Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 165/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 165
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, asistat de avocat oficiu.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare, punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În motivare a arătat că motivarea primei instanțe este una formalistă în ce privește temeiurile care impun menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului, cu atât mai mult cu cât, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat în timpul scurs de la arestarea preventivă. A mai arătat că urmărirea penală a fost finalizată, cauza fiind în stare de judecată, iar inculpatul pe tot parcursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră. Depune practică judiciară.
Apărătorul din oficiu pentru inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe și punerea în libertate a inculpatului, pe motiv că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor, menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Arad ca fiind temeinică și legală, motivat de faptul că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare și nu s-a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică,lăsarea în libertate a inculpaților.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, au solicitat să fie judecați în stare de libertate, inculpatul arătând că are în întreținere un copil minor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, împotriva căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 52 din 29.12.2009 și, împotriva căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 54 din 30.12.2009.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de apărătorul inculpatului .
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, înregistrat la data de 9 februarie 2010, au fost trimiși în judecată inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 al. din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 11 alin.1 din Legea 143/2000, art. 11 alin.1 raportat la art.14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 78 Cod penal și art. 41 alin.2 Cod penal și art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, primul termen de judecată fiind fixat la data de 18 martie 2010.
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea nr. 72 din 29 decembrie 2009 Tribunalului Arad, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 52, pentru o perioadă de 29 de zile.
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea nr. 74 din 30 decembrie 2009 Tribunalului Arad, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 54, pentru o perioadă de 29 de zile.
Prin încheierea nr. 6 din 22 ianuarie 2010, s-a prelungit arestarea preventivă a inculpaților, până la 26 februarie 2010, inclusiv.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea acestora continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate
Din examinarea pieselor dosarului s-a constatat că într-adevăr există indicii temeinice că inculpații și,au fost implicați în activitatea infracțională pentru care au fost trimiși în judecată, fiind întrunite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.
S-a apreciat că în acest moment al procesului penal, instanța are suficiente motive rezonabile pentru a considera că temeiul care a condus la luarea și prelungirea arestării preventive a celor doi inculpați, respectiv art. 148 lit. f Cod procedură penală, continuă să-și găsească incidența - acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținând seama de circumstanțele comiterii faptei, de o gravitate ridicată și de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate socială.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limite rezonabile, însă în jurisprudența CEDO, aprecierea limitelor rezonabile ale detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a se vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, interes dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora. Infracțiunile reținute în sarcina inculpaților aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
S-a apreciat că în condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte de această natură.
Referitor la solicitarea subsidiară a inculpatului, tribunalul a reținut că în conformitate cu art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia. Arestarea preventivă a inculpatului s-a întemeiat pe dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de acest text. Temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au rămas aceleași și în prezent astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 alin.1 Cod procedură penală, pentru a înlocui această măsură.
Împotriva încheierii de ședință din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 751.1/108 din 10.02.2010.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii,rezonanța unor asemenea fapte).
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpați în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. Infracțiunea de trafic și consum de droguri de risc aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv circulația liberă a bunurilor, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații și împotriva încheierii penale din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpați la plata sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat la plata a câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G
Grefier,
Red.AN/12.02.2010
Tehnored AJ/2 ex/19.02.2010
Prima instanță: Trib. AR:
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Ani Bogdan, Gheorghe
