Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2297/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2297/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 23-09-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU - J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 2297/2015
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. P. - B.
Grefier: C. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea de liberare condiționată, formulată de petenții B. S. C., P. I. D., M. D. I., D. G. V., B. S., D. I., P. I., P. I. M. și M. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit petenții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, acordând cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea excepției și declinarea cererii în favoarea Judecătoriei D. T. S..
J U D E C A T A
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petenții B. S. C., P. I. D., M. D. I., D. G. V., B. S., D. I., P. I., P. I. M. și M. M., încarcerați în P. D. T. S., au solicitat liberare lor, motivând că îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru liberarea condiționată.
Analizând cuprinsul dosarului, instanța reține că la data de 29.05.2015, când petiționarii au formulat cererea de liberare condiționată, aceștia se aflau încarcerați în P. D. T. S., acest fapt rezultând din împrejurarea că pe plicul în care a fost înaintată cererea, a fost aplicată ștampila oficiului poștal din D. T. S..
Astfel, având în vedere dispozițiile art.587 alin.1 C.pr.pen., potrivit cărora „liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”, precum și decizia penală nr.5370/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cerere și consideră totodată că revine competența Judecătoriei D. T. S., în favoarea căreia, în temeiul art.50 C.pr.pen., se va declina competența.
Văzând și disp. art. 275 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cererilor de liberare condiționată formulate de petenții B. S. C., P. I. D., M. D. I., D. G. V., B. S., D. I., P. I., P. I. M. și M. M., în favoarea Judecătoriei D. T. S..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L. P. - B.
Grefier,
C. R.
Red.L.P.B./tehn.C.R.
13 Octombrie 2015/3 ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2315/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2560/2015.... → |
---|