Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 493/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 493/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 22-12-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Mun. T., Piața Romană nr.12, Jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 493/2015

Ședința publică de la 22 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V.-A. L.

Grefier I. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror L.-M. G.

Pe rol se află pronunțarea soluției în cauza penală privind pe inculpat N. K. L. trimis în judecată pentru săvârșirea a infracțiunii de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin 1 (teza II) C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 09.12.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1246/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 30.06.2015 s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului N. K.-L., fiul lui C. și I.-A., născut la data de 28.06.1985, în Mun. Tîrgu M., Jud. M., cu domiciliul în . M., ., Județul M., FFL Orașul Luduș, . de epurare a apei, Județul M., posesor al C.I.P. ., nr._, emis de Autoritățile din Toplița, Jud. Harghita, având CNP_, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, stagiu militar nesatisfăcut, studii gimnaziale, pentru săvârșirea a infracțiunii de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin 1 (teza II) C.pen.

Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:

În ziua de 30.03.2014 persoana vătămată efectua serviciul pe trenul IC 346-1/533, în calitatea sa de șef de tren. Potrivit fișei postului depusă în copie la f. 51-60 din dosarul cauzei, șeful de tren are printre atribuții și faptul că verifică și răspunde de călătoria publicului călător pe baza legitimației de călătorie și asigură taxarea publicului călător pe baza tarifelor stabilite în punctele de oprire care nu au organizată activitatea de vânzare a legitimațiilor de călătorie (scopul general al postului – f. 51). Totodată șeful de tren este obligat să poarte uniforma de serviciu și ecusonul de identificare (f. 52), să execute controlul ierarhic conform reglementărilor în vigoare, urmărind activitatea conductorilor de tren, dând semnale pentru circulație și manevră, (f. 53), execută revizia legitimațiilor de călătorie conform reglementărilor, după fiecare stație cu oprire și ori de câte ori este nevoie pentru a depista și trata călătorii frauduloși, eliberează capetele de vagon și culoarele, de colete, care împiedică trecerea călătorilor, depistează și tratează pe loc, conform reglementărilor în vigoare, persoanele fără legitimații de călătorie, […] care fumează în vagoane, depistează cu aceeași ocazie eventualele produse inflamabile interzise la transport (f. 54), ia măsuri de excludere de la transport a călătorilor care nu respectă normele de călătorie cu trenul (f. 54-verso), verifică existența sigiliilor pe semnalele de alarmă, patrulează permanent în sectorul de activitate (f.55), ține sub observație garnitura de tren pentru a nu permite accesul persoanelor (în stația finală a trenului), asigură paza și securitatea valorilor din gestiunea sa (f. 58) ș.a.

Din cele de mai sus, rezultă că șeful de tren în cadrul CFR – Companie Națională cu capital de Stat, este o persoană care exercită o funcție care implică exercițiul autorității de stat, fiind învestită inclusiv cu prerogativa de a lua măsuri de excludere de la transport a călătorilor care nu respectă normele de călătorie cu trenul, printre altele.

În acest context, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, persoana vătămată T. L. C. a observat că în stația CFR Războieni, Jud. A., în vagonul cu nr. 2 al trenului IC 533 s-a urcat un tânăr care, după plecarea trenului a început să împartă pliante călătorilor din tren, prin care li se solicitau sume de bani, cu motivarea că distribuitorul acestora este o persoană surdo-mută. Martorul N. M. V., conductor de tren în cadrul CFR, aflat de serviciu în aceeași dată pe același tren cu persoana vătămată, l-a observat și el pe inculpat în timp ce acesta se ocupa cu cele mai sus descrise. Martorul, în calitatea sa de conductor de tren, s-a deplasat la inculpat și i-a spus să înceteze cu această activitate și, deoarece acesta nu avea bilet, i-a spus să coboare la următoarea stație, Câmpia-Turzii. A sosit lângă cei doi și persoana vătămată, îmbrăcată în uniforma regulamentară, care i-a solicitat inculpatului să nu mai distribuie acele pliante și să coboare la stația următoare. După unele discuții contradictorii între inculpat (care nu avea nicio problemă să articuleze protestele sale împotriva acțiunii legitime ale șefului de tren în ciuda pretențiilor sale de surdo-mut) și persoana vătămată, inculpatul, somat de șeful de tren să coboare la următoarea stație, conform atribuțiilor acesteia, brusc i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnul în față, dezechilibrând-o. Profitând de acest lucru inculpatul i-a mai aplicat o lovitură în figură victimei sale, apoi a fugit în vagonul nr. 2, unde a acționat semnalul de alarmă, provocând oprirea bruscă a trenului, sărind din tren înainte de stația CFR Câmpia Turzii.

