Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2627/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2627/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 27-10-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2627/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier A. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg – J.
Pe rol fiind, judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul C. I., deținut în P. Târgu J.( art 587 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de avocat din oficiu O. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și probe de administrat, instanța constată cauza fiind în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată și obligarea petiționarului condamnat la cheltuieli judiciare statului.
Avocat O. I., pentru petent, a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Petiționarul condamnat a solicitat admiterea cererii și liberarea sa condiționată întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege, depunând la dosar un memoriu.
JUDECATA:
Asupra cauzei penale de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. la data de 06.10.2015 sub numărul_/318/2015 petentul condamnat C. I. a solicitat liberarea condiționată menționând că îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat condiționat.
În motivare, a mai precizat petentul că pe toată perioada detenției a avut un comportament corespunzător normelor penitenciare și îndeplinește toate condițiile privind liberarea condiționată.
Odată cu cererea petentului, unitatea de penitenciar a înaintat în original procesul verbal nr. H2/_ din 30.09.2015 și caracterizarea situației petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Persoana privată de libertate C. I. se află în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.177/2014 a Curții de Apel C. pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 Vechiul Cod penal, iar la data de 30.09.2015 a fost discutat în comisia de individualizare a regimurilor de executare a pedepselor privind liberarea condiționată, care, având în vedere antecedentele penale, natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, a dispus amânarea acordându-se termen pentru reanalizare la data de 24.02.2016, apreciind că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea condamnatului.
Din conținutul procesului-verbal rezultă că persoana privată de libertate a început executarea pedepsei 29.07.2013 a executat până la data de 30.09.2015, un număr de 794 zile efectiv, a participat la activități productive și i se consideră ca executate 59 zile, pe baza muncii prestate zile, 0 zile arest preventiv, realizând un total de 853 zile câștigate și executate.
Din caracterizarea întocmită reiese că, petentul condamnat se află la prima analiză, este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancționat disciplinar, fiind recompensat de 4 ori, a participat la programele și activitățile educative, a participat la activitățile lucrative.
Examinând cererea, în raport de dispozițiile legale mai favorabile, respectiv codul penal din 1968, instanța o apreciază ca neîntemeiată.
Se reține în primul rând că cererea urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor cuprinse în Codul penal din 1968, apreciind că acesta cuprinde dispoziții legale mai favorabile în ceea ce privește instituția liberării condiționate.
Astfel, dacă în ceea ce privește fracția de pedeapsă ce trebuie executată nu sunt modificări se constată că dispozițiile Noului Cod penal conțin modificări semnificative în privința celorlalte condiții pe care persoana privată de libertate trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Se constată că potrivit art.100 lit. b și c Noul Cod penal liberarea condiționată este permisă doar condamnaților ce se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și care au făcut dovada că au achitat integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, condiții a căror îndeplinire nu este cerută condamnaților de dispozițiile Vechiului Cod Penal.
Față de aceste considerente, coroborate și cu faptul că executarea pedepsei a început sub imperiul Vechiului Cod Penal, instanța va analiza propunerea de liberare condiționată privind pe condamnat în raport de condițiile prevăzute pentru liberarea condiționată în Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 alin. 1 Vechiul Cod penal, condamnatul care a executat două treimi din durata pedepsei închisorii care nu depășește 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Modul de redactare a instituției liberării condiționate conduce la interpretarea că aceasta nu se aplică în mod automat după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă se dovedește, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că reeducarea și îndreptarea acestuia este posibilă și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Față de concluziile comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, instanța consideră că, raportat la periculozitatea faptei și durata executată, aceasta din urmă a fost insuficientă pentru a se concluziona cert tendința de îndreptare sau chiar îndreptarea petiționarului, nefiind întrunite în totalitate condițiile prevăzute de art.59 și art. 60 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art. 59 Vechiul C.pen. raportat la art.5 Noul C.pen.: „ poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 vechiul Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea, că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate, și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.
Faptul că persoana privată de libertate are 4 recompense și nici o abatere, pe perioada detenției(cele patru recompense fiind obținute în perioada 2014-2015), având un comportament predominat corespunzător pe perioada executării pedepsei, nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 Vechiul Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate cu consecința liberării mai înainte de termenul stabilit pentru reexaminare, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată și în temeiul art. 275 alin.2 C.p.p va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat C. I. fiul lui V. și D., născut la data de 05.05.1990, domiciliat în comuna Pirscoveni, ., CNP._.
Obligă petentul condamnat la 150 de lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 130 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
S. P.
Grefier,
A. M.
Red. S.P. / 5 ex.
Tehnored. S.S. 03 Noiembrie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2626/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|