Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 29/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – T. G.
Grefier - D. R. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat prin procuror U. M..
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul D. I. R. și pe părțile civile A. T., A. M. D. și P. C. M., având ca obiect - ucidere din culpă (art.192 NCP).
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen în vederea pronunțării astăzi, 27.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr.2971/P/2011 din data de 09.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2014 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. I. R. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin.1 și 2 NCP.
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că la data de 06.02.2011, în jurul orei 18:20, inculpatul D. I. R., în timp ce conducea autovehiculul marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_, pe . din București, din direcția . . la B., când a ajuns în apropierea intersecției cu . și accidentat pe numitul A. M., pieton, care se angajase în traversarea carosabilului de la stânga către dreapta raportat la direcția de înaintare a autovehiculului. În urma accidentului, numitul A. M. a decedat la data de 07.02.2011.
Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f. 41-45, 49-59, dup), schița locului producerii accidentului (f.46, dup), raport medico-legal de necropsie(f. 69-72, dup), raport de expertiză tehnică auto (f. 104-117, dup), declarațiile inculpatului D. I. R. (f. 3-5, 78-85, dup), declarații martor C. P. (f. 92-93, dup).
Prin încheierea de ședință definitivă din camera de consiliu din data de 04.07.2014, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termen de judecată din data de 16.01.2015, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin 4 C.p.p. raportat la art. 396 alin 10 C.p.p, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C.pr.p.
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisuri (certificat de naștere D. D.-C., f.60, certificat de căsătorie f.59, caracterizare de la locul de muncă f.58), propusă de inculpat.
În data de 23.10.214, S. C. de Urgență București a depus înscrisuri din care rezultă că se constituie parte civilă pentru suma de 4150,0 lei, depunând în acest sens decont de plată, decont de cheltuieli (f.28-30).
La termenul din data de 24.10.2014, la dosarul cauzei au fost depuse de către părțile civile următoarele înscrisuri: chitanță pentru concesiune loc în cimitir (f.32), chitanță pentru bordură de mozaic și cruce de piatră (f.33), chitanță privind contravaloarea expertizei A_ (f.34).
În data de 04.11.2014, la dosarul cauzei s-a depus cererea de constituire parte civilă a A. M. D., A. T., P. C. M. (f.37-39).
La dosarul cauzei a fost depus cazierul inculpatului.
Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, în data de 06.02.2011, în jurul orei 18:20, inculpatul D. I. R., în timp ce conducea autovehiculul marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_, pe . din București, din direcția . . la B., în apropierea intersecției cu . și accidentat pe numitul A. M., pieton, care se angajase în traversarea carosabilului de la stânga către dreapta raportat la direcția de înaintare a autovehiculului. În urma accidentului, numitul A. M. a decedat la data de 07.02.2011.
Situația de fapt prezentată mai sus pe scurt reiese din coroborarea probatoriului administrat în cauză.
Astfel, potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului, în accidentul rutier au fost implicați autovehiculul marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_, condus de inculpatul D. I. R. și A. M., în calitate de pieton, iar în zona producerii impactului existau următoarele indicatoare rutiere: presemnalizare trecere pentru pietoni, „oprirea interzisă”, „trecere pentru pietoni”, RATB Dărmănești, „obligatoriu dreapta”. Calitatea marcajelor era bună, indicatoarele vizibile, denivelări în carosabil nu existau, iar la momentul efectuării cercetării la fața locului, partea carosabilă era umedă, vizibilitatea bună, iar iluminatul public stradal funcționa.
În plus, din conținutul procesului verbal rezultă că autoturismul condus de inculpat prezenta avarii la nivelul aripei dreapta față, bară față, capotă motor, grilă față, siglă marcă, parbriz faruri, suport număr față, iar la locul săvârșirii faptei s-a descoperit o pată de culoare brun-roșcat, având un diametru de 20 cm, situată pe partea carosabilă a ., pe sensul către . la B..
La locul faptei s-au descoperit cioburi de sticlă, particule de vopsea de culoare gri, ambele provenind de la autovehiculul implicat, situate pe partea carosabilă a ., pe sensul către . la B., împrăștiate neuniform, și un fragment de plastic provenit de la același autovehicul, situat pe partea carosabilă a ..
Din raportul medico-legal de necropsie nr. A_ reiese că moartea numitului A. M., din data de 07.02.2011, a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic consecința politraumatismului cu multiple fracturi și rupturi de organe, precum și că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu/și de corp/plan dur, posibil în circumstanțele unui accident rutier și au legătură directă și necondiționată cu decesul. În plus, sângele victimei, recoltat la necropsie, conține 0,60 g%0 alcool.
