Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 33/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 33/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 09-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Mun. T., Piața Romană nr.12, Jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 33/2015

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: V.-A. L.

Grefier: I. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror L.-M. G.

Pe rol se află pronunțarea soluției în cauza penală privind pe inculpat D. R. S. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 180 al. 2, vechiul Cod penal cu aplic. art. 5, Cod penal și art. 192 al. 1, vechiul Cod penal cu aplic. art. 5, Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a, vechiul Cod penal și art. 5, Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21.01.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1306/P/2013 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria T. și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 29.09.2014, sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului D. R. S. fiul lui D. S. și al lui L. I. M., născut la data de 30.10.1992, în Câmpia-Turzii, Jud. Cluj, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu domiciliul în Mun. Câmpia-Turzii, ., ., posesor al C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia-Turzii, având C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 din vechiul Cod penal, cu aplic. 5 din Codul penal, respectiv violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplic. 5 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul Cod penal, cu aplic. 5 din Codul penal.

Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:

În data de 06.05.2014, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în locuința sa din ap. nr. 6, . apt. 6, mun. Câmpia-Turzii Jud. Cluj, partea civilă a observat că la ușa apartamentului (în care accesul se face direct din stradă) a apărut inculpatul, în stare de ebrietate, care, fără a fi invitat să intre, a pătruns în apartament, cerând să îl vadă pe martorul B. P. I., fratele părții civile. Văzând că inculpatul este în stare de ebrietate și simțind că acesta caută scandal, partea civilă a replicat că fratele său este la duș, cerând în același timp inculpatului să părăsească locuința. Această atitudine l-a înfuriat pe inculpat care nu numai că a refuzat să părăsească locuința, ba chiar i-a și aplicat părții civile lovituri cu pumnii și cu piciorul în abdomen, respectiv șold, de față fiind martorii C. ALFRED D. (concubinul părții civile), B. P. I. (fratele acesteia), DONDOTI A. M. (vecin, aflat în vizită).

Numitul C. Alfred-D. a intervenit pentru a îl despărți pe inculpat de partea civilă și pentru a îl scoate pe acesta afară din casă, fără a reuși însă, inculpatul fugind doar când și-a dat seama că cei care se aflau în casă se pregăteau să anunțe poliția prin intermediul serviciului 112.

În urma agresiunilor suferite a fost obținut Certificat medico-legal nr. 3298/I/a/584 emis de către IML Cluj la data de 10.05.2013, din care rezultă că partea civilă a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijire medicală pentru vindecarea leziunilor suferite.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor decât parțial, susținând că a dat doar o palmă părții civile, cu care s-a contrazis „în pragul ușii” locuinței fără a pătrunde în aceasta, insinuând chiar că el a fost înjurat și atacat de către B. P. I., cel pe care venise „să îl caute” inculpatul. Acesta în schimb a recunoscut că s-a prezentat la locuința părții civile pentru a îl căuta pe martorul sus-numit deoarece, consumând alcool cu mai mulți prieteni, „și-a adus aminte” că „avea niște probleme” cu martorul B. P. I. astfel că s-a dus „să rezolve acele probleme”.

Fiind emis mandat de aducere pentru aducerea la cunoștință a calității de inculpat și audierea în această calitate, a rezultat că inculpatul este plecat în Spania, fără a se cunoaște detalii privitor la data reîntoarcerii sau adresa de reședință.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești rezultă următoarea stare de fapt:

La data de 06.05.2014, în jurul orelor 16:00, inculpatul D. R.-S. a venit la locuința părții civile B. F. R. din mun. Câmpia-Turzii, ., ., cu intenția de a discuta cu fratele acesteia, martorul B. P. I., întrucât între martor și inculpat a existat anterior o ceartă. După ce a discutat cu partea civilă inculpatul a plecat fără să-l întâlnească pe martorul B. P. I., acesta fiind probabil plecat.

La aceeași dată, în jurul orei 21:00 inculpatul D. R.-S., aflat sub influența alcoolului, a revenit la locuința părții civile, însoțit de mai multe persoane, căutându-l din nou pe martorul B. P. I..

