Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2356/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2356/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 29-09-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2356/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. M.

Grefier A. M. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petiționarul condamnat P. C. C., deținut în P. Tg-J. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat T. A., în substituire pentru avocat desemnat din oficiu M. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură adresa nr.H.2/_/PTJGJ/16.09.2015 eliberată de P. Tg-J., însoțită de înscrisuri, s-a luat o precizare petentului condamnat, acesta învederând instanței că nu a formulat prezenta cerere și nu și-o însușește, după care, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 C.p., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat desemnat din oficiu pentru petentul condamnat a solicitat instanței să ia act de cele învederate de petent.

Petiționarul condamnat a învederat instanței că nu a formulat cererea și nu și-o însușește.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr._ petiționarul P. C. C., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.22/2009 emisă de Judecătoria Câmpulung Muscel.

În motivarea cererii formulate petentul a arătat că deși a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3 in cuantumul pedepsei aplicate, 6 recompense și pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător.

Prin sentința penală nr. 2032/04.08.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de liberare condiționată, în favoarea Judecătoriei Tg-J., cauza având prim termen de judecată la data de 29.09.2015.

Examinând conținutul dosarului, instanța retine că petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracț. prev. de OUG 195/2002 R, a început executarea pedepsei la 21.02.2014 iar până la data de 05.08.2015, a executat 531 zile, 70 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, 13 zile arest preventiv, total 614 zile, fracția minimă obligatorie fiind de 608 zile.

În ședința publică din data de 29.09.2015, s-a luat o precizare petentului condamnat, acesta învederând instanței că nu a formulat prezenta cerere și nu și-o însușește.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului P. C. C., în prezent deținut în P. Tg-J. iar cheltuieli judiciare în cuantum de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului P. C. C., fiul lui I. și C., născut la data de 22.11.1987, CNP:_, în prezent deținut în P. Tg-J..

Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

C. E. M.

Grefier,

A. M. Ș.

Red CEM / th A.Ș. 27 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2356/2015. Judecătoria TÂRGU JIU