Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 35/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 13-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 35/2015

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. M.

GREFIER A. M. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petiționarul condamnat Ș. M., deținut în P. Tg-J. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu T. R. în substituire pentru avocat B. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 C.p., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat desemnat din oficiu pentru petentul condamnat a solicitat admiterea cererii iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a acesteia.

Petiționarul condamnat și-a însușit concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._ petiționarul Ș. M., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.143/2013 a Judecătoriei Caracal.

În motivarea cererii formulate petentul a arătat că deși a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3 in cuantumul pedepsei aplicate și pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, în sensul că, a participat la activități și programe destinate reintegrării sociale, obținând o recompensă, 12 zile câștig în urma muncii prestate, fără să fie sancționat disciplinar, și a fost amânată reanalizarea situației după trei luni, apreciind că este exagerată această perioadă.

Examinând conținutul dosarului, instanța retine că petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.209 VC.p, a început executarea pedepsei la 13.03.2013 până la 10.12.2014 executând efectiv 638 zile, la care se adaugă 12 zile ca urmare a muncii prestate,total zile câștigate și executate 650 fracția minimă obligatorie fiind de 650 zile.

Analizând situația condamnatului, potrivit procesului–verbal nr.H.2/_/10.12.2014 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., a hotărât ca situația petentului condamnat să fie rediscutată după o perioadă de trei luni, la data de 04.03.2015, datorită antecedentelor penale, naturii și modalității săvârșirii infracțiunii, apreciind că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, astfel că nu sunt întrunite toate cerințele legale.

Apreciind starea de fapt conturată în urma examinării probatoriului, instanța constată neîntemeiată cererea formulată.

Potrivit art. 59 V.C.p. condamnatul poate beneficia de liberare condiționată numai dacă a executat fracția minimă, a dat dovezi temeinice de îndreptare, este stăruitor în muncă, ținându-se cont și de antecedentele sale penale.

Examinând situația petentului, prin prisma criteriilor expuse, instanța constată că deși a executat fracția obligatorie, aceasta nu este suficientă pentru a-i îndrepta comportamentul antisocial, având în vedere cuantumul pedepsei, antecedentele penale, și faptul că prin raportare la durata pedepsei, are o participare sporadică, la activități și programe menite să asigure reintegrarea socială, îndeplinindu-și doar parțial recomandările din planul individualizat de evaluare și intervenție educativ - terapeutică.

De aceea, va fi respinsă cererea și se apreciază că data de 04.03.2015, la care se va putea reînnoi cererea sau formula o propunere, este suficientă în raport de criteriile arătate.

În temeiul art.275 C.pr.pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul Ș. M., fiul lui V. și S., născut la data de 12.08.1991, CNP:_, cu domiciliul în localitatea Stoicănești, ., județul O., în prezent deținut în P. Tg-J..

Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 04.03.2015.

Obligă petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.01.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

C. E. M.

Grefier,

A. M. Ș.

Red CEM / th A.Ș. 16 Ianuarie 2015/5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria TÂRGU JIU