Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 762/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 762/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI-SECTIA I PENALA

Sentinta penală nr.762

Ședința publică din data de 27 04 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. R.

GREFIER – I. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGA JUDECATORIA SECTOR 5 A FOST REPREZENTAT PRIN PROCUROR D. A.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul N. A. având ca obiect plîngere împotriva incheierii a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la Penitenciarul R..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal si asistat de aparator din oficiu, P. A. M., cu imputernicire avocatială la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca s-a depus la dosarul cauzei caracterizarea, sentinta penala de condamnare.

Petentul personal depune note scrise la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constată terminată cercetarea judecatorească și acordă cuvintul in dezbateri.

Apărătorul petentului solicita in baza art.40 din L 254/2013 admiterea plingerii formulate de petent, schimbarea regimului de executare, anularea incheierii judecatorului delegat aratind ca petentul indeplineste conditiile legale in acest sens, a participat la programele organizate, a fost recompensat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plingerii ca neintemeiata, apreciaza ca regimul a fost corect individualizat, eforturile petentului sunt insuficiente pentru trecerea acestuia la un regim inferior.

Petentul, personal, având ultimul cuvint, solicita admiterea plingerii, schimbarea regimului de executare aratind ca a executat un an din 4 ani, munceste, a participat la toate cursurile, a fost recompensat, a avut o comportare buna, doreste sa munceasca in continuare si sa-și vada familia.

INSTANTA

Prin plîngerea inregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 la data de 27 02 2015 sub nr._ petentul N. A. a formulat contestatie impotriva incheierii nr.170/19 02 2015 a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R..

La dosarul cauzei s-a depus dosarul nr.160/2015 al Judecătorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. care cuprinde proces verbal de aducere la cunostinta a hotaririi comisiei pentru individualizarea regimului de executare și raport aferent, declaratia petentului.

S-a mai depus la dosarul cauzei caracterizarea, sentinta penala de condamnare.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Petentul N. A. se află încarcerat în P. R., în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin s.p.nr.3483/2014 pronuntata de Judecatoria Ploiesti pentru săvârșirea infracțiunii prev.de L 86/2006, faptele constind in aceea ca :in data de 12 11 2011 petentul N. A. impreuna cu alti inculpati inculpatul incerca sa distraga atentia angajatilor unui magazin pentru ca acestia sa sustraga bunuri iar in perioada mai-noiembrie 2010 petentul N. A. a participat la constituirea unui grup infractional organizat de inculpatul R. A. I., grup ce avea ca scop vinzarea tigarilor provenite din contrabanda si detinute in afara antrepozitului fiscal autorizat iar la data de 28 07 2010 petentul N. A. fiind sunat de martorul baicu V., aranjeaza cu inc.R. A. cumpararea unei cantitati de 240 baxuri de tigarete diverse sortimente, transindu-i indicatii, in acest sens inc.B. V. si coordonindu-i pe ceilalti inculpati in legatura cu distribuirea acestei cantitati catre diversi clienti.

Petentul a solicitat schimbarea regimului menținut de comisie respectiv cel inchis iar prin încheierea nr.170/19 02 2015 a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. s-a respins plingerea petentului, ca nefondata.

Împotriva acestei încheieri petentul a formulat prezenta contestație pe care instanța urmează să o respinga pentru următoarele motive:

Potrivit art. 36 din Legea 254/2013 (1) Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.

(2) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Instanța apreciază că în ceea ce îl privește pe petentul N. A. nu se impune schimbarea regimului de executare a pedepsei cu unul inferior ca grad de severitate, fata de faptul ca petentul nu s-a remarcat prin conduita sa, nu a fost sanctionat dar nici nu a participat la la activitati lucrative, a participat la 2 programe educationale, nu a fost recompensat, fata de perioada ramasa de executat din pedeapsa, astfel că eforturile petentului exista, sunt insuficiente pentru trecerea la un regim inferior la acest moment.

Față de cele expuse mai sus, instanta, in baza art. 40 Legea 254/2013 va respinge ca nefondata contestația formulată de petentul condamnat N. A. impotriva Încheierii nr.170/19 02 2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul R..

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 100 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 40 Legea 254/2013 respinge ca nefondata contestația formulată de petentul condamnat N. A. ( fiul lui C. si M., ns 16 08 1970, detinut in P. R., CNP_) împotriva Încheierii nr. 170/19 02 2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul R..

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. ( se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3), 100 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 04 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

OR/IC/06 05 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 762/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI