Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 649/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 649/
Ședința publică din 18 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr. 105 din 01.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatu-intimat G lipsă, se prezintă avocat ales, prezentă partea civilă intimată, lipsă celelalte părți civile intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Procurorul solicită admiterea recursului și încetarea procesului penal, intervenind prescripția răspunderii penale.
Apărătorul ales al inculpatului-intimat, avocat, solicită respingerea recursului, să se observe că inculpatul-intimat și-a exprima dorința continuării procesului penal. Solicită a se constata faptul că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 246.p solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a, rap. la art. 10 lit. a C.P.P. fapta nu există. Mai arată că inculpatul avea interesul ca societatea să funcționeze, însă nu avea vreo calitate de decizie, iar reîncadrarea și plata salariilor nu era în sarcina inculpatului.
Partea civilă-intimată arată că inculpatul nu le-a plătit salariile.
Apărătorul ales al inculpatului-intimat, în replică, arată că inculpatul nu a avut raport contractual cu salariații.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 22.08.2003, emis în dosarul nr. 1887/P/2001, înregistrat la Judecătoria Reșița sub numărul 5376/290/26.10.2005, a fost trimis în judecată inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunilor de neexecutare a hotărârilor judecătorești privind plata salariilor și reintegrarea în muncă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, fapte prev. de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999, art. 246 cod penal comb. cu art. 2481cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b cod penal.
S-a reținut în sarcina sa că, în calitate de director general al SC SA C, nu a respectat dispozițiile mai multor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus anularea desfacerii contractelor de muncă a 533 angajați ai SC SA C, reintegrarea acestora în muncă și plata salariilor restante în sumă totală de 2.952.061.061 lei Rol.
Prin sentința penală nr. 79/09.03.2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Reșița, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 alin. 1 lit. g cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G, fiul lui G și, născut la data de 21.09.1947 în O, cetățenie română și olandeză, studii Facultatea de Studii Economice, stagiul militar satisfăcut, C-S, administrator la SC BV, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Olanda 39 D, 5673 NA pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 83, 84 din Legea nr. 168/1999.
În baza art. 246 cod penal rap. la art. 2481cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, 76 alin. 1 lit. b cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 81 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
În baza art. 359 cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 cod penal cu privire la revocarea suspendării.
În baza art. 14, 346 cod procedură penală rap. la art. 998 și urm. cod civil a admis în parte acțiunile civile formulate de către părțile civile și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C SA Sucursala O, să plătească fiecărei părți civile despăgubiri constând în salariul cuvenit de la data de 15.05.2000 până la reintegrarea în muncă, la care se adaugă compensările și indexările intervenite în această perioadă, cu deducerea din cuantumul despăgubirii a sumelor de bani ce au fost deja încasate de către părțile civile cu acest titlu.
În baza art. 191 alin. 1, 3 cod procedură penală a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.828 din 14 decembrie 1998 încheiat între Fondul Proprietății de Stat în calitate de vânzător și "Bb SYSTEM"- O reprezentată de în calitate de cumpărător, au fost vândute 77,71% din acțiunile societății - SA
După privatizare, planurile de reorganizare nu au condus la redresarea societății comerciale SA, datorită managementului slab și a lipsei aproape permanente de bani.
Pe fondul deteriorării continue a activității și performanțelor societății, coroborat cu mai multe mișcări de protest din partea sindicatului, numita a luat hotărârea de a conduce ea însăși activitatea firmei prin asumarea atribuțiilor funcției de director general la data de 1 martie 2000.
La fel ca și ceilalți directori generali care au condus SC SA înaintea sa, nici nu a reușit să redreseze societatea. In aceste împrejurări s-au acutizat tensiunile dintre conducerea societății și sindicatul muncitorilor care erau nemulțumiți de neplata drepturilor salariale și care au condus la evenimentele din data de 12 mai 2000, evenimente soldate cu lovirea directorului general de către angajați.
Motivând că în aceste condiții nu se poate desfășura activitatea în condiții normale, se stabilește în localitatea O unde își avea domiciliul și a dispus desfacerea contractelor de muncă la un nr. de 609 angajați. Ulterior, directorul general al firmei revine asupra unor decizii, astfel că rămân 533 de muncitori, cărora le-a fost desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare.
Fiind nemulțumiți de deciziile primite, angajații au atacat deciziile în instanță, unde, prin sentințe civile definitive, au fost anulate deciziile de desfacere disciplinară a contractelor de muncă, dispunându-se reintegrarea contestatorilor pe postul avut anterior și obligarea intimatei SC SA C să plătească contestatorilor salariile cuvenite de la data desfacerii contractelor de muncă și până la reintegrare, cu compensările și indexările intervenite în această perioadă.
În perioada soluționării contestațiilor împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de muncă, funcția de director general era deținută de care a exercitat atribuțiile acestei funcții până la data de 12 septembrie 2000, dată la care acesta și-a dat demisia. Cu aceeași dată a fost numit în funcția de director general inculpatul G, reprezentantul holdingului BV din Olanda și care avea relații de afaceri cu SC SA
După obținerea hotărârilor judecătorești definitive prin care s-a dispus reintegrarea pe posturile avute anterior și plata drepturilor salariale restante, 50 de muncitori au depus cereri scrise la SC SA prin care solicitau executarea dispozițiilor hotărăști pronunțate de instanța de judecată, aspect confirmat și de tabelul întocmit de secretara C, angajata societății SA.
