Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 106/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.106
Ședința publică de la 01 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Prahova
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 22 ianuarie 1980, fiul lui și, născut la 12 februarie 1982, fiul lui și, născut la 14 iunie 1979, fiul lui G și C, născut la 20 ianuarie 1978 și, fiul lui și, născut la 25 mai 1988, toți deținuți în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 26 ianuarie 2010 de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, prin care, în temeiul disp. art.3002rap. la art.160bcod proc. penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a acestora și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați, în stare de arest, personal și asistat de apărător ales, și, în stare de arest, personal și asistați de apărător ales, în stare de arest, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind inculpatul, pentru care se prezintă apărător ales, cu împuternicire avocațială nr.010/1.02.2010, toți avocați din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus din partea domnului avocat, apărător ales al inculpatului, cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate obiectivă de prezentare (din motive profesionale), iar de către reprezentantul gărzii ce asigură prezența inculpaților în fața instanței adresa nr.J/19134/01.02.2010 și referatul medical emis la aceeași dată de Penitenciarul Mărgineni privind neprezentarea la instanță a recurentului din motive medicale, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorii aleși și respectiv desemnat din oficiu ai al inculpaților au luat legătura cu aceștia, precizând că nu au cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, în opinia sa cauza fiind în stare de judecată.
Având cuvântul cu privire la neprezentarea în fața instanței a recurentului-inculpat, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni și neadus în fața instanței din motive medicale, apărătorul ales al inculpatului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că se poate trece la judecarea cauzei și în lipsa acestuia, imposibilitate de prezentare fiind obiectivă.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu, înțelegând să nu insiste în asigurarea apărării sale de către apărătorul ales.
Curtea, față de referatul medical nr.J/19134/01.02.2010 înaintat la dosar de Penitenciarul Mărgineni privind neprezentarea la instanță a recurentului din motive medicale, apreciind că în cauză nu este obligatorie prezența acestuia, imposibilitatea de prezentare fiind dovedită cu actul medical depus și având în vedere că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător ales al inculpaților și, arată că se critică încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 26 ianuarie 2010, prin care s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpați, apreciindu-se de instanța de fond, în mod greșit, că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privarea de libertate a acestora.
Astfel, sub un prim aspect, se susține că aceste temeiuri despre care se face vorbire de tribunal în motivarea încheierii atacate nu mai subzistă, s-au schimbat, deoarece dacă la momentul inițial, al propunerii de arestare formulată de parchet față de inculpați, se discuta de o activitate infracțională foarte mare (desfășurată pe teritoriul mai multor state), o altă situație de fapt, un alt prejudiciu (în valoare de aproximativ 3 milioane de euro), la data trimiterii în judecată a acestora, respectiv 17.09.2009, aceeași unitate de parchet prezintă o altă situație de fapt, o activitate infracțională redusă la nivelul teritoriul statului român și un cuantum al prejudiciului cu mult sub jumătatea celui inițial.
În al doilea rând, se susține că instanța de fond nu a avut în vedere că audiați în fața sa la termenul din 26 ianuarie 2010 inculpații și-au menținut poziția procesuală exprimată încă de la începutul cercetărilor, chiar aceea de recunoaștere a comiterii faptelor din partea inculpatului, care în cursul urmăririi penale a ajutat parchetul prin denunțul formulat, materializat ulterior, din actele aflate la dosar rezultând că acesta urmează a beneficia de prevederile art.19 din legea protecției martorilor.
Se mai arată că nici motivația instanței privind oportunitatea menținerii stării de arest a inculpatului datorită necesitării administrării probatoriului în dosar nu poate fi primită, în condițiile în care martorii ce urmează a fi audiați sunt persoane cu identitate protejată, părțile vătămate nu domiciliază pe raza municipiului P, parte din acestea audiate au precizat că nu înțeleg să se constituie părți civile, fiind despăgubite de unitățile bancare, instituție care nu poate fi influențată în vreun fel de inculpați în situația punerii în libertate.
