Accidentul și catastrofa de cale ferată (art. 277 cod penal). Decizia 537/2009. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori.

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 537/2009

Ședința publică din 08 decembrie 2009

Complet de judecată compus din

PREȘEDINTE: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela

JUDECĂTOR 3: Rus Claudia

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpatul recurent - domiciliat în S M,-,.4, județul S M și partea civilă recurentă - - domiciliată în nr.134, județul M, împotriva deciziei penale nr.113/Ap din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, decizie prin care s-a desființat în parte, pe latura civilă, sentința penală nr.268 din 6 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.277 din Codul Muncii.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 225 din 24.08.2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual și apărătorul ales al părții civile recurente av. Contra, lipsă fiind partea civilă recurentă

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus după care:

Se procedează la audierea inculpatului recurent, declarația dată fiind separat atașată la dosarul cauzei.

Procurorul, avocatul inculpatului recurent, inculpatul recurent, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.

Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.

Avocatul părții civile solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris iar odată cu admiterea recursului obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei. În prezența motivele de casare prev. de art. 385 alin, 9 pct. 10 Cod procedură penală instanța de apel nu a soluționat o parte esențială a constituirii de parte civilă și a motivelor de apel, care au fost formulate în fața instanței, respectiv aspecte ce au vizat acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea îndemnizației de creștere a copilului până la 2 ani, de care partea civilă a fost văduvită datorită activității infracționale a inculpatului și neplății drepturilor salariale. Susține că instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra cotelor care au stat la baza cererii și nici asupra cererii pornind de la interpretarea greșită a ceea ce înseamnă hotărâre prin care societatea condusă de inculpat a fost obligată la plata drepturilor salariale cât și prin interpretarea greșită a ceea ce înseamnă drepturi salariale. Printr-o frază instanța de apel a arătat că atâta timp cât în hotărârea civilă nu se spune nimic în legătură cu acele contribuții la fondurile speciale instanța nu va analiza și nu va acorda aceste drepturi solicitate. Practic pe o excepție se pronunță instanța și nu pe cererea formulată. Drepturile salariale astfel cum sunt definite în art. 154 și următ. din Codul muncii nu se referă la drepturile salariale primite în mână de salariat. Drepturile salariale sunt tot ceea ce salariatul are sau dobândește urmare a activității depuse la locul de muncă și reprezintă drepturile salariale în extenso care conțin legal, obligatoriu și esențial contribuția la fondurile speciale pentru că din salariul angajatului se plătesc acele cote și nu din buzunarul societății. Instanța în mod greșit a interpretat aceste prevederi și nu s-a pronunțat pe fond în nici un fel asupra cererii.

În subsidiar dacă se va aprecia că totuși există o pronunțare asupra acestui capăt de cerere solicitarea este de a casa în parte hotărârea în apel și rejudecând latura civilă obligarea inculpatului la 20.950 lei cu dobânzile legale despăgubirile constând în lipsa părții civile de îndemnizația de creștere a copilului până la doi ani. Motivul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 al. 1 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală, cu privire la aplicabilitatea acestei prevederi legale face trimitere la Hotărârea Curții Constituționale 783/2009 publicată în monitorul oficial nr. 404/2009, potrivit căruia instanța constituțională a apreciat că pentru egalitate de tratament între latura penală și latura civilă, între inculpat și partea civilă este necesar ca instanțele de recurs să poată analiza nelegalitatea hotărârii și sub aspectul laturii civile pentru că a fost abrogat la un moment sat în timp. În aceste condiții apreciază că față de decizia Curții Constituționale poate susține incidențele acestei prevederi legale. Respectiv a art. ind. 9 al. 1 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală. asupra laturii civile este esențială pentru că hotărârea pronunțată în apel este contrară legii. Solicită a se constata acest aspect și admiterea recursului cu acordarea despăgubirilor solicitate.