Leziunile produse persoanei vătămate (vz .foto la f. 14-17) au necesitat un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit certificatului medico-legal depus la f. 11.

Atât persoana vătămată cât și martorul N. M. V. l-au mai văzut pe inculpat pe trenurile pe care le deservesc și cu alte ocazii, în care proceda în același fel, în mod regulat.

Inculpatul, audiat în calitate de suspect, a recunoscut faptele arătând că deoarece șefa de tren îl ținea în zona în care îl oprise, pentru a-l putea da jos din tren la următoarea stație, a lovit-o pe aceasta în mod repetat cu pumnul în zona feței, apoi a fugit din tren în modalitatea mai sus descrisă. Inculpatul a susținut că a fost beat în momentul comiterii faptei după ce consumase un litru de vin și o jumătate de litru de țuică (f. 39-40).

Inculpatul nu a putut fi audiat în această calitate, deoarece nu a putut fi găsit în urma citării repetate la adresa de domiciliu faptic, la cea declarată în fața organelor judiciare și în urma citării prin afișare la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. (f. 64-81 – citațiile emise).

Pentru dovedirea stării de fapt expuse, în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare întocmit de organele de Poliție (f. 7,8), declarația părții civile T. L.-C. (f. 9-10), certificatul medico-legal nr. 1321/I/a/431 din data de 31.03.2014 (f. 11), copie a scrisorii medicale emisă de Serviciul Ambulanță Cluj în raport de leziunile cauzate persoanei vătămate (f. 12), fotografiile judiciare ale leziunilor cauzate persoanei vătămate (f. 14-17), proces verbal de depistare și de identificare a suspectului (f. 18), proces verbal și planșe foto în vederea recunoașterii agresorului din fotografie de către persoana vătămată (f. 19-25), proces verbal și planșe foto în vederea recunoașterii agresorului din fotografie de către martorul N. M. V. (f. 26-33), declarația martorului N. M. V. (f. 34-36), proces verbal de depistare și identificare a inculpatului în Orașul Luduș, Jud. M. (f. 37), declarația suspectului (f. 39-40), semnată și de un martor asistent, C. M. C., un exemplar al pliantelor împărțite de inculpat în tren (f. 41), fișe întocmite de echipajul de ambulanță care a intervenit pentru a acorda ajutor victimei (f. 43-44), proces verbal de consemnare a asistării la luarea declarației suspectului de către organele de Poliție, a martorului C. M. C. (f. 42), fișă de evidență din DEPA-.. 49), adresă și copie a fișei postului șefului de tren în cadrul CFR (f. 50-61) și plicul aferent comunicării (f. 62), proceduri de citare a inculpatului (f. 65-84, dovezi de citare, comunicări prin fax, proces verbal de constatare a lipsei inculpatului la data și ora citării etc.), fișa de cazier judiciar (f. 45-48)

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Din analiza probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești rezultă în esență aceeași stare de faptca și cea descrisă în actul de sesizare, respectiv:

