Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 768/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 768/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECTIA I PENALA

Sentința penală nr.768

Ședința publică din data de 27 04 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. R.

GREFIER - I. C.

MINISTERUL PUBLIC-P. DE PE LÂNGA JUDECATORIA SECTOR 5 A FOST REPREZENTAT PRIN PROCUROR D. A.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul D. I. având ca obiect întrerupere executare pedeapsă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal si asistat deavocat din oficiu, C. E., cu imputernicire avocatială la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea la dosar a declaratiei de refuz la expertizare semnata de petent.

Petentul personal arata ca isi retrage cererea formulata.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constată terminată cercetarea judecatorească și acordă cuvintul in dezbateri.

Apărătorul petentului solicită instantei sa ia act ca petentul isi retrage cererea de intrerupere a executarii formulata.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instantei sa ia act ca petentul isi retrage cererea de intrerupere a executarii formulata.

Petentul personal avind ultimul cuvint arata ca isi retrage cererea de intrerupere a executarii formulata.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 la data de 07 10 2014 sub nr._ petentul D. I. solicitat întreruperea executării pedepsei invocind motive medicale.

In motivarea cererii petentul a aratat ca trebuie sa i se efectueze o interventie chirurgicala la picior.

La dosarul cauzei s-a depus copia mepi 202/2013 emis de Judecatoria sector 4, caracterizarea petentului, copia s.p.147/2012 pronuntata de Judecatoria sector 4 Bucuresti, declaratia de refuz la expertizare a petentului.

Analizând actele dosarului instanța reține că petentul Padure L. se află încarcerat în Penitenciarul Rahova în executarea unei pedepse de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.123/2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti .

Potrivit disp. art. 589. - (1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri:

a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;

La termenul de judecata din data de 27 04 2015 s-a depus de refuz la expertizare semnata de petent iar petentul a invederat ca isi retrage cererea de intreruperea a executarii formulata.

Avind in vedere atitudinea procesuala a petentului, in sensul ca isi retrage cererea de intrerupere a executarii pedepsei instanta va lua act de retragerea cererii de intrerupere a executarii pedepsei formulata de petentul condamnat D. I..

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 100 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat D. I. ( fiul lui P. Lămbică si V., ns 26 04 1988, detinut in Penitenciar Rahova, CNP_).

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, (se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3), 100 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

OR/IC/06 05 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 768/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI