Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 556/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 556/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 11-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr. 2928/311/2015

SENTINȚA PENALĂ nr. 556

Ședința publică din data de 11.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. N. C.

Grefier: D. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina

a fost reprezentat de procuror M. I..

Pe rol judecarea cauzei penele privind pe inculpatul S. R. - V., trimis în judecată în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 5056/P/2013, din data de 14.04.2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul asistat de avocat ales T. M. I., cu împuternicire avocațială nr. OT/_/2015, emisă de Baroul O., aflată la dosarul cauzei (fila 11).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța verifică identitatea inculpatului S. R. – V. care se legitimează cu CI, având CNP_.

Avocatul inculpatului depune la dosar o caracterizare a inculpatului emisă de către ..

Potrivit art. 387 alin 1 C.p.p, instanța a întrebat procurorul și avocatul inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

Nemaifiind formulate alte cereri în condițiile art. 387 alin 2 C.p.p. instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a dispus trecerea la dezbateri potrivit art. 388 alin 1 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în privința inculpatului S. R. Virel, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 5056/P/2013, amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 – 84 N. C.pen., solicitând să i se atragă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 N. C.pen. a căror încălcare atrage anularea amânării aplicării pedepsei; să costate că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și să-l oblige pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocatul inculpatului solicită ca, la individualizarea pedepsei, să se țină cont de faptul că inculpatul a recunoscut și a colaborat cu organele de cercetare penală. La momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul absolvise cursurile unei școli de șoferi și chiar susținuse proba scrisă pentru obținerea permisului de conducere.

Totodată, avocatul inculpatului solicită instanței să țină cont de dispozițiile art. 74 C.pen., în ceea ce privește pedeapsa aplicată – cea prevăzută de lege, iar ca modalitatea cea prevăzută de art. 91 C.pen. orientată către minim.

De asemenea, menționează că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art.83 C.pen. și, totodată, să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, potrivit disp. art. 389 alin 1 C.p.p, arată că recunoaște și regretă fapta comisă.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 5056/P/2013 din data de 14.04.2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul S. R.-V., pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că la data de 17.08.2013, orele 23:00, inculpatul S. R. – V., în timp ce conduce autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare_, pe . municipiul Slatina, județul O., a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, constatându-se că nu poseda permis de conducere, iar în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că respectivul autoturism este proprietatea numitului S. D., tatăl inculpatului și a fost sustras de acesta din urmă fără încuviințarea proprietarului.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 04.06.2015 în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul S. R. V..

Înainte de a fi începută cercetarea judecătorească, a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, a depus caracterizare în circumstanțiere.

La solicitarea instanței, a fost atașată la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Din ansamblul probelor administrate in cauza, instanța retine următoarea situație de fapt:

Inculpatul S. R. V. are vârsta de 24 de ani și locuiește în municipiul Slatina, județul O..

În fapt, la data de 17.08.2013, orele 23.00, inculpatul S. R. – V., în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. Slatina, jud. O., a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, constatându-se că nu posedă permis de conducere, iar în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că respectivul autoturism este al numitului S. D., tatăl inculpatului și a fost sustras de acesta din urmă fără încuviințarea proprietarului.

Din cuprinsul adresei nr. 9255/19.09.2013 emisă de S. Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor O. (f.7 d.u.p.) reiese faptul că inculpatul nu figurează cu permis de conducere în evidența informatizată.

Fapta comisă rezultă din declarațiile martorilor S. A. (f. 16, 17 d.u.p.) și C. M.-Bobi (f. 14 d.u.p.), care au precizat că în data de 17.08.2013, în jurul orei 23.15, în timp ce se aflau ca pasageri în autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul S. R.-V. pe . mun. Slatina, jud. O., au fost opriți de un echipaj al poliției rutiere, după care au fost conduși la sediul Poliției Mun. Slatina.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul S. R.-V. a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, menționând că în data de 17.08.2013, în jurul orelor 23.15, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. Slatina, jud. O., a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, iar după ce a fost legitimat, a declarat verbal că nu posedă permis de conducere.

În cursul urmăririi penale s – a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de folosință, prev. de art. 23 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. de către inculpatul S. R.-V., constând în aceea că a sustras autoturismul pe care l-a condus în momentul depistării în flagrant de către organele de poliție, de la tatăl său, S. D., având în vedere declarația acestuia din urmă (f.8), care a precizat că nu dorește să formuleze plângere prealabilă împotriva fiului său, astfel încât s – a reținut incidența dispozițiilor prev. de art. 16 alin. 1 lit. e C.p.p. – lipsa plângerii prealabile.

În cursul judecății, inculpatul S. R. V. a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate prevăzute de dispozițiile art. 374 alin. 4 și art. 375 din Codul de procedură penală.