Ulterior, muncitorii au sesizat organele de urmărire penală deoarece nu au fost respectate dispozițiile hotărârilor pronunțate ca urmare a contestațiilor depuse împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de muncă, fiind audiate în faza de urmărire penală 533 părți vătămate, care au solicitat reintegrarea în muncă și plata drepturilor salariale restante.
Singura persoană care a obținut reintegrarea în muncă, a fost, prin executare silită. Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal A la dosarul de urmărire penală, executorul s-a deplasat în data de 20 octombrie 2000 la SC SA și i-a pus în vedere inculpatului să respecte dispozițiile sentinței civile nr.1122/2000 a Judecătoriei Caransebeș. Ca urmare, inculpatul a dispus reintegrarea petentului, ulterior acesta fiind din nou concediat ( 24.11.2000 ) pentru motivul că societatea nu mai are de lucru. Nici în cazul lui nu au fost achitate drepturile salariale restante.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, s-a reținut că inculpatul s-a declarat nevinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. A arătat că, în prima Jal unii septembrie 2000, a fost numit director general al SC SA și membru în Consiliul de Administrație al firmei, societate pe care a condus-o efectiv în perioada 16.10.2000-22.12.2000.
În această calitate urma să se ocupe de reorganizarea activității de producție, respectiv de funcționarea societății cu toate atributele, mai puțin cele legate de investiții, vânzări active, soluționarea litigiilor mai vechi ale societății, care rămâneau în sarcina proprietarei,.
S-a prezentat la sediul SC SA în data de 15.09.2000 în vederea preluării atribuțiilor, ocazie cu care a constatat că din totalul de 900 angajați, pentru mai bine de 600 nu era clarificată situația juridică a acestora, întrucât li s-au desfăcut contractul de muncă. Totodată, referitor la situația juridică a acestor muncitori, inculpatul a recunoscut că a fost informat despre faptul că pe rolul instanțelor de judecată au existat contestații împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de muncă, aceste contestații fiind admise prin hotărâri judecătorești.
Începând cu data de 16.10.2000 inculpatul a hotărât rechemarea muncitorilor la serviciu, s-a reînceput activitatea cu 380 angajați, între care și salariații cărora fosta conducere le-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, inculpatul neținând seama de aceste decizii considerând că acestea nu sunt corecte.În data de 22.12.2000 activitatea a fost întreruptă pe perioada sărbătorilor de iarnă, urmând a fi reluată în 08.01.2001, fapt ce nu s-a mai realizat.
În cursul lunilor noiembrie și decembrie 2000 la serviciul personal al unității s-au prezentat mai mulți muncitori cărora li s-au desfăcut contractul de muncă, cu sentințele civile definitive. Inculpatul a luat legătura cu Inspecția, instituție cu care a stabilit unele detalii și forme de reintegrare în muncă a respectivelor persoane.
În final, consideră că responsabilitatea reintegrării în muncă și a plății restanțelor salariale revine proprietarei firmei, deoarece aceasta a dispus măsurile disciplinare cu mult înainte de numirea inculpatului în funcția de director general, iar reintegrarea în muncă a acestor salariați costă bani pe care trebuie să-i suporte cel care a luat măsura.
Din declarația martorului, fost director economic al SC SA, s-a reținut faptul că în luna septembrie 2000 inculpatul a avut o discuție cu conducerea sindicatului, exprimându-și cu acea ocazie intenția de a cumpăra întreprinderea și de a relua procesul de producție. Activitatea de producție s-a desfășurat în perioada 16.10.200-22.12.2000, livrarea produselor în valoare aproximativă de 4,5 miliarde lei derulându-se în proporție de 90% prin celelalte firme administrate tot de către inculpat. Inculpatul a avut cunoștință de litigiile de muncă, iar începând cu luna noiembrie 2000 o parte din angajați au depus la secretariatul firmei cereri de reintegrare și plată a salariilor restante. Începând cu 16.10.2000 toți muncitorii au fost plătiți ( 380 - integral, restul cu 75 % din salariu).Începând cu 01.02.2001, din proprie inițiativă martorul a luat hotărârea și a dispus inspectorilor de personal să opereze în Carnetele de Muncă reintegrarea. Nu cunoaște să existe un act de schimbare din funcție a inculpatului.
Din declarația martorului C, fosta secretară a SC SA, s-a reținut faptul că la sfârșitul lunii octombrie 2000 mai mulți muncitori au depus cereri de reintegrare în muncă și plata salariilor, cererile fiind predate ulterior conducerii firmei. A fost de față când, de la ea din birou, inculpatul și directorul economic au avut o convorbire telefonică cu informând-o pe aceasta de cererile de reintegrare depuse. Li s-a răspuns să țină cererile în așteptare întrucât va uza de căile extraordinare de atac împotriva sentințelor civile definitive.
