Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 11
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Florin Popescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 28.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât motivele care au dus la arestarea preventivă nu subzistă, nu au existat nici la data arestării și nici nu se regăsesc în cuprinsul materialului probator aflat la dosarul de urmărire penală. A mai învederat că sunt încălcate dispozițiile art. 160 ind. a alin.2 p Cod Penal referitor la termenul imperativ în care trebuie judecată calea de atac a recursului, precum și prevederile art. 6 din CEDO care reglementarea dreptul la un proces echitabil.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului și menținerea încheierii din 28.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș ca temeinică și legală, instanța a respectat prevederile art. 300 ind. 2 și 160 ind. b p Cod Penal când a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și punerea sa în libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din 28.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 300 ind. 1 alin.1 p Cod Penal s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 300 ind. 1 alin.3 p Cod Penal s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile, respectiv data de 25.02.2010.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2223/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin.1 p, raportat la art. 7 din Lg. 78/2000.
În sarcina inculpatului s-a reținut că acesta, în calitate de agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului T- secția 1, având calitatea de organ de poliție, l-a oprit în trafic pe denunțătorul, datorită faptului că acesta a trecut la nivel cu calea ferată fără a respecta semnalele acustice și luminoase care erau în funcțiune. Inculpatul trebuia să îi aplice denunțătorului sancțiunea contravențională a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de până la 90 de zile, însă i-a pretins suma de 400 lei pentru a nu-și îndeplini atribuția de serviciu.
Analizând legalitatea și temeinicia arestării preventive, tribunalul a reținut că inculpatul a fost reținut pentru 24 ore, în baza ordonanței emisă de procurorul din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Prin încheierea penală nr. 153/CC din 04. 12.2009 pronunțată de Tribunalul Timișs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 04.12.2009 până la data de 01.01.2010. Luarea acestei măsuri a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 143.p Cod Penal și art. 148 alin.1 lit.f
C.P.P.Analizând materialul probator existent în cauză, tribunalul a constatat că există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul este implicat în săvârșirea faptei de natură penală reținută în sarcina sa prin rechizitoriu.
Raportat la modul de săvârșire a infracțiunii, care a avut un răsunet social puternic și este de natură a crea în rândul opiniei publice, în lipsa unei reacții ferme, un sentiment de insecuritate și credința că justiția nu concurează îndeajuns la stoparea infracționalității. Raportat și la persoana inculpatului, care este agent de poliție și avea ca atribuție principală de serviciu aplicarea legii și nu încălcarea ei, tribunalul a apreciat că în prezent subzistă pericolul social concret pentru ordinea publică și nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului.
Împotriva încheierii penale din data de 28.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 6.01.2009.
Analizând legalitatea și temeinicia incheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că recursul declarat de inculpat este neintemeiat.
In mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozitiile art. 3002.C.P.P. si 160 C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, calitatea inculpatului).
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, natura probelor ce se impun a fi administrate Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate.
Astfel,in temeiul art. 38515pct. 1 lit.b C.P.P. va respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 28.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Văzând și prevederile art. 192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 28.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
G
Grefier
Red.AN/11.01.2010
Tehnored AJ/2 ex/12.01.2010
Prima instanță: Trib. T -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Florin Popescu
