Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 166/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 166
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul depune la dosar un memoriu și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului invocă în principal, excepția autorității de lucru judecat în raport cu încheierea recurată și decizia penală nr. 1242/R/18.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-,respectiv decizia penală nr. 1258/R/24.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, întrucât se referă la aceeași perioadă de timp pentru care s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat. Astfel, prima instanță la termenul de judecată din data de 16.12.2009 nu a discutat starea de arest a inculpatului, a amânat cauza pe luna ianuarie și concomitent a fost admisă o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, soluție criticată de procuror, iar instanța de recurs a depășit limitele de judecată, a respins cererea de liberare provizorie și a menținut arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 60 de zile.
Referitor la fondul cauzei a solicitat punerea în libertate a inculpatului, deoarece pericolul este definitiv doar de ordinea publică și încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș nu este motivată, instanța de fond nu a analizat legalitatea menținerii stării de arest preventiv, limitându-se la a constata că trebuie să aibă în vedere considerentele din decizia nr. 1242/R/18.12.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA .
Procurorul pus concluzii de respingere a recursului, încheierea tribunalului este legală și temeinică, măsura menținerii arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 3002, 160bp Cod Penal și argumentată în sensul că temeiurile subzistă,iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește excepția invocată de apărătorul inculpatului, apreciază că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, întrucât fiecare perioadă de 60 de zile cât se menține starea de arest a unui inculpat, presupune o nouă hotărâre și o nouă cale de atac.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său, cu precizarea că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și prejudiciul în cauză a fost recuperat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art.3002rap. la art. 160 alin. 3 pr.pen. s-a constatat temeinicia și legalitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, arestat preventiv în baza mandatului de arestare nr. 52/24.06.2009, emis de Tribunalul Timiș, și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 145 și art. 145 ind. 1 Cpp, s-au respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate de apărătorii aleși ai inculpatului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2009 Tribunalul Timișa dispus față de inculpatul înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, considerând că prin trecerea unei perioade de timp atât de la comiterea faptelor reținute în sarcina acestuia cât și de la momentul arestării preventive a inculpatului s-a diminuat și pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
De asemenea,la același termen de judecată instanța de fond a omis a pune în discuție legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpat, în condițiile art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, motiv pentru care a fixat termen la data de 18 decembrie 2009, când a menținut starea de arest a inculpatului.
Totodată, s-a constatat că prin decizia penală nr. 1242/R din data de 18 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a considerat că se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, care își păstrează în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică, apreciind că față de inculpat sunt în continuare incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
În acest context, tribunalul a constatat că în această perioadă de timp foarte scurtă, scursă de la pronunțarea deciziei instanței de recurs - 21.12.2009 nu au intervenit împrejurări noi de natură a determina punerea în libertate a inculpatului.
Tribunalul este ținut de constatările referitoare la temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive în măsura în care elementele de fapt nu au suferit modificări de la ultima verificare, respectiv 18.12.2009. Or, sub acest aspect s-a reținut că în intervalul 18.12.2009 - 25.01.2009 (data prezentei verificări) nu au survenit nici un fel de modificări în raport de care să se poată trage concluzia că motivele care au justificat până în prezent privarea de libertate nu mai există ori au suferit schimbări. În acest context, s-a apreciat că și în prezent subzistă cauzele care au determinat luarea acestei măsuri, sens în care în baza art.3002Cpp raportat la art.160 alin.3 Cpp s-a menținut măsura arestării preventive.