Martorul, inspector de personal, a declarat că a fost reangajat în muncă de către inculpat începând cu data de 16.10.2000, contractul individual de muncă fiind semnat de către inculpat în calitate de director general.
Așadar, s-a reținut că inculpatul în perioada 16.10.2000-22.12.2000 a dispus angajarea de personal, semnând contracte individuale de muncă în calitate de director general al întreprinderii, a dispus reintegrarea în muncă a numitului prin executare silită, semnând procesul verbal din dosarul execuțional nr. 283/2000 al BEJ, a inițiat demersuri la ITM C-S pentru identificarea modalității de punere în executare a sentințelor definitive, a dispus efectuarea de plăți pentru munca prestată, a dispus vânzarea mărfii produse și încasarea prețului acesteia, exercitând, astfel, efectiv, prerogativele funcției de director general al SC SA.
S-a apreciat că nu poate fi primită, în aceste condiții, apărarea inculpatului potrivit căreia i-ar fi limitat atribuțiile corespunzătoare funcției de director general, că inculpatul nu a avut competențe în a dispune reintegrarea în muncă a salariaților și plata salariilor restante și că întreaga răspundere îi revine patronului firmei.
De asemenea, s-a considerat că faptul că i-a spus inculpatului să țină cererile în așteptare întrucât va uza de căile extraordinare de atac împotriva sentințelor civile definitive, nu este de natură a-l exonera pe acesta de răspunderea penală, dat fiind faptul că potrivit art. 278 cod procedură civilă hotărârile sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturi juridice de muncă. De asemenea, în baza art. 3711cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărâre a unei instanțe se aduce la îndeplinire de bună voie, în caz contrar se apelează la executarea silită.
Totodată, s-a reținut că inculpatul a avut cunoștință de existența proceselor și implicit de obligațiile ce revin managerului în această situație înainte de preluarea funcției. Cu toate acestea, a acceptat să exercite funcția de director general al întreprinderii, a dispus reînceperea activității de producție, s-au vândut produsele și a fost încasat prețul mărfii livrate. În condițiile acceptării funcției, inculpatul trebuia să dispună măsuri pentru îndeplinirea obligațiilor firmei, inclusiv cele legate de respectarea sentințelor judecătorești.
Prin urmare, s-a considerat că probatoriul administrat în cauză demonstrează faptul că inculpatul, deși avea competențe în a angaja și concedia personalu, nu a reintegrat în muncă salariații care au depus cereri de reintegrare și nu a dispus plata drepturilor salariale restante în termen de 15 zile calculate de la data cererii de executare adresate unității, conform sentințelor civile definitive, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale salariaților.
În drept, s-a apreciat că faptele comise de către inculpat în condițiile mai sus menționate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de eexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor, neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, fapte prevăzute de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999, art. 246 Cp comb. cu art. 2481Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cp.
Subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este funcționarul public menționat ca atare în textul de lege, dar, în conformitate cu disp. art. 258 cod penal, fapta poate fi comisă de orice funcționar, în înțelesul dat de art. 147 alin. 2 cod penal, această din urmă situație fiind aplicabilă în speță.
Pe latură subiectivă, instanța de fond a reținut intenția ca formă a vinovăției în cazul tuturor faptelor.
Cu privire la infracțiunile prev de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999 instanța de fond a constatat că de la data săvârșii faptelor și până în prezent au trecut mai mult de 4 ani și 6 luni, astfel încât inculpatul nu mai poate fi tras la răspundere penală pentru comiterea acestor infracțiuni, în cauză operând, conform art. 122 lit. e, art. 124 cod penal, prescripția specială a răspunderii penale.
În consecință, prima instanță a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 83, 84 din Legea nr. 168/1999 și a înlăturat aplicarea prev. art. 33 lit. b cod penal.
În ceea ce privește infracțiunea prev. art. 246 Cp comb. cu art. 2481Cp, a individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 pen. care arată că la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, având în vedere că inculpatul a avut o comportare bună în societate înainte de comiterea faptei, nefiind condamnat pentru comiterea de fapte cu caracter penal, împrejurare ce constituie circumstanță atenuantă, instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsă cu închisoare și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia și văzând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 81 cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate.
În ce privește acțiunile civile formulate în cauză, instanța de fond a reținut faptul că, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 cod civil. S-a constatat că prin fapta sa ilicită inculpatul a produs prejudiciu părților civile constând în neîncasarea salariului ce li se cuvine de la data de 15.05.2000 până la reintegrarea în muncă, la care se adaugă compensările și indexările intervenite în această perioadă, cu deducerea sumelor de bani ce au fost deja încasate de către părțile civile cu acest titlu.
S-a reținut că după întreruperea procesului de producție, în data de 22.12.2000, inculpatul nu a mai revenit în firmă, activitatea a fost sistată, ulterior SC. SA Cai ntrat în faliment, iar părțile civile nu și-au mai încasat drepturile salariale. Așa după cum s-a arătat anterior, s-a reținut că în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcția de director general al societății, a avut competențe în a respecta obligațiile față de salariați, a avut resursele financiare necesare efectuării plăților, însă obligațiile de plată nu au fost îndeplinite.