Trebuie discutat totodată de existența unui raport de cauzalitate în ceea ce inculpatul a săvârșit. O faptă prevăzută de legea penală chiar dacă sub aspect penal inculpatul nu mai răspunde de dosar de o răspundere a inculpatului și de un prejudiciu cauza de fapta inculpatului. Prejudiciul nu poate fi limitat doar la acele drepturi salariale atâta timp cât neplata drepturilor salariale a generat prin ea însăși un alt prejudiciu. Hotărârea pronunțată în apel este greșită pentru că, obligă la plata salariului de 1.500 lei până la data la care partea civilă dă naștere la acel copil, contractul de muncă nu are nici o legătură cu nașterea unui copil. Contractul de muncă nu a încetat decât potrivit legii la momentul la care societatea este desființată în septembrie 2003 - se poate discuta de încetarea contractului individual de muncă respectiv de încetarea raportului de muncă și obligațiile de plată a drepturilor salariale. Contractul nu a încetat la momentul nașterii - sintagma de drepturi salariale nu poate fi redusă la salariul primit în mână. Drepturile salariale este tot ceea ce i se cuvine angajatului. Erau două posibilități în 2003, fie inculpatul i-ar fi plătit suma integrală și partea civilă ar fi plătit contribuțiile fie inculpatul plătea acele contribuții. consecința neplății contribuției este că partea civilă nu a beneficiat de drepturile de asigurări sociale de îndemnizația de creștere a copilului. Există o discuție dacă partea civilă ar fi îndreptățită la această indemnizație în ce măsură aceasta ar fi beneficiat de această indemnizație de creștere a copilului.

Împrejurarea că potrivit legii partea civilă ar fi beneficiat de această indemnizație în cazul în care ar fi angajată faptic în 23.09.2002. din data de 23.09.2002 a lucrat efectiv partea civilă la societatea inculpatului iar aceasta trebuia să beneficieze de la acel moment de toate drepturile salariale le care legea și codul muncii le acordă angajaților. În acest context suprapunând această chestiune cu împrejurarea că, copilul s-a născut cu 1 lună mai devreme, iar legea 19/2000 prevede reducerea corespunzătoare a stagiului de cotizare este evidențiat la file 3 din motivele de recurs. În mod cert partea civilă s-ar fi încadrat în această situație.

Inculpatul a ajuns să săvârșească un fals, a declarat la registrul comerțului că societatea nu mai are nici o datorie. La fila 15-16 din dosarul nr- se află actul adițional prin care inculpatul hotărăște desființarea societății. În 27.08.2003 primește somația executorului judecătoresc pentru plata drepturilor salariale.

Avocatul inculpatului arată că, în fața instanței este o victimă a economiei de piață respectiv 2 ingineri cu doi copii rămân fără serviciu, deschid o societate și în decurs de 1 lună de zile se realizează 154 milioane lei pagubă la firmă. Inculpatul trebuia să plătească salariile și paguba pe care nu a putut-o plăti pentru că marfa s-a furat. Nu este suficient că este obligat să plătească salariul, acum trebuie să întrețină și copilul de 2 ani al vânzătoarei pe care nu a reclamat-o pentru furt. Solicită a se analiza că au fost călcate în picioare principiile părții generale ale dreptului penale legate de infracțiunea de rezultat și infracțiunea fără rezultat dar cu consecințe imediate și prejudiciul în legătură cu fapta. Solicită a se analiza sub aspect procedural greșeala făcută de Tribunalul Satu Mare când admite recursul împotriva unei plângeri numai sub aspectul prevăzut de art. 277 Codul muncii, nu și asupra celeilalte infracțiuni care nu este infracțiune de rezultat.

Solicită a se analiza dacă, mergând pe aceste erori care se comit inculpatul este obligat asupra refuzului de încadrare în muncă. Este obligat și la salariu deși nu s-a produs nimic pentru că firma nu mai exista. Decizia tribunalului prin care se constată nulitatea desființării contractului de muncă și prin care este obligat la despăgubiri este o sentință care a intrat în caducitate.

Firma trebuia să o reîncadreze. Măsura desființării contractului de muncă nu a fost luată de inculpat ci de administrator. Au fost încălcate mai multe reguli în această judecată. Ba mai mult acum se cere în recurs nu numai plătirea salariului ci i se cere și pe doi ani îndemnizația de lăuzie. Datorită încălcării în lanț a dispozițiilor prevăzute de lege, autorul infracțiunii de desființare a contractului de muncă este administratorul și nu inculpatul acesta fiind autorul doar a declarației " nu mai am alte datorii". În acest context întrebarea care se pune este?; care este justificarea legală a obligării la aceste sume uriașe din buzunar pentru o faptă pe care nu a făcut-o el. dacă partea vătămată era un bun gospodar firma nu ajungea aici, ea trebuia să aibă grijă de locul de muncă ca să poată lua salariu și mâine și poimâine, pentru ca să trebuiască să închidă magazinul. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărătorul părții civile solicită respingerea recursului menționând că argumentele, în M parte nu au legătură cu cauza, întrucât suntem în prezența unor hotărâri ce au putere de lucru judecat.