Cu ocazia audierii, martorul C. P. a declarat că în data de 06.02.2011, în jurul orei 18:30, se afla în fața magazinului alimentar situat în ., pe partea cu . o băutură alcoolică, ocazie cu care a observat că traficul din zonă se desfășura lejer, pe un carosabil umed, în condiții de vizibilitate specifice iluminatului public stradal. Martorul a arătat că la un moment dat a observat un autovehicul de culoare închisă, care a oprit pe sensul opus de circulație, la cca 10 metri înainte de trecerea pentru pietoni, iar conducătorul acestui autovehicul a coborât și a traversat . la magazinul în fața căruia se afla martorul. După ce a cumpărat o sticlă de bere, conducătorul auto a ieșit din magazin și s-a angajat în traversarea străzii, pe orizontală, în fugă și fără să se asigure, spre locul unde și-a lăsat mașina, moment în care a fost accidentat de un autovehicul care circula pe banda a doua, care l-a lovit cu frontala autovehiculului, aruncând în aer pietonul cca un metru deasupra plafonului, proiectându-l ulterior pe direcția de înaintare a autovehiculului cu cca 20 de metri lângă bordura din partea dreaptă, unde victima a rămas căzută.
Martorul a mai precizat că respectivul conducător auto nu a acționat frâna anterior impactului, ci concomitent cu impactul astfel că, după impact, a mai parcurs cca 30 metri până ce autovehiculul a oprit pe banda unu, iar în momentul frânării, conducătorul auto a tras și de volan dreapta. În plus, martorul a aratat că între victima rămasă pe carosabil și autovehicul era o distanță de cca 10 metri, autovehiculul rămânând în poziția inițială până la sosirea poliției și precizează că autovehiculul care l-a accidentat pe pieton circula cu viteză mare, viteză pe care nu a putut-o aprecia, dar a afirmat că impactul a fost foarte puternic.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, iar din concluziile raportului întocmit au rezultat că autovehiculul marca Peugeot 206, cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul D. I. R., circula pe ., pe sensul de mers dinspre . . la B., în apropierea locului faptei, cu o viteză de 86 km/h, în timp ce victima A. M. se deplasa pe o direcție de la stânga la dreapta în raport cu traiectoria vehiculului, cu viteză posibilă de cca 8,2 km/h.
Din raportul de expertiză a rezultat că pericolul unui accident grav a apărut în momentul în care autoturismul se afla la o depărtare de 37 de metri de locul producerii impactului. Sesizând situația de pericol, conducătorul auto a inițiat măsura de evitare a lovirii victimei prin acționarea sistemului de frânare, concomitent cu efectuarea virajului spre dreapta, dar cu toate acestea victima a fost lovită cu frontala autoturismului în membrul inferior drept, săltată pe capota mașinii, lovită de parbriz, pe care l-a spart în întregime, cu străpungerea foliei de separație, ca apoi să fie proiectată pe carosabil.
În desfășurarea evenimentului rutier s-au manifestat două stări de pericol: o stare de pericol efectiv și iminent a fost creată de victimă prin angajarea în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, iar o stare de pericol potențial a fost creată de către numitul D. I., prin deplasarea cu autoturismul cu viteză mult superioară celei maxim legală.
Starea de pericol efectiv și iminent pentru conducătorul auto, creat de victimă, a apărut în momentul în care victima a pătruns în câmpul său vizual, în traversare de la stânga la dreapta sensului său de deplasare, iar din acel moment și până la impact, victima a parcurs un spațiu de cca 3,5 metri.
Distanța la care se afla autoturismul în momentul apariției stării de pericol față de locul impactului, respectiv spațiul de care dispunea conducătorul auto pentru decizie și manevră în scopul evitării lovirii victimei, era de 37 metri.
În continuare, expertiza a arătat că pentru conducătorul autovehiculului nu a existat posibilitatea tehnică a evitării producerii accidentului de la viteza de deplasare de 86 km/h, deoarece spațiul avut la dispoziție pentru decizie și manevră în scopul evitării lovirii victimei era inferior spațiului necesar pentru oprirea autovehiculului prin frânare de la viteza de deplasare.
În schimb, conducătorul auto ar fi avut posibilitatea tehnică să evite producerea accidentului în ipoteza în care ar fi circulat cu viteza maximă legală admisă în localitate de 50 km/h, deoarece spațiul avut la dispoziție pentru decizie și manevră în scopul evitării lovirii victimei era superior spațiului necesar pentru oprirea autovehiculului prin frânare de la viteza legală admisă. În plus, viteza limită-maximă de deplasare a autovehiculului de la care impactul cu victima putea fi evitat era de 57 km/h, superioară limitei de viteză maximă legală admisă de 50 km/h.
