Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 107/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.107
Ședința publică de la 01 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27 aprilie 1988, în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 29 ianuarie 2010 de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, prin care în baza disp. art.3002rap. la art.160 alin.3 cod proc. penală a fost menținută arestarea preventivă a acestuia.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa cauza fiind în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul, arată că prin prezenta cale de atac se critică încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 29 ianuarie 2010, prin care s-a dispus menținerea arestării preventive față de acesta, motivat de faptul că la momentul de față, contrar considerentelor primei instanțe, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și nici nu au apărut altele noi care să conducă la menținerea privării de libertate a inculpatului în continuare.
Se susține că deși acesta a avut o atitudine parțial de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, având în vedere situația supusă discuției, respectiv necesitatea menținerii sau nu a stării de arest, este necesar a se analiza persoana inculpatului și infracțiunilor imputate prin actul de trimitere în judecată, pentru care de altfel acesta a fost condamnat de Judecătoria Răcari la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
La momentul de față cauza se află în faza procesuală a apelului, probatoriile necesare soluționării fiind administrate în totalitate, astfel că în situația punerii în libertate a inculpatului acesta nu poate influența în nici un fel buna desfășurare a procesului penal și nici să săvârșească alte fapte de natură penală, în condițiile în care din dosar nu rezultă date concrete în acest sens.
Pentru motivele arătate, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, potrivit disp. art.139 alin.1 cod proc. penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, urmând ca inculpatul să se supună tuturor obligațiilor ce vor fi stabilite în sarcina sa.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că încheierea de ședință atacată de inculpat este legală și temeinică sub toate aspectele, având în vedere că subzistă în continuare toate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de acesta și în plus, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prev. de art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală.
Față de considerentele expuse, se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 29 ianuarie 2010.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, solicită punerea în libertate deoarece partea vătămată din dosar - unchiul său și-a retras plângerea formulată împotriva sa, chiar în vizitează la penitenciar. Mai arată că a înțeles consecințele faptelor sale și nu va mai săvârși altele.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în baza disp. art. 3002rap. la disp. art. 160balin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a apelantului - inculpat, fiul lui și, născut la 27.04.1988, CNP -, deținut la Penitenciarul Mărgineni, constatându-se că temeiurile care au determinat-o impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală gravă și a altor 3 infracțiuni de furt calificat, fapte constând în aceea că la 08.09.2008 a lovit pe unchiul său, provocându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie, la 21.10.2008 a sustras o drujbă de la numitul, iar ulterior, la 29.10.2008 și la 30.10.2008 a sustras mai multe bunuri din locuința numitei și, respectiv, de la SC GS IMPORT-EXPORT SRL, toate faptele fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani.
La cercetarea judecătorească a cauzei, în primă instanță, s-a apreciat că se impune menținerea arestării preventive a acestui inculpat câtă vreme subzistă temeiurile prevăzute de art.148 lit.d și f Cod procedură penală, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol concret pentru ordinea publică, acest pericol fiind dedus din împrejurările comiterii faptelor, din atitudinea de recunoaștere parțială manifestată de inculpat, precum și din datele personale ale acestuia.
Tribunalul a mai precizat că, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, a tuturor probelor administrate până în această fază procesuală - plângeri părți vătămate, declarații inculpat, declarații martori, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare medico-legală, fișe de cazier judiciar a inculpatului - s-a constatat că indiciile temeinice avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare, în cauză fiind incidente disp.art.681Cod procedură penală, anume există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului, în această fază procesuală, prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică câtă vreme probele administrate formează convingerea că revocarea măsurii arestării preventive ar afecta în mod grav ordinea de drept.
Mai mult decât atât, în speța dedusă judecății, pericolul social pe care îl prezintă inculpatul rezidă, inclusiv din împrejurările și modalitățile de comitere a faptelor, din natura acestora și, nu în ultimul rând, din împrejurarea că, deși la o vârstă nu prea înaintată, inculpatul a suferit numeroase condamnări pentru fapte de același gen, ceea ce denotă perseverența sa în săvârșirea cu intenție de noi infracțiuni. Același inculpat a mai comis o faptă penală gravă în timp ce era cercetat pentru comiterea altor infracțiuni, motiv pentru care în mod corect și legal s-a reținut ca temei al arestării preventive disp. art.148 lit.d Cod procedură penală, aceleași considerente fiind avute în vedere și de instanța de control judiciar cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului și a soluției de menținere a acestei măsuri.
La pronunțarea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere și disp. art.5 lit.c din, conform cărora nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului când există motive verosimile de a bănui că persoana respectivă a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de aoî mpiedica să săvârșească o nouă infracțiune.
