Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1104/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1104/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA I PENALA
Dosar nr._
Sentința penală nr. 1104
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. I. G.
GREFIER- C. C. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul C. A. P. și intimat Penitenciarul R., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea nr. 254/2013.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, pentru a putea delibera, a amânat pronunțarea până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 03.03.2015, sub nr._, contestatorul C. A. P. a înțeles să conteste încheierea nr. 179/23.02.2015, pronunțată în dosarul nr. 161/16.02.2015 de către judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R..
În fapt, contestația nu a fost motivată.
Prin adresa nr. I/_/PBRB/17.03.2015 a Penitenciarului R., ca urmare a solicitării instanței, au fost înaintate caracterizarea petentului, copia sentinței penale nr. 2168/29.08.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a-I-a Penală și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4544/12.04.2015 emis de Tribunalul București Secția a-I-a Penală.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 161/16.02.2015 al judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R..
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat petentul, declarația a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei. De asemenea au fost audiați separat martorii S. G., B. F. și D. M., sub prestare de jurământ religios, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța constată ca petentul a fost sancționat prin hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului R. nr.43/11.02.2015 cu suspendarea dreptului la primirea și cumpărarea de bunuri pe o perioadă de 2 luni reținându-se ca la data de 03.02.2015 a avut o altercație fizică cu un alt deținut
Prin încheierea nr.179/23.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de către petent.
Împotriva încheierii mai sus menționate, petentul a formulat plângere în conformitate cu prevederile art.104 din Legea 254/2013.
Instanța apreciază încheierea atacata fondată motivat de faptul că situația de fapt reținută in hotărârea Comisiei de disciplină a Penitenciarului R. este dovedită cu raportul de incident corelată cu depoziția martorului S. G. dată în fața judecătorului delegat in care a susținut ca petentul împreuna cu celălalt deținut s-au luat la bătaie, împingându-se și lovindu-se reciproc intrucat primul deținut făcuse curat iar petentul a dat biscuiți pe jos.
Aceasta a mai susținut că atunci când a intrat apelul, cei doi implicați în altercație au spus că nu se întâmplă nimic deși se bătuseră. După ce au plecat gardienii care au făcut apelul cei doi s-au încăierat din nou, lovindu-se reciproc.
In fața judecătorului delegat, petentul a susținut ca doar s-a apărat și ca a ripostat dar doar pentru a se apăra. A mai precizat ca s-au încăierat până a venit trupa de intervenție . Aceasta nu a intervenit și au continuat să se lovească..
In fața instanței de judecată, petentul a revenit si a susținut ca au fost despărțiți de echipa de intervenție și ca in camera de detenție se aflau martorii S. G. și B. F..
In esență, martorul S. G. și-a menținut în fața instanței, declarația data in fața judecătorului delegat însă a susținut că nu petentul a fost cel care a inițiat altercația.
Martorul B. F. a dat declarații contradictorii cu cele date de petent si martorul S. G. și a arătat ca jandarmii au intrat pentru a-l lua pe numitul S. care era deasupra petentului.
Martorul D. M. a declarat ca cei doi s-au bătut și înainte de apel cât și după apel.
Instanța apreciază ca petentul nu a adoptat o atitudine sincera . Toți martorii confirmă că altercația cu deținutul S. a început înainte de apel și a continuat după apel. Or, daca într -adevar petentul ar fi fost agresat de catre deținutul S. și doar s-a apărat, era firesc să solicite ajutorul gardienilor în momentul în care s-a făcut apelul . Așa cum o dovedesc si martorii, din contra, atât el cat si celalalt deținut au negat ca s-ar fi întâmplat ceva în momentul în care s-a făcut apelul.
Faptul că atât petentul cat si celălalt deținut au continuat să se lovească reciproc deși au fost somați să înceteze o dovedește tocmai sosirea echipei de intervenție in camera deținuților.
Un alt argument care dovedește vinovăția petentului o constituie constatările medicale făcute imediat după incident conform cărora petentul prezintă mai putine leziuni, respectiv luxație scapula femurală stangă iar deținutul S. echimoze regiune parietală cu hematom subtural stang de aproximativ 4 cm, escoriație de aproximativ un cm, deget mana stângă cu suspiciune fractură metacarp, echimoză de aproximativ 10 cm regiunea anterioară gambă stânga, escoriație de aproximativ 5 cm regiune antero-laterală gambă dreapta.
F. de cele ce preced, în baza art.104 din Legea nr.254/2013 va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul C. A. P. împotriva încheierii nr. 179/23.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la libertate la Penitenciarul R. in contradictoriu cu intimatul Penitenciarul R..
În baza art. 275 C.p.p., va obliga contestatorul la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.104 din Legea nr.254/2013 respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul C. A. P. (fiul lui T. și G., născut la 25.06.1978, CNP_, deținut în Penitenciarul R.) împotriva încheierii nr. 179/23.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la libertate la Penitenciarul R. in contradictoriu cu intimatul Penitenciarul R..
În baza art. 275 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile MJ.
Definitiva.
Pronunțată în ședința de la 10.06.2015.
Președinte,Grefier,
Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.
5 ex./22.06.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1057/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








