Falsul privind identitatea. Art.327 NCP. Sentința nr. 1100/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1100/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1100

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. I. G.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. S., având ca obiect falsul privind identitatea (art.327 NCP).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea până la data de azi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 9384bis/P/2012, întocmit la data de 08.10.2014 de P. de pe lângă Judecătoria sector 5 București și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.10.2014 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. S. pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea când prezentarea sub o identitate falsă s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, prev. și ped. de art 327 alin. 2 C.p; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art 335 alin. 1 C.p, conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art 336 alin. 1 C.p. toate cu aplicarea art 38 alin. 1 C.p.

În fapt, la data de 25.07.2010, în jurul orelor 19.30, lucrători din cadrul D.G.P.M.B. Brigada Rutieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . 5 al municipiului București au oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpatul M. S., ocazie cu care acesta a declarat că se numește P. N. și a dat toate datele de identificare ale acestuia.

Întrucât emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție rutieră i-au solicitat conducătorului auto să sufle în aparatul etilotest pentru stabilirea nivelului concentrației de alcool în aerul expirat, rezultatul fiind de 0,76 mg/l, conform testului din data de 25.07.2010, orele 19:56.

În continuare, inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, unde la interval de o oră i s-au recoltat cele două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele fiind de 1,30 g %o (orele 21:20), respectiv 1,20 g %o (orele 22:20), conform Buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1883 din data de 26.07.2010 (Nr. A_, eliberat la data de 18.01.2013).

În cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 156/i/2013 (Al_ ) eliberat la data de 29.01.2014 reieșind că la momentul depistării acesta ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în descreștere de circa 1,50 g %o.

S -a constatat ca inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În declarațiile sale, inculpatul a susținut că în intervalul orar 13:30 - 16:00 a consumat 1,5 litri de bere concomitent cu aport alimentar, însă la pct. 5 din raportul de expertiză medico-legală menționat anterior s-a precizat faptul că prin corelarea datelor obținute din efectuarea calculului teoretic cu valorile stabilite la analiză s-a constatat o neconcordantă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite la analiză, neconcordanta denotând un consum de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de depistare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră; procesul-verbal de verificare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră; fișa de evidență auto a inculpatului M. S.; declarațiile numitului P. N.; raportul de constatare tehnico - științifică nr._ din data de 12.06.2012; rezultatul alcooltest; cererea de analiză și buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică; buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie emis de I.N.M.L. „M. Minovici” București; raportul de expertiză medico-legală eliberat de către I.N.M.L. „M. Minovici” București privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declarațiile martorului D. V.; procesul-verbal de consemnare a declarației orale a inculpatului M. S.; procesul-verbal de constatare încheiat la data de 17.09.2014 de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul M. S., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt: la data de 25.07.2010, în jurul orelor 19.30, lucrători din cadrul D.G.P.M.B. Brigada Rutieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . 5 al municipiului București au oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpatul M. S., ocazie cu care acesta a declarat că se numește P. N. și a dat toate datele de identificare ale acestuia.

Întrucât emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliție rutieră i-au solicitat conducătorului auto să sufle în aparatul etilotest pentru stabilirea nivelului concentrației de alcool în aerul expirat, rezultatul fiind de 0,76 mg/l, conform testului din data de 25.07.2010, orele 19:56.

În continuare, inculpatul a fost condus de către organele de poliție la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, unde la interval de o oră i s-au recoltat cele două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele fiind de 1,30 g %o (orele 21:20), respectiv 1,20 g %o (orele 22:20), conform Buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1883 din data de 26.07.2010 (Nr. A_, eliberat la data de 18.01.2013).

În cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 156/i/2013 (Al_ ) eliberat la data de 29.01.2014 reieșind că la momentul depistării acesta ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în descreștere de circa 1,50 g %o

Situația de fapt este dovedita cu procesul-verbal de depistare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră; procesul-verbal de verificare încheiat de către lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră; fișa de evidență auto a inculpatului M. S.; declarațiile numitului P. N.; raportul de constatare tehnico - științifică nr._ din data de 12.06.2012; rezultatul alcooltest; cererea de analiză și buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică;buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie emis de I.N.M.L. „M. Minovici” București; raportul de expertiză medico-legală eliberat de către I.N.M.L. „M. Minovici” București privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declarațiile martorului D. V.; procesul-verbal de consemnare a declarației orale a inculpatului M. S.; procesul-verbal de constatare încheiat la data de 17.09.2014 de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră.

În drept, fapta inculpatului M. S. care la data de 25.07.2010, in jurul 109, 30 a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe . posede permis conducere și având în sânge o îmbibație alcoolica de pesete 0,80 g/l alcool pur întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere fara permis a unui autovehicul pe drumurile publice și si de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o îmbibație alcoolica ce depășește limita legală de 0,89%0 alcool pur in sange prev. și ped de art-86 alin.1și 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.33 lit.b C.pen din 1969.

Instanța a formulat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor din art.327 alin.2 C.pen, art.335 alin.1 C.pen și art.336 alin.1 C.pen cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen în art.293 alin.1 VC.pen, art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.b VC.pen și art.5 N C.pen

Instanța va admite această cerere întrucât inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa în timpul cât erau în vigoare O.U.G. nr. 195/2002 și Codul penal din 1968, iar judecata a avut loc după . Noului Cod penal, care preia infracțiunile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002

Legea penală veche este mai favorabilă global inculpatului, sub aspectul sancționării concursului de infracțiuni.

Potrivit art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., în cazul stabilirii unor pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când, potrivit art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen. din 1968, sporul care se poate adăuga la pedeapsa cea mai grea este facultativ.

Cat privește infracțiunea de fals privind identitatea ; instanța constată că inculpatul M. S. in momentul în care a fost oprit in trafic de echipajul de poliție a declarat că se numește P. N. indicând și datele de identificare ale acestuia fără să prezinte în dovedire vreun act.

Pentru existența infracțiunii fals privind identitate este necesar ca inculpatul să fi utilizat un înscris prin care să facă dovada identității pe care o susține, cerință care nu este îndeplinita și în consecință în baza art.396 alin.5 C.p.prn rap. la art.16 lit.b teza I C.pr.pen va achit pe inculpatul M. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea prev de art.293 alin.1 V C.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 2 C.proc.pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele dedusă judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmând să opereze răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunile comise.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. din 1968, respectiv dispozițiile părții generale ale actului normativ, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faptele comise de inculpat sunt infracțiuni de pericol, iar circumstanțele concrete de comitere a faptelor – în timpul serii, când traficul era aglomerat – relevă un grad ridicat de periculozitate a infractorului.

În ceea ce privește situația personală a inculpatului, instanța reține că acesta este în vârstă de 64 de ani,căsătorit, șomer și u este cunoscut cu antecedente penale, potrivit fișei de cazier judiciar.Inculpatul a recunoscut și regretat fapta.

Punând în balanță considerentele anterior menționate, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special.

În baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 raportat la art.396 alin.10 C.pr.pen va condamna pe inculpatul M. S. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pe drumurile publice fara să posede permis de conducere

În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 raportat la art.396 alin.10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul M. S. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală

În temeiul art. 71 VC.pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 lit.b V.C.pen, art.34 alin.1 lit.b V.C.pen va contopi cele două pedepse de 8 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 81-82 V.C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni având in vedere ca fata de atitudine a inculpatului care a recunoscut savarsirea faptelor, pe care le-a si regretat exista premisa ca scopul pedepsei să fie atins si fara a fi executată în regim de detenție..

În baza art. 71 alin.5 VC.p. va suspenda pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen.

În temeiul art. 274 alin. 1NC.pr.pen va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată

Onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 200 ron va fi avansat din fondurile MJ

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.386 c.pr.pen schimba încadrarea juridica a infracțiunilor reținute în rechizitoriu din art.327 alin.2 C.pen, art.335 alin.1 C.pen și art.336 alin.1 C.pen cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen în art.293 alin.1 VC.pen, art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.b VC.pen și art.5 N C.pen

In baza art.396 alin.5 C.p.prn rap. la art.16 lit.b teza I C.pr.pen achită pe inculpatul M. S. fiul lui M. și M., născut la data de 26.01.1951, în ., CNP:_, domiciliat în sector 3, București, ., ., . și ffl în Solca, ., județ Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea prev de art.293 alin.1 V C.pen.

În baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 raportat la art.396 alin.10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul M. S. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pe drumurile publice fara să posede permis de conducere.

În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 raportat la art.396 alin.10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul M. S. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală

În temeiul art. 71 VC.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 lit.b V.C.pen, art.34 alin.1 lit.b V.C.pen contopește cele două pedepse de 8 luni urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 81-82 V.C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În baza art. 71 alin.5 VC.p. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen.

În temeiul art. 274 alin. 1NC.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 200 ron va fi avansat din fondurile MJ

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică azi 10.06.2015

Președinte,Grefier,

Red. D.G.I.

Tehnored. GV

5ex/19.06..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul privind identitatea. Art.327 NCP. Sentința nr. 1100/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI