Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 317/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 10-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința Penală nr.317
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. .
Pe rol fiind constatarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.2786/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., privind pe inculpatul Tașcău M. V., trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 344 alin 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns inculpatul asistat de avocat L. E. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se solicită de către apărătorul inculpatul audierea în cauză a unui martor care a fost prezent la data încheierii contractului de vânzare cumpărare al autoturismului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu este utilă cauză ascultarea în cauză a martorului propus de inculpat.
Instanța respinge cererea având în vedere că în ceea ce privește autoturismul marca Mercedes 350 S, acesta avea montate plăcuțe cu numărul 2689GSW,dar inculpatul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a autovehiculului,iar susținerile privind schimbul efectuat în cursul lunii ianuarie 2014, cu o persoană din județul T., fără a încheia un act în acest sens privitor la autoturismul pe care îl conducea ,sunt unele care nu poate să facă veridică cealaltă susținere,cum că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este radiat din circulație ,fiind evident că la efectuarea unei,,vânzări-cumpărări’’ a unui autoturism,ori a efectuării uni schimb de autoturisme,fiecare parte care înstrăinează autoturismul trebuie să prezinte actele care să ateste că este înmatriculat și ,,apt’’ din punct de vedere legal de a circula pe drumurile publice și,implicit, partea care devine proprietar trebuie să solicite actele respective ,situație care se dovedește exclusiv prin înscrisuri și nu cu ajutorul unui martor.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Avocat L. E. pentru inculpat, a solicitat achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 344 alin 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă intenția inculpatului de a săvârși această infracțiune, iar mențiunea că obligația de a verifica valabilitatea documentelor înainte de a pune autoturismul în circulație nu este o intenție a incupatului de a săvârși o infracțiune.
INSTANȚA,
Prin rechizitoriul nr.2786/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a fost trimis în judecată inculpatul Tașcău M. V., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 344 alin 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că,
In ziua de 21.05.2014, organele de cercetare penală din cadrul P.. mun. Tg-J. - Biroul rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, constând în aceea că în jurul orelor 13:42, inculpatul Tașcău M.-V. a condus autoturismul marca Mercedes 350 S, având montate plăcuțe cu numărul 2689GSW, care era radiat din circulație iar inculpatul este proprietarul unui autoturism marca Mercedes 350 S și deține permis de conducere categoriile AM, . class="Style6"> S-a stabilit că în data de 21.05.2014, în jurul orelor 13:42, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes 350 S, ce avea montate plăcuțe cu numărul 2689GSW, pe DN 67 D, pe raza localității Frâncești din ., inculpatul Tașcău M.-V. a fost identificat de aparatul video radar, circulând cu o viteză cu mult peste limita legală admisă pe acel sector de drum.
Fiind oprit de agenții de poliție rutieră, inculpatul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a autovehiculului, motiv pentru care a fost sancționat contravențional atât pentru această faptă, cât și pentru depășirea vitezei regulamentare conform procesului verbal . nr._/21.05.2014 și a declarat că în cursul lunii ianuarie 2014, a intrat în posesia autoturismului pe care îl conducea, în urma unui schimb pe care 1-a făcut cu o persoană din județul T., fără a încheia un act în acest sens.
Tot inculpatul a mai arătat că până atunci nu a mai condus autoturismul pe drumul public, însă în ziua respectivă a luat hotărârea să se deplaseze cu acesta din corn. R., . are domiciliul, pe raza corn. Peștișani, pentru rezolvarea unor probleme personale.
Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că autoturismul marca Mercedes 350 S, condus de inculpat cu nr. de înmatriculare 2689GSW și . WDB1401341A326614 nu estre semnalat furat, dar a fost radiat din circulație din data de 02.08.2012, ultimul proprietar fiind Giorgie L. din Spania, aspect ce rezultă și din adresa nr. BCO/GS/_ din 29.05.2014 a 1GPR-| Punctul de contact Oradea.
Situația de fapt a fost susținută cu declarațiile inculpatului, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, adresa IGPR - Punctul de contact Oradea, planșa fotografică,fișa privind proprietarii autoturismului procesul-verbal . nr._/21.05.2014, înscrisurile în circumstanțiere.
Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare,astfel că în procedura de cameră preliminară,la 06.01.2015,s-a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu nu s-au impus a fi invocate,astfel că, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. ,s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr.2786/P/2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și a actelor de urmărire penală,și s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul Trașcău M. V. pentru infracțiunea prev. de art. 344 alin 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..
