Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 100/

Ședința publică din data de 09 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea judecător

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror șef Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii de ședință din data de 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av. I, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3095/06.07.2009 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Recurentul inculpat, întrebat fiind, precizează că își menține recursul declarat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat susține că acesta a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 24.06.2009 a Tribunalului Vrancea, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, întrucât consideră că fapta pentru care este cercetat nu prezintă un pericol social chiar atât de mare încât să nu poată fi judecat și în stare de libertate.

Menționează faptul că totuși inculpatul este cercetat pentru o infracțiune de viol.

În motivarea recursului, inculpatul învederează că se află la primul impact cu legea penală, că face parte dintr-o familie bine organizată, care poate avea grijă de el, și își ia angajamentul că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat în instanță, în toate fazele de judecată.

Solicită admiterea recursului și să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate. Cu plata onorariului pentru apărătorul din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de inculpatul este nefondat.

Încheierea de ședință din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, o apreciază ca legală și temeinică.

În mod corect instanța a apreciat că în cauză subzistă temeiul luării și menținerii succesive, cu respectarea dispozițiilor procesual penale, a măsurii arestării preventive a inculpatului, atât sub aspectul probelor administrate până la acest moment, dar având în vedere și limitele de pedeapsă, natura și gravitatea infracțiunilor pentru care acesta este trimis în judecată, respectiv viol în formă calificată și tâlhărie în formă calificată. De asemenea, în mod corect instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Solicită respingerea recursului, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă sincer comiterea faptelor și solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, instanțe reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2009, Tribunalul Vranceaa menținut măsura arestării preventive a inculpatului minor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea nr. 2597/P/2008 au fost trimiși în judecată inculpații G și, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie, prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a și alin. 3 Cod penal și art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și alin. 21lit. c cu aplicarea art. 75 lit. c și urm. Cod penal, constând în aceea că în după-amiaza zilei de 26.11.2008, au obligat-o pe minora, în vârstă de 14 ani, să întrețină relații sexuale normale și perversiuni sexuale prin amenințare și violență, după care au deposedat-o de un telefon mobil și suma de 100 lei.

Împotriva inculpatului s-a dispus arestarea preventivă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 27 din 4.12.2008, fiind prelungit, ulterior menținut în baza dispozițiilor legale.

Temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat, în dosarul de urmărire penală există indicii certe că inculpatul minor a comis aceste fapte pentru care a fost trimis în judecată.

Având în vedere gravitatea faptelor comise și care prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, instanța a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului minor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal inculpatul, care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, deoarece, fiind minor, lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Recursul este nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

În mod judicios instanța a menținut starea de arest a inculpatului constatând că temeiurile care au determinat aretarea preventivă nu s-au schimbat, menținându-se și la acest moment.

Chiar dacă este minor, inculpatul a săvârșit două fapte penale de o gravitate deosebită, respectiv, împreună cu o altă persoană a obligat-o pe minora -, în vârstă de 14 ani, să întrețină relații sexuale normale și perversiuni sexuale, prin amenințări și violență, după care deposedat-o de un telefon mobil.

Gravitatea faptelor impune menținerea stării de arest a inculpatului minor, mai ales că din referatul de anchetă socială rezultă că acesta a abandonat școala, nu era supravegheat de părinți, lipsea frecvent de acasă fără ca tatăl său să aibă cunoștință de locurile pe care minorul le frecventa și de anturajul acestuia.

Față de aceste considerente, în condițiile în care din referatul de anchetă socială rezultă că inclusiv părinții inculpatului minor tratau cu dezinteres supravegherea acestuia, lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol public, neavând cine să îl supravegheze îndeaproape.

În consecință, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 29.11.1991 în F, CNP -, domiciliat în F,-,. 12, fără forme legale la Căminul Liceului Industrial nr. 4 F, jud. V, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani ) împotriva încheierii de ședință din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 180 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, către Baroul Galați, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/10.07.2009

Tehnored. /2 ex./15.07.2009

Fond: -

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Constantin Cârcotă, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Galati