Inculpatul a fost întâmpinat și de această dată de partea civilă care a ieșit în fața ușii de la intrare(în stradă) și i-a solicitat inculpatului să aștepte întrucât fratele său se spălă. Nemulțumit de acest răspuns și pe fondul altor discuții contradictorii, inculpatul a lovit partea civilă da mai multe ori aceasta s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.

La momentul respectiv, martorul C. Alfred-D.(concubinul părții civile) era în locuință, într-o cameră alăturată celei în care se află ușa de intrare. Auzind strigătele părții civile martorul a ieșit să vadă ce se întâmplă după care s-a înarmat cu o secure și a ieșit în fața locuinței. După intervenția martorului, inculpatul și persoanele care-l însoțeau au plecat.

În urma agresiunii partea civilă a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale.

Instanța a reținut această stare de fapt în urma analizei declarațiilor părții civile, ale inculpatului, ale martorilor C. Alfred D., B. P.-I., Dondoți A.-M., J. O.-G. și Bara T.-R. și a certificatului medico-legal, astfel:

Partea civilă a declarat(f. 23 dosar instanță), în esență, că inculpatul a venit la locuința sa căutându-l pe fratele său, i-a spus inculpatului să aștepte, acesta a intrat în casă și a lovit-o.

Inculpatul recunoaște(f. 22 dosar instanță) că a venit la locuința părții civile căutându-l pe fratele acesteia și că a lovit-o, însă arată că nu a intrat în locuință și că totul s-a petrecut în exteriorul acesteia.

Din răspunsurile date de către persoana vătămata cu ocazia audierii în fața instanței rezultă suspiciuni cu privire la sinceritatea acesteia, referitor la aspectul intrării inculpatului în locuință:

„Întrebare inculpat: dacă au am intrat în casă, cu a ieșit soțul dvs. afară la mine?

Răspuns: inculpatul era cu un picior afară și cu un picior în casă.

Întrebare: cu amândouă picioarele a intrat în casă?

Răspuns: da, a fost.

Întrebare: când a venit soțul, inculpatul era în casă sau afară?

Răspuns: era înăuntru, pe prag.”

Astfel, din această declarație a părții civile rezultă că inculpatul a intrat în casă unde a lovit-o cu pumnii și picioarele însă, când a intervenit martorul C. Alfred-D. (imediat după agresiune), inculpatul era „cu un picior afară și cu un picior în casă” respectiv „înăuntru, pe prag”.

Audiat în cursul cercetării judecătorești martorul C. Alfred D.(f. 24 dosar instanță) a arătat că se afla într-o cameră alăturată când a auzit partea civilă plângând, că a mers astfel să vadă ce se întâmplă, că atunci când el a intervenit inculpatul era „în pragul ușii”, că acesta „voia să intre în casă” și că „nu au mai intrat în casă nici inculpatul nici celelalte persoane”. Martorul confirmă astfel că inculpatul, cel puțin la momentul ulterior agresării părții civile, nu a intrat în casă.

Din declarația dată în cursul urmăririi penale(f. 13 dosar U.P.) rezultă că martorul C. Alfred D. l-a văzut pe inculpat încă de la momentul sosirii și până când a agresat-o pe partea civilă. Instanța constată însă că declarația dată în cursul urmăririi penale cuprinde o relatare a evenimentelor fără distincție între aspectele observate direct de martor și cele cunoscute indirect din relatările ulterioare ale părții civile.

Prin audierea în fața instanței a fost clarificat acesta aspect în sensul că martorul a perceput direct doar aspecte petrecute ulterior agresării părții civile când, fiind alarmat de plânsul acesteia, a ieșit din camera în care se afla.

Din declarația martorul J. O.-G.(f. 37 dosar instanță) rezultă că a avut loc o ceartă între partea civilă și inculpat în fața locuinței acesteia și că inculpatul a agresat-o pe partea civilă care a căzut la pământ după care a ieșit din casă martorul C. Alfred D.. Astfel martorul arată că: „(…)partea civilă și inculpatul se certau, se aflau la aproximativ un metru în fața locuinței. S-au îmbrâncit, la un moment dat partea civilă a căzut la pământ, după care a ieșit din casă soțul sau prietenul părții civile(…)”.

