Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1023/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1023/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 03-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1023/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. M.
Grefier C. S.
Ministerul Public este reprezentat prin domnul procuror F. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul M. I. P. ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde condamnatul M. I. asistat din oficiu de av. G., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită; a fost înaintat procesul-verbal de discutare în comisie.
Instanța aduce la cunoștința persoanei condamnate că a fost înaintat la dosarul cauzei procesul verbal al comisiei de liberări condiționate nr. 378/24.08.2015 din care rezultă că deși a executat fracția legală din pedeapsă nu îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată având în vedere că este recidivist și a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată. Comisia a propus amânarea cu trei luni, respectiv la data de 23.11.2015.
Interpelată de instanță persoana privată de libertate M. I. arată că insistă în soluționarea cererii de liberare condiționată însă nu dorește ca dosarul să fie judecat de Judecătoria V..
Instanța aduce la cunoștința persoanei condamnate că potrivit dispozițiilor art. 587 alin.1 Cod procedură penală cauza se judecă de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în prezenta cauză fiind competentă Judecătoria V..
Condamnatul arată că la Penitenciarul V. se fac multe abuzuri.
Instanța interpelează părțile dacă mai au alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța în baza art. 387 Cod de procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 Cod de procedură penală dispune deschiderea dezbaterilor, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită cererii de liberare condiționată formulată de persoana privată de libertate M. I.. Condamnatul se află la prima analiză în ceea ce privește liberarea sa condiționată, este recidivist, a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată astfel încât consideră că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru liberarea condiționată a condamnatului. Comisia a avut în vedere toate elementele și a ajuns la concluzia că persoana condamnată nu poate fi liberată condiționat.
Apărătorul din oficiu al condamnatului având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată și să se constate că persoana privată de libertate a executat fracția legală din pedeapsă. Propunerea de amânare a comisiei cu 3 luni, respectiv 23.11.2015, motivat de faptul că persoana condamnată este recidivistă trebuie analizată și prin prisma motivelor arătate în cererea de liberare condiționată prin care se justifică conduita infracțională de la acel moment. Instanța poate să analizeze această cerere raportat și la eforturile depuse pentru reeducare: a participat la activități cu caracter educativ, la activități productive și gospodărești. Antecedența penală a condamnatului este motivată prin prisma lipsurilor la acel moment și lipsei unei calificări. Ori, la acest moment, persoana condamnată a obținut o calificare în meseria lucrător-finisor. Față de această calificare persoana condamnată se poate reintegra în societate și să-și găsească un loc de muncă .
Condamnatul având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată. Mai arată că ieri s-a liberat un deținut care a avut două rapoarte de pedepsire. Mai arată că a făcut tot ce este posibil pentru liberare, în penitenciar nu sunt condiții pentru reabilitare. Consideră s-a reabilitat total, iar restul de pedeapsă să-l execute în libertate. Vrea să-și găsească un loc de muncă acum deoarece iarna este mai greu să găsească un loc de muncă.
S-au declarat dezbaterile închise și s-a lăsat cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe, la data de 28.08.2015, sub nr._, a fost înregistrată cererea prin care condamnatul M. I. a solicitat liberarea condiționată, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
P. cererea introductivă condamnatul a arătat că îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi liberat condiționat.
La solicitarea instanței au fot înaintate următoarele acte: procesul-verbal nr. 378/24.08.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
P. procesul-verbal nr. 378/24.08.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a considerat că persoana privată de libertate nu îndeplinește condițiile legale. Deși are fracția executată,acesta este recidivist și a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată. Comisia a propus amânarea cu 3 luni în ceea ce privește liberarea condiționată a persoanei privată de libertate M. I., cu privire la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat ( art. 229 Cod penal ).
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament oscilant, fiind sancționată disciplinar de două ori și recompensată o dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare.
S-a indicat și că persoana privată de libertate M. I., recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Instanța va aprecia că cererea condamnatului este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din procesul-verbal nr. 378/24.08.2015, întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate M. I. a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat ( art. 229 Cod penal ).