În plus, se susține că prin modul de motivare a hotărârii de menținere a arestării preventive instanța de fond s-a antepronunțat, afirmând că persoanele cercetate se fac vinovate de comiterea faptelor, aducându-se astfel o atingere gravă principiului prezumției de nevinovăție de care beneficiază aceștia până la pronunțarea unei sentințe de condamnare definitivă.
O ultimă critică adusă încheierii recurate, se arată că este reprezentată de aceea că deși s-a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, cum fără nici un rezultat au rămas și apărările invocate cu privire la situația familială a inculpaților și insuficiența reținerii gravității faptei imputate ca motiv pentru continuarea privării de libertate, în raport de prevederile legale interne și internaționale în materie, cu atât mai mult cu cât durata arestului preventiv a depășit de mult perioada rezonabilă de arest a unei persoane, fără a se putea vorbi de o complexitate deosebită a cauzei.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și pe fond, respingerea cererii de menținere a măsurii arestării preventive față de inculpații și.
În subsidiar, în situația în care totuși se va aprecia de instanță că se impune luarea unei măsuri preventive față de aceștia, se solicită înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu conform disp. art.139 rap. la art.145 cod proc. penală.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul, arată că s-a declarat recurs împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 26 ianuarie 2010, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub aspectul netemeiniciei, se susține că menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat la acest moment este inutilă, având în vedere că de la data luării acesteia, 30.04.2009, și până în prezent nu a apărut nici o robă nouă în stabilirea vinovăției acestuia pentru comiterea infracțiunilor imputate.
În plus, nu se poate vorbi nici de existența unor probe noi care să determine privarea de libertate a inculpatului în continuare, în condițiile în care acesta a avut o atitudine constantă încă de la începutul cercetărilor, colaborând atât cu organele de urmărire penală cât și cu cele de judecată, iar din probele administrate deja nu rezultă date că în situația punerii în libertate inculpatul s-ar sustrage cercetărilor sau ar încerca zădărnicirea aflării adevărului în cauză.
În ceea ce privește nelegalitatea încheierii atacate, se arată că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.3859pct.10 cod proc. penală, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În acest sens, se precizează că prin menținerea măsurii arestării preventive nu se poate susține că s-a pronunțat asupra cererii formulată în subsidiar, aceste două măsuri trebuie analizate separat.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Avocat, apărător ales al inculpatului, susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3859alin.1 cpt.9, art.3001și art.160 cod proc. penală, solicitând, în principal, în temeiul disp. art.38515pct.2 lit.e) cod proc. penală, admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 26 ianuarie 2010 și rejudecând cauza, să se constate că în raport de probele aflate la dosar nu există nici un temei care să justifice necesitatea cererii parchetului de menținere a măsurii arestării preventive față de acest inculpat.
În subsidiar, conform disp. art.38515pct.2 lit.c) cod proc. penală, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova pentru a se pronunța și cu privire la cererea secundară formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În privința aplicabilității art.3859alin.1 pct.9 cod proc. penală, se susține că motivarea soluției adoptată de instanța de fond contrazice dispozitivul hotărârii, în sensul că se reține că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, din analiza comparativă a dispozitivului cu motivarea încheierii din 29.04.2009, rezultă că la admiterea propunerii de arestare a inculpatului s-au avut în vedere alte motive decât cele reținute de instanță la pronunțarea încheierii obiect al prezentului recurs. Astfel, se susține că în aceasta din urmă nu se mai poate vorbi de necesitatea privării de libertate având în vedere începerea urmăririi penale, pericolul prezentat de inculpați prin lăsarea în libertate față de probele ce urmau a fi administrate.
