Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2916/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2916/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 02-12-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 2916/2015
Ședința publică de la 02 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. P.
Grefier A. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat A. L. C., având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu, N. F. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost remisă la dosar, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_ din data de 17.11.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 22.07.2015 și caracterizarea petentului-condamnat, după care, petentul învederează că înțelege să-și retragă prezenta cerere, precizare în raport de care instanța acordă cuvântul.
Reprezentanta Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea cererii iar petentul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat N. F. M. solicită, de asemenea, să se ia act de retragerea cererii.
Petentul condamnat solicită să se ia act de manifestarea sa de voință.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat A. L. C. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei ce i-a fost aplicată.
În motivare, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.
La solicitarea instanței, P. Tg-J. a remis adresa nr. H2/_ din data de 17.11.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 22.07.2015 și caracterizarea petentului-condamnat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin declarația dată în sala de judecată, petentul-condamnat a învederat că nu-și însușește cererea de liberare condiționată ce face obiectul dosarului nr._, înțelegând să o retragă.
În consecință, având în vedere disp. art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, potrivit cărora liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată, iar în speță petentul condamnat a învederat că nu-și însușește cererea de liberare condiționată, înțelegând să o retragă, instanța urmează să ia act de retragerea cererii formulate de petentul condamnat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., petentul va fi obligat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulate de petentul condamnat A. L. C., fiul lui N. și D., născut la data de 07.07.1989, CNP_, domiciliat în C., .. 155, ., ., deținut în P. Tg-J..
Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.
Președinte,
A. B. P.
Grefier,
A. M.
Red. A.B.P./Teh. A.M. /5 ex./07 Decembrie 2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2918/2015.... → |
---|