Expertiza a concluzionat că victima A. M. a avut posibilitatea să prevină producerea accidentului dacă se comporta în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și se angaja în traversarea străzii numai prin loc special amenajat și după o asigurare prealabilă, iar conducătorul auto D. I. ar fi avut posibilitatea obiectivă să evite producerea accidentului dacă se deplasa cu autoturismul cu viteza maximă legală admisă în localitate de 50 km/h, situație în care dispunea de condiții spațiale pentru oprirea autoturismului în siguranță, cu aproximativ 7,0 metri înainte de locul impactului.
Prin urmare, expertiza a arătat că producerea accidentului a fost cauzată de traversarea prin loc nepermis de către victimă și deplasarea cu autoturismul cu viteză mult superioară limitei maximă legală admisă în interiorul localității de către conducătorul auto D. I. R..
Din opiniile expertului-parte al inculpatului a rezultat că viteza inițială a autovehiculului a fost de cca 70 km/h, iar pericolul de accident a apărut în momentul în care autoturismul s-a aflat la o distanță de cca 30 metri de locul impactului. Expertul parte a mai arătat că efectuarea calculului de evitabilitate s-a realizat pe baza relațiilor de timpi, calcul care a condus la concluzia că pentru conducătorul auto nu a fost posibilă evitarea lovirii victimei decât în ipoteza în care acesta s-ar fi deplasat cu o viteză inferioară valorii de 12 km/h.
În plus, opinia expertului-parte a fost în sensul că producerea accidentului a fost cauzată de manevra de traversare efectuată de către victima aflată în stare de intoxicație etilică, prin loc nepermis și fără asigurare, iar distanța la care se afla autoturismul în momentul apariției pericolului în raport cu locul impactului, respectiv spațiul de care a dispus conducătorul auto pentru decizie și manevră în scopul evitării lovirii victimei, a fost de 30 de metri.
Expertul parte a concluzionat că producerea accidentului a fost cauzată de traversarea străzii prin loc nepermis de către victimă, iar pentru conducătorul auto nu a fost posibilă evitarea lovirii victimei datorită duratei de timp net insuficientă pentru oprirea vehiculului chiar în ipoteza deplasării acestuia cu viteza de 50 km/h.
Analizând opiniile expertului-parte, coroborate cu restul probelor administrate, instanța constată că inculpatul avea o viteză mai mare decât limita legală.
Cu privire la posibilitatea de evitare a accidentului, instanța nu va reține opiniile expertului-parte, care au fost în sensul că pentru conducătorul auto nu a fost posibilă evitarea lovirii victimei decât în cazul în care acesta s-ar fi deplasat cu o viteză inferioară valorii de 12 km/h. Astfel, spațiul de care a dispus conducătorul auto pentru decizie și manevră în scopul evitării lovirii victimei a fost de 30 de metri, iar din momentul în care victima a pătruns în câmpul vizual al inculpatului, în traversare de la stânga la dreapta sensului său de deplasare, și până la momentul impactului, victima a parcurs un spațiu de cca 3,5 metri. În intervalul de timp situat între . de vizuală a inculpatului și momentul impactului, o viteză mai mică a autoturismului i-ar fi permis inculpatului o mai mare posibilitatea de acțiune în sensul evitării accidentului rutier.
Fiind audiat cu privire la producerea accidentului, inculpatul D. I. R. a recunoscut săvârșirea faptei de a fi condus cu o viteză mai mare decât viteza regulamentară a autovehiculul marca Peugeot 206, cu nr. de înmatriculare_ pe . . la B., surprinderea și accidentarea numitului A. M., angajat în trecerea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura, fapte care au determinat imposibilitatea de evitare a accidentului.
Susținerile inculpatului din cursul urmăririi penale, în sensul circulării cu o viteză de 50-60 de km/h, nu vor fi luate în considerare de către instanță față de recunoșterea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu de către inculpat în cursul judecății, în vederea beneficierii de dispozițiile art.374 C.pr.p.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că întregul material probator administrat în cauză se coroborează, conducând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că, în producerea accidentului, inculpatul a avut o culpă comună cu cea a victimei.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă): declarație martor C. P., declarație inculpat D. I. Răvan, proces verbal de cercetare la fața locului, raport de expertiză tehnică-auto.
