din Legea nr. 254/2013, în care se arat că persoanele private de libertate au obligația „să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu care intră în contact”.

Abaterea disciplinară reținută prin hotărârea comisiei de disciplină se probează cu referatul rezumativ de cercetare a incidentului disciplinar nr._/PSCAG/04.02.2015, raportul de incident disciplinar nr._/PSCAG/04.02.2015, raportul încheiat de supraveghetorul de serviciu, evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate, declarația petentului.

Din evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate reiese că petentul de la data încarcerării și până în prezent a fost sancționat disciplinar de 3 ori și a obținut o singură recompensă.

Instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, iar individualizarea sancțiunii aplicate acestuia este proporțională cu gravitatea faptei și cu antecedentele în materie disciplinară ale acestuia.

În aceste condiții, instanța va respinge, în baza art. 104 și urm. din Legea nr. 254/2013, contestația petentului-condamnat O. D. C., deținut la Penitenciarul Colibași, ca nefondată.

Va obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat O. D. C., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în baza art. 104 și urm. din Legea nr. 254/2013, contestația petentului-condamnat O. D. C., fiul lui P. și M., născut la data de 24.01.1971, deținut la Penitenciarul Colibași, ca nefondată.

Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat O. D. C., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Iulie 2015

Președinte,

DUMITRU DUMITRU

Grefier,

E. D. O.

Red.D.D

Tehnored.G.F/14.09.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1986/2015. Judecătoria PITEŞTI