La data de 30.03.2014 partea civilă T. L. C. se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe trenul IC 346-1/533, în calitatea sa de șef de tren. Aceasta a observat că în stația CFR Războieni, jud. A., în vagonul cu nr. 2 al trenului IC 533 s-a urcat inculpatul N. K.-L. care, după plecarea trenului, a început să împartă pliante călătorilor din tren, prin care li se solicitau sume de bani, cu motivarea că este o persoană surdo-mută. Martorul N. M. V., conductor de tren în cadrul CFR, aflat de serviciu în aceeași dată pe același tren cu partea civilă, l-a observat și el pe inculpat în timp ce acesta se ocupa cu cele mai sus descrise. Martorul, în calitatea sa de conductor de tren, s-a deplasat la inculpat și i-a spus să înceteze cu această activitate și, deoarece acesta nu avea bilet, i-a spus să coboare la următoarea stație, Câmpia-Turzii. A sosit lângă cei doi și partea civilă, îmbrăcată în uniforma regulamentară, care i-a solicitat inculpatului să nu mai distribuie acele pliante și să coboare la stația următoare. După unele discuții contradictorii între inculpat și partea civilă, inculpatul, somat de șeful de tren să coboare la următoarea stație, conform atribuțiilor acesteia, brusc i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnul în față, dezechilibrând-o. Profitând de acest lucru inculpatul i-a mai aplicat o lovitură în zona feței după căre a fugit în vagonul nr. 2, unde a acționat semnalul de alarmă, provocând oprirea bruscă a trenului, sărind din tren înainte de stația CFR Câmpia-Turzii.

Leziunile cauzate părții civile au necesitat un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Aceasta stare de fapt reținută de către instanță rezultă din procesul verbal de constatare întocmit de organele de Poliție (f. 7, 8 dosar U.P.), din declarațiile părții civile T. L.-C. (f. 9-10 dosar U.P., f. 48 dosar instanță), din certificatul medico-legal nr. 1321/I/a/431 din data de 31.03.2014 (f. 11 dosar U.P.), din copie a scrisorii medicale emisă de Serviciul Ambulanță Cluj în raport de leziunile cauzate persoanei vătămate (f. 12 dosar U.P.), din fotografiile judiciare ale leziunilor cauzate persoanei vătămate (f. 14-17 dosar U.P.), din proces verbal de depistare și de identificare a suspectului (f. 18 dosar U.P.), din proces verbal și planșe foto în vederea recunoașterii agresorului din fotografie de către persoana vătămată (f. 19-25 dosar U.P.), din proces-verbal și planșe foto în vederea recunoașterii agresorului din fotografie de către martorul N. M. V. (f. 26-33 dosar U.P.), din declarațiile martorului N. M. V. (f. 34-36 dosar U.P., f. 65 dosar instanță), din declarația inculpatului N. K.-L. dată în calitate de suspect la data de 05.04.2014(f. 39 dosar U.P.) și din adresa și copia a fișei postului șefului de tren în cadrul CFR (f. 50-61 dosar U.P.).

Partea civilă T. L.-C. a descris în declarațiile date, în mod coerent și logic, modul și împrejurările în care a fost agresată de inculpat.

Martorul N. M. V. a confirmat, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței susținerile părții civile.

Din certificatul medico-legal nr. 1321/I/a/431 din data de 31.03.2014, din copia scrisorii medicale emisă de Serviciul Ambulanță Cluj și din fotografiile judiciare ale leziunilor cauzate persoanei vătămate rezultă leziunile suferite de partea civilă.

Din procesele-verbale de recunoaștere după planșa foto rezultă că partea civilă și martorul N. M. V. l-au recunoscut pe inculpatul N. K.-L. ca fiind autorul faptei.

Prin declarația dată în data de 05.04.2014, inculpatul a recunoscut în esență că la data de 30.03.2014 a împărțit pliante în trenul respectiv, că șefa de tren a vrut să-l coboare din tren și că în acele împrejurări a lovit-o pe aceasta „de două ori cu pumnul în zona feței”.

Ansamblul probelor administrate în cauză dovedesc dincolo de orice dubiu rezonabil săvârșirea faptei de către inculpat.

În drept, fapta inculpatului N. K. L., care în data de 30.03.2014 a lovit-o pe partea civilă T. L.-C. cu pumnul în față, cauzându-i leziuni care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aceasta aflându-se în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu în calitate de șef de tren, pe trenul I.C. nr. 346-1/533, pe relația București-Nord - Cluj-N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. de art. art. 257, alin. 1 raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal.