La primul termen de judecată din 27 Ianuarie 2015, a fost prezent inculpatul, asistat de avocat ales L. E.,s-a dat citire actului de sesizare al instanței potrivit art. 374 alin. 1 C.proc. pen. și a fost audiat inculpatul, potrivit art. 378 C.proc. pen., declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, acesta declarând că nu propune probe,astfel că ,nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a acordat cuvântul pe fond,după care, din oficiu ,a constatat că fișa de cazier judiciar este întocmită la data de 21.05.2014, astfel că a repus cauza pe rol și a acordat termen de judecată pentru a se emite adresă către IPJ Gorj- Serviciul Cazier în vederea solicitării unei noi fișe de cazier judiciar,fiind comunicată fișa de cazier judiciar pentru termenul de judecată din 10.02.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului,este evident că ,aspect recunoscut chiar de inculpat,acesta a condus pe drumurile publice, pe DN 67 D, pe raza localității Frâncești din .,în jurul orelor 13:42, autoturismul marca Mercedes 350 S, având montate plăcuțe cu numărul 2689GSW, dar acest autoturism era radiat din circulație .
Inculpatul ,care este proprietarul unui autoturism marca Mercedes 350 S și deține permis de conducere categoriile AM, . o viteză cu mult peste limita legală admisă pe acel sector de drum,astfel că a fost oprit de agenții de circulație,ocazie cu care au constatat că a condus un vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, ca urmare a verificărilor efectuate prin care s-a constatat că inculpatul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a autovehiculului.
Susținerile inculpatului constând în aceea că în cursul lunii ianuarie 2014, a intrat în posesia autoturismului pe care îl conducea, în urma unui schimb pe care 1-a făcut cu o persoană din județul T., fără a încheia un act în acest sens,precum și că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este radiat din circulație cu atât mai mult cu cât nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a autovehiculului, astfel că nu putea circula cu un autoturism pentru care nu avea certificatul de înmatriculare,fiind simplu de dedus că neexistând acest certificat de înmatriculare,autoturismul nu era înmatriculat ,ulterior stabilindu-se că autoturismul marca Mercedes 350 S, condus de inculpat cu nr. de înmatriculare 2689GSW și . WDB1401341A326614 nu estre semnalat furat, dar a fost radiat din circulație din data de 02.08.2012, ultimul proprietar fiind Giorgie L. din Spania, aspect ce rezultă și din adresa nr. BCO/GS/_ din 29.05.2014 a 1GPR-| Punctul de contact Oradea.
Situația de fapt este una neechivocă,în pofida celor susținute de inculpat că nu ar fi condus un vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, deoarece se afla în termenul de încercare ca urmare a unei condamnări de 4 ani închisoare,aplicată în baza art. 329 alin. 1 și 3 c.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p. și art. 320 ind.1 c.p.p. prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoriei TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C.,pedeapsă pentru care s-a dispus ,în temeiul vechiului c.p. ,art.86-ind.1 și art.86 ind.2,suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,stabilindu-se un termen de supraveghere de 6 ani .
Este clară situația autoturismului marca Mercedes 350 S, acesta avea montate plăcuțe cu numărul 2689GSW, întrucât la controlul efectuat inculpatul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a autovehiculului,iar susținerile privind schimbul efectuat în cursul lunii ianuarie 2014, cu o persoană din județul T., fără a încheia un act în acest sens privitor la autoturismul pe care îl conducea ,sunt susțineri care nu poate să facă veridică cealaltă susținere,cum că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este radiat din circulație ,fiind evident că la efectuarea unei,,vânzări-cumpărări’’ a unui autoturism,ori a efectuării uni schimb de autoturisme, partea care înstrăinează autoturismul trebuie să prezinte actele care să ateste că este înmatriculat și ,,apt’’ din punct de vedere legal de a circula pe drumurile publice și,implicit, partea care devine proprietar trebuie să solicite actele respective ,situație care se dovedește exclusiv prin înscrisuri și nu cu ajutorul unui martor,motiv pentru care instanța a respins cererea inculpatului prin care solicita audierea unui martor care să ateste că nu știa că autoturismul este radiat .
Starea de fapt expusă prin rechizitoriu este una în conformitate cu adevărul, constatându-se existența faptelor, ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. 1 C.p., ce a fost săvârșite cu vinovăție de inculpat, dovada fiind făcută cu proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, adresa SPCRPCIV Gorj, declarații martori, înscrisuri, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat pe tot parcursul procesului.
În raport de categoria de drum public pe care a circulat, (drum național,) pe care a mers cu autoturismul neînmatriculat, autoturism ce fusese radiat din circulație ce avea totodată montate plăcuțe cu număr de înmatriculare, împrejurarea că a fost condamnat anterior pentru săvârșirea altei infracțiuni, se apreciază că faptele inculpatului, prezintă pericolul social al infracțiunii prevăzută de art.334 alin. 1 C.p. .
