Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2150/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2150/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA I PENALA
Dosar nr._
Sentința penală nr. 2150
Ședința publică de la 28 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. I. G.
GREFIER- C. C. A.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul H. L. C., având ca obiect liberarea condiționată (art. 587 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu M. R., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că au fost înaintate copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2504/2013 din data de 25.02.2014 emis de Judecătoria Sectorului 5 București, fișa de cazier judiciar a petentului și caracterizarea petentului. De asemenea a fost atașat un extras din sistemul Ecris cu privire la dosarul nr._, precum și copia sentinței penale nr. 1129/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Instanța permite apărătorului să ia legătura cu petentul, în vederea pregătirii apărării.
Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei certificat de calificare profesională și supliment descriptiv al certificatului, certificat de calificare și adeverință absolvire program de formare profesională pentru calificarea de lucrător în comerț.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că este de acord.
Deliberând, Instanța admite proba cu înscrisuri pe care o administrează la acest termen de judecată.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității formulării prezentei cereri, având în vedere că prin sentința penală nr. 1129/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă, a fost fixat termenul pentru reanalizare la data de 14.12.2015.
Apărătorul petentului, având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în baza art. 587 alin. 2 C.p.p. arată că este de acord cu excepția inadmisibilității formulării prezentei cereri întrucât nu mai poate fi formulată o altă cerere de liberare condiționată înainte de termenul fixat la data de 02.12.2015.
Petentul H. L. C., având ultimul cuvânt arată că va aștepta până în luna decembrie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 5 București la data de 22.09.2015 sub nr._, contestatorul H. L. C. a solicitat liberarea condiționată din pedeapsa pe care o execută.
În fapt, petentul a arătat că a executat 2 ani și 7 luni din pedeapsa de 3 ani, are 32 zile câștig ca urmare a muncii prestate.
În drept, petentul nu a invocat vreun temei legal.
Analizând actele și lucrările dosarului, Instanța reține următoarele:
Din conținutul relațiilor comunicate de Penitenciarul Rahova rezultă că petentul condamnat H. L. C. urmează să fie discutat în comisie la data de 14.12.2015, instanța reține că, deținutul se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 1940/2013 a Judecătoria Sectorului 5 București – pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din relațiile comunicate de penitenciar aflate la dosar mai reiese că executarea pedepsei a început la data de 14.02.2013 și urmează să expire la 13.02.2016.
Din caracterizarea întocmită de Penitenciarul Rahova rezultă că petentul a manifestat în general un comportament adecvat față de personalul unității și față de normele instituționale. În plus, s-a mai învederat că petentul a fost sancționat disciplinar de 2 ori și a fost recompensat de 2 ori
Sub aspectul profilului psihologic, nu a identificat elemente cu semnificație patologică în evoluție, nivel de dezvoltare intelectuală conform vârstei și instrucției școlare, relativ echilibrat la momentul evaluării, potențial mediu de adaptare la rigorile mediului carceral.
Asupra excepției inadmisibilității formulării prezentei cereri, Instanța reține că prin sentința penală nr.1129/16 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria sector 5 București definitivă prin necontestare, a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petent și s-a stabilit termen de reiterare la data de 14.12.2015.
Având în vedere ca la data soluționării prezentei cereri nu se împlinise termenul de reiterare stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă; Instanța va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu
Pentru considerentele expuse, va respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul H. L. C..
Va fixa termen de reînnoire a cererii la data de 14.12.2015
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă pe condamnat să plătească suma de 150 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu de Instanță.
În baza art.587 C.pr pen cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din V.Cod penal, respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul H. L. C. (fiul lui O. și C., născut la 01.07.1981, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova).
Fixează termen de reînnoire a cererii la data de 14.12.2015
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă pe condamnat să plătească suma de 150 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul MJ.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 .10.2015.
Președinte,Grefier,
Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.
5 ex./06.11.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 2164/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1888/2015.... → |
|---|