Executarea pedepsei a început la 16.04.2014 și urmează să expire la termen, la data de 31.08.2016, iar pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 1065 zile închisoare, 2/3, respectiv 710 zile de închisoare.
Până la data de 24.08.2015, condamnatul a executat efectiv 496 zile de închisoare, 196 zile arest preventiv și 23 de zile considerate ca executată ca urmare a muncii prestate, în total fiind 715 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, legea prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate M. I., pe parcursul executării pedepsei, a avut un comportament oscilant, fiind sancționată disciplinar de două ori și recompensată o dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare.
A reieșit și că persoana privată de libertate a participat la programe educaționale, sociale și psihologice, a participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a câștigat 23 de zile.
Studiind fișa de cazier judiciar a condamnatului, instanța constată că, persoana privată de libertate M. I. a mai suferit alte condamnări și a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța constată că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Față de împrejurarea că persoana privată de libertate a fost sancționată disciplinar, având un comportament oscilant, că a mai beneficiat de 7 ori de liberare condiționată, instanța apreciază că scopul pedepsei nu a fost atins, iar pedeapsa nu a fost în măsură a-i crea o atitudine de respect față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială, dimpotrivă.
Esențial pentru acordarea beneficiului liberării condiționate ,în afară de executarea fracțiunii legale de pedeapsă și buna comportare la locul de detenție, este constatarea instanței că timpul executat din durata pedepsei este suficient pentru a nu exista temerea că cel condamnat va comite o nouă infracțiune și că, deci, scopul pedepsei a fost atins.
În condițiile în care condamnatul nu se evidențiază printr-un comportament ireproșabil ,respectarea pur formală a regulilor și regulamentului de ordine interioară nu este suficientă pentru a se aprecia că scopul pedepsei a fost atins înainte de executarea acesteia.
Executarea fracției legale din pedeapsă nu justifică prin ea însăși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate de art.59 alin. 1 Cod penal.
Liberarea condiționată este o facultate, lăsată la aprecierea instanței de judecată.
Deși legea nu prevede drept criteriu expres pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite ,instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei ( și nu a infracțiunii in abstracto ) poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili dacă perioada executată dintr-o pedeapsă este suficientă sau nu pentru reeducarea condamnatului..
Dacă în aprecierea funcției de constrângere ( a funcției retributive ) a pedepsei este folosit drept criteriu orientator vinovăția făptuitorului ,în aprecierea funcției reeducatoare a pedepsei criteriul îl constituie periculozitatea făptuitorului.
Instanța constată totodată că, potrivit dispozițiilor art. 59 Cod penal anterior, stăruința în muncă și dovezile temeinice de îndreptare constituie criterii pentru analiza cererii de liberare condiționată. Instanța apreciază că la acest moment, scopul pedepsei nu a fost încă împlinit și că se impune o perioadă suplimentară de detenție.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate M. I. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, impunându-se o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
În consecință, instanța va respinge cererea condamnatului privind liberarea condiționată anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N., ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, va fixa termen de reiterare a cererii după data de 23.11.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. I., fiul lui I. și R., născut la data 22.01.1979, în oraș Piatra N., jud. N., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 184/2014 a Judecătoriei Sector 5 București.
În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 23.11.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.09.2015.
Președinte,
L. M.
Grefier,
C. S.
Red. M.L. 10.09.2015
Teh.red. Ș.C. 5 ex./ 10.09.2015
Proces-verbal
Încheiat azi 10.09.2015
P. încheierea de ședință din 10.09.2015 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței penale nr. 1023/03.09.2015 pronunțată de Judecătoria V., în dosarul nr._ în sensul că pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare a fost aplicată prin „sentința penală nr.148/2014 a Judecătoriei Piatra N.”.
Grefier,
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1019/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1322/2015.... → |
|---|








