Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 266/2015. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 266/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 09-03-2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL O.

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE nr. 266

Ședința din Camera de Consiliu din data de: 09.03.2015

Instanța constituită din:

Judecător de Cameră Preliminară: D. P.

Grefier: B. I. C.

Ministerul Public reprezentat de S. I., Procuror la P. de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale, având ca obiect plângere împotriva soluției procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria S. cu privire la dosarul nr.6979/P/2013 privind pe petenta F. I..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă petentul F. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depusă la dosar copie de pe ordonanța nr. 7/II//2/2015, dovada de comunicare a acesteia către petent și adresa nr. 7/II//2/2015 emisă de P. de pe lângă Judecătoria S. prin care se comunică instanței faptul că dosarul nr. 4481/P/2014 se află în lucru la procuror începând cu data de 15.01.2015.

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în susținerea plângerii, înscrisuri pe care le are asupra sa, respectiv: memoriu și adresa nr.2371/VIII/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Instanța constatând că proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul petentei este concludentă și utilă soluționării cauzei, în baza art. 100 alin 3 C.p.p urmează a încuviința proba.

Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri, instanța declară terminată cercetarea judecătorească acordă cuvântul pe fond:

Petentul F. I. având cuvântul solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării cercetărilor.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la P. de pe lângă Judecătoria S. pentru a se avea în vedere la soluționarea dosarului nr. 4481/P/2014, la care este reunit dosarul nr. 4483/P/2014.

Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

La data de 11.02.2015 s-a înregistrat (ca urmare a înaintării de către P. de pe lângă Judecătoria S.) pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ plângerea formulată de petentul F. I. împotriva ordonanței nr. 7/II/2/2015 din 15.01.2015 a Parchetului de pe Judecătoria S., prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii petentului F. I. referitoare la legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 2371/VIII/I/2014 a acestui parchet, copia plângerii fiind înaintată la dosarul nr. 4481/P/2014 reunit la dosarul nr. 4483/P/2014 pentru a fi avută în vedere de organul de urmărire penală.

La solicitarea instanței, s-a atașat ordonanța nr. 7/II/2/2015 din 15.01.2015 a Parchetului de pe Judecătoria S. și dovada de comunicare a acesteia către petent, cu precizarea că dosarul nr. 4481/P/2014 se află în lucru la procuror începând cu data de 15.01.2015.

La termenul din data de 09.03.2015 s-a prezentat în instanță petentul F. I., care a învederat instanței că nu a înțeles să se adreseze instanței de judecată, formulând o cerere expresă la organele de urmărire penală.

Față de cele ce preced, instanța în baza art. 341 alin. 2 C.p.p. rap. la art.339 alin.1 C.p.p. constată că nu a fost legal investită, urmând a dispune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la P. de pe lângă Judecătoria S. pentru a se pronunța ca organ competent.

Potrivit dispozițiilor de lege mai sus invocate și reținute, instanța are obligația să verifice regularitatea actului de sesizare, iar în raport de mențiunile din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria S., constată că nu a fost legal investită, în condițiile în care totodată dispozițiile legale prevăd că plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror poate face persoana interesată numai după ce soluția a fost verificată de procurorul ierarhic procurorului de caz, iar în speță se constată că ordonanța înaintată de parchet (fără să existe vreo solicitare în acest sens din partea petentului) nu face parte din categoria acelora prin care s-a dispus o soluție pe fondul cauzei.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art.341 alin.5 C.p.p. rap. la art.339 alin.1 C.p.p. scoate de pe rol plângerea formulată de petentul F. I., domiciliat în comuna Movileni, ., județul O., CNP –_ și o trimite la Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru a se pronunța ca organ competent.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER

D. P. B. I. C.

Red. DP

Tehnored. IM

4 ex./19.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 266/2015. Judecătoria SLATINA