Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2609/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2609/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 27-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 2609
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. N.
Grefier: L. I. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat H. F. C..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu D. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 19.10.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintată adresa nr. H2/_/16.10.2015 emisă de P. Tg-J., după care,
Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3630/2015.
Petentul arată că solicită retragerea cererii de liberare condiționată care formează obiectul dosarului nr._, cele menționate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei, după care instanța acordă cuvântul asupra cererii de liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea cererii.
Apărătorul petentului solicită să se ia act de retragerea cererii.
Petentul solicită retragerea cererii.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat H. F. C. a solicitat liberarea condiționată, menționând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării condiționate.
În drept, a invocat art. 587 NCPP, art. 59 VCP, art. 95 și 97 alin. 1 din Legea 254/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În ședința publică de la 27.10.2015, petentul a declarat că solicită retragerea cererii de liberare condiționată care formează obiectul dosarul nr._ .
Instanța reține că potrivit art. 97 alin.1 din Legea 254/2013 liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în codul de procedură penală la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberarea condiționată.
Conform art. 587 alin.1 C.p.p. liberarea condiționată se dispune, la cererea sau propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Se consideră astfel că, pentru a se proceda la analiza pe fond a condițiilor legale pentru liberarea condiționată, este necesar să existe ori o propunere a comisiei de specialitate din unitatea de detenție ori o cerere a persoanei condamnate, chestiune neîndeplinită în speța de față, având în vedere declarația petentului în sensul retragerii cererii de liberare condiționată.
Având în vedere manifestarea de voință a petentului, instanța va lua act de retragerea cererii de liberare condiționată formulate de petentul condamnat H. F. C..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul condamnat la plata sumei de 150 de lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 130 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulate de petentul condamnat H. F. C., fiul lui A. și M., născut la data de 23.03.1969, în prezent deținut în P. Tg-J..
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
N. N. Grefier,
L. I. N.
Red. N.N./Teh. N.N 5 ex/29.10.2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2606/2015.... → |
---|