Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 34/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 09-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Mun. T., Piața Romană nr.12, Jud.Cluj
Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 34/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: V.-A. L.
Grefier: I. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror L.-M. G.
Pe rol se află pronunțarea soluției în cauza penală privind pe inculpatul B. L. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 335 alin. 1 și art. 337 alin. 1, Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 și art. 5, Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21.01.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 2322/P/2013 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria T. și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 21.10.2014 sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. L. V. fiul lui V. și A., cetățean român, născut la data de 12.04.1977 în ., CNP_, stagiu militar satisfăcut, studii 8 clase, căsătorit, muncitor la Ocolul Silvic T., fără antecedente penale, domiciliat în ..99, jud. Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art.335 al.1 Cod penal și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. și ped. de art.337 al.1 Cod penal, cu aplic. art.38 al.1 Cod penal și cu aplic. art. 5 Cod penal
Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:
La data de 21.09.2013, în jurul orelor 15:00, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din .. Cluj și fără a poseda permis de conducere, inculpatul B. L. V. a condus motoscuterul marca Kymoko, cu nr. de înmatriculare 2362 CJ-N, pe DJ 107 J din direcția comunei Valea-Ierii spre .. Când a ajuns în dreptul imobilului în care locuiește, inculpatul s-a dezechilibrat și a căzut cu motoscuterul, lovindu-se cu capul de partea carosabilă.
Organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Valea-Ierii au fost anunțate prin apelul de urgență 112 despre faptul că în . dreptul imobilului nr.99, este căzută pe carosabil o persoană, în stare de inconștiență. Ajunși la fața locului, au identificat persoana ca fiind numitul B. L. V. și au solicitat un serviciu de ambulanță. În scurt timp a sosit un echipaj Smurd care l-a preluat pe inculpat și l-a transportat la UPU 1 Cluj-N. pentru investigații. La UPU 1 Cluj-N. s-a prezentat și un echipaj de poliție din cadrul Poliției mun. Cluj-N. în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă inculpatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge.
Cu ocazia audierii, inculpatul nu a recunoscut faptul că a condus motoscuterul pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice, susținând doar că l-a condus în drum spre bar, iar după ce a consumat băuturi alcoolice a plecat spre casă pe lângă motoscuter și când a ajuns în fața porții sale s-a dezechilibrat și a căzut. De asemenea, susține că nu își amintește ca la UPU 1 să fi refuzat testarea cu aparatul etilotest sau prelevarea de probe biologice.
Declarația acestuia este infirmată, pe de o parte, de martorul C. D. I. care l-a văzut pe inculpat conducând motoscuterul pe DJ 107 J, înainte cu puțin timp de a se produce autoaccidentarea iar pe de altă parte, de martorul Fingerhut Dome, care a fost solicitat să participe în calitate de martor asistent la testarea solicitată inculpatului în cadrul UPU 1 Cluj-N. constatând în mod nemijlocit că acesta a refuzat. Acest aspect a fost consemnat și în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie de organele de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției mun. Cluj-N..
P. apreciază că fiind relevante în cauză sunt și declarațiile martorilor M. V. și C. T. H., care arată că în ziua respectivă, în jurul orelor amiezii, l-au văzut pe inculpat consumând băuturi alcoolice la barul din comună iar după cca 1-2 ore au auzit că acesta a căzut cu motoscuterul și s-a autoaccidentat.
Prin adresa nr._ din data de 30.10.2013 emisă de SPCRPCÎV Cluj s-a comunicat că numitul B. L. V. nu figurează ca posesor de permis de conducere în evidențele sale.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, rezultă aceeași stare de faptca și cea descrisă în actul de sesizare, astfel:
La data de 21.09.2013, în jurul orelor 15:00, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din .. Cluj și fără a poseda permis de conducere, inculpatul B. L. V. a condus motoscuterul marca Kymoko, cu nr. de înmatriculare 2362 CJ-N, pe DJ 107 J din direcția comunei Valea-Ierii spre . iar când a ajuns în dreptul imobilului în care locuiește, inculpatul s-a dezechilibrat și a căzut cu motoscuterul, lovindu-se cu capul de partea carosabilă.
Organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Valea-Ierii au fost anunțate prin apelul de urgență 112 despre faptul că în . dreptul imobilului nr. 99, este căzută pe carosabil o persoană, în stare de inconștiență. Ajunși la fața locului, au identificat persoana ca fiind numitul B. L. V. și au solicitat un serviciu de ambulanță. În scurt timp a sosit un echipaj Smurd care l-a preluat pe inculpat și l-a transportat la UPU 1 Cluj-N. pentru investigații. La UPU 1 Cluj-N. s-a prezentat și un echipaj de poliție din cadrul Poliției mun. Cluj-N.(Biroul Rutier) în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă inculpatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice de sânge.
