Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 490/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 490/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-03-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 490/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. M.

GREFIER A. M. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată privind condamnatul P. C. N. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de avocat desemnat din oficiu M. M. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură adresa nr. H.2/_/27.02.215 eliberată de P. Tg-J., însoțită de înscrisuri, după care, apărătorul petiționarului – condamnat cât și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri de formulat, instanța acordând cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a formulat concluzii de admitere a propunerii și liberarea condiționată a condamnatului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent a solicitat admiterea cererii.

Condamnatul având cuvântul a solicitat admiterea cererii și punerea sa în libertate.

JUDECATA

Instanța constată că la data de 19.02.2015 a fost înregistrată pe rolul acesteia la nr._ propunerea formulată de către Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., privind liberarea condamnatului P. C. N., aflat în executarea mandatului nr._ emis de Tribunalul Gorj, pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.231/2011.

Conform procesului verbal nr.H2/_/18.02.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor private de libertate din totalul de 1218 zile, condamnatul avea de executat pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate fracția minimă de 1218 zile, iar până la data de 18.02.2015 a executat 1251 zile, 125 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, total zile câștigate și executate 1376 zile, cu mențiunea că a fost discutat o dată la data de 24.09.2014 și amânat la data de 18.02.2015, conform sentinței penale nr. 2427/15.10.2014 a Judecătoriei Târgu-J..

Potrivit art.59 V.C.p., după ce a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin ¾ în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Analizând propunerea de liberare prin prisma textului legal menționat, instanța o apreciază întemeiată pentru considerentele următoare:

Astfel, din cuprinsul procesului - verbal întocmit de comisie rezultă că până la data examinării situației condamnatul a executat mai mult de 2/3 din pedeapsă, iar totodată că a conștientizat scopul acesteia, a participat la activități menite să conducă la reintegrarea socială, nu a comis abateri disciplinare, dând dovezi temeinice de îndreptare, a obținut 125 zile c ca urmare a muncii prestate, a fost recompensat de 8 ori, apreciindu-se de aceea că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, fiind îndeplinite cerințele legale.

D. urmare, va fi admisă propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J. cu consecința liberării condiționate a condamnatului P. C. N., aflat în executarea mandatului nr._ emis de Tribunalul Gorj, pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.231/2011, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J., privind pe condamnatul P. C. N., fiul lui C. și Nicolița, născut la data de 16.11.1973, CNP:_, cu domiciliul în comuna Scoarța, . Gorj.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului, aflat în executarea mandatului nr._ emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinței penale nr.231/2011.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat și de la pronunțare pentru procuror.

Pronunțată în ședința publică din 03.03.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

C. E. M.

Grefier,

A. M. Ș.

CEM/ th A.Ș. 30 Martie 2015/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 490/2015. Judecătoria TÂRGU JIU