Pentru acuratețe, respectiv pentru determinarea clară a limitelor speciale de pedeapsă, instanța va dispune schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului N. K.-L. prin rechizitoriu, din infracțiunea de ultraj, prev. de art. 257, alin. 1 din Codul penal în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257, alin. 1 raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal.

Se impune totodată precizarea că partea civilă T. L.-C. este funcționar public în sensul art. 175 alin. 1, lit. c din Codul penal fiind angajat al unei persoane juridice cu capital majoritar de stat(CFR Călători S.A.) iar din fișa postului depusă la dosarul cauzei rezultă că printre atribuțiile șefului de tren se numără și aceea a aplicării unor sancțiuni contravenționale călătorilor. Aplicarea unor sancțiuni contravenționale, poate fi realizată de către o persoană care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat în sensul art. 257 alin. 1 din Codul penal și care, prin urmare, poate fi subiect pasiv al infracțiunii de ultraj.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. la 74 din Cod penal și limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

De asemenea instanța va avea în vedere antecedentele penale ale inculpatului și modul concret de săvârșire al faptei: împotriva unui funcționar public care urmă să dispună măsuri legale împotriva sa(coborârea din tren) și care l-a împiedicat să continue o activitate ilegală(înșelarea călătorilor), prin lovirea puternică și repetată cu pumnul în zona feței a unei persoane de sex feminin, de față cu alte persoane, după care a oprit trenul(prin acționarea semnalului de alarmă) pentru a-și asigura scăparea.

Fața de toate cele arătate mai sus:

În temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală va condamna pe inculpatul N. K.-L., fiul lui C. și I.-A., născut la data de 28.06.1985, în Mun. Tîrgu M., Jud. M., cu domiciliul în . M., ., Județul M., FFL Orașul Luduș, . de epurare a apei, Județul M., posesor al C.I.P. ., nr._, emis de Autoritățile din Toplița, Jud. Harghita, având CNP_, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, stagiu militar nesatisfăcut, studii gimnaziale, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257, alin. 1 raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal.

În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a și b din Codul penal va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 an.

În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a și b din Codul penal va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Având în vedere suferința inerentă ce rezultă din leziunile suferite(4-16 zile de îngrijiri medicale) și din umilința la care a fost supusă partea civilă prin săvârșirea faptei, în temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală va admite în partea acțiunea civilă și va obliga inculpatul N. K.-L. la plata în favoarea părții civile T. L.-C., domiciliat în mun. T., .. 124, ., a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 390 lei(90 lei avansate în cursul urmăririi penale și 300 în cursul judecății).

Va încuviință onorariul avocatului desemnat din oficiu B. P., în cuantum de 260 de lei, sumă care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 386, alin. 1 schimbă încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului N. K.-L. din infracțiunea de ultraj, prev. de art. 257, alin. 1 din Codul penal în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257, alin. 1 raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal.

În temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală CONDAMNĂ pe inculpatul N. K.-L., fiul lui C. și I.-A., născut la data de 28.06.1985, în Mun. Tîrgu M., Jud. M., cu domiciliul în . M., ., Județul M., FFL Orașul Luduș, . de epurare a apei, Județul M., posesor al C.I.P. ., nr._, emis de Autoritățile din Toplița, Jud. Harghita, având CNP_, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, stagiu militar nesatisfăcut, studii gimnaziale, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257, alin. 1 raportat la art. 193, alin. 2 din Codul penal.

În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a și b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 an.

În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a și b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală admite în partea acțiunea civilă și obligă inculpatul N. K.-L. la plata în favoarea părții civile T. L.-C., domiciliat în mun. T., .. 124, ., a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 390 lei(90 lei avansate în cursul urmăririi penale și 300 în cursul judecății).

Încuviințează onorariul avocatului desemnat din oficiu B. P., în cuantum de 260 de lei, sumă care va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V.-A. L. I. B.

V.A.L./V.A.L./2ex./09.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 493/2015. Judecătoria TURDA