Martorul Bara T.-R.(f 38 dosar instanță) confirmă la rândul său că între inculpat și partea civilă a avut loc „o discuția mai aprinsă, o ceartă” în fața locuinței părții civile. Totodată martorul arătă că l-a văzut pe martorul C. Alfred D. ieșind cu toporul în mână și că până la acel moment inculpatul nu a intrat în locuința părții civile. Astfel martorul a precizat:

„(…) l-am văzut pe inculpat în fața casei părții civile purtând o discuția mai aprinsă, o ceartă.(…)La un moment dat l-am văzut pe concubinul părții civile ieșind din locuință cu un topor(…)

Întrebare av inculpat: știți dacă inculpatul a intrat in locuința părții civile?

Răspuns: cât am stat eu acolo 5-10 minute, nu a intrat.”

Sintetizând aspectele ce rezultă din declarații martorilor susmenționați(date în fața instanței) rezultă că inculpatul nu a intrat în casă după agresarea părții civile(martorul C. Alfred D.) și că agresarea părții civile a avut loc în exteriorul locuinței(martorii J. O.-G. și Bara T.-R.).

Spre deosebire de ceilalți martori, martorul Dondoți A.-M. a arătat în fața instanței că s-a aflat în bucătăria locuinței părții civile și că l-a văzut pe inculpatul când a intrat în locuință unde a agresat partea civilă.

Deși a declarat în esență aceleași aspecte, în cursul urmăririi penale martorul Dondoți A.-M. a prezentat evenimentele într-o manieră diferită(f. 15 dosar U.P.). Astfel, acesta a arătat că s-a aflat într-o altă cameră a locuinței( nu în bucătărie) și că a mers în bucătărie „împreună cu numitul C. Alfred” să vadă ce se întâmplă atunci când a auzit „în bucătărie gălăgie mare”. În condițiile în care martorii Dondoți A.-M. și C. Alfred D. au stat în aceeași cameră de unde au mers împreună în bucătărie, cei doi nu aveau posibilitatea să perceapă în mod direct fapte diferite. Or, așa cum s-a arătat mai sus, martorul C. Alfred D. nu l-a văzut pe inculpat agresând partea civilă și nu l-a văzut în interiorul locuinței.

Aceste neconcordanțe dintre cele două declarații legate de modul în care martorul a Dondoți A.-M. a perceput aspectele relatate creează suspiciuni serioase cu privire la sinceritatea acestuia.

Din Certificatul medico-legal nr. 3298/I/a/584 emis de către IML Cluj la data de 10.05.2013(f. 11 dosar U.P.) rezultă că partea civilă a avut nevoie de 5-6 zile de îngrijire medicală pentru vindecarea leziunilor suferite.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că ușa de la . civile a fost distrusă(îndoită) de către inculpat.

În privința acestui aspect instanța reține pe de o parte că nu a fost sesizată cu judecarea unei infracțiuni de distrugere iar pe de altă parte chiar dacă s-ar stabili că inculpatul a cauzat acea distrugere, nu se poate reține că lovirea sau împingerea ușii de la intrare(fără . constitui element material al infracțiunii de violare de domiciliu. Pentru aceleași considerente ce țin de tipicitatea infracțiunii de violare de domiciliu nu se poate reține că prezența inculpatului pe pragul ușii de la . o intrare efectivă, poate constitui elementul material al acestei infracțiuni.

Regula „in dubio pro reo”(îndoiala operează în favoarea inculpatului), constituie uncomplement al prezumției de nevinovăție și reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat de art. 5 din Codul de procedură penală, se regăsește în materia probațiunii.

Conform acestei reguli atunci când probele administrate într-o anumită cauză nu creează certitudinea(dincolo de orice dubiu rezonabil) ci doar posibilitatea sau probabilitatea vinovăției unei persoane, orice îndoială operează în favoarea acesteia și este totodată echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție.

Probatoriul administrat în cauză nu creează instanței convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul D. R.-S. a intrat în locuință părții civile sau că agresarea acesteia s-a produs în interiorul locuinței. Dimpotrivă, așa cum s-a arătat mai sus, există probe care conduc la concluzia că inculpatul nu a intrat în locuință și că agresarea părții civile s-a produs în stradă.

