Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1246/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR.8349/2/2009

2096/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1246/

Ședința publică din data de 09 septembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Liliana Bădescu

JUDECĂTOR 2: Sofica Dumitrașcu

JUDECĂTOR 3: Damian Dolache

GREFIER ---

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-inculpată împotriva Încheierii de ședință din data de 26 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, personal, în stare de arest preventiv, asistată juridic de apărător din oficiu -, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.028.464/09.IX.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentei-inculpate arată că nu se mai justifică privarea de libertate a inculpatei, întrucât nu mai subzistă temeiurile ce au determinat arestarea inițială, respectiv cercetarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, familia sa o sprijină și își va căuta un loc de muncă, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea, de îndată, în libertate a inculpatei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că în mod corect a menținut instanța de apel starea de arest preventiv a inculpatei, având în vedere faptul că a săvârșit infracțiunea de furt calificat în loc public și în condițiile recidivei postcondamnatorii, atrasă de o pedeapsă din executarea căreia a beneficiat de dispozițiile art.861Cod penal, aplicată tot pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, ceea ce denotă perseverență infracțională.

Recurenta-inculpată, personal, este de acord cu concluziile puse de apărătorul din oficiu și solicită să i se dea posibilitatea de a se reintegra în societate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de la 26.08.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a menținut arestarea preventivă a apelantei inculpatei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că inculpații și au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 - 209 alin. 1 lit.a,e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că au sustras obiecte de îmbrăcăminte din magazinul situat în complexul, valoarea prejudiciului fiind de 993,40 lei.

Reține de asemenea instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata solicitând judecarea sa în stare de libertate arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală sub toate celelalte aspecte, Curtea apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

În mod corect a reținut instanța de fond că măsura arestării preventive este legală și temeinică, motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă în continuare, nu s-au schimbat și fac necesară în continuare privarea de libertate inculpatei.

Astfel în cauză sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală existând la dosar probe temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpata a comis fapta ce i se reține în sarcină.

Și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ în cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol analizat în raport de gravitatea faptei comise, împrejurările comiterii faptei, respectiv împreună cu o altă persoană și în loc public, ca și circumstanțele personale ale inculpatei.

Din cazierul judiciar rezultă că inculpata a fost condamnată pentru fapte similare beneficiind de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei însă aceasta nu a înțeles șansa oferită și a continuat să comită fapte penale, aspect ce denotă perseverența infracțională și o specializare în acest gen de infracțiuni.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că inculpata a fost condamnată în primă instanță, cauza aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului București pentru soluționarea apelului declarat de inculpată.

Reținând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă, ca nefondat, recursul inculpatei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din 26.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact./22.09.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Liliana Bădescu
Judecători:Liliana Bădescu, Sofica Dumitrașcu, Damian Dolache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1246/2009. Curtea de Apel Bucuresti