Procurorul solicită respingerea ca nefondat a recursului. Solicită admiterea recursului părții civile și reținerea cauzei spre rejudecare cu obligarea inculpatului la 20.950 lei ce reprezintă îndemnizația de îngrijire a copilului până la doi ani.

Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului recurent care are aceleași concluzii cu apărătorul său.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:

Prin sentința penală nr.268/06.03.2009 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b cod proc penală raportat la art. 10 lit. g cod proc. penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului fiul lui G și născ. la 03.08.1964 în loc. B jud. H, CNP -,. în S M-/4, studii superioare, operator la SC Cons SRL S M, căsătorit are un copil minor, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 277 codul muncii, intervenind prescripția răspunderii penale.

În baza art. 14, 346 cod proc. penală raportat art. 998 cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile. în loc. nr. 134 jud. M suma 1500 lei de actualizată la data efectuării plății.

În baza art. 193 alin. 6 cod proc. penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1750 cheltuieli judiciare către stat, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 192 pct. 2 lit. a cod proc. penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, otrivit p. art.277 din Codul muncii, neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă.

Astfel, partea civilă în 15.10.2003 a depus plângere privind săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat, deoarece acesta în calitate de administrator la SC SRL S M, nu s-a conformat dispozițiilor civ. nr.127/D/14.04.2003 a Tribunalului Satu Mare, definitivă și irevocabilă prin civ.nr.69/2003 a Curții de Apel Oradea. prin care s-a dispus reintegrarea părții civile în același loc de muncă, cu aceiași atribuție și totodată plata cu titlul de despăgubiri a drepturilor salariale cuvenite în perioada ianuarie 2003 și până la reintegrarea efectivă.

Conform contractului individual de muncă încheiat în 15.01.2003, partea civilă a fost angajată la firma administrată de inculpat, în calitatea de vânzătoare.

Din adresa ITM S M, rezultă că partea civilă a fost angajată în 01.10.2002 prin contractul de muncă - din 15.01.2003 ce a fost transformat în contract de muncă pe o perioadă nedeterminată din 01.03.2003.

Inculpatul, în calitate de administrator al societății angajatoare, prin dispoziția nr.2/31.01.2003 a dispus desfacerea contractului de muncă a părții vătămate pe motiv de reducere de activitate, firma având un singur punct de lucru, Magazinul "".

Hotărârea judecătorească și anume civ. nr.127/D/14.04.2003 a Tribunalului Satu Mare prin care se stabilește obligația unității SC de a achita drepturile salariale părții civile a rămas definitivă în data de 14.04.2003 și irevocabilă din 02.07.2003.

Partea civilă a solicitat plata drepturilor salariale de la data de 27.08.2003 dată de la care se calculează cele 15 zile în care unitatea era obligată să achite părții civile drepturile salariale, iar punctul de lucru a fost radiat de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare la 19.09.2003, dar drepturile salariale nu au fost achitate.

Partea civilă a formulat pretenții față de inculpat în cuantum de 20.950 lei plus dobânda legală începând din 01.01.2003 până la ziua plății, precizând ca această sumă reprezintă contravaloarea salariului pentru perioada ianuarie-iulie 2003 în cuantum de 250 lei lunar și suma de 800 lei lunar pe o perioadă de 2 ani din 09.07.2003 reprezentând indemnizație de maternitate de care partea civilă nu a putut beneficia deoarece inculpatul nu a achitat contribuțiile la asigurările sociale.

Din punctul de vedere al laturii penale a cauzei instanța de fond a reținut că potrivit art. 122 alin. 1 lit. e cod penal termenele de prescripție a răspunderii penale sunt 3 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda, iar art.124 cod penal prevede că prescripția specială intervine oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 cod penal este depășit cu încă

Astfel, infracțiunea de la art.277 din codul muncii se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă, astfel termenul de prescripție specială a răspunderii penală este de 4 ani și 6 luni calculat din septembrie 2003, constatându-se că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, motiv pentru care, instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. b cod proc penală raportat la art. 10 lit. g cod proc. penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului fiul lui G și născ. la 03.08.1964 în loc. B jud. H, CNP -,. în S M-/4, studii superioare, operator la SC Cons SRL S M, căsătorit are un copil minor, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 277 codul muncii.

