Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1322/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1322/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 29-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală Nr. 1322/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
Grefier: E. M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. a fost reprezentat de procuror B. I.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de persoana privată de libertate A. I., deținut în Penitenciarul V., având ca obiect liberare condiționată (art.587 N.C.p.p.).
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Codul de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul asistat, din oficiu, de avocat C. C. cu delegație de substituire pentru avocat C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită.
Avocat C. arată că a lua legătura cu persoana privată de libertate și acesta arată că dorește să fie întreruptă executarea pedepsei pe o anumită perioadă de timp, motiv pentru care solicită interpelarea acestuia cu privire la obiectul exact al acestei cereri.
Condamnatul A. I., interpelat fiind, arată că a formulat cerere de liberare condiționată și insistă în soluționarea acestei cereri, pentru că dorește să fie alături de familie pe perioada iernii, are o fetiță în vârstă de 4 luni, tatăl său a decedat, iar el era singurul întreținător.
Condamnatul, interpelat fiind, arată că cererea sa are ca obiect liberare condiționată, insistă în soluționarea acesteia și nu are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța interpelează părțile dacă mai au de formulat alte cereri în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul condamnatului, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. I..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că persoana privată de libertate A. I. s-a adresat instanței cu o cerere de liberare condiționată, a fost atașat la dosar procesul-verbal al Comisiei de liberări din cadrul Penitenciarului V., concluziile acestui proces-verbal sunt că nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de liberare condiționată întrucât pentru a deveni propozabil trebuie să execute pedeapsa până la 06.02.2016, apreciind că cererea este prematură, solicitând a fi respinsă.
Apărătorul din oficiu al condamnatului – av. C. C., având cuvântul, arată că, concluziile negative ale Comisiei de individualizare a pedepselor din cadrul Penitenciarului V. se bazează pe neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Noul Cod penal, legea aplicabilă în prezenta cauză, respectiv că nu a îndeplinit fracția legală ce trebuia executată din pedeapsa aplicată.
Din actele existente la dosar rezultă că persoana privată de libertate a fost încarcerată la data de 20.06.2015, iar până la data de 26.10.2015 a executat un număr de 129 zile, la care se adaugă un număr de 134 zile cât timp a fost în stare de arest preventiv, până la acest moment rezultând că a executat un număr de 265 zile.
Pentru a deveni propozabil, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 366 zile, av. C. precizând că acesta a fost motivul pentru care Comisia nu a propus liberarea condiționată a acestuia.
P. cererea formulată, condamnatul solicită să se aibă în vedere celelalte criterii prevăzute de legiuitor, referitor la conduita corespunzătoare a condamnatului, faptul că nu a fost sancționat disciplinar și că a participat activ la activitățile educative. Oficiu neachitat.
Având ultimul cuvânt, condamnatul A. I. solicită admiterea cererii de liberare condiționată, pentru a întreține familia, are un copil minor, cu mai multe probleme medicale.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2015, sub nr._, condamnatul A. I. a solicitat liberarea sa condiționată anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 507/2015 a Judecătoriei Focșani.
P. cererea introductivă condamnatul a arătat că dorește liberarea condiționată pentru a-și îngriji familia și a o ajuta pe perioada iernii, fiind singurul întreținător, are un copil în vârstă de 4 luni cu probleme de sănătate, arătând că, pentru restul de pedeapsă este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.
În executarea dispozițiilor instanței, prin adresa nr. M2-_ din 28.10.2015, Penitenciarul V. a înaintat la dosar procesul-verbal nr. 39 din 26.10.2015 al Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului V., o caracterizare, desfășurător financiar, copie cazier judiciar și copia sentinței penale de condamnare nr. 507/13.03.2015, pronunțată în dosarul nr._/231/2014 al Judecătoriei Focșani.
Analizând susținerile condamnatului, precum și actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Art. 100 alin 1 Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Instanța reține că, prin procesul verbal nr. 39/26.10.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., s-a stabilit că persoana privată de libertate A. I. nu îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată, fiind propozabil la data de 06.02.2016.
În concret, instanța reține că persoana privată de libertate nu a executat fracția de pedeapsă, devenind propozabilă pentru liberare condiționată la 06.02.2016, după cum rezultă din procesul-verbal 39/26.10.2015, aceasta începând executarea pedepsei la data de 20.06.2015, pedeapsă care urmează să expire la termen la data de 07.08.2016.
Pedeapsa aplicată, transformată în zile, este egală cu 549 zile, iar pentru a deveni propozabil, petentul trebuie să execute 2/3, respectiv 366 zile. Până la data de 26.10.2015, condamnatul a executat efectiv 129 zile și 134 zile executate în arest preventiv, în total având 263 zile câștigate și executate.
Față de cele expuse, se constată neîndeplinită condiția privind fracția de pedeapsă prevăzută de art. 100 al. 1 lit. a Cod penal.
Astfel, se reține că petentul-condamnat dobândește vocație efectivă la liberare condiționată numai în momentul în care a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, iar până la acest moment este inutilă orice analiză asupra conduitei condamnatului avută pe parcursul executării pedepsei cu referire la disciplină și dovezi temeinice de îndreptare.
Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea formulată de condamnatul A. I., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 507/2015 a Judecătoriei Focșani, mandat de executare nr. 531/2015, ca prematur introdusă.
În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, se va fixa termen de reiterare a cererii după data de 06.02.2016.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va fi obligat condamnatul A. I. la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de A. I., fiul lui D. și M., născut la data de 25.03.1993 în orașul V., jud. V., CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 507/2015 a Judecătoriei Focșani, mandat de executare nr. 531/2015, ca prematur introdusă.
În baza art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 06.02.2016.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă condamnatul A. I. la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29.10.2015.
Președinte,
I.-D. C. Grefier,
E. M. B.
Red. S.C.L.
Th-red. B.E.M.
Ex. 5/19.11.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1023/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








