Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 06-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
-
Sentința penală nr.32
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. S.
Grefier V. - G. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. E. P. de la P. de pe lângă Judecătoria R..
Ședința de judecată este înregistrată prin mijloace tehnice audio, în condițiile art.369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat T. C. și pe parte vătămată DIRECȚIA S. N. - OCOLUL SILVIC H., având ca obiect Infracțiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008) – rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R. cu nr.4050/P/2013.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat la data de 06.02.2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R., nr.4050/P/01.10.2013, inculpatul T. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor silvice de tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a Cod silvic Cod silvic.
În motivarea rechizitoriului se arată în esență că în zilele de 28 și 29 august 2013 inculpatul T. C. a tăiat fără drept din pădurea situată în punctul „Mușcherdița“ de pe raza comunei Stănița, județul N., administrată de Ocolul Silvic H., unde deținea în proprietate o suprafață de teren împădurit, un număr de 14 arbori de esență tare, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.326,28 lei.
Din actul de sesizare ca și din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt că inculpatul T. C., fiul defunctului T. G. C., a moștenit de la acesta 5 ha teren împădurit, situat pe raza comunei Stănița, județul N., în tarlaua 33, .. IV, u.a. 57, 58.
În zilele de 28 august 2013 și 29 august 2013 inculpatul s-a deplasat, pe timp de zi, în pădurea sa, în zona Cantonului nr.10 „Mușcherdița“, administrat de Ocolul Silvic H. și, folosind o drujbă, a tăiat fără drept, de pe picior, un număr de 14 arbori, nemarcați, de esență tare (3 stejari, 1 frasin, 2 fagi, 6 carpeni și 2 jugastru), cu diametrele cuprinse între 16,1 - 56 cm, având un volum de 11, 681 m.c. și o valoare de 2.326,28 lei fără TVA.
După tăierea arborilor, inculpatul a vândut mai multor persoane, care au rămas neidentificate, obținând sume de bani pe care le-a cheltuit în interes propriu.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Prejudiciul cauzat Direcției Silvice N. - Ocolul Silvic H., în valoare de 2.326,28 lei, a rămas nerecuperat, persoana vătămată neconstituindu-se parte civilă.
Atât în timpul urmăririi penale, ca și al cercetării judecătorești, inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră de recunoaștere necondiționată a săvârșirii faptei puse în sarcina sa, fără a solicita administrarea nemijlocită în instanță a probelor în apărare, însușindu-și întreaga procedură de urmărire penală și probele administrate în timpul acestei faze procesuale. Inculpatul a confirmat că a tăiat arbori pentru că avea nevoie de bani pentru că urma să facă dezgroparea de 7 ani a defunctului T. C.. În asemenea împrejurări, în condițiile art.396 alin.10 Cod proc. pen. instanța a dispus neaudierea martorilor din lucrări, luând în considerație declarațiile acestora din dosarul de urmărire penală. De asemenea, inculpatul a solicitat instanței ca la individualizarea pedepsei să facă aplicarea dispozițiilor art.396 alin.101 Cod proc. pen., privitoare la diminuarea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru fapta comisă.
Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, instanța constată că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a Cod silvic, pentru care îi va aplica o pedeapsă privativă de libertate.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite cu: adresa Direcției Silvice N. - Ocolul Silvic H. și procesul verbal de constatare a contravenției silvice (f. 8, 9), fișa de calcul a prejudiciului (f. 10), declarațiile martorilor A. C. S. (f. 11, 12), M. I. (f. 13-15), titlu de proprietate (F. 18), declarațiile inculpatului (f. 21-26).
În raport de cererea inculpatului privind aplicarea procedurii speciale prev. de art.396 alin.10 Cod proc. pen. și celelalte probe de la dosar, instanța va avea în vedere la individualizarea pedepsei, dispozițiile art.72 Cod pen. privind gradul de pericol social al faptei comise, condițiile concrete în care a fost săvârșită, ca și persoana acestuia. Fapta inculpatului este de un evident pericol social, îndreptată împotriva relațiilor sociale ce reglementează regimul de exploatare a pădurilor prev. de Codul silvic. Legat de persoana inculpatului, instanța urmează să rețină însă că acesta nu are antecedente penale, are o situație materială și educațională modestă, cu o bună conduită procesuală anterioară și ulterioară comiterii faptei.
Având în vedere modul de comitere a faptei, mobilul infracțiunii (pentru a efectua dezgroparea defunctului T. C.) și limitele de pedeapsă, instanța va condamna pe inculpatul T. C., fiul lui V. și M., născut la data de 27.04.1974, în ., cu același domiciliu, ., studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cnp_, la 6 (șase) luni închisoare.
Referitor la modalitatea concretă de executare a pedepsei, instanța având în vedere persoana inculpatului, lipsa antecedentelor sale penale, starea sa materială și educațională, buna conduită socială și familială atât înainte cât și după comiterea infracțiunii, atitudinea sa procesuală și posibilitatea ca sancțiunea aplicată să-și producă efectele și fără executarea efectivă a privării de libertate, instanța va dispune în baza art.81 Cod pen, suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod pen.
Inculpatului i se va pune în vedere în asemenea situație consecințele ce decurg din comiterea unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare stabilit și posibilitatea revocării măsurii dispuse prevăzută de art.83 cod.pen.
Având în vedere că inculpatul va fi condamnat pe vechiul cod penal (care este mai favorabil) instanța nu va putea aplica și măsura obligării la muncă în folosul comunității prev. de noul cod penal.
Având în vedere că prin fapta sa, inculpatul T. C. a cauzat Direcției Silvice N. - Ocolul Silvic H. un prejudiciu în valoare de 2.326,28 lei, fără TVA, persoana vătămată neconstituindu-se parte civilă, instanța va lua act că partea vătămată nu s-a constitut parte civilă.
Având în vedere culpa procesuală a inculpatului, în baza Cod proc. pen., va obliga inculpatul să plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a Cod silvic, cu aplic. art.396 alin.10 cod proc. pen.,condamnă pe inculpatul T. C., fiul lui V. și M., născut la data de 27.04.1974, în ., cu același domiciliu, ., studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cnp_, la 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.81 Cod pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni stabilit în condițiile art.82 Cod pen.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod. pen. privind consecințele ce decurg din comiterea unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare stabilit.
Ia act că partea vătămată nu s-a constitut parte civilă.
Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza Cod proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 06.02.2015.
Președintegrefier
red. SV/18.02.2015
tehnored. mv/18.02.2015
5ex.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 465/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 34/2015.... → |
---|