Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2650/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2650/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 28-10-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU - J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 2650/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. P. - B.
Grefier: C. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. M. A., având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul, asistat de avocat din oficiu C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorul petiționarului-condamnat, cât și reprezentantul parchetului, arată că nu mai au cereri de formulat.
Instanța a acordat cuvântul în dezbateri asupra cererii.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. a formulat concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată a condamnatului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului a solicitat admiterea cererii.
Condamnatul, având cuvântul, a solicitat admiterea cererii și punerea sa în libertate.
JUDECATA
Asupra cererii de față:
La data de 07.10.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, cererea formulată de către petentul N. M. A., prin care a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.352/2014 a Judecătoriei C..
Conform procesului verbal nr.H/_ din 25.06.2015, întocmit de P. C., condamnatul N. M. A. are de executat 5 ani și 6 luni închisoare, din care, pentru a putea deveni propozabil trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 1338 de zile, din care, în cazul în care muncește 335 de zile considerate ca executate pe baza uncii prestate și 1003 zile efectiv executate.
În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 873 de zile, în perioada 03.02._15 și a executat arest preventiv 473 de zile și a obținut 97 de zile câștig ca urmare a muncii prestate, în total 1443 de zile câștigate și executate.
Analizând procesul verbal mai sus-menționat, instanța reține că deținutul N. M. A. a fost discutat la data de 26.03.2015 și amânat până la data de 25.06.2015, este recidivist, însă poate fi propus pentru liberare condiționată.
Instituția liberării condiționate vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.
Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și conduita privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei, în speță, faptul că a fost recompensat de treisprezece ori și a fost sancționat disciplinar de două ori, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate nu rezultă că cel condamnat poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției prevăzută de lege, fiind vorba despre o vocație și nu despre un drept, ci numai dacă instanța care soluționează cererea/propunerea de liberare condiționată își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în continuare în penitenciar a restului de pedeapsă, instanța având latitudinea să-și formeze convingerea proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate în urma analizei tuturor circumstanțelor cauzei.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv și educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, acesta participând la activitățile de educație și intervenție psiho-socială, fiind recompensat de treisprezece ori pentru implicarea sa în cadrul activităților educative, iar perioada executată de condamnatul N. M. A. prezintă garanția integrării sociale a acestuia.
În consecință, va fi admisă cererea formulată de către petent, cu consecința liberării condiționate a condamnatului N. M. A., aflat în executarea mandatului nr.374/2014 emis de Judecătoria C., în baza sentinței penale nr.352/2014.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul condamnat N. M. A., fiul lui O. și M. C., născut la data de 01.03.1993, CNP_, domiciliat în comuna Crușeț, ., județul Gorj, în prezent deținut în P. Tg-J..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului N. M. A., aflat în executarea mandatului nr.374/2014, emis de Judecătoria C., în baza sentinței penale nr.352/2014.
Cheltuielile judiciare, din care suma de 130 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2015 la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L. P. - B.
Grefier,
C. R.
Red.L.P.B./tehn.C.R.
10 Noiembrie 2015/3 ex.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2979/2015.... → |
---|