Pentru aceleași considerente în temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 145 și art. 145 ind. 1 Cpp, au fost respinse ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. acesta depunând cu ocazia concluziilor și un memoriu în care a susținut că o eventuală menținere a stării de arest preventiv ar fi neconformă cu scopul înfăptuirii unui mai bun act de justiție, iar principii ca operativitatea procesului penal (termenul rezonabil), garantarea libertății persoanei și dreptul la un proces echitabil ar fi iremediabil frânte.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia penală nr. 1242/R/18.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- și decizia penală nr. 1258/R/24.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, întrucât s-ar referi la aceeași perioadă de timp pentru care s-a menținut măsura arestării preventive, instanța constată că este neîntemeiată. Astfel, în materia măsurilor preventive funcționează principiul actualității temeiurilor, ceea ce presupune ca instanța de judecată să constate că temeiurile faptice și juridice care au justificat luarea unei asemenea măsuri s-au menținut și la data la care starea de arest este repusă în discuție. Potrivit dispozițiilor art. 160 C.P.P.: "În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive." Din aceste prevederi legale rezultă că legiuitorul a prevăzut o perioadă maximă de timp în interiorul căreia instanța este obligată să procedeze la verificarea menținerii temeiurilor pentru arestare preventivă, în acest interval de timp instanța putând oricând și ori de câte ori apreciază ca este necesar să procedeze la această verificare; dispunând, după caz, menținerea, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive. Prin decizia penală nr. 1242/R/18.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a dispus casarea încheierii penale de ședință din 16.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în rejudecare, în temeiul art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 1451.C.P.P. a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul; iar în temeiul art. 3002C.P.P. raportat la art. 160 s C.P.P.-a menținut măsura arestării preventive a aceluiași inculpat, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile. Prin decizia penală nr. 1258/R/24.12.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a dispus respingerea ca nefondată a recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- prin care s-a constatat temeinicia și legalitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpat, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile. Față de dispozițiile celor două decizii, se constată că menționarea termenului de 60 zile în interiorul căruia să se efectueze verificările cu privire la starea de arest, nu împiedicau instanța de judecată să procedeze la menținerea stării de arest în data de 25.01.2010. întrucât acesta este un termen maxim prevăzut de legiuitor, fiind în interesul inculpaților ca măsurile privind starea de libertate să fie analizate la intervale de timp cât mai scurte.
În fața instanței de recurs, apărătorul inculpatului a susținut și faptul că încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș nu ar fi motivată, că instanța de fond nu ar fi analizat legalitatea menținerii stării de arest preventiv, limitându-se la a constata că trebuie să aibă în vedere considerentele din decizia nr. 1242/R/18.12.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA; susținere pe care instanța de recurs nu și-o însușește. Astfel, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3859pct. 9.C.P.P. hotărârea primei instanțe cuprinzând considerentele care au condus la menținerea măsurii preventive și respingerea cererilor de înlocuire cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. În acest sens, se reține că întinderea motivării soluției depinde de natura deciziei luate în cauză și de circumstanțele acesteia. Astfel, în materia măsurilor preventive reglementate de dispozițiile art. 3002, 160 și 139.C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, dacă impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dar în același timp prin motivare să nu antameze fondul cauzei. Este adevărat că procedura prevăzută de art. 3002.C.P.P. nu este una formală, dar în condițiile în care instanța constată că temeiurile și împrejurările pe care le-a expus la ultima menținere a măsurii arestării preventive sau care au fost detaliate de instanța de recurs, cu ocazia efectuării controlului judiciar, nu s-au modificat și se invocă în apărare aceleași aspecte, neapărând elemente noi, relevate, nu se impune o reluare a acestora în condițiile în care și le însușește. Mai mult, În considerentele încheierii recurate, Tribunalul Timișa analizat dacă de la ultima verificare a stării de arest au survenit modificări, constatând că în intervalul 18.12.2009 - 25.01.2010 nu au survenit nici un fel de modificări în raport de care să se poată trage concluzia că motivele care au justificat până la acea dată privarea de libertate nu mai există sau au survenit modificări.
În ce privește legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța de recurs constată că din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual rezultă că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și părții vătămate, audiați în cauză. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, implicare inculpatului, conduita ulterioară comiterii infracțiunii). Astfel, prin rechizitoriul înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr-, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1.p, art. 215 alin. 1,2,3,5, art. 23 lit. b, c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, reținându-se că împreună cu inculpații, G și au constituit un grup în vederea săvârșirii de infracțiuni și în scopul obținerii în mod direct a unui beneficiu material, de a induce în eroare pe partea vătămată prin folosirea mai multor mijloace frauduloase (scrisoare de intenție, extras de CF vechi, plan de detaliu cu terenul inclus în, faptul că terenul este inclus în, că are construcții în vecinătate, că este de formă pătrată, că este în intravilan, că este cu două căi de acces), de a deține și a ascunde adevărata natură și situarea banilor obținuți în mod fraudulos. Din cuprinsul rechizitoriului și probele administrate în cursul urmăririi penale, care nu au fost contrazise de declarațiile părții vătămate și inculpaților din fața instanței rezultă presupunerea rezonabilă cu privire la o mai mare implicare/contribuție a inculpatului în comiterea faptelor imputate, sens în care atât inculpatul G (fila 130 dosar Tribunalul Timiș ), cât și inculpatul (fila 131 dosar Tribunalul Timiș ) au susținut că acesta i-a comunicat că vrea să vândă terenul în speță și că a spus celui interesat de achiziționare "prețul așa cum mi-a spus ", respectiv că inculpatul l-a contactat telefonic și a trebuit, între altele, să-i promită că va insista pe lângă reprezentantul cumpărătorului, aspect care se conturează și din redarea interceptărilor telefonice. Mai trebuie avut în vedere și aspectul că în cadrul convorbirii telefonice pe care inculpatul a purtat-o în data de 16.04.2009 cu partea vătămată, acesta folosește o serie de amenințări, după cum urmează: "te rupeam în bătaie", "ce bătaie îți dădeam de nu te mai recunoștea nimeni", "te rupeam cu bătaia în două", ceea ce conturează o conduită violentă și agresivă de care ar putea fi inculpatul în raport cu cei care nu-i servesc interesele. În ce privește recuperarea prejudiciului, pe de o parte, aceasta s-a efectuat de la inculpații G și, partea vătămată declarând în faza de urmărire penală că a recuperat de la aceștia suma de 150.000 euro în urma rezoluțiunii voluntare a contractului, nefiind deci implicat și inculpatul; iar, pe de altă parte, acest fapt nu conduce la înlăturarea pericolului social concret în contextul în care nu reflectă regretul faptelor, ci dorința de a obține clemența organelor judiciare. În acest sens, este relevant că (așa cum rezultă din interceptările telefonice menționate anterior), fiind contactat de partea vătămată, anterior plângerii penale, pentru recuperarea pagubei, inculpatul nu a făcut altceva decât să o amenințe cu agresiunea fizică. Aspectele anterior expuse, manoperele ilicite efectuate pentru atingerea scopului, perioada de timp în care acestea s-au desfășurat și existența suspiciunii că inculpatul ar fi comis o faptă similară (sens în care există plângerea penală înregistrată sub nr. 186/D/P/2009), conturează un anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestuia de către terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin convingerea terților de buna credință pentru a-și atinge scopuri injuste, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate. Durata arestului preventiv nu este în speță un element care conduce la concluzia că trecerea timpului a diminuat starea de temere și pericolul pentru ordinea publică în așa măsură încât garanțiile oferite de obligarea de a nu părăsi țara să fie suficiente pentru a asigura liniștea și sentimentul de securitate al cetățenilor, inculpatul fiind arestat în baza mandatului nr. 52/24.06.2009 emis de Tribunalul Timiș. Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul nu ar fi comis o infracțiune cu violență nu este suficientă pentru a conduce la punerea sa libertate la această dată întrucât pericolul pentru ordinea publică nu se reduce numai la ipoteza în care inculpatul comite fapte caracterizate prin violență.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea imputată inculpatului prin actul de sesizare a instanței aduce atingere sentimentului de încredere în buna credință care trebuie să guverneze actele juridice, în securitatea circuitului civil, cu impact social deosebit într-o economie de piață, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a drepturilor persoanelor, măsuri rezonabile și adecvate. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează patrimoniul și prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Pe de altă parte, susținerile părții vătămate în sensul că nu se simte amenințată de posibilitatea ca inculpatul să se afle în stare de libertate nu sunt suficiente pentru a aprecia că pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat într-un asemenea grad încât s-ar impune o măsură mai puțin restrictivă de libertate întrucât acest aspect se raportează la mai multe criterii, care în speță au fost mai sus analizate; iar pe de altă parte trebuie avut în vedere și comportamentul firesc al unei persoane care se vede despăgubită înainte de finalizarea procesului.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică.
În ce privește invocarea de către inculpat a principiului egalității de tratament juridic, în condițiile în care alți inculpați în cauză sunt judecați în stare de libertate, Curtea constată că acest principiu presupune aplicarea acelorași principii și dispoziții legale persoanelor aflate în situații identice. În speță, se reține că de principiu măsurile preventive se analizează individual, în sensul că așa cum prevăd și dispozițiile art. 136 alin. 8.C.P.P. se are în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Așa cum s-a arătat și mai sus, față de inculpatul există presupunerea rezonabilă privind o anumită contribuție, mai mare, și elemente de personalitate distincte.
Având în vedere, considerentele expuse anterior rezultă că în mod corect prima instanță a respins și cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 C.P.P. iar garanțiile oferite de măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nefiind suficiente pentru a asigura liniștea și sentimentul de securitate al cetățenilor.
Față de considerentele anterior expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpatul; iar, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de același inculpat împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a inculpatului în declararea unei căi de atac nefondate, îl va obliga la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpatul.
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inc. recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.LB/12.02.2010
Tehnored AJ/2 ex/23.02.2010
Prima instanță: Trib. T -
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan, Ion Dincă, Constantin