În ce privește latura civilă a cauzei instanța de fond a reținut că inculpatul se face răspunzător de neachitarea drepturilor salariale a părții civile în calitate de administrator al SC, stabilite de altfel printr-o hotărâre judecătorească dar nu pe perioada solicitată de partea civilă și anume ianuarie 2003 iulie 2003, ci din ianuarie 2003 până în 30 iunie 2003, deoarece la data de 09.07.2003 partea civilă a născut și nu a mai putut fi reîncadrată în muncă, motiv pentru care a obligat pe inculpat la plata acestor drepturi salariale actualizată la data efectuării plății.

În ce privește indemnizația de maternitate de 800 lei pe lună timp de 2 ani solicitată de partea civilă instanța de fond a reținut că aceasta nu i se poate cuveni, deoarece, potrivit art.99 din Lg.19/2000, baza de calcul a indemnizației de asigurări sociale prevăzute la art. 98 alin. (1) lit. d) se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei nașterii copilului, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective, conform prevederilor art. 23, si/sau drepturile prevăzute la alin. (9) sau (10), după caz, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare.

Dacă nașterea s-a produs înainte de termen, baza de calcul a indemnizației de asigurări sociale prevăzute la art. 98 alin. (1) lit. d) se determină, conform prevederilor alin.(2), pe baza veniturilor lunare din perioada ce constituie, conform art.98 alin. (4^1), stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului.

Astfel, de la data angajării părții civile 01.10.2002 și până la 09.07.2003, când aceasta a născut, a trecut o perioadă de 9 luni de zile și chiar dacă s-ar fi achitat contribuțiile la asigurările sociale, perioada de cotizare era de minimum 10 luni pentru a putea beneficia de indemnizație de maternitate, care nici într-un caz nu era de 800 lei, aceasta fiind calculată conform celor de mai sus, motiv pentru care instanța de fond a respins aceste pretenții.

Potrivit art.193 alin.6 Cod proc. penală inculpatul a fost obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de către partea civilă constând în onorariu avocat

Potrivit art.192 pct.2 lit.a Cod proc. penală în caz de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, inculpatul suportă cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât inculpatul, cât și partea civilă.

Prin motivele de apel depuse în scris prin apărător ales, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și urmare a rejudecării cauzei, înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor către partea civilă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.

Criticile aduse hotărârii atacate vizează următoarele:

- infracțiunea de fals în declarații nu este o infracțiune de rezultat și nu atrage nici chiar în caz de condamnare obligarea la despăgubiri;

- art.277 Codul muncii, care este o infracțiune de rezultat, nu poate fi aplicat cât timp societatea nu mai există, iar reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă. Sentința de reintegrare a devenit caducă, lipsită de eficiență, inclusiv în ce privește plata salariului de care a fost lipsită angajat. Această plată nu poate fi transmisă altui subiect de drept;

- nemulțumirea părții vătămate pornește de la o eronată interpretare a normelor de drept legate de acordarea indemnizației pre și post natal. Chiar dacă se realiza reintegrarea în muncă partea civilă tot nu beneficia de indemnizația respectivă, fiind încadrată inițial cu mai puțin de 3 luni anterior rămânerii gravidă.

Apelul părții civile nu a fost motivat în scris, dar motivele de apel au fost prezentate oral prin apărător ales, în ședința publică din data de 18.06.2009, ocazie cu care s-a solicitat desființarea hotărârii atacate numai cu privire la despăgubirile civile, respectiv cheltuielile de judecată la care a fost obligat inculpatul.

Prin concluziile scrise depuse la dosar înainte de pronunțare, hotărârea atacată este criticată sub aspectul stabilirii greșite a drepturilor părții civile, astfel obligația de plată a drepturilor salariale privește perioada ianuarie 2003-septembrie 2003, când contractul individual de muncă înceta de drept ca urmare a dizolvării societății; atingând un cuantum de 2250 lei (la un salariu lunar de 250 lei).

Partea civilă a fost privată de drepturile privind indemnizația pentru creșterea copilului până la doi ani, deoarece inculpatul nu a achitat contribuțiile legale la fondurile Casei de Pensii, prejudiciul astfel creat fiind în cuantum de 19.200 lei (24 luni x 800 lei).