Tribunalul a concluzionat că, față de circumstanțele reale și personale, există indicii temeinice că, odată lăsat în libertate inculpatul poate să săvârșească noi infracțiuni (edificatoare în acest sens este și fișa de cazier judiciar eliberată pe numele inculpatului), astfel încât nu pot fi reținute susținerile inculpatului în sensul judecării sale în stare de libertate, infracțiunile pentru care acesta este cercetat fiind cu un grad mare de pericol social.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că la momentul de față, contrar considerentelor primei instanțe, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și nici nu au apărut altele noi care să conducă la menținerea privării de libertate în continuare.
A mai susținut că deși acesta a avut o atitudine de recunoaștere parțială a faptelor reținute în sarcina sa, având în vedere situația supusă discuției, respectiv necesitatea menținerii sau nu a stării de arest, este necesar a se analiza persoana sa și infracțiunile imputate prin actul de trimitere în judecată, pentru care de altfel a fost condamnat de Judecătoria Răcari la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
La momentul de față cauza se află în faza procesuală a apelului, probatoriile necesare soluționării fiind administrate în totalitate, astfel că în situația punerii sale în libertate nu poate influența în nici un fel buna desfășurare a procesului penal și nici să săvârșească alte fapte de natură penală, în condițiile în care din dosar nu rezultă date concrete în acest sens.
În final, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, potrivit disp. art.139 alin.1 cod proc. penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, urmând ca să se supună tuturor obligațiilor ce vor fi stabilite în sarcina sa.
Examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, nr- al Tribunalului Dâmbovița, de susținerile recurentului inculpat și de dispozițiile legale incidente în materie, art. 300/2 rap la art. 160/b p și art. 385/6 alineatul ultim cod pr. penală, curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de vătămare corporală gravă și a altor trei infracțiuni de furt calificat, fapte constând în aceea că la 08.09.2008 a lovit pe unchiul său, provocându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie, la 21.10.2008 a sustras o drujbă de la numitul, iar ulterior, la 29.10.2008 și la 30.10.2008 a sustras mai multe bunuri din locuința numitei și, respectiv, de la SC GS IMPORT-EXPORT SRL.
Arestarea preventivă a acestuia s-a dispus prin încheierea nr. 6/11.11.2008 pronunțată de Judecătoria Răcari, temeiurile luării acestei măsuri fiind acelea prevăzute de art. 148 lit. d și f C.P.P. reținându-se că în timp ce se afla în curs de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al.2 cod penal, acesta a săvârșit cu intenție alte trei infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 208-209 lit. g și i
Măsura a fost menținută de instanța de judecată sesizată cu soluționarea cauzei, iar prin sentința penală nr. 255/17.12.2009, Judecătoria Răcaril -a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, menținând de asemenea, starea de arest a acestuia.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2010 Tribunalul Dâmbovița, pe rolul căruia s-a înregistrat apelul inculpatului, a dispus menținerea arestării preventive a acestuia pentru considerentele prezentate mai sus.
Susținerile recurentului inculpat, în sensul că datorită faptului că probele au fost administrate în fața primei instanțe, nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive împotriva sa, au fost în mod corect înlăturate de tribunal.
În opinia curții, temerea că inculpatul, odată lăsat în libertate, ar putea săvârși din nou alte infracțiuni și prin urmare se impune în continuare privarea sa de libertate, este reală.
În primul rând, cazierul judiciar al acestuia relevă faptul că, în cursul minoratului, acesta a suferit patru condamnări la pedepse cu închisoarea, cea mai mare fiind de 2 ani și 10 luni, pentru fapte de furt calificat și violare de domiciliu.
În al doilea rând, așa cum a constatat și instanța sesizată cu propunerea de arestare a inculpatului, în timp ce era cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă comisă împotriva unchiului său, acesta a săvârșit trei noi infracțiuni de furt calificat, ceea ce evidențiază că persoana sa prezintă un pericol concret pentru comunitatea din care provine, deoarece manifestă nu numai lipsă de respect pentru patrimoniul altor persoane, dar mai ales față de organele judiciare care deja declanșaseră cercetări împotriva sa, fără luarea vreunei măsuri preventive.
Cum între timp, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, curtea constată că, în cazul recurentului, există situația prevăzută de art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât lipsirea sa de libertate în continuare nu poate fi considerată nejustificată.
Așa fiind, curtea consideră că recursul inculpatului este nefundat și în conformitate cu disp. art. 385/15 pct.1 lit. b îl C.P.P. va respinge ca atare.
Văzând și disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27 aprilie 1988, deținut în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 29 ianuarie 2010 de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 Februarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red.
Tehnored
4 ex./ 02.02.2010
. fond - Trib.
Jud. fond și
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Cristina Georgescu, Gabriela