Prin urmare, instanța va impune achitarea inculpatului D. R.-S. în privința infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 din vechiul Cod penal reținută în sarcina sa prin actul de sesizare.

În drept, fapta inculpatului D. R.-S., așa cum a fost reținută de instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180, alin. 2 din vechiul Cod penal

Instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta săvârșită și de modalitățile de individualizare a executării pedepsei(suspendarea condiționată).

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. la 72 din vechiul Cod penal și limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

De asemenea instanța va avea în vedere pe de o parte lipsa antecedentelor penale și faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei încă de la primul termen de judecată iar pe de altă parte faptul că victima infracțiunii este o femeie și faptul că s-a produs o tulburare a liniștii în comunitate.

Fată de toate cele arătate mai sus:

În temeiul art. 396, alin. 5, raportat la art. 16, alin. 1, lit. a din Codul de procedură penală va achita pe inculpatul D. R.-S. fiul lui D. S. și al lui L. I.-M., născut la data de 30.10.1992, în mun. Câmpia-Turzii, Jud. Cluj, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu domiciliul în mun. Câmpia-Turzii, ., ., posesor al C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia-Turzii, C.N.P._, în privința infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 din vechiul Cod penal.

În temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală va condamna pe inculpatul D. R.-S. fiul lui D. S. și al lui L. I.-M., născut la data de 30.10.1992, în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu domiciliul în mun. Câmpia-Turzii, ., ., posesor al C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia-Turzii, C.N.P._, la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180, alin. 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul Penal.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Ținând cont de lipsa antecedentelor penale și de faptul că a recunoscut săvârșirea faptei instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi realizat și fără privarea de libertate a inculpatului. Prin urmare, în temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni stabilit în condițiile art. 82 din vechiul Cod penal(pedeapsa de 10 luni închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 din vechiul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 187/2012, va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din vechiul Cod penal referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Așa cum s-a arătat mai sus, instanța nu a fost sesizată cu judecarea unei infracțiuni de distrugere astfel că nu poate acorda despăgubiri materiale pentru daune ce rezultă din distrugerea ușii de la intrare. Instanța va acorda însă despăgubiri cu titlu de daune morale având în vedere la stabilirea cuantumului acestora zilele de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite.

Prin urmare, în temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală va admite în parte acțiunea civilă și obligă inculpatul D. R.-S. la plata în favoarea părții civile B. F.-R. a sumei de 2500 de lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 276, alin. 1 din Codul de procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă B. F.-R., în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariul avocatului ales.

În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul D. R.-S. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 225 lei(75 lei avansate în cursul urmăririi penale și 150 lei în cursul judecății).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 396, alin. 5, raportat la art. 16, alin. 1, lit. a din Codul de procedură penală ACHITĂ pe inculpatul D. R.-S. fiul lui D. S. și al lui L. I.-M., născut la data de 30.10.1992, în mun. Câmpia-Turzii, Jud. Cluj, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu domiciliul în mun. Câmpia-Turzii, ., ., posesor al C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia-Turzii, C.N.P._, în privința infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 din vechiul Cod penal.

În temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală CONDAMNĂ pe inculpatul D. R.-S. fiul lui D. S. și al lui L. I.-M., născut la data de 30.10.1992, în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, fără antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu domiciliul în mun. Câmpia-Turzii, ., ., posesor al C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Câmpia-Turzii, C.N.P._, la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180, alin. 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul Penal.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni stabilit în condițiile art. 82 din vechiul Cod penal(pedeapsa de 10 luni închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 din vechiul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 187/2012, atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din vechiul Cod penal referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală admite în parte acțiunea civilă și obligă inculpatul D. R.-S. la plata în favoarea părții civile B. F.-R. a sumei de 2500 de lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 276, alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă B. F.-R., în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariul avocatului ales.

În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul D. R.-S. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 225 lei(75 lei avansate în cursul urmăririi penale și 150 lei în cursul judecății).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V.-A. L. I. B.

V.A.L./V.A.L./2ex./19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 33/2015. Judecătoria TURDA