Analizând hotărârea atacată pe baza motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele apelurilor formulate în cauză, conform disp.art.371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul judecății primei instanțe a fost stabilit prin decizia penală nr.30/15.02.2008 a Tribunalului Satu Mare, decizie prin care a fost reținută cauza spre judecare de către instanță doar în ce privește săvârșirea infracțiunii prev.de art.277 din Codul muncii de către inculpatul, ca urmare a admiterii plângerii formulate de către petenta împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată.

Deși apelurile formulate în cauză privesc doar soluționarea laturii civile a cauzei, tribunalul va analiza și latura penală pentru a putea decide ulterior dacă sunt întrunite elementele răspunderii civile.

Potrivit disp.art.277 Codul muncii, constituie infracțiune, nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată.

Prin sentința civilă nr.127/D/14.04.2003 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a dispus obligarea intimatei SC SRL S M, la care asociat unic și administrator era inculpatul, la plata către contestatoarea cu titlu de despăgubiri, a drepturilor salariale ce i se cuvin pe perioada ianuarie 2003 și până la reintegrarea efectivă. Această hotărâre a devenit irevocabilă la data de 02.07.2003, data pronunțării deciziei civile nr.691/R/2003 a Curții de Apel Oradea.

La data de 27.08.2003 inculpatul a fost somat prin intermediul executorului judecătoresc să pună în executare această hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar la data de 17.09.2003 inculpatul solicita dizolvarea societății pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate.

Rezultă astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.277 Codul muncii.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de data săvârșirii faptei, în mod corect s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prescrierii răspunderii penale, conform art.122 alin.1 lit.e raportat la art.124 Cod penal și s-a dispus încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală.

Fiind întrunite și elementele răspunderii civile delictuale prev.de art.998 Cod civil, în mod corect prima instanță de judecată a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând drepturi salariale. S-a avut în vedere astfel plata salariului în cuantum de 250 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, respectiv începând cu luna ianuarie 2003 (dată stabilită prin sentința civilă) și până în luna iunie 2003 inclusiv, având în vedere că la data de 09.07.2003 partea civilă a născut, așa încât începând cu luna iulie 2003 acesteia nu i se mai cuvin drepturi salariale, ci de altă natură.

Pentru a reprezenta o justă și completă despăgubire se impune ca această sumă să fie actualizată cu dobânda legală până în ziua plății, așa cum a solicitat de altfel și partea civilă prin constituirea de parte civilă formulată în fața primei instanțe (fila 18 dosar de fond), sens în care urmează a fi modificată sentința atacată.

Critica părții civile privind respingerea pretențiilor reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului până la doi ani, este nefondată. de către inculpatul în calitate de reprezentant al angajatorului a contribuțiilor către fondul asigurărilor sociale de sănătate nu au făcut obiectul cercetării penale în această cauză.

Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a apreciat ca nefondate criticile aduse prin apelul inculpatului, urmând ca, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, acesta să fie respins ca atare, iar pe de altă parte, în baza art.379 pct.2 lit.a raportat la art.382 alin.2 Cod procedură penală, a admis apelul părții civile și a desființat doar în parte pe latură civilă hotărârea atacată, urmând ca în rejudecare inculpatul să fie obligat la plata sumei de 1500 lei cu dobânda legală începând cu data de 01.01.2003 și până în ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.192 alin.1 și 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata totală a cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă, atât în fața primei instanțe, în cuantum de 3550 lei, cât și în fața instanței de apel, în cuantum de 1000 lei, cheltuieli care sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

Urmare a respingerii apelului inculpatului, s-a făcut aplicarea disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

Văzând și disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri, partea vătămată a declarat recurs în termen, solicitând obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei. În prezența motivului de casare prev. de art. 385 alin, 9 pct. 10 Cod procedură penală instanța de apel nu a soluționat o parte esențială a constituirii de parte civilă și a motivelor de apel, care au fost formulate în fața instanței, respectiv aspecte ce au vizat acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea îndemnizației de creștere a copilului până la 2 ani, de care partea civilă a fost văduvită datorită activității infracționale a inculpatului și neplății drepturilor salariale. Susține că instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra cotelor care au stat la baza cererii și nici asupra cererii pornind de la interpretarea greșită a ceea ce înseamnă hotărâre prin care societatea condusă de inculpat a fost obligată la plata drepturilor salariale cât și prin interpretarea greșită a ceea ce înseamnă drepturi salariale. Printr-o frază instanța de apel a arătat că atâta timp cât în hotărârea civilă nu se spune nimic în legătură cu acele contribuții la fondurile speciale instanța nu va analiza și nu va acorda aceste drepturi solicitate. Practic pe o excepție se pronunță instanța și nu pe cererea formulată. Drepturile salariale astfel cum sunt definite în art. 154 și următ. din Codul muncii nu se referă la drepturile salariale primite în mână de salariat. Drepturile salariale sunt tot ceea ce salariatul are sau dobândește urmare a activității depuse la locul de muncă și reprezintă drepturile salariale în extenso care conțin legal, obligatoriu și esențial contribuția la fondurile speciale. Instanța în mod greșit a interpretat aceste prevederi și nu s-a pronunțat pe fond în nici un fel asupra cererii.