S-a mai reținut faptul că, SC C SA Sucursala O (firmă în funcțiune conform Certificatului Constatator emis de către ORC B la data de 23.11.2006 - fila 70 vol. 11) are calitatea de parte responsabilă civilmente, în cauză fiind întrunite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului prev. de art. 1000 alin. 3 cod civil.
Așa fiind, instanța de fond a admis în parte acțiunile civile formulate în cauză și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C SA Sucursala O, să plătească fiecărei părți civile despăgubiri constând în salariul cuvenit de la data de 15.05.2000 până la reintegrarea în muncă, la care se adaugă compensările și indexările intervenite în această perioadă, cu deducerea din cuantumul despăgubirii a sumelor de bani ce au fost deja încasate de către părțile civile cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal,a declarat apel inculpatul
În motivarea apelului său inculpatul a arătat că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și, deși în considerentele hotărârii se arată că sunt aplicabile dispozițiile art.258 Cod penal, considerându-se că inculpatul are calitatea de funcționar, în dispozitivul aceleași hotărâri se dispune condamnarea reținându-se calitatea de funcționar public;inculpatul mai arată că nu are nici calitatea de funcționar public și nici calitatea de funcționar,în înțelesul art.147 din Codul penal,întrucât nu a existat între "" și inculpat un contract de muncă și inculpatul nu a fost salarizat de această societate;se mai arată de către inculpat în apelul său că,deși instanța de fond reține aplicabilitatea dispozițiilor art.258 Cod penal,în rechizitoriul parchetului nu se menționează acest text de lege,astfel încât prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei fără aop une în discuție;se mai susține în apelul inculpatului că,instanța de fond,în mod greșit a considerat că acesta a avut calitatea de director general,având în vedere faptul că numirea sa nu s-a făcut în condițiile legii,inculpatul nu a acceptat această numire;cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu se mai arată că nu sunt întrunite nici elementele laturii obiective și nici cele ale laturii subiective ale acesteia;referitor la cealaltă infracțiune reținută în sarcina sa,în apelul formulat,inculpatul arată că nu a avut atribuții privind reîncadrarea în muncă a salariaților și că instanța de fond,deși a reținut că inculpatul a fost numit director general începând cu data de 16.10.2000,l-a obligat la repararea unor prejudicii care s-au născut anterior,respectiv la 15.05.2000,în concluzie,inculpatul a solicitat achitarea sa și respingerea acțiunilor civile formulate.
În apel a fost audiat inculpatul și au fost administrate probe noi,cu înscrisuri,testimoniale și cu expertiza contabilă.
Prin decizia penală nr. 105 din 01.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr. 79/09.03.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosar nr-, pe care a desființat-o și rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penalăafost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 21.09.1947 în O, cetățenie română și olandeză, studii Facultatea de Studii Economice, stagiul militar satisfăcut, C-S, administrator la SC BV, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Olanda 39 D, 5673 NA, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penalăafost achitat inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 246 raportat la art. 2481și art. 258 Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. 3 Cod procedură penală au fost respinse acțiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părțile vătămate:, A, C, escu, a, a, G, Motoș, OG, C, a, C, Straka, Tuper, scu, Vile, G, Vile, a, G, OG, escu, G, G, G, Melita, Avanu, -, G, re, ciuc, ( ), -, G, G, -, G, -, a, a, a, C, a, a, G, G, G, HG, escu, a, OG, G, GH., Avanu, G, ă, a, Avanu,.
Pentru a pronunța această hotărâre, verificând sentința apelată,prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu,conform dispozițiilor art.371 și art.378 Cod procedură penală, sub toate aspectele de temeinicie și legalitate și pentru orice motiv de desființare, tribunalul a constatat că apelul formulat de inculpatul este fondat și a fost admis, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată,prev.și ped.de art.246 rap.la art.2481Cod penal, s-a reținut că motivele invocate în apel d e către inculpat sunt întemeiate.
În primul rând, s-a reținut de instanța de apel că există contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, în sensul că, deși în considerentele hotărârii se arată că inculpatul are calitatea de funcționar,în înțelesul art.147 alin.2 Cod penal și că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.258 din Codul penal,în dispozitivul aceleași hotărâri nu mai apare aceeași mențiune, instanța de fond condamnându-l pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu reținerea calității de funcționar public a acestuia.
Pe de altă parte, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș inculpatul Gaf ost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată,prev.și ped.de art.246 rap.la art.2481Cod penal, luându-se în considerare calitatea acestuia de funcționar public, iar instanța de fond, considerând că inculpatul are calitatea de funcționar și făcând aplicarea dispozițiilor art.258 Cod penal a procedat, în fapt, la schimbarea încadrării juridice, pe care însă nu a pus-o în discuția părților,contrar dispozițiilor art.334 Cod procedură penală.
