Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2874/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2874/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2874/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier F. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror
B. C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent P. N. I. și pe intimat P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 40 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, in raport de aceasta împrejurare, constata cauza in stare de judecata, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, in baza art.40 si urm. din Legea 254/2013, pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiata si menținerea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași ca fiind legala si temeinica., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
La data de 05.08.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația formulată de petentul P. I. împotriva Încheierii nr. 451/27.07.2015, pronunțată de Judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.
În motivarea contestației petentul a menționat că îndeplinește condițiile art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013 de schimbare a regimului de executare a pedepsei.
Astfel, dacă s-ar fi analizat obiectiv evidența informatizată s-ar fi putut constata că a participat în mod activ la activități socio-educative acumulând în ultimele 6 luni un număr de 60 de credite. De asemenea, a înaintat un număr de 6 cereri pentru a fi folosit la muncă, nu a fost sancționat disciplinar, iar sintagma „nu a dat dovezi că dorește cu adevărat să se integreze în viața socială normală”, nu se regăsește în realitate.
A fost atașat dosarul nr. 445/2015 privitor la solicitarea petentului de schimbare a regimului de executare, soluționat de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași prin încheierea nr. 451/27.07.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin Raportul nr. 583/15.07.2015 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Colibași a decis menținerea petentului în regimul de executare închis, fiind stabilit termen de reanalizare la data de 14.07.2016.
Împotriva acestui Raport petentul a formulat plângere pe care a înaintat-o judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, solicitând totodată schimbarea regimului de executare.
Prin încheierea nr. 451/27.07.2015 Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea petentului, a menținut regimul de executare a pedepsei închis și termenul stabilit de comisie.
În motivarea încheierii, Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a învederat că în perioada analizată petentul nu a obținut recompense și nu a fost sancționat disciplinar, astfel că nu a dat dovezi că dorește cu adevărat să se integreze în viața socială normală, iar în raport de gravitatea, natura și modul de săvârșire a faptei de furt calificat, pentru care petentul a fost condamnat, antecedentele penale, precum și perioada mare din pedeapsă rămasă de executat a respins plângerea petentului ca neîntemeiată.
Potrivit art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Din cuprinsul raportului 583/15.07.2015 rezultă că petentul a fost repartizat să execute pedeapsa în regim închis la data de 19.01.2015.
Ulterior acestei date se observă faptul că petentul nu a fost recompensat, dar nici sancționat disciplinar.
În consecință, deoarece condiția de la lit. „a” a articolului 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013 nu este îndeplinită, petentul nefiind recompensat în perioada analizată, instanța urmează să respingă contestația formulată de petentul P. I. împotriva încheierii nr. 451/27.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul P. Colibași.
Sub acest aspect, perioada de amânare stabilită de comisie este oportună pentru a acorda posibilitatea petentului de a convinge că are o constantă pozitivă a comportamentului.
Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul P. I., fiul lui N. si V. D., nascut la data de 28.07.1976, deținut la P. Colibași, împotriva încheierii nr. 451/27.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul P. Colibași.
Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2015.
Președinte,
GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier,
F. S.
F.S. 03 Noiembrie 2015
Red./dact G.V.C. 24.11.2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|