Se mai susține că din considerentele reținute de tribunal în motivarea soluției atacate (pagina 9 paragrafele 4 și 5) rezultă că magistratul fondului s-a antepronunțat cu privire la vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39 și că nu s-a procedat la o analiză individuală a situației fiecărui inculpat în parte, măsura privativă de libertate fiind cercetată în mod global, ajungându-se chiar ca circumstanțele agravante reținute pentru unul dintre inculpați să se răsfrângă asupra celorlalți, total contrar prevederilor legale.
De asemenea, se arată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.38515pct.10 cod proc. penală, deoarece judecătorului fondului nu s-a pronunțat pe cererea subsidiară formulată de apărare vizând înlocuirea măsurii arestării preventive (fila 3-4 dosar fond) și nici măcar nu a analizat-o în cuprinsul motivării încheierii.
În final, se susține că în raport de momentul procesual actual în care se află dosar, plus atitudinea inculpatului de recunoaștere a participației la activitatea infracțională desfășurată la nivelul localităților Nord și Otopeni, rezultă că cererea parchetului de menținere a arestului preventiv nu mai apare ca fiind legală și temeinică.
Pentru motivele arătate, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii, rejudecarea cauzei și respingerea cererii parchetului, cu admiterea solicitării inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu prev. de art.145 cod proc. penală.
Avocat, apărător ales al inculpatului, precizează că în temeiul disp. art.3002rap. la art.160 alin.4 cod proc. penală s-a declarat recurs împotriva încheierii de ședință prin care Tribunalul Prahovaa menținut starea de arest preventiv a acestuia, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia și că măsura este necesară deoarece nu s-a finalizat faza cercetării judecătorești.
Se susține că la acest moment trebuie raportată situația la data propunerii de arestare preventivă, respectiv 30.04.2009, și în funcție de aceasta se constată că nu se mai poate susține existența temeiurilor ce au determinat privarea de libertatea, atât timp cât la finalizarea urmăririi penale, care de altfel a avut loc la limita celor 180 zile prevăzute de codul d e procedură penală, a rezultat o altă situație de fapt, un alt prejudiciu.
Astfel, inițial au fost reținute prevederile art.143, art.148 alin.1 lit.f și art.146 cod proc.penală, însă la acest moment incidente sunt dispozițiile art.3002rap. la art.160balin.2 cod. proc. penală, în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată, fiind sesizată instanța de fond.
Mai mult, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat în condițiile în care inculpatul se află în stare de arest de 9 luni, nemaiputându-se vorbi de indignarea opiniei publice, inculpatul a avut o atitudine sinceră constantă, menținută chiar în fața instanței de fond, iar probele din dosar îmbracă un caracter obiectiv (de ex. interceptări), rezultând astfel, în mod evident, că recurentul în situația punerii în libertate nu ar comite o altă faptă de natură penală și nici nu ar zădărnici aflarea adevărului în condițiile în care a și colaborat cu organele de urmărire penală și a ușurat munca de cercetare a acestora prin denunțul efectuat.
Pentru considerentele expuse, urmând a se constata că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se solicită admiterea recursului, casarea încheieri, reținerea cauzei spre judecare, respingând cererea parchetului de menținere a arestului preventiv.
În plus, văzând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de înlocuire a măsurii privative de libertate cu aceea a obligării de a nu părăsi teritoriul țării, în situația în care se apreciază necesară totuși luarea unei măsuri preventive, se solicită luarea unei astfel de măsuri, conform disp. art.139 alin.1, art.139 alin.35rap. la art.1451comb. cu art.136 lit.b cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public --Biroul Teritorial Prahova, precizează că într-adevăr urmărire penală a avut o durată mai îndelungată și aceasta datorită numărului mare de persoane implicate și desfășurării activității infracționale pe teritoriul mai multor state, ceea ce a determinat efectuarea de mai multe comisii rogatorii la care s-a răspuns foarte greu. Tocmai această situație a dus și la soluția de disjungerea cauzei și trimiterea în judecată a inculpaților în raport de probele administrate până la acest moment.