S-a mai reținut și că pentru a dispune condamnarea inculpatului, prima instanță s-a bazat în mod exclusiv pe mijloacele de probă existente la dosarul de urmărire penală, nu a audiat inculpatul și nu a administrat nici un fel de probe (probe testimoniale și probe cu expertiza) care să ducă la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
S-a considerat că, procedând în modurile arătate, prima instanță a pronunțat o hotărâre fără ca, în fapt, să aibă loc o judecată și a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, precum și dreptul la un proces echitabil de care se bucură acesta,drepturi garantate de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a apreciat că motivele de apel mai sus analizate sunt motive de nulitate relativă, ce au fost invocate la primul termen cu procedura completă, conform dispozițiilor art.197 alin.4 Cod procedură penală, însă, întrucât nu se constituie în motive de desființare cu trimitere a hotărârii atacate, se impune desființarea hotărârii primei instanțe cu reținerea cauzei spre rejudecare în apel,conform probelor administrate de instanța de apel și pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Pe fondul cauzei,cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev.și ped.de art.246 Cod penal rap.la art.2481Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul, s-a reținut de către instanța de apel, în fapt, următoarele::
Pentru a dispune condamnarea inculpatului G pentru această infracțiune, prima instanță a reținut că acesta, în calitate de director general al "",în perioada 16.10.2000-22.12.2000,cu știință, și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a respectat dispozițiile unor hotărâri judecătorești prin care se dispunea reintegrarea în muncă a unui număr de 533 de angajați,prin aceste fapte cauzând o vătămare gravă a intereselor acestora și un prejudiciu total în sumă de 2.952.061.061 ROL.
În sarcina inculpatului s-au reținut și dispozițiile art.2481Cod penal,raportate la dispozițiile art.146 Cod penal, referitoare la producerea unor consecințe deosebit de grave.
S-a mai reținut că prin notele de ședință de la fila 6 vol.IV dosar apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S a precizat, la solicitarea tribunalului, care este modalitatea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată,pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, arătând că acesta a avut calitatea de funcționar public și că acesta a produs un prejudiciu părților civile și o tulburare a mersului societății ce se încadrează în noțiunea de consecințe deosebit de grave.
Prin încheierea ședinței publice din data de 20 noiembrie 2007, avându-se în vedere faptul că "" este o societate pe acțiuni, cu capital privat, și că nu se încadrează în categoria societăților la care se referă dispozițiile art.145 Cod penal, s-a dispus de către tribunal schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prev.și ped.de art. 246 Cod penal rap.la art.2481Cod penal, în infracțiunea prev.și ped.de art. 246 Cod penal rap.la art.2481Cod penal și art.258 Cod penal.
Față de precizările parchetului și noua încadrare stabilită, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice.
S-a apreciat că starea de fapt reținută de instanța de fond cu referire atât la infracțiunea de abuz în serviciu, cât și cu privire la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, este însă contrazisă de probele administrate.
Infracțiunea de abuz în seviciu prev.și ped.de art.246 Cod penal constă în fapta funcționarului public ( sau a funcționarului,în condițiile aplicării dispozițiilor art.258 Cod penal ), care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
S-a reținut de către tribunal că în considerentele sentinței apelate, prima instanță a reținut calitatea de funcționar a inculpatului Pentru a reține calitatea de funcționar a inculpatului G, prima instanță a arătat că inculpatul, în perioada 16.10.200-22.12.2000, a dispus încadrarea de personal, semnând contracte individuale de muncă în calitate de director general, a dispus reintegrarea în muncă a numitului prin executare silită,a semnat procesul-verbal din dosarul execuțional al BEJ, a inițiat demersuri la ITM pentru identificarea modalității de punere în executare a sentințelor definitive,a dispus efectuarea de plăți pentru munca prestată, a dispus vânzarea mărfii produse și încasarea prețului acesteia, exercitând efectiv prerogativele funcției de director general al ""
S-a considerat că aceste rețineri ale instanței de fond se bazează însă pe o interpretare eronată a probelor administrate în faza de urmărire penală și nu poate fi primită, având în vedere probele administrate în fața instanței de apel și înscrisurile existente, atât la dosarul de urmărire penală, cât și la dosarul fondului.
Astfel, s-a reținut că, potrivit prevederilor statutului societății comerciale C (filele 139-145 vol.I dosar p), societatea respectivă este o societate pe acțiuni.
În același statut,la capitolul IV,art.13, se prevede că desemnarea membrilor consiliului de administrație și a managerilor este atribuția Adunării Generale a Acționarilor,iar la art.13 cap. se prevede că societatea este administrată de un Consiliu managerial desemnat de Adunarea Generală.
S-a reținut că pentru dovedirea calității de director general a inculpatului, parchetul s-a prevalat de extrasul procesului-verbal al ședinței Consiliului de Administrație,de la fila 120 vol.I dosar, în care se arată că inculpatul ar fi fost numit director general.
S-a mai reținut însă de către tribunal că, în primul rând respectivul extras nu specifică data la care a avut loc această ședință a Consiliului de Administrație, nici data numirii inculpatului ca director general și, pe fila 2 acestuia,la consemnarea "accept numirile în funcții" nu există semnătura inculpatului.