Ca și chestiune prealabilă, având în vedere că între data săvârșirii faptei, adică 06.02.2011, și momentul judecării faptei a intrat în vigoare Legea nr.286/2009 privind Codul penal, în cauză se pune problema stabilirii și aplicării legii mai favorabile potrivit art.5 din C.pen. În ceea ce privește stabilirea legii mai favorabile, instanța reține că prin decizia nr.265 din 06.05.2014 a Curții Constituționale s-a stabilit că aceasta urmează să fie determinată prin compararea legilor succesive, urmată de stabilirea în concret a legii mai favorabile și aplicarea acesteia în ansamblu. Astfel, au fost identificate următoarele criterii de determinare a legii penale mai favorabile: condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
Din analiza condițiilor de incriminare, instanța constată că incriminarea din Codul penal de la 1969, prev. de art. 178 alin.1 și 2 C.pen., este mai favorabilă față de incriminarea din Noul Cod penal prev. de art.192 alin.1 și 2, având în vedere numărul mai mare de circumstanțe atenuante judiciare și efectele produse de acestea.
Cu privire la condițiile de tragere la răspundere, instanța constată că între cele două reglementări nu există diferențieri.
În plus, în ambele cazuri, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 și 7 ani.
Cu toate aceste, Codul penal din 1969 este mai favorabil sub aspectul modalităților de executare a pedepsei, de exemplu, instituția suspendării condiționate neprevăzând nicio obligație pe care inculpatul să o respecte pe perioada termenului de încercare, spre deosebire de toate instituțiile din noul cod penal, care instituie o . măsuri și obligații pe care inculpatul trebuie să le respecte pe perioada termenului de supraveghere.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului în cauza dedusă judecății este legea veche, respectiv condul penal din 1969.
Pe cale de consecință, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art.192 alin.1 și 2 C.p.cu aplic. art.5 C.p., în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin.1 și 2 C.p. din 1969 cu aplic. art.5 din C.p.
În drept, instanța constată că fapta inculpatului D. I. R., care în data de 06.02.2011, în jurul orei 18:20, în timp ce conducea autovehiculul marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_, pe . din București, a fost implicat într-un accident de circulație, în urma căruia numitul A. M. a decedat la data de 07.02.2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 178 alin.1 și 2 C.p. din 1969 cu aplic. art.5 din C.p.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 al.1 ,2 C. pen., instanța reține că elementul material constă într-o acțiunea sau inacțiune reprezentată de o conduită greșită realizată într-o situație periculoasă, susceptibilă să producă consecințe grave pentru viața persoanei. Acțiunea inculpatului, care a lovit victima cu ocazia accidentului de circulație în care a fost implicat autoturismul marca Peugeot 206, cu nr. de înmatriculare_, în urma căruia victima a fost lovită cu partea frontală a autoturismului în membrul inferior drept, săltată pe capota mașinii, lovită de parbriz, ca apoi să fie proiectată pe carosabil, realizează elementul material al infracțiunii de ucidere din culpă.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul vieții umane, valoare socială ocrotită penalmente. În cauză, urmarea imediată a constat în moartea victimei datorită șocului hemoragic, consecința politraumatismului cu multiple fracturi și rupturi de organe.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din raportul medico-legal de necropsie, ale cărui concluzii sunt în sensul că între leziunile traumatice și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea culpei cu prevedere, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct.2 lit. a) C. pen. din 1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, considerând fără temei că nu se va produce.
În plus, având în vedere că inculpatul a săvârșit fapta ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere necesare conducerii unui autoturism pe drumurile publice, instanța constată că elementul material al laturii obiective a infracțiunii a fost realizat în forma agravantă prevăzută de art. 178 alin. 2 C.pen. din 1969.
În consecință, instanța reține, din probatoriul administrat, că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele patru condiții prevăzute în literatura și practica judiciară pentru existența acestei forme agravante a infracțiunii, respectiv: inculpatul efectua activitatea de conducător auto, fapta a fost comisă în exercițiul acestei activități, există anumite dispoziții legale și măsuri de prevedere pentru efectuarea activității de conducere a autovehiculelor pe drumuri publice și împrejurarea ca fapta să fie urmarea nerespectării acestor dispoziții legale și măsuri de prevedere.
Astfel, potrivit art.49 alin.1 OUG 195/2002, „limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h”, iar potrivit art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002, „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.
Atât din raportul de expertiză tehnică auto, cât și din opinia expertului parte al inculpatului, cât și din recunoașterea inculpatului a faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu, rezultă că la momentul producerii accidentului rutier viteaza autoturismului era peste limita legală de 50 de km/h. Or, în condițiile în care, inculpatul era obligat să circule cu viteza maximă admisă de lege în localitate și cu atenție sporită la trafic rezultă că producerea accidentului a fost astfel cauzată de nerespectarea de către inculpatul D. I. R. a prevederilor art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. și art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.
