Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 640/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 640/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 23-09-2015
ROMANIA
Judecătoria S. Județul O.
Dosar nr._
Sentința penală nr. 640
Ședința publică din data de: 23.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. R. I.
Grefier: M. M. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare conform art. 598 NC.p.p, formulată de către condamnatul F. I., în prezent deținut în PNT C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit persoana condamnată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care
Instanța a învederat faptul că din mandatul de executare a pedepsei rezultă că acesta a fost condamnat în primă instanță de tribunal. De asemenea a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S. de a soluționa prezenta cauză și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului D..
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că este de acord cu excepția invocată și a solicitat declinarea cauzei în favoarea Tribunalului D..
Instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 23.06.2015 sub nr._, petentul condamnat F. I., în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., a formulat contestație la executarea fara a indica numarul mandatului de executare a pedepsei inchisorii sau al sentintei penale in baza careia a fost emis mandatul.
In motivarea cererii a aratat ca solicita aplicarea legii mai favorabile.
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt :
Petentul F. I. a formulat contestatie la executare fara a indica numarul mandatului de executare a pedepsei inchisorii sau al sentintei penale in baza careia a fost emis mandatul.
Din continutul mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr 81/11.10.2011 rezulta ca petentul a fost condamnat prin s.p 37/28.02.2011 pronuntata de Tribunalul O. la pedeapsa de 16 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor calificat.
Potrivit dispozitiilor art. 598 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 597 alin. 6 din Codul de procedura penala, competenta solutionarii contestatiei la executare intemeiata pe dispozitiile art. 598 alin. 1 lit. d din Codul de procedura penala revine, ca regula, instantei de executare, iar daca petenta se afla in executarea pedepsei, instantei in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere.
Competenta reglementata de acest text nu este alternativa, ci exclusiva (imperativa), asa cum s-a statuat in doctrina judiciara in sensul ca, atunci când condamantul este liber, competenta apartine exclusiv instantei de executare, iar când el se afla în executarea pedepsei privative de libertate, competenta revine exclusiv instantei corespunzatoare în a carei raza teritoriala se afla locul de detinere.
Aceasta rezulta din interpretare literala si sistematica a disp. art 598 alin 2 si 597 alin 1 si 6 c.p.p.
In cauza de fata, condamnatul la data formularii cererii avand ca obiect contestatie la executare se afla in executarea pedepsei inchisorii PMS C., jud D. situat in raza teritoriala a Tribunalului D., potrivit H.G. nr. 337/09.07.1993 privind stabilirea circumscriptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe langa judecatorii.
F. de aceste considerente in baza art. 50 alin. 1 raportat la art. 597 alin. 6 din Codul de procedura penala si art 47 alin 3 c.p.p., luand act si de aspectele invederate de contestator va fi declinata competenta de solutionare a contestatiei la executare formulata de petent, in favoarea Tribunalului D..
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute in vedere la solutionarea contestatiei si stabilirea cheltuielilor judiciare de catre Tribunalul D..
Vazind si disp art 275 alin 3 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
In baza art 47 alin 3 c.p.p. si art 597 alin 6 Cod de procedura penala admite exceptia privind necompetenta teritoriala a Judecatoriei S. invocata de instanta din oficiu.
In baza art. 50 Cod de procedura penala dispune declinarea competentei de solutionare a cauzei avand ca obiect contestatie la executare formulata petentul F. I., fiul lui M. si M. nascut la 04.10.1987 in ., domiciliat in Piatra O., . jud O. CNP_ detinut in Penitenciarul C. in favoarea Tribunalului D..
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute in vedere la solutionarea contestatiei de catre Tribunalului D..
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2015
PRESEDINTEGrefier
P. R. I. M. M. C.
Tehnored.MI
Ex. 4
_
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 633/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 731/2015.... → |
|---|