Pe de altă parte, s-a reținut că la dosarul cauzei nu s-a putut depune de către "",aflată în prezent în procedură de lichidare judiciară, originalul respectivului proces-verbal și nici dovada faptului că, ședința consiliului de administrație a avut loc în condițiile expres specificate de art.146 din Legea nr.31/1990 republicată la 29 ianuarie 1998, aplicabilă la acea dată, respectiv că a existat un convocator care să prevadă pe ordinea de zi numirea în calitate de director general a inculpatului
Totodată,s-a reținut și că din conținutul aceluiași extras rezultă că,în aceeași ședință,s-a aprobat și demisia din funcția de administrator a numitului,situație în care consiliul de administrație nu mai era legal constituit și nu mai putea hotărî asupra problemelor puse în discuție, cu atât mai mult asupra numirii unui director general.
Mai mult, s-a constatat că din conținutul aceluiași extras nu rezultă că la respectiva ședință ar fi fost convocați și cenzorii societății, așa cum prevăd imperativ dispozițiile art.146 alin.5 din Legea nr.31/1990, în extras specificându-se că la ședință au participat doar membrii consiliului de administrație, respectiv:, și.
De asemenea, tribunalul a reținut că, cu toate că în extrasul procesului-verbal se consemnează participarea celor trei membrii ai Consiliului de Administrație, acesta este semnat numai de către.
Având în vedere toate aspectele mai sus relevate,tribunalul a considerat că înscrisul de la fila 140 vol.I dosar nu se poate constitui într-o dovadă a numirii în funcția de director general a inculpatului G, cu atât mai mult cu cât, conform prevederilor din statutul societății mai sus citate,numirea managerilor (deci și a directorului general) era de competența exclusivă a Adunării Generale a Acționarilor și nu de competența Consiliului de Administrație și la dosarul cauzei nu există o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor prin care inculpatul să fi fost desemnat director general și nici nu
s-a putut depune o astfel de hotărâre de către
Totodată, s-a reținut și că la art.13 cap.V din statutul societății se prevede că societatea este administrată de un consiliu managerial,în condițiile art.3 alin. ultim din Legea nr.66/1993 și ale art.26 din Normele metodologice privind contractul de management nr.1/1994,ceea ce înseamnă că managerii (directorii) din consiliul managerial trebuiau selectați conform procedurilor expres prevăzute de aceste acte normative, ceea ce în speță s-a considerat că nu s-a dovedit cu privire la desemnarea inculpatului ca director general.
Cu privire la acest aspect s-a reținut și că,art.3 din Legea nr.66/1993 definește contractul de management ca fiind acel contract prin care persoana juridică încredințează unui manager organizarea, conducerea și gestionarea activității sale, pe baza unor obiective și criterii de performanță, cuantificabile, în schimbul unei plăți, iar în art.9 din aceeași lege, precum și în art.24 din Normele nr.1/1994 emise de Fondul Proprietății de Stat se prevede obligativitatea încheierii acestui contract în formă scrisă și obligativitatea înregistrării lui la Oficiul Registrului Comerțului din raza teritorială a sediului societății.
Ori, în speță, din înscrisurile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului,de la filele 141-155 vol VII fond și cele comunicate în apel,existente la filele 1-5 vol.IV apel s-a reținut că nu s-au înregistrat nici un fel de mențiuni cu privire la desemnarea ca director general a inculpatului G,iar din adresa nr.65/27.01.2006 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă C-S ( fila 140 vol.VII dosar fond ) s-a constatsat că la această instituție nu există înregistrat în evidențe un contract individual de muncă încheiat între G și "" C și nici ștate de plată care să ateste că acesta ar fi fost remunerat în această calitate, prin aceste înscrisuri făcându-se dovada, o dată în plus, în opinia tribunalului, că inculpatul nu a avut calitatea de director general,întrucât nu a fost numit,așa cum se prevede în statutul societății de către Adunarea Generală a Acționarilor, nu a participat la o procedură de selecție prevăzută expres de dispozițiile legii și a normelor metodologice privind contractul de management, conform prevederilor aceluiași statut, nu i s-au determinat prin contract scris drepturile și obligațiile și nu a fost remunerat.
S-a reținut că, pentru a putea determina existența elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu prev.și ped.de art.246 Cod penal, este esențial a determina ce atribuții a avut persoana acuzată de săvârșirea acestei infracțiuni, în vederea determinării cu exactitate a faptului neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a acestora.
În speță, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut că inculpatul a avut ca atribuție reintegrarea în muncă și dispunerea plății drepturilor salariaților societății "",bazându-se,în principal, pe declarația numitei (filele 69-76 dosar ), care la data luării declarației avea calitatea de învinuită în acest dosar și avea și calitatea de administrator cu puteri depline și purta,în fapt,în solidar cu ceilalți administratori, răspunderea pentru actele societății, conform art.144 din Legea nr.31/1998 republicată.
Această declarație a fost înlăturată de tribunal, având în vedere că este subiectivă, fiind dată în condițiile specificate mai sus și că nu se coroborează cu celelalte probe din dosar.