Se susține că recunoașterea în parte a infracțiunilor deduse judecății de către inculpații în cauză, așa cum s-a arătat de apărătorii acestora, nu conduce la anularea faptelor săvârșite.
Într-adevăr, la termenul din 26 ianuarie 2010 s-a procedat la audierea inculpaților și s-a făcut aplicarea disp. art.3002cod proc. penală, ocazie cu care s-a solicitat menținerea arestării preventive față de aceștia, motivat de faptul subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, având în vedere existența grupului infracțional organizat, natura infracțiunilor comise, prejudiciul creat și numărul părților vătămate.
Față de aceste motive, se solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, solicită judecarea sa în stare de libertate, obligându-se să se prezinte în fața instanței ori de câte ori va fi chemat.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, de asemenea, solicită judecarea în stare de libertate, prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, pentru a putea să-și rezolve problemele familiale și pe cele legate de locul de muncă avut anterior arestării.
Recuretul-inculpat, ca și recurentul-inculpat, având cuvântul personal, pe rând, solicită continuarea cercetării judecătorești cu ei în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova potrivit art. 3002Cpp rap. la art. 160bCpp s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților fiul lui și, născut la 22.01.1980 în P, jud. P, CNP. -, fiul lui și, născut la 12.02.1982, în P, jud. P, CNP.-, fiul lui și, născut la data de 14.06.1979, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui G și C, născut la data de 20.01.1978, în mun.P, jud.P, CNP -, fiul lui - și, născut la data de 25.05.1988, în mun.P,jud P, CNP -, în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut arestarea preventivă a acestora.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 64/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieștis -a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp și art. 33 lit. a Cp cu aplicarea finală a art. 37 lit. b Cp, constând în aceea că începând cu anul 2007 împreună cu, au constituit un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, acesta a falsificat instrumente de plată electronică, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, a deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație,a deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente,cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și a încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică,acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card-uri nu conținea fonduri de a accesa un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
- pentru OG săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, fapte în concurs real, prev. și pedepsite de art. 33 lit. a Cp cu aplicarea finală a art. 37 lit. a Cp. constând în aceea că începând cu anul 2007 împreună cu, au constituit un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. în cadrul grupului, acesta a falsificat instrumente de plată electronică, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, a deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, a deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a accesat, fără drept, un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
-, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2 din Legea 365/2002 cu aplic, art. 41 al 2 Cp. art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp. art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp. art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, fapte în concurs real, prev. și pedepsite de art. 33 lit. a Cp constând în aceea că în anul 2007 împreună cu, au constituit un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. În cadrul grupului, în baza unei rezoluții infracționale unice, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, a deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și a încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card nu conținea fonduri, a accesat, fără drept, un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice
-, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 42 al. 2 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, fapte în concurs real, prev. și pedepsite de art. 33 lit. a Cp cu aplicarea finală a art. 37 lit. b constând în aceea că începând cu anul 2008 aderat la grupul infracțional organizat compus din, grup infracțional care era profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, a deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, a deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și a încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fară drep9? a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card nu conținea fonduri, a accesat, fară drept, un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice
-, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp. fapte în concurs real, prev. și pedepsite de art. 33 lit. a Cp constând în aceea că începând cu anul 2008 împreună cu, a constituit un grup profilat pe comitrea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. în cadrul grupului, a deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
A mai reținut instanța de fond că la data de 30.04.2009 Tribunalul Prahovaa admis propunerea de arestare preventivă a acestora și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei cinci inculpați pentru 29 de zile, de la 30.04.2009 până la 28.05.2009 inclusiv, instanța constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.P.P. privind existența unor probe si indicii temeinice că inculpații pentru care s-a solicitat arestarea preventivă au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați precum și dispozițiile art.148 lit.f întrucât C.P.P. inculpații, au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede închisoarea mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea in libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, instanța de judecată legal investită a dispus în mod succesiv prelungirea și respectiv menținerea arestării preventive a inculpaților.
Cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite prevederile disp. art. 300/2 Cpp.
În acest sens, s-a arătat că, deși este adevărat ca numai gravitatea faptelor comise nu poate fi socotita in sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publica, totuși nu poate fi ignorat faptul ca inculpații s-au asociat in vederea săvârșirii unor infracțiuni grave de mare rezonanta in aceasta perioada.
In cauza, pericolul social potențial a fost apreciat in raport de comportamentul inculpaților in timpul procesului penal, dar si de reacția opiniei publice, rezonanta faptelor comise, precum si de antecedentele penale, modul declarat de viata a unora dintre ei ( care declară că in străinătate se deplasa pentru a fura haine ).
Pericolul pentru ordinea publica își găsește expresia si prin starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate generat de faptul ca persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate si judecate in stare de libertate.
In subsidiar, tribunalul a mai apreciat că starea de pericol își produce efectele și în raport de valoarea sociala pe care legea penala o apără, respectiv securitatea sistemelor informatice, in cauza fiind vorba de o infracțiune comisiva de execuție lentă.
informatice, sunt tipuri infracționale care necesită investigații specializate,instrumentarea acestor infracțiuni este mult mai dificilă întrucât pentru probarea faptelor a fost nevoie de obținerea unor informații de la autoritățile competente din mai multe județe chiar din alte țări.
Aspectele referitoare la comportarea inculpaților, situația familială sau contribuția unora dintre ei la descoperirea altor fapte penale au fost calificate de către tribunal drept aspecte ce vizează individualizarea si aplicarea pedepsei, fără a reprezenta deci împrejurări de natură a influența subzistența temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în principal că nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza arestării lor preventive, dat fiind faptul că în cauză s-a pășit la cercetarea judecătorească, fiind audiați inculpații, astfel că aceștia nu mai pot influența în nici un fel probele ce vor fi administrate. Sub acest aspect, s-a arătat că recurenții au dat dovadă de o conduită procesuală sinceră, iar imposibilitatea de influențare a mijloacelor de probă este certă, datorită caracterului obiectiv al acestora, în acest sens invocându-se faptul că doi dintre martorii ce urmează a fi audiați beneficiază de identitate protejată, astfel că nu se poate vorbi de nici un fel de încercări de influențare a acestora, câtă vreme nu se cunoaște adevărata identitate.
O altă critică formulată de recurenți, privește antepronunțarea primei instanțe asupra vinovăției lor, susținându-se că din motivarea încheierii rezultă că instanța s-a pronunțat asupra existenței faptelor în sarcina inculpaților, în acest mod încălcându-se prezumția de nevinovăție, cât și dreptul la un proces echitabil.
Recurenții-inculpați și au mai invocat și aspecte ce țin de complexitatea cauzei, susținându-se că, raportat la valoarea prejudiciului pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în mod greșit această cauză a fost apreciată ca fiind una complexă, în realitate, diminuarea substanțială a prejudiciului antrenând consecințe atât în planul răspunderii civile, dar și în planul răspunderii penale al inculpaților,deci și a măsurilor preventive, ceea ce în mod vădit a fost ignorat de către instanța de fond.
S-a mai susținut că prima instanță nu a realizat o motivare corespunzătoare a încheierii, din aceasta nerezultând motivele concrete pentru care s-a apreciat că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar din acest punct de vedere a mai fost invocat ca motiv de recurs și încălcarea de către prima instanță a principiului egalității de tratament al inculpaților, ținând seama de faptul că unii dintre potențialii participanți la constituirea grupului infracțional organizat se află în stare de libertate, în acest fel realizându-se o greșită proporționalizare a necesității aplicării măsurilor preventive față de recurenți.