Starea de fapt mai sus expusă a fost reținută de către instanță ca urmare a analizei procesului-verbal întocmit la data de 21.09.2013 de către organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Valea Ierii(f. 12-13) din care rezultă împrejurările în care a fost depistat inculpatul și a procesului-verbal încheiat la data de 21.09.2013 de către organele de poliție din cadrul Biroului Rutier Cluj-N.(f. 14 dosar U.P.) din care rezultă că inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest și a refuzat să-i fie recoltate probe biologice.
Martorul Fingerhut Dome confirmă(f. 33-34 dosar U.P.) ca inculpatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice iar martorul C. D. I., audiat de către instanță(f. 17 dosar instanță), arată că l-a văzut pe inculpat conducând motoscuterul.
Ansamblul probelor administrate în cauză infirmă susținerile inculpatului care nu recunoaște săvârșirea faptelor.
În drept faptele inculpatului, așa cum au fost reținute de instanță, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1 din Codul penal și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337, alin. 1 din Codul penal.
Ținând cont de limitele speciale de pedeapsă prev. de art. 337, alin. 1 comparativ cu cele prev. de art. 87, alin. 5 din O.U.G. 195/2002 precum și de prevederile art. 90 din Codul penal în vigoare(efectele amânării aplicării pedepsei – inculpatul fiind angajat al Ocolului Silvic T.), instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. la art. 74 din Codul penal, categoriile și limitele de pedeapsă prev. pentru faptele săvârșite.
De asemenea instanța va avea în vedere circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta de conducere fără permis(pe o distanță scurtă, pe un drum comunal), faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și este angajat în muncă.
Ținând cont de aceste aspecte, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără aplicarea efectivă a acesteia, în condițiile art. 83 din Codul penal.
Fața de toate cele arătate mai sus:
În temeiul art. 396, alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală instanța va stabili pentru inculpatul B. L.-V. - fiul lui V. și A., cetățean român, născut la data de 12.04.1977 în ., CNP_, stagiu militar satisfăcut, studii 8 clase, căsătorit, muncitor la Ocolul Silvic T., fără antecedente penale, domiciliat în .. 99, jud. Cluj, următoarele pedepse:
I. Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
II. Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În temeiul art. 38, alin. 1, art. 39, alin. 1, lit. b din Codul penal va contopi pedepsele aplicate, va adauga la pedeapsa de 1 an închisoare(pedeapsa de la pct. I) un spor de 4 luni închisoare(1/3 din pedeapsa de la punctul II) astfel că în final va stabili pentru inculpat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul art. 83, alin. 1 din Codul de procedură penală va amâna aplicarea pedepsei de 1 an și 4 luni pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani conform art. 84 alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 85, alin. 1 din Codul penal va obliga inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2, lit. b din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, va obliga inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Primăriei . cadrul Primăriei mun. T..
În temeiul art. 83, alin. 4 din Codul penal va prezinta motivele pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei respectiv lipsa unor condamnări anterioare și va atenționa inculpatul asupra conduitei sale viitoare și asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere, neexecutarea obligaților ce îi revin pe durata termenului de supraveghere sau săvârșirea unei noi infracțiuni pot atrage revocarea amânării, dispunerea aplicării și executarea pedepsei stabilite prin prezenta sentință.
În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 350 lei(200 lei avansate în cursul urmăririi penale și 150 lei în cursul judecății).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art. 396, alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală STABILEȘTE pentru inculpatul B. L.-V. - fiul lui V. și A., cetățean român, născut la data de 12.04.1977 în ., CNP_, stagiu militar satisfăcut, studii 8 clase, căsătorit, muncitor la Ocolul Silvic T., fără antecedente penale, domiciliat în .. 99, jud. Cluj, următoarele pedepse:
I. Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
II. Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În temeiul art. 38, alin. 1, art. 39, alin. 1, lit. b din Codul penal CONTOPEȘTE pedepsele aplicate, adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare(pedeapsa de la pct. I) un spor de 4 luni închisoare(1/3 din pedeapsa de la punctul II) astfel că în final stabilește pentru inculpat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul art. 83, alin. 1 din Codul de procedură penală AMÂNĂ APLICAREA pedepsei de 1 an și 4 luni pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani conform art. 84 alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 85, alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 85 alin. 2, lit. b din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Primăriei . cadrul Primăriei mun. T..
În temeiul art. 83, alin. 4 din Codul penal prezintă motivele pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei respectiv lipsa unor condamnări anterioare și atenționează inculpatul asupra conduitei sale viitoare și asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere, neexecutarea obligaților ce îi revin pe durata termenului de supraveghere sau săvârșirea unei noi infracțiuni pot atrage revocarea amânării, dispunerea aplicării și executarea pedepsei stabilite prin prezenta sentință.
În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 350 lei(200 lei avansate în cursul urmăririi penale și 150 lei în cursul judecății).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V.-A. L. I. B.
V.A.L./V.A.L./2ex./24.03.2015
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Sentința nr. 38/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