Astfel,din declarațiile martorilor: (filele 86-92 dosar vol.I și fila 5 vol.V dosar apel),fost director economic al societății, (fila 6 vol.IV dosar apel), fost șef serviciu administrativ și (filele 3-4 volV dosar apel) s-a reținut că inculpatul Gav enit la." "A în calitate de investitor, că s-a ocupat efectiv de realizarea obiectivelor contractelor semnate între societatea acestuia și "" și că, în perioada specificată în actul de inculpare, funcția de director general era deținută de numitul.
Tribunalul a constatat că aceste declarații se coroborează cu cele ale inculpatului ( filele 160-163 vol.III dosar ), dar și cu probele cu înscrisuri mai sus specificate, care arată că între G și "" nu s-a încheiat niciodată un contract de muncă prin care să se prevadă,în sarcina acestuia, atribuții de director general.
De asemenea, probele mai sus enunțate, s-a apreciat de către instanța de apel că se coroborează și cu concluziile expertizei efectuate în cauză (filele 527-537 vol.VIII dosar apel), care în răspunsul la obiectivele 1 și 2 precizează că nu au fost identificate nici un fel de documente care să ateste că între inculpat și " s-a încheiat un contract de muncă sau de management sau documente care să ateste că inculpatul a fost salariat al acestei societăți ori mandatat să îndeplinească funcții de conducere sau execuție pentru această societate.
S-a apreciat că nu poate fi primită nici teza "funcționarului de fapt" pe care și-a fundamentat soluția instanța de fond, întrucât în speță este vorba despre o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul,care are ca obiect juridic tocmai relațiile sociale referitoare la raporturile de serviciu, ceea ce presupune ca, între persoana juridică și salariat să existe un raport de muncă atât în fapt, cât și în drept, adică un raport de muncă ce se fundamentează pe un contract care trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă și de fond cerute de lege pentru valabilitatea sa.
În concluzie,având în vedere analiza probelor mai sus efectuată, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii analizate, instanța de apel a apreciat că în condițiile date, neexistând probe care să facă dovada numirii în condiții de legalitate a inculpatului în funcția de director general și neîncheindu-se,în condițiile de formă și de fond expres prevăzute de textele de lege mai sus enunțate, un contract scris care să prevadă care erau atribuțiile pe care trebuia să le îndeplinească inculpatul G, nu se poate reține în sarcina acestuia că nu le-a îndeplinit sau că le-a îndeplinit în mod defectuos și nici că a avut calitatea de funcționar,în condițiile cerute de art.147 alin.2 din Codul penal.
S-a considerat că, sub aspectul calității pe care a avut-o inculpatul G în cadrul societății, acesta a avut calitatea de investitor și că, în perioada 16.10.2000-22.12.2000 a analizat dacă este profitabil să investească în "" C și a urmărit livrarea către societatea proprie a mărfii pe care o comandase. Această concluzie a tribunalului a fost întărită și de răspunsul la obiectivul 7 din expertiza efectuată în cauză, care arată că inculpatul a investit în ""C suma de 4.822.561.740 lei.
Tot sub aspectul laturii obiective, s-a reținut și că din expertiza efectuată în cauză (răspunsul la obiectivele 5,6,7) rezultă că inculpatul G nu a produs nici un prejudiciu în dauna "" C, din raport rezultând că inculpatul a investit în această societate și că societatea respectivă îi datorează, pentru marfa plătită și nelivrată suma de 1.060.430.156 lei.
Având în vedere concluziile expertizei mai sus menționate, Tribunalul C-S nu a putut reține în sarcina inculpatului nici că ar fi produs o tulburare a bunului mers al societății.
În ce privește pretinsul prejudiciu produs părților vătămate care s-au constituit părți civile în această cauză, onstând în neplata salariilor restante și neexecutarea dispozițiilor unor sentințe irevocabile de reintegrare în muncă,s-a apreciat de către tribunal că acesta nu poate fi imputat inculpatului; astfel, prejudiciul constând în drepturile salariale restante s-au născut anterior venirii inculpatului ca investitor la."": și datorită acțiunii numitei,care a dispus desfacerea contractelor de muncă ale părților civile,în condiții care ulterior, prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-au constatat a fi nelegale; în ce privește prejudiciul constând în neexecutarea sentințelor judecătorești irevocabile de reîncadrare în muncă, acestea, de asemenea, s-a considerat că nu pot fi imputate inculpatului, întrucât,așa cum s-a reținut mai sus,inculpatul nu avea calitatea de funcționar al "" și nu avea atribuții în ce privește reîncadrarea în muncă a persoanelor respective,acest atribut revenind,conform statutului societății și dispozițiilor Legii nr.31/1990 administratorilor societății ( art.20,Capitolul VII din statut ).
Instanța de apel a apreciat că,conform considerentelor anterioare,că infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev.și ped.de art.246 rap.la art.2481și art.258 Cod penal, nu există în materialitatea sa și s-a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod procedură penală, achitarea inculpatului G pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
În ce privește infracțiunile prev.și ped.de art.83 și art.84 din Legea nr.168/1999, s-a apreciat că acestea nu au fost săvârșite de inculpatul G,iar în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestor infracțiuni.
