Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 384/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 384/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 17-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 384/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:N. N.
Grefier:L. I. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de petentul condamnat D. A., deținut în Penitenciarul Târgu-J. împotriva încheierii nr. 11/21.01.2015 a judecătorului de supraveghere la Penitenciarul Tg-J. în contradictoriu cu intimata Administrația P. Tg-J..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii.
INSTANȚA:
Asupra cauzei de față:
La data de 27.01.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr. _, contestația formulată de petentul condamnat D. A. împotriva încheierii nr.11/21.01.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Tg-J., pronunțată în dosarul nr. 9/2015.
S-a atașat dosarul nr.9/2015 al P. Tg-J..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin raportul nr. H2/_/PTJGJ/15.01.2015, în urma examinării situației persoanei private de libertate, s-a decis menținerea acesteia în regimul „semideschis”.
Prin încheierea nr.11/21.01.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Tg-J. a fost respinsă plângerea formulată de petentul condamnat împotriva raportului nr. H2/_/PTJGJ/15.01.2015
Potrivit art. 39 alin. 10 din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Analizând ansamblul materialului probator,instanța apreciază neîntemeiată contestația formulată de petent.
Din examinarea situației petentului, se reține că acesta execută o pedeapsă de 5 ani (a început executarea la 1.03.2012, urmând să fie analizată situația sa de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în vederea liberării condiționate la data de 08.06.2015).Persoana privată de libertate a fost recompensată de 2 ori, nu a participat la activități educative ci doar lucrative.
Potrivit art. 40 alin 5 din Legea 254/2013 schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Rezultă că pentru a se dispune schimbarea regimului de executare a pedepsei, într-unul inferior, ca și grad de severitate, este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a două condiții, conduita bună și eforturile serioase făcute de persoana condamnată pentru reintegrarea socială.
Examinând situația petentului, instanța apreciază că deși acesta a manifestat o conduită corespunzătoare, considerată ca o atitudine normală pentru orice persoană condamnată în vedere atingerii scopului pedepsei, nu este îndeplinită cea de a doua condiție a textului legal menționat, recompensele obținute de petent, în raport de pedeapsa pe care o execută -5 ani- și de modalitatea de săvârșire a faptei, sunt insuficiente, nefiind de natură să contureze un comportament de excepție al persoanei condamnate care să justifice fără dubiu schimbarea regimului.
În raport de considerentele expuse, se apreciază legală și temeinică încheierea judecătorului delegat nr. 11/21.01.2015 și va fi respinsă contestația formulată de petent.
În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația împotriva încheierii nr. 11/21.01.2015 a judecătorului de supraveghere de la Penitenciarul Tg-J., formulată de petentul D. A., fiul lui G. și I., născut la data de 22.06.1976, CNP_, în contradictoriu cu intimata Administrația P. Tg-J..
Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2015 la Judecătoria Tg-J..
PREȘEDINTE
N. N.
Grefier
L. I. N.
Red. N.N./Teh.LIN
5 ex./ 13.03.2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 395/2015.... → |
---|