Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 969/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 969/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 16-12-2015
ROMANIA
Judecătoria S. Județul O.
Dosar nr._
Sentința penală nr.969
Ședința publică din data de: 16.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. R. I.
Grefier: M. M. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare conform art. 598 NC.p.p, formulată de către condamnatul O. C., în prezent deținut în PNT C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit persoana condamnată. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care se constată că la dosarul cauzei a fost depus un înscris din care rezultă că persoana condamnată nu își însușește cererea având ca obiect contestație la executare.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de faptul că persoana condamnată nu își însușește cererea de contestație la executare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei S. sub nr._, contestatorul O. C. a formulat contestatie la executare fara a indica numarul mandatului de executare a pedepsei inchisorii sau al sentintei penale in baza careia a fost emis mandatul.
Cererea nu a fost motivata in fapt si in drept.
La termenul din data de 16.12.2015 contestatorul O. C., printr-un inscris, arata că nu își însușeste contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât nu a fost formulată de el.
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Întrucât la termenul din data de 16.12.2015 contestatorul O. C. printr-un inscris arata că nu își însușeste contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât nu a fost formulată de el, instanța, ascultand concluziile reprezentantului Ministerului Public, va lua act de manifestarea de vointa a petentei O. C..
Vazind si disp art 275 alin 3 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Ia act ca petentul O. C., fiul lui V. si L. nascut la 20.05.1984 in Calafat jud D. în prezent deținut în PMS C. nu își însușește cererea având ca obiect contestatia la executare ce face obiectul dosarului_ al Judecatoriei S..
In baza art. 275 alin 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație in 3 zile de la comunicare la Tribunalul O..
Pronuntata in sedinta publica azi 16.12.2015
PRESEDINTEGREFIER
P. R. I. M. M. C.
Tehnored.MI
Ex. 4
18.12.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 868/2015. Judecătoria SLATINA | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 978/2015.... → |
|---|