Totodată, cu privire la comportamentul victimei instanța reține, în calitatea sa de participant la trafic ca pieton, aceasta s-a angajat în traversarea carosabilului în mod neregulamentar, prin loc nepermis și fără să se asigure, în fugă, având o alcoolemie de 0,60 ‰g alcool în sânge deși era obligată să prevină accidentarea sa și să se comporte în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și să se angajeze în traversarea străzii numai prin loc special amenajat (existent în apropiere) și după o asigurare prealabilă, corespunzătoare, potrivit art. 167 lit. d) din RAOUG 195/2002.
În plus, potrivit art. 72 alin. 4 din OUG 195/2002, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
Față de nerespectarea de către inculpat a reglementărilor legale privind viteza pe drumurile publice din localități, în condițiile în care victima a traversat prin loc nepermis și fără a se asigura, instanța va reține existența, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a culpei comune a inculpatului și a victimei în producerea accidentului de circulație în proporție de 30% pentru inculpat și 70% pentru victimă.
Față de cele analizate, instanța apreciază că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul D. I. R., urmând să îi aplice acestuia pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă.
La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen. din 1969, respectiv dispozițiile părții generale a vechiului Cod penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin 10 C.p.p.
Cu privire la limitele de pedeapsă, art. 178 alin.1 și 2 C.pen. din 1969 prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin.10 C.pr.p., noile limite de pedeapsă vor fi cuprinse între 1 an și 4 luni, respectiv 4 ani și 8 luni.
În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, instanța va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, adică viața persoanei, și urmarea faptei – decesul victimei, care s-a produs ca urmare a accidentării sale.
Cu privire la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, inculpatul a săvârșit fapta prin nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, conducând cu o viteză peste limita legală, iar la săvârșirea faptei instanța reține și culpa comună a victimei, care a traversat neregulamentar, printr-un loc nepermis și fără să se asigure. În plus, instanța a stabilit în cuprinsul prezentei hotărâri existența unei culpe în procent de 30% pentru inculpat și 70% pentru victimă.
În ceea ce privește persoana inculpatului instanța reține că este în vârstă de 36 de ani, este cetățean român, cu studii medii, căsătorit, are 2 copii minori, având funcția de manager la . Crevedia și nu este cunoscut cu antecedente penale. Instanța nu va avea în vedere la acest moment recunoașterea faptelor de către inculpat deoarece acest element a fost valorificat la momentul stabilirii limitelor de pedeapsă.
Față de conduita bună avută anterior săvârșirii faptei, care rezultă din lipsa unor antecedente penale, instanța va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 alin.1 lit.a C.p. din 1969. Prin urmare, instanța va face aplicarea art.76 alin.1 lit.d) C.p. din 1969.
Față de cele reținute, în baza art.178 alin.1 și 2 C.p. din 1969, cu aplic. art.396 al.10 C.p.p, art.74 lit.a). - art.76 lit d). din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal, instanța va condamna pe inculpatul D. I. R., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, considerând o asemenea pedeapsă ca fiind echilibrată și răspunzând în concret principiului proporționalității și nevoilor reeducării.
Cu privire la stabilirea pedepselor accesorii, instanța va avea în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst c. Marii Britanii și S. și P. c. României) conform căreia exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate, precum și Decizia LCCIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a (teza I)-c C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 C.pen., respectiv respectiv natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei și persoana infractorului.
Față de aceste criterii, analizate anterior în cadrul individualizării pedepsei principale, instanța apreciază că inculpatul a avut o atitudine de ignorare a valorilor protejate de legea penală, respectiv relațiile sociale privitoare la patrimoniu, astfel că acesta este nedemn pentru a exercita drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. din 1969
Cu privire la dreptul de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitatea, prevăzut de art. 64 alin.1 lit.c C.pen. din 1969, și cu privire la dreptul de a alege, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. art. 64 alin.1 lit. a teza I, lit. d și e C.pen. din 1969, instanța apreciază că în cauză nu trebuie să fie interzise întrucât inculpatul nu s-a folosit în săvârșirea faptei de drepturile respective, fapta nu are conotație electorală și fapta nu vine în contradicție cu interesele minorilor.
Prin urmare, pe lângă pedeapsa principală, în temeiul art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanța îi va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autoritățile publice și în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 71 al.1 – art. 64 al.1 lit. a teza II-a, lit. b C.p din 1969.
Cu privire la modul de executare a pedepsei aplicate, instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate, convingere fundamentată îndeosebi pe lipsa antecedentelor penale și a celorlalte circumstanțe personale ale inculpatului. Astfel, instanța consideră că pedeapsa aplicată poate fi executată în afara regimului de detenție, sub forma suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de Codul penal din 1969.