De asemenea, s-a mai invocat de către toți recurenții și depășirea termenului rezonabil al măsurii preventive, susținându-se că prin menținerea acestei măsuri se anticipează practic vinovăția recurenților și aplicarea unei pedepse, aspecte care constituie de asemenea încălcări ale drepturilor recurenților, astfel că prin scurgerea unui interval de timp de circa 9 luni de la momentul arestării lor preventive, impactul social și rezonanța faptelor lor s-a diminuat, justificându-se punerea lor în libertate.
Un alt motiv de recurs, invocat de către recurentul,și nepronunțarea primei instanțe asupra cererilor de înlocuire și revocare a măsurii arestării preventive formulată de către inculpați, susținându-se că aceasta ce circumscrie cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.10 pr.penală, acestea fiind cereri esențiale pentru inculpați, din acest punct de vedere solicitându-se admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra cererilor formulate de inculpați privind înlocuirea/ revocarea măsurii arestării preventive.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constat că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare:
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurenții, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.64/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă - - Serviciul Teritorial Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.7 al.1 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 27 alin 1, 2 și 5 din Legea 365/2002 cu aplic. art.41 al.2 Cp, art.42 al.2 din Legea 161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că începând cu anul 2007 împreună și cu, s-au constituit într-un grup infracțional organizat profilat pe comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică. In cadrul grupului, au falsificat instrumente de plată electronică,au pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, au deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, au deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și au încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de card-uri nu conțineau fonduri și au accesat un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice.
În cazul unora dintre recurenți, la încadrarea juridică a faptelor au fost reținute și pluralitatea infracțională sub forma recidivei, în concret în această situație aflându-se recurenții, și.
Această stare de agravare a pedepsei nu a fost reținută prin rechizitoriu ca fiind aplicabile și în cazul recurentului, întrucât condamnarea anterioară a acestuia a intervenit în cursul minorității, fiind excluse deci aplicarea dispozițiilor referitoare la recidivă.
Măsura arestării preventive a inculpaților fost dispusă împotriva recurenților de Tribunalul Prahova, la data de 30.04.2009, constatându-se că aceștia se află în situațiile prev.de art.136, art.149, art.1491comb.cu art.148 alin.1 lit.f Cod proc. Penală, ulterior instanța de judecată legal investită procedând la prelungirea și respectiv menținerea arestării preventive a recurenților în cursul judecății.
În cauză se constată că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, așa încât sunt respectate disp.art.3002.pr.penală rap.la art. 160bpr.penală, așa cum în mod judicios a apreciat și instanța de fond.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală rap.la art.68/1 pr.penală privind existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile ce atestă participația inculpaților la săvârșirea faptelor, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale, dar și al cercetării judecătorești desfășurate până la acest moment, au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora se conturează comiterea de către recurenți a faptelor ce formează obiectul judecății.
De altfel,în calea de atac de față, recurenții nu au negat existența indiciilor temeinice și a probelor vizând vinovăția lor, susținând doar că în stadiul procesual actual judecarea lor poate avea loc în stare de libertate, fără prejudicierea interesului major al aflării adevărului și fără afectarea scopului procesului penal.
Și celelalte temeiuri ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurenților subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, în concret, constatându-se întrunirea cumulativă, a condițiilor prevăzute de art.148 lit.f pr.penală, în sensul că pedepsele pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt deduși judecății sunt superioare limitei de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei ultime condiții, în mod judicios tribunalul a observat, că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurenților nu s-au schimbat și nici nu au încetat, în acest sens remarcându-se că pericolul social concret al infracțiunilor ce formează obiectul judecății este unul incontestabil și că, acesta nu poate fi ignorat atunci când instanța analizează aplicabilitatea art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală.