În ce privește latura civilă a cauzei, având în vedere temeiurile pentru care s-a dispus achitarea inculpatului și dispozițiile art.346 alin.3 Cod procedură penală, tribunalul a dispus respingerea acțiunilor civile formulate de părțile vătămate în cauză.
Împotriva deciziei penale nr.105 din 01.06.2008 a Tribunalului CSp ronunțată în dosarul nr- a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, în termenul prevăzut de lege, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 27.01.2009 sub nr-.
În motivele de recurs s-a arătat că decizia recurată este netemeinică și nelegală sub aspectul achitării inculpatului, deoarece probatoriul administrat în cauză demonstrează faptul că inculpatul,deși avea competențe în a angaja și concedia personalul,nu a reintegrat în muncă salariații care au depus cereri de reintegrare și nu a dispus plata drepturilor salariale restante în termen de 15 zile calculate de la data cererii de executare adresate unității,conform sentințelor civile definitive, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale salariaților, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.83,84 din Legea nr.168/1999 cu aplicarea art.33,34
Cod PenalDe asemenea parchetul a solicitat să se constate încetarea procesului penal pentru aceste fapte, deoarece a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art.246 rap. la art.2481Cod Penal aceasta nu poate fi reținută, întrucât s-ar ajunge la incriminarea aceleiași fapte atât prin legea specială cât și prin legea generală.
Din analiza deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Starea de fapt reținută este corectă, fiind rezultatul coroborării întregului materialul probator administrat în cauză din care rezultă că inculpatul a comis faptele imputate prin rechizitoriu, stare de fapt care nu a fost contestată de către inculpat.
Infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246.Cod Penal, rap. la art. 2481.Cod Penal, reprezintă fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
În cauză, în mod corect tribunalul a reținut că inculpatul nu are calitatea de funcționar interpretând întregul material probator administrat, inclusiv în fața instanței de apel, astfel încât, în baza înscrisului de la fila 140 vol. I dosar urmărire penală nu se face dovada faptului că inculpatul ar fi fost numit în funcția de director general al SC SA, numirea managerilor, deci și a directorului general era de competența exclusivă a Adunării Generale a Acționarilor și nu de competența Consiliului de administrație, iar la dosarul cauzei nu există o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor prin care inculpatul să fi fost numit director general.
Mai mult decât atât, conform adreselor trimise de la Oficiul Registrului Comerțului și Inspectoratului de Muncă C-S, rezultă faptul că nu s-au înregistrat nici un fel de mențiuni cu privire la desemnarea ca director general a inculpatului și respectiv nici un contract individual de muncă încheiat între inculpat și SC "" C și nici ștate de plată care să ateste că acesta ar fi fost remunerat în această calitate.
Astfel, este important pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii să se dovedească nu numai calitatea de funcționar ci și atribuțiile avute de persoana acuzată, or, în speță, nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi îndeplinit chiar și în fapt funcția de director, aspect care rezultă atât din declarațiile martorilor, ale inculpatului, cât și din concluziile expertizei efectuate în cauză - filele 527-537 - vol.VIII dosar apel.
Mai mult decât atât, s-a făcut dovada că inculpatul a avut calitatea de investitor la SC "" SA C, și nu se poate reține în sarcina acestuia că ar fi produs o tulburare a bunului mers al societății, conform expertizei efectuate, iar prejudiciul produs părților vătămate s-a născut anterior venirii inculpatului. În ceea ce privește neexecutarea sentințelor judecătorești irevocabile de încadrare în muncă a salariaților, neavând calitatea de funcționar, inculpatul nu putea îndeplini aceste atribuții.
Astfel, în mod corect a fost achitat inculpatul pentru această infracțiune, pe motiv că fapta nu există, iar în cea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 83 și 84 din Legea nr. 168/1999 s-a reținut că acestea nu au fost săvârșite de către inculpat.
Motivele invocate de către parchet sunt astfel nefondate, pentru considerentele reținute în mod corect de către tribunal, prin analizarea materialului probator.
În ceea ce privește constatarea prescripției solicitată de către parchet pentru infracțiunile prevăzute de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999, cu aplicarea art. 33 și 34 lit. c Cod Penal, instanța nu le poate da întâietate, având în vedere faptul că în cauză este justificat temeiul de achitare prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c p Cod Penal, potrivit dispozițiilor art. 13.pr.pen.
Având în vedere cele expuse în baza art. 38515pct.1 lit. b pr.pen va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.105 din 01.07.2008 a Tribunalului CSp ronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare către stat în recurs, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b pr.pen respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.105 din 01.07.2008 a Tribunalului C-S pronunțată în dosarul nr-
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare către stat în recurs, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2009.
pentru
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
A în semnează
Președinte secție
Grefier,
Red. 22.06.2009
Tehnored. 26.06.2009
Primă instanță: jud. - Judecătoria Caransebeș
Instanța de apel: jud., - Tribunalul C-
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Anca