În baza art.81 din Codul penal din 1969, instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1969.
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, instanța va suspenda condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.
În baza art.15 alin.2 din Legea nr. 187/2012, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
Cu privire la latura civilă, instanța reține că, în cursul judecății și prin precizările făcute în scris, partea civilă A. T., soția victimei, a precizat că se constituie parte civilă pentru suma de 10.000 EURO cu titlul de despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea (coșciug, îmbălsămare, spălat, transport funerar, etc.) și cu suma de 500.000 EURO reprezentând daune morale. Partea civilă A. M. D. s-a constituit parte civilă pentru suma de 1.500.000 EURO, reprezentând daune morale, și pentru suma de 1.500 lei pe lună cu titlu de prestație periodică lunară de la data decesului și până la împlinirea vârstei de18 ani sau până la continuarea studiilor, iar partea civilă P. C. M. s-a constituit parte civilă pentru suma de 20.000 EURO reprezentând daune morale.
În dovedirea laturii civile, la dosar a fost depus un set de înscrisuri constând în facturi și chitanțe (f. 32-34 dos.inst.).
Potrivit art.999 C.civ. de la 1864, o persoană este responsabilă de prejudiciul cauzat prin fapta sa, prin neglijența sau prin imprudența sa, iar orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe aceia din a cărui greșeală s-a produs să îl repare, conform art.998 C.civ. din 1984.
Potrivit literaturii și practicii judiciare în materie, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul produs ca urmare a faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Cu privire la fapta ilicită, așa cum s-a arătat pe parcursul considerentelor, aceasta a constat în lovirea de către inculpat a victimei A. M., soțul, respectiv tatăl și socrul părților civile, ca urmare a conducerii autoturismului fără respectarea normelor de prevedere referitoare la conducerea pe drumurile publice, avându-se în vedere și traversarea de către victimă prin zonă nepermisă, fără să se asigure. Prejudiciul faptei inculpatului a constat în decesul victimei. Raportul de cauzalitate a fost dovedit prin raportul medico-legal de necropsie coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate. Vinovăția inculpatului a fost, de asemenea, probată. Așadar, instanța reține că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate cele patru condiții necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului.
Prejudiciul cauzat de fapta ilicită a inculpatului are două componente: o componentă materială – care constă în cheltuieli de transport, de înmormântare și cheltuieli ulterioare efectuate cu pomenirile periodice, piatra funerară, etc., și o componentă morală – ce constă în suferințele pricinuite de moartea victimei A. M. – soțul, respectiv tatăl și socrul părților civile.
Cu privire la daunele materiale, instanța reține că, din fapta inculpatului din data de 06.02.2011, a rezultat accidentarea victimei, leziunile traumatice produse conducând la decesul acesteia. Cu acest prilej, părțile civile A. T. și P. C. M. au suportat diverse cheltuieli ocazionate de înmormântare a victimei, respectiv cheltuieli de înmormântare și cheltuieli ulterioare efectuate cu pomenirile periodice, piatra funerară, etc.
Din înscrisurile depuse la dosar (facturi și chitanțe, f.32-34) rezultă că în cauză au fost efectuate cheltuieli reprezentând daune materiale cauzate prin infracțiune în cuantum de 21,78 lei contravaloare concesionare loc de veci, 4000 lei bordură de mozaic și cruce de marmură, 146 lei expertiză la INML, pe care instanța le va avea în vedere în totalitate. În plus, la stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor materiale către părțile civile, instanța va avea în considerare culpa comună a inculpatului și a victimei în producerea accidentului rutier, în cuantumul anterior menționat.
Suma solicitată cu titlul de daune materiale de către A. T. este apreciată de către instanță ca fiind nerezonabilă și urmează a fi redusă, având în vedere următoarele aspecte:în primul rând, partea civilă a dovedit doar efectuarea unor cheltuieli în cuantum de 4021,78 lei, deși potrivit art.249 C.pr.civ. sarcina probei îi revenea. Pe de altă parte, față de fapta inculpatului și existența accidentului, instanța nu contestă necesitatea cheltuielilor de înmormântare și cheltuielile ulterioare cu pomenirile periodice. Nu în ultimul rând, instanța va lua în considerare și faptul că preconstituirea de dovezi privind cheltuielile nu reprezenta o preocupare firească a părții civile după moartea unei rude, în caz contrar s-ar stabili în sarcina lor o obligație nerealizabilă și disproporționată.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de acordare a daunelor materiale și va obliga inculpatul la plata sume de 4000 Euro cu titlu de daune materiale către partea civilă A. T., în echivalent în lei la data plății.