Așa fiind, conform dispozițiilor art.396 alin.2 Cod pr. pen. coroborate cu art.103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea pedepselor ce se vor stabili, instanța va ține seama de existența sancțiunilor alternative și limitele prevăzute de lege, pericolul social concret al faptelor (apreciat prin prisma categoriei de drum public, distanței parcurse, împrejurării că inculpatul a perseverat în comiterea de infracțiuni, persoana făptuitorului care are statut de recidivist, a recunoscut și regretat faptele.
Față de împrejurarea că, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, va fi admisă cererea sa de judecare conform art.375 C.p.p., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă.
În raport de criteriile expuse, se apreciază că pedepsei cu amenda în cuantum moderat spre minim este aptă să asigure atingerea scopului sancțiunii penale, ,astfel că,în baza art. 334 al. 1 C. pen., raportat la art. 41 al. 1 și art.43 al. (1) C. pen. și cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 2 C.p.p. raportat ,a art. 375 alin. 1 C.p.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p. ,va condamna inculpatul Tașcău M.-V. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2250 lei reprezentând echivalentul a 150 de zile amendă ,ziua amendă stabilită fiind de 15 lei și îi va atrage atenția inculpatului Tașcău M.-V. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii,urmând ca ,în baza art. 67 alin.1 C.p. aplică inculpatului Tașcău M.-V. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 1 an, prevăzută de art. 66 alineat 1 litera i Cod penal.
De asemenea,va dispune revocarea,în temeiul art.86 ind.4 raportat la art. 83 al. 1 C. pen. de la 1968,a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare,aplicată în baza art. 329 alin. 1 și 3 c.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p. și art. 320 ind.1 c.p.p. prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoriei TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C. și va dispune executarea în întregime a pedepsei de 4 ani închisoare ,precum și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b c.p. pe o durată de 2 ani,astfel că ,în temeiul art.43 al.1 c.p. ,va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu cea aplicată prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoriei TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul Tașcău M.-V. să execute pedeapsa rezultantă 4 închisoare alături de pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2250 lei și îi va atrage atenția inculpatului Tașcău M.-V. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.
Totodată,în temeiul art.45 al.(2) c.p. ,va contopi pedepsele complementare aplicate prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C. și cea aplicată prin prezenta hotărâre,urmând ca inculpatul Tașcău M.-V. să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b c.p. din codul penal de la 1968 pe o durată de 2 ani alături de pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 1 an, prevăzută de art. 66 alineat 1 litera i Cod penal.
Urmează ca,în baza art. 275 C. pr. pen. ,să oblige inculpatul să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 350 de lei care le includ și pe cele din faza de urmărire penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 334 al. 1 C. pen., raportat la art. 41 al. 1 și art.43 al. (1) C. pen. și cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 2 C.p.p. raportat ,a art. 375 alin. 1 C.p.p. și a art. 396 alin. 10 C.p.p. ,condamnă inculpatul Tașcău M.-V. fiul lui V. și M., născut la data de 09.02.1984 în Tg-J., județul Gorj, domiciliat în comuna R., ., județul Gorj, CNP._, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2250 lei reprezentând echivalentul a 150 de zile amendă ,ziua amendă stabilită fiind de 15 lei.
Atrage atenția inculpatului Tașcău M.-V. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.
În baza art. 67 alin.1 C.p. aplică inculpatului Tașcău M.-V. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 1 an, prevăzută de art. 66 alineat 1 litera i Cod penal.
În temeiul art.86 ind.4 raportat la art. 83 al. 1 C. pen. de la 1968,revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare,aplicată în baza art. 329 alin. 1 și 3 c.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p. și art. 320 ind.1 c.p.p. prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoriei TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C. și dispune executarea în întregime a pedepsei de 4 ani închisoare ,precum și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b c.p. pe o durată de 2 ani .
În temeiul art.43 al.1 c.p. contopește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoriei TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul Tașcău M.-V. să execute pedeapsa rezultantă 4 închisoare alături de pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2250 lei și atrage atenția inculpatului Tașcău M.-V. asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.
În temeiul art.45 al.(2) c.p. contopește pedepsele complementare aplicate prin sentința penală nr. 272/07.02.2012,pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria TG.J.,astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin dec.pen.2337/16.11.2012 a Curții de Apel C. și cea aplicată prin prezenta hotărâre,urmând ca inculpatul Tașcău M.-V. să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b c.p. din codul penal de la 1968 pe o durată de 2 ani alături de pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 1 an, prevăzută de art. 66 alineat 1 litera i Cod penal.
În baza art. 275 C. pr. pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 350 de lei care le includ și pe cele din faza de urmărire penală..
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2015, la Judecătoria Tg-J..
PREȘEDINTE,
S. P.
GREFIER,
S. S.
Red.S.P./tehn.S.S.
02 Martie 2015
← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|