Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 3337/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3337/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3337
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier F. L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat T. I. I. G. și pe intimatul P. C., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013 art. 40 Legea nr. 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, după care,
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, menținerea încheierii nr. 563/28.09.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Constată că la data de 12.10.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ contestația formulată de petentul condamnat T. I. I. G., deținut în PNT Colibași împotriva încheierii nr.563/28.09.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași, prin care în baza art.40 alin.13 lit. b din Lg. nr.254/2013 a fost respinsă plângerea petentului- condamnat, dispunându-se ca acesta să execute în continuare pedeapsa la regimul de maximă siguranță.
În motivarea contestației, petentul precizează că a executata fracția necesară pentru schimbarea regimului de executare, de asemenea, nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la clasificarea sa inițială în categoria persoanelor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, a obținut 4 recompense, dorește să fie scos la muncă.
La dosarul cauzei au fost atașate încheierea judecătorului de supraveghere și documentația aferentă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Petentul T. I. I. G. se află în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare aplicată prin sp. Nr.11 /2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, pedeapsă a cărei executare acesta a început-o la data de 26.01.2012, petentul nefiind cunoscut cu antecedente penale.
Se mai constată totodată că pe perioada executării pedepsei comportamentului petentului a fost unul în general oscilant față de normele de ordine interioară, petentul fiind sancționat disciplinar de 3 ori și recompensat de 5 ori, iar în perioada supusă analizei- 21.07._15, petentul nu a fost sancționat disciplinar, fiind recompensat de 3 ori
Aceste aspecte sus reliefate, dar și alte elemente circumstanțiale au fost avute în vedere de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul PNT Colibași cu prilejul analizării situației condamnatului la data de 02.09.2015, ocazie cu care s-a hotărât menținerea condamnatului T. I. I. G. în regimul de maximă siguranță de executare a pedepsei-așa cum rezultă din raportul nr.692 din 02.09.2015- fila 4 dosar.
Împotriva hotărârii sus menționate petentul s-a adresat cu plângere, la data de 07.09.2015, judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași, care prin încheierea nr.563/28.09.2015 a respins plângerea, dispunând ca petentul T. I. I. G. să execute în continuare pedeapsa la regim de maximă siguranță.
În considerentele încheierii supuse controlului judecătoresc, s-a avut în vedere faptul că, potrivit procesului-verbal nr. L_/22.07.2015 emis de PNT Colibași –numitul T. I. I. G. a fost menținut în categoria persoanelor care prezintă grad de risc pentru siguranța locului de deținere, reținându-se prevederile art. 93 din HG nr. 1897/2006 care stipulează în sensul că la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului se au în vedere mai multe criterii, printre care se reține și cel privind ,,săvârșirea infracțiunii prin folosirea armelor de foc, din motive josnice ori cu cruzime,, categorie în care se află și la momentul formulării prezentei plângeri; or, raportat la dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art.34 pct. 1 din Lg. nr. 254/2013, regimul de maximă siguranță se aplică persoanelor condamnate pe viață, persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani și celor care prezintă grad sporit de risc pentru siguranța penitenciarului.
Pe baza elementelor expuse în cele ce preced instanța apreciază că în speță judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT –Spital Colibași în mod corect a dispus –în urma analizării situației petentului T. I. I. G. -prin prisma dispozițiilor legale-art. 40 rap. art. 34 din Lg. nr. 245/2013, menținerea acestuia în regimul de maximă siguranță de executare a pedepsei închisorii.
Astfel, parcurgând declarația date de petentul T. I. I. G. în fața judecătorului de supraveghere din cadrul PNT Colibași, cu prilejul audierii în data de 17.09.2015, se constată că acesta a precizat în mod clar că nu-și mai menține capătul de cerere privind solicitarea de a fi declasificat din categoria persoanelor care prezintă grad sporit de risc, menținându-ți plângerea exclusiv pe aspectele ce vizează regimul de executare, aspecte ce au și fost analizate de către judecătorul de supraveghere potrivit celor expuse mai sus.
Raportat la aspectul că persoana condamnată T. I. I. G. figurează ca făcând parte din categoria persoanelor ce prezintă grad de risc pentru siguranța penitenciarului-potrivit procesului-verbal nr. L_/22.07.2015, se constată aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 34 din Lg. nr. 254/2013, dispoziții legale care stipulează în mod imperativ în sensul că regimul de maximă siguranță se aplică persoanelor condamnate pe viață, persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani și celor care prezintă grad sporit de risc pentru siguranța penitenciarului
În consecință-în raport de cele mai sus expuse, baza art. 40 al. 18 din Legea nr. 254/2013 rap. art. 598 Cpp. va respinge contestația formulată de petentul condamnat T. I. G., în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr.563/28.09.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, ca nefondată.
În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 598 Cpp coroborat cu art. 40 al. 18 din legea nr.254/2013 respinge contestația formulată de petentul condamnat T. I. G., fiul lui I. și M., născut la data de 15.07.1989, în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr.563/28.09.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, ca nefondată.
În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 decembrie 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
RED. A.M.D.
TEHN.AMD/4 EX.21.12.2015
← Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
---|