Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria STREHAIA

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 02-03-2015

DOSAR NR._ art. 335 al. 3 C.p

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA STREHAIA

SENTINȚA PENALĂ nr. 27

Ședința publică din 02.03.2015

JUDECĂTOR: V. S.

GREFIER: D. M.

Ministerul public a fost reprezentat de procuror C. Ș..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M. V. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 335 al.3 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns inculpatul .

Procedura completă.

Grefierul face referatul oral al cauzei, după care,

În temeiul art 374 pct 1 c.p.pen s-a dat citire rechizitoriului.

S-a luat o declarație inculpatului, care recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa

Instanța pune în discuție cererea formulată de către inculpat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 375 c.p.pen..

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii întrucât inculpatul a recunoscut faptele în forma reținută prin actul de sesizare a instanței.

Inculpatul solicită admiterea cererii.

Instanța admite cererea inculpatului constatând că acesta expune aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare cu privire la data comiteri faptelor, modalitatea comiterii acestora.

Reprezentanta Ministerului Public si inculpatul învederează instanței că nu solicită administrarea de probe.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, se acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public expune starea de fapt si solicită instanței în baza art 335 alin.3 c.p. condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplic.art 396 al.10, acordarea unui termen de supraveghere a măsurii potrivit art 93 c.p., atragerea atenției inc. asupra prev. art. 96 c.p., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că recunoaște si regretă fapta și este de acord cu prestarea unei munci neremunerate la Primăria Voloiac sau Școala Generală Voloiac.

JUDECATA,

Prin rechizitoriul nr. 1627/P/2014 din 10.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia a fost trimis în judecată inculpatul M. V. N., pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, prev. de art. 335 al.3 C.pen..

În actul de sesizare s-a reținut în fapt că în data de 28.06.2014 orele 20:50, organele de poliție au oprit, pe DC 65, pe raza localității Voloiac, autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, condus de P. L. D. . Urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul este proprietatea lui M. V. N., care se afla în autoturism în calitate de pasager. Din momentul opririi autoturismului și până în momentul în care organele de poliție au ajuns în apropierea acestuia, conducătorul auto a trecut pe bancheta din spate, refuzând să fie testat cu aparatul,, DRAGER,, motivat de faptul că nu este persoana care a condus autoturismul. Totodată conducătorul autoturismului a refuzat să fie condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, urmare a materialului probator, s-a stabilit faptul că în seara de 28.06.2014, cei doi inculpați au mers la magazinul administrat de martorul A. M. C., unde amândoi au consumat băuturi alcoolice. Cei doi au mers la locuința inculpatului M. V. N. iar inculpatul P. L. D. l-a rugat să îl transporte cu autoturismul său până la locuința bunicii sale, situată la o distanță de aproximativ 1 km de locuința inculpatului M. V. N..

Inculpatul M. V. N. a refuzat să conducă autoturismul dar i l-a încredințat inculpatului P. L. D., deși avea cunoștință de împrejurarea că acesta consumase băuturi alcoolice.

Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta descrisă prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanța a admis cererea inculpatului de a se judeca conform procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției, prev. de art. 375 C. pr. pen.

Analizând actele administrate în dosarul de urmărire penală nr. 1627/P/2014, instanța reține următoarele:

În data de 28.06.2014 orele 20:50, organele de poliție au oprit, pe DC 65, pe raza localității Voloiac, autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, condus de P. L. D. . Urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit au autoturismul este proprietatea lui M. V. N., care se afla în autoturism în calitate de pasager. Din momentul opririi autoturismului și până în momentul în care organele de poliție au ajuns în apropierea acestuia, conducătorul auto a trecut pe bancheta din spate, refuzând să fie testat cu aparatul,, DRAGER,, motivat de faptul că nu este persoana care a condus autoturismul. Totodată conducătorul autoturismului a refuzat să fie condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Anterior opririi autoturismului de către organele de poliție, în seara de 28.06.2014, cei doi, P. L. D. și inculpatul au mers la magazinul administrat de martorul A. M. C., unde amândoi au consumat băuturi alcoolice. Cei doi au mers la locuința inculpatului M. V. N. iar P. L. D. l-a rugat pe inculpat să îl transporte cu autoturismul său până la locuința bunicii sale, situată la o distanță de aproximativ 1 km de locuința inculpatului M. V. N..Inculpatul M. V. N. a refuzat să conducă autoturismul dar i l-a încredințat inculpatului P. L. D., deși avea cunoștință de împrejurarea că acesta consumase băuturi alcoolice.

Această stare de fapt rezultă din declarația inculpatului coroborată cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de către P. L. D. si martorul A. M. C..

În drept, fapta inculpatului M. V. N. de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, constituie infracțiunea prev. de art. 335 al.3 C.pen și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Având în vedere împrejurările faptelor ( încredințarea unui autoturism de către inculpatul MînjinăVasile N. unei persoane cu care împreună au consumat cantități reduse de alcool si conducerea autovehiculului de acea persoană pe un drum comunal, fără urmări concrete) și persoana inculpatului(fără antecedente penale, atitudine sinceră în fața instanței de judecată) instanța va opta pentru pedeapsa închisorii orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, redus cu o treime, conform art. 396 al. 10 C.p.p.

Astfel, instanța va stabili pedeapsa de 10 luni închisoare.

În ce privește modalitatea de executare, sunt întrunite condițiile art. 91 C.p., în sensul că pedeapsa stabilită este închisoarea mai mică de 3 ani; din fișa de cazier rezultă că infractorul nu are antecedente penale; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului descrise mai sus, instanța apreciază că poate fi îndreptat, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 91,92 C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 al. 1 C.p.:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune M., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin. 2 C.p., va impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 96 C.p., conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, ori săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

În baza art. 274 al. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În baza art. 335 al. 3 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p

Condamna pe inculpatul M. V. N., fiul lui Mânjină N. și T. N., născut la data de 07 iunie 1981, CNP-_, domiciliat în comuna Voloiac ., la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.

În baza art. 91, 92 C.p.

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 al. 1C.p.

Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune M., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 al. 2 C.p.

Impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 C.p.

Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 65 de zile, în cadrul primăriei Voloiac sau Școlii din .> Atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art. 96 C.p.

În baza art. 274 al. 1 C.p.p.

Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată azi 02 martie 2015 în sedință publică, la sediul Judecătoriei Strehaia.

JUDECĂTOR GREFIER,

V. SorinelDrulă M.

RED. VS/Tehnored.DM

4EX/13.03.2015

Exp.27

Operator date 4338

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria STREHAIA