În subsidiar, dacă se va aprecia că totuși există o pronunțare asupra acestui capăt de cerere solicitarea este de a casa în parte hotărârea în apel și rejudecând latura civilă obligarea inculpatului la 20.950 lei cu dobânzile legale despăgubirile constând în lipsa părții civile de îndemnizația de creștere a copilului până la doi ani. Motivul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 al. 1 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală, cu privire la aplicabilitatea acestei prevederi legale face trimitere la Hotărârea Curții Constituționale 783/2009 publicată în monitorul oficial nr. 404/2009, potrivit căruia instanța constituțională a apreciat că pentru egalitate de tratament între latura penală și latura civilă, între inculpat și partea civilă este necesar ca instanțele de recurs să poată analiza nelegalitatea hotărârii și sub aspectul laturii civile pentru că a fost abrogat la un moment dat în timp.

Împrejurarea că potrivit legii partea civilă ar fi beneficiat de această indemnizație în cazul în care ar fi angajată faptic în 23.09.2002. din data de 23.09.2002 a lucrat efectiv partea civilă la societatea inculpatului iar aceasta trebuia să beneficieze de la acel moment de toate drepturile salariale le care legea și codul muncii le acordă angajaților. În acest context, suprapunând această chestiune cu împrejurarea că, copilul s-a născut cu 1 lună mai devreme, iar Legea 19/2000 prevede reducerea corespunzătoare a stagiului de cotizare este evidențiat la filele 3 din motivele de recurs. În mod cert, partea civilă s-ar fi încadrat în această situație.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termen și inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se înlăture obligația inculpatului de a plăti părții vătămate despăgubiri. Arată că, în fața instanței este o victimă a economiei de piață respectiv 2 ingineri cu doi copii rămân fără serviciu, deschid o societate și în decurs de 1 lună de zile se realizează 154 milioane lei pagubă la firmă. Inculpatul trebuia să plătească salariile și paguba pe care nu a putut-o plăti pentru că marfa s-a furat. Nu este suficient că este obligat să plătească salariul, acum trebuie să întrețină și copilul de 2 ani al vânzătoarei pe care nu a reclamat-o pentru furt. Solicită a se analiza că au fost călcate în picioare principiile părții generale ale dreptului penal legate de infracțiunea de rezultat și infracțiunea fără rezultat dar cu consecințe imediate și prejudiciul în legătură cu fapta. Solicită a se analiza sub aspect procedural greșeala făcută de Tribunalul Satu Mare când admite recursul împotriva unei plângeri dar numai sub aspectul prevăzut de art. 277 Codul muncii, nu și asupra celeilalte infracțiuni care nu este infracțiune de rezultat.

Solicită a se analiza dacă, mergând pe aceste erori care se comit, inculpatul este obligat asupra refuzului de încadrare în muncă. Este obligat și la salariu deși nu s-a produs nimic pentru că firma nu mai exista. Decizia tribunalului prin care se constată nulitatea desființării contractului de muncă și prin care este obligat la despăgubiri este o sentință care a intrat în caducitate.

Firma trebuia să o reîncadreze. Măsura desființării contractului de muncă nu a fost luată de inculpat, ci de administrator. Au fost încălcate mai multe reguli în această judecată. Ba mai mult acum se cere în recurs nu numai plătirea salariului ci i se cere și pe doi ani îndemnizația de lăuzie. Datorită încălcării în lanț a dispozițiilor prevăzute de lege, autorul infracțiunii de desființare a contractului de muncă este administratorul și nu inculpatul acesta fiind autorul doar a declarației " nu mai am alte datorii". Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Verificând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că recursul părții civile este întemeiat în ceea ce privește acordarea despăgubirilor civile, spre deosebire de recursul declarat de inculpat, care este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

În mod legal și temeinic prima instanță a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.277 din Codul muncii, care sancționează neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, însă, dat fiind faptul că, în cauză s-a împlinit prescripția specială, a fost încetat procesul penal în baza art.10 lit. g

C.P.P.

