Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 77/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 77/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 02-09-2015
DOSAR NR._ art. 335 al. 1, 334 al. 1 C.p
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
SENTINȚA PENALĂ nr. 77
Ședința publică din 02.09.2015
JUDECĂTOR: F. A.
GREFIER: D. M.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror C. Ș..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul S. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prev. de art. 334 al. 1 C.p., și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns inculpatul.
Procedura completă.
Grefierul face referatul oral al cauzei, după care se dă citire actului de sesizare a instantei.
Inculpatul arată că nu solicită termen pentru a-si angaja apărător. În conformitate cu dispozitiile art. 320 indice 1 Cod procedura penala, precizează că recunoaste în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmarire penală, pe care le cunoaste și le însușeste.
S-a luat declarație în acest sens inculpatului.
Instanța acordă cuvântul pe cererea de soluționare a cauzei prin procedura speciala a recunoașterii vinovăției.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii.
Fiind îndeplinite condițiile art. 374 al. 4 C.p.p., instanța admite cererea privind soluționarea cauzei prin procedura speciala a recunoașterii vinovăției și acordă cuvântul la dezbateri, asupra fondului cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public expune starea de fapt si solicită instanței condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplic.art 396 al.10, pentru cele 2 fapte, cu aplic. art 38 c.p. privind concursul de infractiuni, art 91 si urm. NCP, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că recunoaste si regretă faptele.
JUDECATA,
Prin rechizitoriul nr. 1251/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia a fost trimis în judecată inculpatul S. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prev. de art. 334 al. 1 C.p., și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 C.p., cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
În fapt, s-a reținut că la data de 31.08.2014, ora 01,40 lucrătorii poliției Strehaia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 6, L. banului, au observat un moped condus de o persoană de sex masculin, însoțit de o altă persoană de același sex, care nu purtau casca de protecție. Au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul mopedului l-a ignorat, mărind viteza de deplasare. Organele de poliție s-au angajat în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice ale autospecialei MAI_. După o distanță de 4 km, conducătorul mopedului a pierdut controlul direcției și a căzut în afara părții carosabile, abandonând mopedul și persoana care îl însoțea. Pasagerul A. M. a declarat că mopedul marca Dinamik Modenas a fost condus de S. A., cu domiciliul în com. Corcova, .. În urma verificărilor la SPCRPCIV rezultat că S. A. nu posedă permis de conducere, iar mopedul marca Dinamik Modenas, . XG8AS120CCGL03576 nu este înmatriculat și nu s-a eliberat autorizație provizorie de circulație. Din adresa nr._/15.10.2014 emisă de Primăria Corcova rezultă că S. A. nu este înregistrat ca deținător de vehicul. Inculpatul a recunoscut că a cumpărat mopedul dintr-un târg auto din Tirgu J., neînmatriculat, că nu a demarat procedura de înregistrare. În data de 31.08.2014 orele 01,00 a plecat din localitatea de domiciliu cu intenția de a se deplasa în ., însoțit de pasagerul A. M. I.. Cunoștea faptul că pentru a conduce mopedul avea nevoie de permis de conducere.
Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a recunosut în totalitate faptele descrise prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a admis cererea inculpatului de a se judeca conform procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției, prev. de art. 375 C. pr. pen.
Analizând actele administrate în dosarul de urmărire penală nr.1251/P/2014, instanța reține următoarele:
Din procesul verbal de constatare încheiat de organele de poliție rezultă că la data de 31.08.2014, ora 01,40 lucrătorii poliției Strehaia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 6, L. banului, au observat un moped condus de o persoană de sex masculin, însoțit de o altă persoană de același sex, care nu purtau casca de protecție. Au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul mopedului l-a ignorat, mărind viteza de deplasare. Organele de poliție s-au angajat în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice ale autospecialei MAI_. După o distanță de 4 km, conducătorul mopedului a pierdut controlul direcției și a căzut în afara părții carosabile, abandonând mopedul și persoana care îl însoțea. Pasagerul A. M. a declarat că mopedul marca Dinamik Modenas a fost condus de S. A., cu domiciliul în com. Corcova, ..
