Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2353/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2353/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 29-09-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T. J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 2353/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA B.
Grefier D. R.
Ministerul Public –P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de
procuror C. F.
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de petentul S. I..
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns condamnatul S. I. asistat de avocat S. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosarul cauzei prin registratură s-au înaintat de către Tribunalul G.: sentința penală nr. 246/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr._ și sentința penală nr.738/18.06.2014 pronunțată în dosarul nr. 611//236/2014.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației la executare.
Avocat S. F., din oficiu pentru petiționar a solicitat admiterea contestației considerând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art 589 C.p.p.
Petentul condamnat S. I. și-a însușit concluziile apărătorul din oficiu.
JUDECATA
Asupra contestației de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoria T. J. sub nr._ petentul S. I. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 246/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului G..
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
P. sentința penală nr. 246/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul G. modificată prin decizia penală nr. 172 A/10.07.2008 a Curții de Apel București – Secția a II a Penală și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2557/20.08.2008 a ÎCCJ Secția penală, a fost condamnat inculpatul S. I. la 14 ani închisoare în baza art.197 alin 1, 2 lit. b și 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a, b, d și e Cod penal.
P. sentința penală nr.738/18.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului G. rămasă definitivă prin necontestare, s-a admis în parte contestația la executare formulată de petentul S. I. iar în baza art. 6 alin 5 Cod penal, s-a redus de la 10 ani la 5 ani, pedeapsa complementară aplicată acestuia prin sentința penală nr. 246 din 15.05.2008 a Tribunalului G., definitivă prin decizia penală nr. 2557/20.08.-2008 a ÎCCJ în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 258/25.08.2008.
În considerentele sentinței s-a reținut că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare are corespondent în art. 218 alin 3, lit a și c Noul Cod penal și se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
Întrucât pedeapsa aplicată de 14 ani este mai mare decât maximul prevăzut de legea nouă, care este de 12 ani închisoare, potrivit art 6 alin 1 din Noul Cod penal s-a menționat că ar trebui redusă la acest maxim.
Totodată s-a reținut că petentul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, astfel că, potrivit art 43 alin 5 Noul Cod penal, limitele speciale ale pedepsei pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate. Astfel că, pedeapsa de 12 ani închisoare ce ar rezulta prin reducerea pedepsei aplicate de 14 ani închisoare, ar trebui majorată cu jumătate, ajungându-se la 18 ani închisoare, rezultând că legea penală nou nu este mai favorabilă petentului.
S-a reținut însă de către Tribunalul G. că legea nouă este mai favorabilă petentului în ceea ce privește durata pedepsei complementare, care potrivit art 66 alin 1 Noul Cod penal este de maxim 5 ani închisoare, iar în temeiul art 66 alin 5 Noul Cod penal, s-a redus de la 10 ani la 5 ani durata pedepsei complementare aplicată prin sentința menționată.
În raport de aceste considerente, se constată că instanța s-a pronunțat definitiv, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, dispusă de art. 6 alin 1 Noul Cod penal care prevede că „ … după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.”, dispoziții aplicabile, însă în raport de prevederile art 43 Noul Cod penal (pedeapsa în caz de recidivă), limitele speciale ale pedepsei pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, întrucât în cauza dedusă judecății petentul condamnat a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie conform art. 37 lit b Vechiul Cod penal.
În consecință, în baza art. 599 alin. 5 Cod pr. pen., se va respinge contestația la executare formulată de petentul condamnat S. I..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., petentul condamnat va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu S. F., se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de petentul condamnat S. I., fiul lui D. și I., născut la data de 27.07.1975, CNP_, în prezent deținut în P. T. J..
Obligă petentul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu S. F., se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2015 la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
ANIȘOARA B.
Grefier,
D. R.
Red. A.B.
Tehred. D.R. 22 Octombrie 2015/ 5 EX.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2356/2015.... → |
---|