Cu ocazia audierii în cursul judecății, inculpatul S. R. V. și – a manifestat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă:

- proces – verbal de constatare a infracțiunii flagrante;

- adresa nr.9255 din 19.09.2013 emisă de SPCRPCÎV O.;

- declarații martor S. D.;

- declarații martor C. M. Bobi;

- declarații martor S. A.;

- declarații inculpat S. R. V.;

- alte înscrisuri.

În drept, fapta inculpatului S. R.-V., care în data de 17.08.2013, în jurul orelor 23.30, a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. Slatina, jud. O., fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal.

Având în vedere că de la data săvârșirii infracțiunii(17.08.2013) și până la data judecării prezentei cauze a intervenit o nouă lege penală, instanța, față de conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06.05.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, constată că în prezenta cauză sunt mai favorabile dispozițiile Noului Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Acțiunea inculpatului S. R. V., care în data de 17.08.2013, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ deși nu poseda permis de conducere, realizează elementul material al infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul conceptului de siguranță a traficului rutier, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză ex re, din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l – a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui – starea de pericol pentru siguranța traficului rutier.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul se află la primul conflict cu legea penala, a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată și a răspuns la toate solicitările organelor judiciare iar din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei rezultă că manifestă un comportament corespunzător în societate. Pe de altă parte însă, instanța reține că deși inculpatul cunoștea la data comiterii faptei că nu posedă permis de conducere, a ales totuși să se deplaseze cu autoturismul pe raza municipiului Slatina și într – un interval orar în care activitatea socială era în plină desfășurare, împrejurare care scoate în evidență nu numai gradul de pericol social sporit al infracțiunii deduse judecății dar și atitudinea sfidătoare a inculpatului în raport cu normele legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice și cu autoritățile statului chemate să vegheze la respectarea acestor reglementări și să sancționeze totodată conduita culpabilă a persoanelor în raport cu aceste norme.

Pentru aceste motive, având în vedere și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 din Codul penal, va stabili pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului S. R. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 10 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Mai departe, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s – a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

La aplicarea dispozițiilor art. 83 din Codul penal prin raportare la art. 5 din același act normativ, instanța are în vedere că aceste prevederi sunt mai favorabile în prezenta cauză față de dispozițiile art. 81 din Codul penal din 1969. Pentru a ajunge la această concluzie instanța are în vedere că suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de codul penal anterior presupunea o soluție de condamnare la o pedeapsă pe când dispozițiile art. 83 din Codul penal nu constituie propriu – zis o modalitate de individualizare a executării pedepsei întrucât instanța nu aplică o pedeapsă ci doar o stabilește. Mai departe, instanța va avea în vedere și termenul de supraveghere în cazul în care se dispune amânarea executării pedepsei, termen care este fix, de 2 ani, spre deosebire de termenul de încercare al suspendării condiționate care este format dintr – un termen de 2 ani la care, însă, se adaugă pedeapsa stabilită de către instanță. Totodată, instanța va avea în vedere faptul că pedeapsa stabilită potrivit dispozițiilor art. 83 din Codul penal nu constituie prim termen al recidivei spre deosebire de pedeapsa închisorii suspendată condiționat potrivit art. 81 din Codul penal care atrage starea de recidivă în condițiile săvârșirii unei noi infracțiuni. Mai departe, la aprecierea legii penale mai favorabile, instanța are în vedere și efectele produse prin aplicarea legii penale noi asupra dreptului inculpatului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Potrivit art. 103 alin. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002 Rep., în situația în care instanța de judecată dispune o soluție de amânare a aplicării pedepsei, inculpatului doar îi va fi suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile și nu îi va fi anulat acest drept, măsură impusă de o soluție de condamnare, chiar și suspendată condiționat potrivit art. 81 din Codul penal anterior.

În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 85 alin. 2 din Codul penal va impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității – Colegiul Național Agricol C. I Slatina, jud. O. sau Colegiul Tehnic Metalurgic, mun. Slatina, jud. O., pe o perioadă de 35 de zile.

În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. 2 lit. b și c din Codul penal se va face de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal și art. 375 alin. 1, art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, stabilește pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului S. R. V., fiul lui D. și M., născut la data de 07.04.1991, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în mun. Slatina, ., ., ap. 34, CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de 335 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din Codul penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 85 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității – Colegiul Național Agricol C. I Slatina sau Colegiul Tehnic Metalurgic, pe o perioadă de 35 de zile;

În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea obligațiilor stabilite potrivit art. 85 alin. 2 din Codul penal se face de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. N. CătălinTănasie D.

Red. CNC

Tehnored. CNC/IM

4 ex./22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 556/2015. Judecătoria SLATINA