În acest sens, trebuie subliniat că inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a evidențiat în mod constant faptul că interesele vizând buna administrare a justiției, evitarea riscului sustragerii de la proces, dar și preîntâmpinarea săvârșirii de noi fapte, prevalează asupra drepturilor recunoscute prin protejarea libertății individuale și în plus, în cauzele de o complexitate sporită, în care volumul probelor ce se impun a fi administrate este unul substanțial și în care au fost implementate măsuri specifice pentru cauzele de criminalitate organizată, este admisibilă o privare de libertate mai îndelungată fără ca aceasta să poată antrena o încălcare a dispozițiilor Convenției.
Este și cazul speței de față, în cadrul căreia constatăm că una din infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, aceea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, privind constituirea unui grup infracțional organizat și aderarea la un astfel de grup, a căpătat o conotație specială prin extinderea ariei geografice a actelor materiale de executare în afara statului român și chiar a continentului european, elemente care configurează pericolul social concret sporit al acesteia.
Semnificativ este, din acest punct de vedere, și faptul că pe parcursul urmăririi penale, au fost conturate indicii privind acte materiale de executare comise și pe teritoriul altor state și continente, iar faptul că acestea nu constituie, la rândul lor, obiect al sesizării instanței, nu poate fi calificat ca fiind lipsit de importanță, câtă vreme s-a recurs la măsura procesuală a disjungerii față de aceste acte de participație penală, precum și la formularea repetată a unor solicitări de asistență judiciară penală către statele respective.
Nici natura juridică a infracțiunilor deduse judecății nu poate fi ignorată, ținând seama de faptul că infracțiunile comise prin intermediul mediului informatic, reprezentând aspecte ale criminalității informatice, și deci ale abuzului informatic, constituie cauze de o specificitate aparte, dat fiind eforturile întreprinse, inclusiv pe plan mondial, vizând stoparea și limitarea efectelor acestora asupra membrilor colectivității, impunând deci, adoptarea unor măsuri coercitive sporite, dat fiind riscul repetabilității unor astfel de fapte și nu în puține cazuri, ușurința comiterii lor.
Ori, aceste aspecte în mod corespunzător au fost apreciate de către prima instanță și avute în vedere în justificarea concluziei potrivit căreia cauza de față a căpătat o complexitate sporită iar aceasta, coroborată cu natura infracțiunilor deduse judecății, justifică în continuare detenția provizorie a recurenților.
Așa fiind, critica formulată de recurenți vizând depășirea termenului rezonabil al acestei detenții provizorii este apreciată ca nefondată, față de considerentele ce preced, aceleași argumente fiind valabile și în privința criticii vizând temeiurile menținerii arestărilor preventive.
Nici critica referitoare la întinderea prejudiciului în raport de care s-ar antrena răspunderea civilă, cu consecințe asupra răspunderii penale a recurenților, nu este apreciată ca fondată, pentru următoarele considerente:
Chiar dacă valoarea prejudiciului pentru care a fost declanșată inițial urmărirea penală este în mod semnificativ diferită față de valoarea prejudiciului reținut în sarcina inculpaților în actul de sesizare, cu toate acestea, nu se poate contesta pericolul social concret al infracțiunilor ce formează obiectul judecății și nici impactul serios produs de acestea asupra valorilor sociale ocrotite prin normele incriminatoare încălcate de inculpați.
De altfel, nici valoarea prejudiciului astfel diminuat și reținut în actul de sesizare, nu poate fi calificată ca fiind insignifiantă, iar pe de altă parte, infracțiunile ce constituie obiectul sesizării instanței sunt în principal, infracțiuni de pericol,așa încât criteriul valoric nu poate căpăta o considerație covârșitoare în aprecierea necesității menținerii arestării preventive a recurenților.
În ceea ce privește critica vizând antepronunțarea instanței asupra vinovăției inculpaților, Curtea constată că nici aceasta nu este fondată, atâta vreme cât în motivarea încheierii recurate nu se exprimă concluzii certe sub acest aspect, făcându-se referire doar la aspectele vizând strict asocierea recurenților într-un grup infracțional organizat prin intermediul căruia s-ar fi comis infracțiunile deduse judecății.
Pe de altă parte, jurisprudența Curții Europene a statuat că trebuie făcută o distincție între hotărârile care reflectă sentimentul vinovăției inculpatului și cele care se limitează la a descrie o stare de suspiciune, primele încălcând prezumția de nevinovăție, în timp ce ultimele sunt considerate ca fiind conforme spiritului Convenției (a se vedea în acest sens cauza Leutscher contra Olandei - hotărârea din 26 martie 1996).
În acest sens, aceeași jurisprudență a evocat faptul că instanțele ce statuează asupra cererilor de eliberare din arest preventiv, nu pot face acest lucru decât prin examinarea în fapt și în drept a elementelor cauzei, ceea ce implică o apreciere sumară a datelor disponibile, fără a se putea asimila aceste bănuieli cu o constatare formală a culpabilității (cauza Gosselin contra Franței - hotărârea din 06 aprilie 2004).
Ori, în speță este evident că prima instanță, realizând o astfel de analiză în fapt și în drept, nu a procedat la o constatare formală a vinovăției recurenților ci, a justificat în principal, printr-o astfel de apreciere, doar concluzia vizând pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate, pentru ordinea publică.
În ceea ce privește critica vizând nepronunțarea instanței de fond asupra cererilor de înlocuire/revocare a măsurii arestării preventive formulate de către recurenți, Curtea constată că în speță nu este incident cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.10 pr.penală, și deci, această critică este nefondată, potrivit argumentelor ce vor fi expuse:
În încheierea atacată, prima instanță a făcut aplicarea disp.art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, fără însă a fi sesizată, în mod formal și expres, cu cererile formulate separat de către inculpați privind revocarea sau înlocuirea măsurilor preventive, acestea fiind solicitările formulate de către inculpați, prin apărători, în cadrul concluziilor puse asupra verificării măsurii arestării preventive.
Acest lucru rezultă, fără putință de tăgadă, din partea introductivă a încheierii recurate, astfel încât instanța nu avea obligația de a se pronunța în mod separat asupra unor astfel de cereri, practic, aceste concluzii formulate neputând echivala cu o cerere expresă de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive.
Ca atare, nu se poate susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru inculpați, de natură să garanteze drepturile lor, sau să influențeze soluția procesului, câtă vreme practic o astfel de cerere nici nu există, fiind vorba în realitate doar de concluziile formulate cu privire la necesitatea aplicării art.160/b pr.penală.
În fine, nici critica care privește nemotivarea încheierii nu este fondată, atâta vreme cât prima instanță a motivat pe larg, atât în fapt, cât și în drept, considerentele ce justifică soluția adoptată, iar în ceea ce privește susținerile recurenților vizând încălcarea egalității de tratament juridic și a principiului egalității în fața legii, acestea sunt nefondate și nu pot fi considerate elemente pe baza cărora să se constate că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a recurenților s-ar fi schimbat ori ar fi încetat.
Împrejurarea că unii dintre participanții la constituirea grupului infracțional se află în stare de libertate, în vreme ce recurenții sunt privați de libertate, nu reprezintă o încălcare a acestor două principii fundamentale, deoarece privarea de libertate a recurenților nu a fost dispusă în mod arbitrar, ci doar după constatarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, care reprezintă, așa cum s-a arătat mai sus, temeiuri care impun în continuare privarea lor de libertate.
Față de considerentele ce preced, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel că recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 22 ianuarie 1980, fiul lui și, născut la 12 februarie 1982, fiul lui și, născut la 14 iunie 1979, fiul lui G și C, născut la 20 ianuarie 1978 și, fiul lui și, născut la 25 mai 1988, toți deținuți în Penitenciarul Mărgineni, jud. D, împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 26 ianuarie 2010 de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Obligă recurenții, și la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul, la plata sumei de 150, cu același titlu, din care 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red.
Tehnored
12 ex./ 02.02 2010
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Cristina Georgescu, Gabriela