În urma verificărilor, cu adresa nr._/24.09.2014 SPCRPCIV M. a comunicat faptul că S. A. nu posedă permis de conducere. Potrivit anexei 1 din OG 21/2014, pentru conducerea pe drumurile publice a unui moped, persoana trebuie să dețină permis de conducere categoria AM.
Cu adresa nr._/23.09.2014 același serviciu a comunicat faptul că mopedul marca Dinamik Modenas, . XG8AS120CCGL03576 nu este înmatriculat și nu s-a eliberat autorizație provizorie de circulație.
Din adresa nr._/15.10.2014 emisă de Primăria Corcova rezultă că S. A. nu este înregistrat ca deținător de vehicul.
Inculpatul a recunoscut că a cumpărat mopedul dintr-un târg auto din Tirgu J., neînmatriculat, că nu a demarat procedura de înregistrare. În data de 31.08.2014 orele 01,00 a plecat din localitatea de domiciliu cu intenția de a se deplasa în ., însoțit de pasagerul A. M. I.. Cunoștea faptul că pentru a conduce mopedul avea nevoie de permis de conducere.
În drept, fapta inculpatului S. A. de a pune în circulație și a conduce pe drumurile publice un moped neînregistrat, constituie infracțiunea prev. de art. 334 al. 1 Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Fapta aceluiași inculpat de a conduce pe drumurile publice un moped fără a poseda permis de conducere constituie infracțiunea prev. de art. 335 al. 1 și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Având în vedere împrejurările faptelor( conducerea autovehiculului pe un drum național, cu un însoțitor, neoprirea la semnalul agentului de poliție, producerea unui accident prin pierderea controlului direcției, fără urmări materiale sau corporale) și persoana inculpatului(deși a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru fapte de altă natură, s-a împlinit termenul de reabilitare, este de vârstă tânără, căsătorit, are un copil minor, a avut o atitudine sinceră în tot cursul procesului penal) instanța va opta pentru pedeapsa închisorii orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare faptă, redus cu o treime, conform art. 396 al. 10 C.p.p.
Astfel, instanța va stabili pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.335 al. 1 C.p. și pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.334 al. 1 C.p. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 38-39 C.p. privind concursul de infracțiuni, instanța va aplica pedeapsa cea mai grea, 10 luni închisoare, la care va adăuga 1/3 din cealaltă pedeapsă( 1/3 x 9 luni=3 luni), în total 1 an și 1 lună.
În ce privește modalitatea de executare, sunt întrunite condițiile art. 91 C.p., în sensul că pedeapsa stabilită este închisoarea mai mică de 3 ani; din fișa de cazier rezultă că infractorul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar s-a împlinit termenul de reabilitre; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului descrise mai sus, instanța apreciază că poate fi îndreptat, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 91, 92 C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune M., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 C.p., va impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 al. 3 C.p., va obliga condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 65 de zile, în cadrul primăriei Corcova sau Școlii din satul Jirov.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art. 96 C.p., conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, ori săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
În baza art. 274 al. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art.335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p.
Condamna pe inculpatul S. A., fiul lui A. și I., născut la data de 27.04.1983 în Strehaia, jud. M., CNP_, domiciliat în com.Corcova, ., cetățean român, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale, la 10 luni închisoare.
În baza art.334 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p.
Condamna pe inculpatul S. A. la 9 luni închisoare.
În baza art. 38-39 lit. b C.p.
Aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an și 1 lună închisoare.
În baza art. 91, 92 C.p.
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 al. 1C.p.
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune M., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 C.p.
Impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 al. 3 C.p.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 65 de zile, în cadrul primăriei Corcova sau Școlii din satul Jirov.
Atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art. 96 C.p..
În baza art. 274 al. 1 C.p.p.
Obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică, azi 02.09.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
F. A. D. M.
RED. FA
Technd.D.G
4EX/10.09.2015
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 78/2015.... → |
|---|