Instanța va obliga inculpatul la plata către partea civilă P. M. a sumei de 146 lei, reprezentând contravaloare expertiză IML, dovedită prin chitanța (f.34).
Cu privire la prestația periodică lunară, instanța reține că prin fapta săvârșită minorul A. M. D. a fost lipsit de una dintre persoanele care avea obligația de a-i asigura întreținere. Pentru a nu îngreuna situația minorului, având în vedere că acesta avea dreptul la întreținere de la ambii părinți, instanța va admite cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare. Cu toate acestea, instanța constată că suma de 1500 de lei cerută cu titlu de prestație periodică lunară este nejustificată. Astfel, în cauză nu a fost dovedită suma acordată cu titlu de prestație periodică lunară pe care victima o acorda fiului său și nu a fost dovedită suma pe care partea civilă A. T. o asigura cu titlu de prestație periodică lunară, dar nici nu au fost dovedite veniturile familiei. În plus, din precizările făcute de partea civilă rezultă că fiul victimei, A. M. D., nu și-a mai putut continua studiile fiind marcat de situația tatălui său.
Față de aceste considerente, având în vedere că repararea integrală a prejudiciului implică acordarea despăgubirilor de la momentul producerii accidentului și că situația părăsirii studiilor nu este definitivă, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 50 de lei cu titlul de prestație periodică lunară începând cu data producerii accidentului, 06.02.2011, și până la majoratul acestuia sau, dacă acesta își continuă studiile, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de părțile civile A. T., pentru suma de_ EURO, A. M. D., pentru_ EURO, și P. C. M., pentru suma de_ EURO, instanța reține următoarele:
Noțiunea de prejudiciu moral se referă la rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimente de dragoste și afecțiune, cum este cazul în speță.
Potrivit art.49 pct.2 lit.d). din Ordinul CSA nr. 5/2010 - punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Astfel, în Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, s-a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.
Totodată, în Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011a Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat principiul judecării în echitate referitor la acordarea daunelor morale. Prin urmare, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
În plus, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, precum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de cei în cauză, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele, măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional și familial.
În cauză, acordarea daunelor morale este pe deplin justificată în raport de urmările produse – decesul victimei A. M.–, de consecințele pe care acest eveniment tragic le-a avut asupra părților civile, această pierdere implicând suferințe psihice pentru soția victimei, respectiv fiul victimei și ginerele acestuia, generate de lezarea sentimentelor de afecțiune existente între membrii familiei. Este evident că s-a produs un prejudiciu moral părților civile datorită suferinței psihice determinate de decesul unei persoane foarte apropiate, de modificarea cursului firesc al vieții pe care părțile civile o duceau anterior săvârșirii faptei de către inculpat, acest lucru rezultând cu certitudine din legătura de rudenie și legătura afectivă inerentă, neputând fi contestat în mod pertinent.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente instanța are în vedere și vârsta de 45 de ani a victimei la data decesului, tinerețea acestuia neputând decât să amplifice durerea soției, fiului și a ginerelui. În afara suferinței psihice extreme evidente cauzate de un astfel de deces prematur, părțile civile sunt în continuare lipsite de sprijinul afectiv și material al victimei, însă gradul de suferință a părților este influențat de legătura de rudenie dintre părți. În plus, instanța reține că partea civilă A. M. D. recunoaște imposibilitatea de continuare a studiilor datorită efectele pe care moartea tatălui său le-a avut asupra psihicului.
Instanța arată că în situația dedusă judecății, despăgubirile morale nu pot reprezenta o reparație propriu-zisă a prejudiciului moral, ci doar o compensare cu rol de alinare prin asigurarea unor condiții de viață mai confortabile.
Având în vedre că este imposibil de cuantificat suferința părții civile și de stabilire a unui echivalent patrimonial al acesteia, instanța apreciază că, în funcție de criteriile indicate și de practica judiciară în materie, dar și de faptul că, în producerea accidentului, culpa inculpatului și a victimei a fost una comună, în proporție de 30 % pentru inculpat și 70% pentru victimă, că o despăgubire de 15.000 Euro pentru fiul victimei, A. M. D., de 10.000 Euro pentru soția victimei, A. T., și 4.000 Euro pentru ginerele victimei, P. C. M., este adecvată, constituind o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea.
Prin urmare, în baza art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și următoarele din Codul de procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil din 1864, instanța va admite în parte acțiunea civilă și va obliga inculpatul D. I. R. la plata sumei de 4.000 euro daune materiale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă A. TAN1A, respectiv suma de 146 lei daune materiale către partea civilă P. C. M. precum și 15.000 Euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă A. M. D., 10.000 euro daune morale în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă A. T., și 4 000 euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă P. C. M..