În baza art.14,346 rap.C.P.P. la art.998-999 civ a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1500 RON actualizată la data efectuării plății, reprezentând c/v drepturilor salariale pentru perioada ianuarie 2003 și până la reintegrarea efectivă. Prin aceeași sentință, s-a apreciat că nu pot fi acordate despăgubiri civile privind plata indemnizației de creștere a copilului, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.99,98 din Legea 19/2000.

Instanța de apel a admis apelul doar prin prisma faptului că a modificat dispoziția primei instanțe acordând despăgubiri în cuantum de 1500 RON cu dobânda legală pentru aceeași perioadă de timp.

Din probele de la dosar, rezultă că, instanța civilă, respectiv Tribunalul Satu -M, prin decizia civilă nr.127/D/14.04.2003 a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă a drepturilor salariale ce i se cuvin pe perioada ianuarie 2003 și până la reintegrarea efectivă, reintegrare care, însă nu a mai avut loc întrucât, în 24.09.2003 societatea la care a fost angajată partea civilă a fost radiată ca urmare a dizolvării, astfel cum reiese din adresa de la ORC de pe lângă Tribunalul Satu -M, nr.21.508 din 24.06.2005 (17 dosar 3857/2005 al Tribunalului Satu -M). Se reține că, prin somația din dosarul execuțional 260/2003 (44 dosar ) din data de 27.08.2003 inculpatul a fost înștiințat despre obligația de a plăti drepturile salariale dispuse prin hotărârea judecătorească, în caz contrar urmând a se dispune executarea silită împotriva sa. Cu toate că fusese înștiințat în acest sens, inculpatul a efectuat procedura de dizolvare a societății, întocmind o declarație pe proprie răspundere prin care a arătat că societatea nu are nici un fel de datorii, realizând astfel și o infracțiune de fals, cu privire la care, însă, nu s-au făcut cercetări de către organele de urmărire penală.

În ceea ce privește pretențiile solicitate de partea civilă, privind obligarea inculpatului și la plata de 800 RON lunar pe o perioadă de 2 ani, din 9.07.2003, reprezentând indemnizația de creștere a copilului de care aceasta nu a beneficiat deoarece inculpatul nu a achitat contribuțiile la asigurări sociale, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest, sens, urmând a admite și această cerere, cu precizarea că, cuantumul acestei indemnizații în acea perioadă nu era de 800 RON lunar. Așa cum a arătat și partea civilă în motivele de recurs, drepturile salariale cuprind tot ceea ce salariatul are sau dobândește urmare a activității depuse la locul de muncă și reprezintă drepturile salariale în extenso care conțin legal, obligatoriu și esențial contribuția la fondurile speciale. Privarea părții civile de această sumă de bani reprezintă tocmai o consecință a infracțiunii săvârșite de inculpat, care constă în neexecutarea hotărârii instanței civile privind plata drepturilor salariale către partea civilă. Astfel, potrivit art.5 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, actualizată până la 14.04.2003, astfel cum a fost modificat prin art. III din OUG 9 din 27.02.2003, rezultă că "pentru persoanele care anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului se face avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat pana la data nașterii copilului, astfel cum a fost reglementat pana la data prezentei ordonanțe de urgenta" (alin.5), precum și faptul că "pentru situațiile prevăzute la alin. (5) cuantumul brut lunar al indemnizației este de 85% din baza de calcul stabilita ca medie a veniturilor lunare corespunzătoare perioadei ce a constituit stagiu de cotizare conform alin. (5), cu respectarea celorlalte prevederi ale art. 99 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificata si completata prin prezenta ordonanță de urgenta." (alin.6)

