Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2338/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2338/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 29-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 2338/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. N.
Grefier:L. I. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat H. D., având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat ales C. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri ( 6 file), respectiv cerere de transfer a condamnatului, practica certificat, bilet externare/scrisoare medicală, consimțământ cateterism cardiac.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată.
Avocat ales C. I., pentru petent, formulează în esență, concluzii de admitere a cererii de liberare condiționată, petentul îndeplinind condițiile prevăzute de disp. art. 100 CP, a executat fracția de 2/3 din pedeapsă. Precizează că din adresa nr._/09.09.2015 emisă de P. Tg-J. rezultă că petentul nu a fost sancționat, nu a avut nicio abatere, a urmat cursuri, a primit evidențieri, a fost disciplinat, devenind propozabil astăzi. De asemenea, menționează că a fost arestat în Norvegia 418 zile, fără a avea vreun spor, are un deget tăiat, 2 copii, are doar mamă, tatăl i-a decedat, fiind singurul întreținător al familie. Precizează că petentul regretă fapta pentru care a fost condamnat și a participat la două cursuri pe perioada detenției.
Petentul condamnat, având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, condamnatul H. D. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare.
În motivare, petentul condamnat a arătat, în esență, că îndeplinește cumulativ condițiile stipulate de art. 100 CP, respectiv a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, execută pedeapsa în regim semideschis, și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
A mai menționat petentul că a fost arestat la data de 21.02.2014 în P. SEM din Norvegia, unde începând cu data de 08.01.2015 a muncit la atelierul închisorii până la data de 03.03.2015.
A mai arătat petentul că a suferit un accident de muncă și din această cauză a fost în imposibilitatea de a mai presta muncă.
A mai precizat petentul că la data de 15.06.2015 a fost transferat la P. Rahova, iar la data de 06.08.2015 a fost transferat la P. Tg-J., nu a avut abateri în timpul executării pedepsei, nici în Norvegia, nici în România, obținând recompense și evidențieri.
A mai menționat petentul că a muncit în penitenciar și a participat la toate programele educative.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 100 și urm. NCP.
În dovedire, a anexat un set de înscrisuri în limba engleză, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2015 din 05.05.2015 și sentința penală nr. 65/16.04.2015 emise de Curtea de Apel C., adresa nr._ a Curții de Apel C. către Direcția de D. Internațional Public și Cooperare Judiciară Internațională în materie penală, hotărârea pronunțată la data de 12.03.2015 de Curtea de apel Agder.
Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Tg-J. să comunice situația executării pedepsei petentului condamnat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 65 din 16 aprilie 2015 a Curții de Apel C., Secția Penală, rămasă definitivă prin neapelare la data de 5.05.2015, s-a recunoscut sentința penală pronunțată de Tribunalul Municipal Larvik la data de 6.11.2014, în dosarul nr.14-_ MED-LARV, rămasă definitivă prin sentința din 12.03.2015, pronunțată în dosarul NR. 14-20089AST-ALAG de Curtea de Apel AGDER, SKIEN, prin care petentul H. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope.
În baza sentinței penale nr. 65 din 16 aprilie 2015 a Curții de Apel C. a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2015.
Din adresa nr. H2/_/09.09.2015 emisă de P. Tg-J. rezultă că pedeapsa începe la data de 12.03.2015 și expiră în termen la data de 19.09.2016, din această pedeapsa i s-a dedus petentului 418 zile, reprezentând perioada executată în Norvegia, acesta urmând să devină propozabil în vederea liberării condiționate la data de 29.10.2015.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține că, potrivit art. 100 NCP, (1) liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Condiția fracției de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționată reprezintă o condiție de fond, esențială și imperativă. Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții.
Condiția privind executarea unei părți din pedeapsă reprezintă o garanție că scopul pedepsei a fost atins, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei.
Întrucât în cauza penală dedusă judecații nu a fost îndeplinită condiția esențială constând în executarea fracției de 2/3 din pedeapsă, instanța nu poate proceda la analiza celorlalte condiții pentru acordarea liberării condiționate.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată.
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat H. D., fiul lui I. și L., născut la data de 23.07.1972, CNP_, în prezent în P. Tg-J..
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. NIȚULUCIANA I. N.
Red. N.N./Teh. L.I.N./ 5 ex/28.10.2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|