Instanța reține că, în timpul judecății, S. C. de Urgență București s-a constituit parte civilă cu suma de 4150,04 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimei A. M. (f. 28-30).
Conform art. 313 alin. 1 din Legea nr. 495/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Având în vedere că prin comiterea de către inculpat a accidentului de circulație s-a cauzat lovirea victimei, aceasta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit ca parte civilă, cheltuieli dovedite prin actele medicale depuse la dosar, reiese că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului privitoare la faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția inculpatului.
Pentru aceste motive, în baza art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și următoarele din Codul de procedură penală rap la art. 998-999 din Codul civil din 1864 și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență București și va obliga inculpatul D. I. R. la plata sumei de 4 150,04 lei cu titlu de daune materiale — cheltuieli de spitalizare pentru defunctul A. M..
În ceea ce privește asiguratorul de răspundere civilă, instanța reține că potrivit dispozițiilor noului cod de procedură penală s-a reglementat calitatea în care acesta participă în procesul penal, respectiv în calitate de parte responsabilă civilmente exercitând toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat .
La data producerii infracțiunii dedusă judecății autoturismul marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_, condus de către inculpatul D. I. R. era asigurat la . Insurance Group SA, fiind încheiată în acest sens polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./22/P22/HI nr._ din data de 10.11.2010, valabilă din 17.11.2010 până la 16.11.2011.
Potrivit disp. art.86 C.p.p. partea responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este parte în procesul penal, iar potrivit art.55 alin.1 din Legea 136/1995 despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Coroborând dispozițiile legale anterior menționate, instanța apreciază că asigurătorul de răspundere civilă poate fi obligat în mod direct la a repara în întregime prejudiciul cauzat prin infracțiune,astfel că, în temeiul art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin Art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005 va obliga asiguratorul de răspundere civilă . Insurance Group SA la plata către fiecare parte civilă menționată anterior, a sumelor de bani la care a fost obligat inculpatul D. I. R..
În baza art. 7 alin. 1 rap. la art 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr, 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J ), în raport de natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și cu privire la care s-a stabilit vinovăția inculpatului, instanța va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. I. R. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul D. I. R. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.600 de lei (1,000 de lei din faza de urmărire penală și 600 de lei din faza de cameră preliminară și judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.386 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În baza art. 178 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, cu aplic. art.396 al.10 C.p.p., art.74 lit.a –art.76 lit.d din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul D. I. R., fiul lui N. și M., născut la data de 21.08.1978 în București, domiciliat în B., ..147, ., ., jud.Ilfov, CNP-_, cetățenie română, căsătorit, agent de vânzări, studii medii, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.
În baza art. 71 alin. 1 din Codul penal din 1969 interzice inculpatului D. I. R. drepturile prevăzute în art. 64 lit. a teza a -II-a și lit. b din Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 81 din Codul penal din 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1969.
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, suspendă condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și următoarele din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864, admite în parte acțiunea civilă și obligă inculpatul D. I. R. la plata sumei de 4.000 euro daune materiale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă către partea civilă A. T., respectiv suma de 146 lei daune materiale către partea civilă P. C. M. precum și 15.000 Euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă A. M. D., 10.000 euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă A. T. și 4.000 euro daune morale, în echivalent lei la cursul BNR la data plății, către partea civilă P. C. M..
În baza art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și următoarele din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864 și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, admite acțiunile civile formulate de partea civilă S. C. de Urgență București și obligă inculpatul D. I. R. la plata sumei de 4.150,04 lei cu titlu de daune materiale – cheltuieli de spitalizare pentru defunctul A. M..
Obligă inculpatul D. I. R. să plătească părții civile A. M. D. suma de 50 lei lunar reprezentând prestație periodică lunară începând cu data producerii accidentului – 06.02.2011 și până la majoratul acestuia sau, dacă acesta își continuă studiile, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
În temeiul art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin Art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005 obligă asiguratorul de răspundere civilă . Insurance Group SA, cu sediul în București, ., sector 1, la plata către fiecare parte civilă menționată anterior, a sumelor de bani la care a fost obligat inculpatul D. I. R..
În baza art. 7 alin. 1 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. I. R. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul D. I. R., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.600 de lei (1.000 de lei din faza de urmărire penală și 600 de lei din faza de cameră preliminară și judecată).
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. D. R.
Red.jud.T.G./27.02.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 28/2015.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