Potrivit art.98 alin.2 "beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) si e) asigurații care, în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrise în certificatul de concediu medical, au un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni, realizat în condițiile art. 37 si/sau în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 38." Cu alte cuvinte, stagiul de cotizare pentru partea civilă este de cel puțin 6 luni, în conformitate cu art.98 din Legea 19/2000, condiție îndeplinită în speță, atâta vreme cât, aceasta era angajată la firma inculpatului încă din octombrie 2002, dispoziție la care se adaugă și cea prevăzută de art.98 alin.4/1 potrivit căreia,"în situația în care nașterea se produce înainte de termen, stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului se diminuează cu perioada cuprinsă între data nașterii copilului si data prezumata a nașterii, certificata de medicul de specialitate"și care, în speță, este de o lună. Însă, așa cum am arătat anterior, pentru perioada la care se referă partea civilă, cuantumul brut lunar al indemnizației este de 85% din baza de calcul stabilita ca medie a veniturilor lunare corespunzătoare perioadei ce a constituit stagiu de cotizareiar nu 800 RON cât a solicitat aceasta.

Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. d instanța C.P.P. de recurs va admite recursul penal declarat de -, împotriva deciziei penale nr. 113/Ap/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Satu - M și a sentinței penale nr. 268 din 06.03.2009 a Judecătoriei Satu -M pe care le va casa și modifica în sensul că:

În baza art.14 și 346 Cod proc.pen. rap.la art.998 civ. va obliga inculpatul, să plătească părții civile și contravaloarea îndemnizației de creștere a copilului pe o durată de 2 ani începând cu iulie 2003 și până în iulie 2005 inclusiv, în conformitate cu dispozițiile art. 99,98 din Legea 19/2000 sumă actualizată până la data plății efective.

De asemenea, instanța de recurs, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpat pentru motivele invocate anterior. Așa cum am arătat anterior, inculpatul, prin completarea unei declarații pe proprie răspundere prin care arată că firma sa nu are datorii, obținând astfel dizolvarea acesteia, deși, cu câteva zile în urmă fusese înștiințat printr-o somație că este obligat la plata drepturilor salariale dispuse prin sentința civilă, a săvârșit și o infracțiune de fals, cu privire la care, însă, nu s-au făcut cercetări de către organele de urmărire penală. Cert este că, inculpatul, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor salariale la care a fost obligat de instanța civilă, deși fusese anterior înștiințat că s-a omis o somație în acest sens, a urmat procedura de dizolvare a societății cu încălcarea dispozițiilor legale, arătând că, de fapt, a făcut acest lucru întrucât acumulase prea multe datorii, (printre care și cea privind plata drepturilor salariale către partea civilă), înființând în aceeași perioadă o altă societate pe numele soției, cu un alt obiect de activitate. Apărarea invocată de acesta, cum că, în realitate administratorul este cel care a demarat procedura de dizolvare a firmei nu este în măsură să înlăture vinovăția inculpatului care, așa cum am arătat anterior, a întocmit și semnat declarația pe proprie răspundere, fiind, cu alte cuvinte, coordonatorul acestei proceduri. Paguba produsă părții civile rezultă tocmai din conduita infracțională a inculpatului și, ca atare, este obligat să o despăgubească pe aceasta. Pe de altă parte, faptul că inculpatul a formulat plângere penală împotriva părții civile, susținând că, în decurs de o lună, aceasta a sustras bunuri în valoare de 154 milioane de la firma la care fusese angajată, nu prezintă relevanță în prezenta cauză.

În baza art.192 alin.2 Cod proc.pen. va obliga inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Va menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul penal formulat de inculpatul.

În baza art.385/15 pct. 2 lit. d admite C.P.P. recursul penal declarat de -, împotriva deciziei penale nr. 113/Ap/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Satu - M și a sentinței penale nr. 268 din 06.03.2009 a Judecătoriei Satu -M pe care le casează și modifică în sensul că:

În baza art.14 și 346 Cod proc.pen. rap.la art.998 civ. obligă inculpatul, să plătească părții civile și contravaloarea îndemnizației de creștere a copilului pe o durată de 2 ani începând cu iulie 2003 și până în iulie 2005 inclusiv, în conformitate cu dispozițiile art. 99,98 din Legea 19/2000 sumă actualizată până la data plății efective.

În baza art.192 alin.2 Cod proc.pen. obligă inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,

Red.dec. pen. jud.

14.12.2009

Red.M.

Tehnored. Gref. M/2009/

2 ex./14.12.2009

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela, Rus Claudia

#Judecator Condrovici Adela

Accidentul și catastrofa de cale ferată (art. 277 cod penal). Decizia 537/2009. Curtea de Apel Oradea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Accidentul și catastrofa de cale ferată (art. 277 cod penal). Decizia 537/2009. Curtea de Apel Oradea