Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 722/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 722/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 31-03-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 722/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror F. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulate de condamnatul R. V., deținut în P. Târgu-J..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat desemnat din oficiu M. M. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură adresa nr. H.2/_/18.03.2015 emisă de P. Tg- J., însoțită de fotocopia mandatului de executare a pedepsei, s-a luat o precizare petentului, acesta învederând instanței că a formulat prezenta cerere și numai stăruie în soluționare ei, după care, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția de necompetență în soluționarea contestației la executare.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat declinarea competenței de soluționare contestației la executare către Tribunalul Gorj- Secția Penală.
Avocat desemnat din oficiu, a pus concluzii de declinare a competenței, în favoarea Tribunalului Gorj.
Petentul a lăsat soluția la aprecierea instanței.
JU D E C A T A
Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul condamnat R. V. Aureș, deținut în P. Târgu-J., a contestat executarea pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 426/2014 a Tribunalului Argeș, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.
În ședința publică din data de 31.03.2015, petentul a învederat instanței că a formulat prezenta cerere dar solicită retragerea ei.
Analizând cererea, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art.598 alin.2 C.pr.pen., pentru situația prevăzută de art.598 alin. 1 lit. d C.p.p contestația se face, după caz, la instanța prevăzută de art.597 alin.1 sau 6 C.pr.pen, la instanța corespunzătoare în grad, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Cum, locul de deținere al petentului este în P. Tg-J., iar instanța care a pronunțat hotărârea este tribunalul, prin prisma textului legal menționat, în baza art.50 C.pr.pen, va fi declinată competența de soluționare a contestației la executare prezentă, în favoarea Tribunalului Gorj- Secția Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul condamnat R. V., fiul lui A. și D. A., născut la data de 08.06.1989, deținut în P. Tg-J., în favoarea Tribunalului Gorj- Secția Penală.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 31.03.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 15 Aprilie 2015/5ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 725/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 773/2015.... → |
---|