Arestare preventiva jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința secretă din 15 aprilie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș e
Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Ioana
- -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată în scris de d-na judecător în cauza ce face obiectul dosarului nr-.
În susținerea cererii formulate au fost invocate dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, respectiv împrejurarea că d-na judecător a soluționat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - A Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 86/C/24.08.2007 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în întregime și a dispus arestarea preventivă a inculpatului R, prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2006 a Curții de APEL CLUJ.
Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, s-a procedat la examinarea declarației de abținere.
Procurorul solicită admiterea cererii de abținere, fiind incidente dispozițiile art. 48 alin. 1 lit.a Cod procedură penală.
CURTEA
În cauză a fost formulată cerere de abținere de d-na judecător, fiind invocate dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Examinând actele existente la dosarul cauzei s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
S-a reținut că motivul abținerii este acela că d-na judecător a soluționat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - A Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 86/C/24.08.2007 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în întregime și a dispus arestarea preventivă a inculpatului R, prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2006 a Curții de APEL CLUJ, împrejurare față de care cererea de abținere a d-nei urmează să fie admisă, iar în baza art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr.387/2005, modificată prin Hotărârea nr. 352/2006 ale, cauza urmează să fie soluționată de completul, și, stabilit prin planificarea de permanență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art. 52 Cod procedură penală admite cererea de abținere formulată de D-na judecător în soluționarea prezentei cauze, constatând că este incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
În baza art. 98 al. 7 din Hot. nr.71/2005 a prezenta cauza va fi soluționată de completul compus din judecătorii, și.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - -
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 249/R/2008
Ședința publică din 15 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș
Președintele Curții de APEL CLUJ
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Ioana
- -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR-
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului A, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-na judecător, fiind incident cazul de incompatibilitate prev de art. 48 alin. 1 lit a pr.pen. cererea fiind admisă, astfel încât la soluționarea prezentului recurs va participa d-na judecător, de pe planificarea de permanență.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea aleasă a inculpatului R învederează instanței că inculpatul a formulat în cauză recurs împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de acesta. Având în vedere dispozițiile Codului d e procedură penală și că prima instanța nu a invocat apariția unor temeiuri noi, apreciază că în cauză trebuie analizate temeiurile inițiale, respectiv trebuie făcută analiza subzistenței temeiurilor de fapt și a temeiurilor de drept, care au stat la baza arestării.
În ceea ce privește temeiurile de fapt se are în vedere aplicarea prevederilor art. 143.pr.pen. respectiv existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și solicită să se aibă în vedere că încheierea prin care s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat nu individualizează expres probele care stau la baza luării acestei măsuri. Consideră că aceste probe trebuie să susțină presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă ce se încadrează în condițiile de tipicitate a unei infracțiuni, iar pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond trebuie să analizeze probele în mod individual și apoi în mod coroborat și să motiveze în mod detaliat concluzia existenței acestei suspiciuni rezonabile.
Motivarea instanței de fond este pur generică, fără a se face trimitere în mod individual la ce acte și lucrări din dosar se referă instanța. Motivarea suspiciunii
2
rezonabile se realizează cu trimitere la probe și nu prin trimitere la simple acte și lucrări din dosar. Apreciază că motivarea reprezintă o condiție pur esențială pentru exercitarea dreptului instanței de recurs de a verifica legalitatea și temeinicia încheierii atacate.
Referitor la temeiurile de drept, constată că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus și ulterior menținut pentru pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, respectiv temeiul prev. de art. 148 lit. f pr.pen, însă în opinia sa, pentru a prezenta pericol pentru ordinea publică, acesta trebuie să fie concret, iar ordinea publică trebuie să fie individualizată concret și pericolul să se bazeze pe probe. Niciuna dintre aceste condiții nu sunt constatate a fi îndeplinite de către prima instanță. Instanța nu arată în niciun paragraf în ce fel, în ce modalitate concretă, ordinea publică este pusă în pericol dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. Am fi în prezența unui pericol concret doar dacă s-ar dovedi prin probe că, lăsat în libertate, inculpatul ar săvârși anumite acțiuni care ar fi lezat societatea în vreun fel.
Susține că în viziunea instanței de fond pericolul concret pentru ordinea publică este apreciat prin prisma următoarelor criterii: natura și gravitatea pretinsei fapte, urmările pretinsei fapte, rezonanța social negativă produsă în comunitate, natura și gravitatea pretinsei fapte de luare de mită în formă continuată presupus a fi comisă de inculpat și gradul de pericol social pe care îl au asemenea fapte de corupție.
Apreciază că este imperativ necesară analiza încheierii anterioare de menținere a măsurii arestării preventive, respectiv cea din data de 7 februarie 2008, în sensul că în încheierea din data de 31 martie 2008, instanța a renunțat la individualizarea formei concrete de pericol pentru ordinea publică. În viziunea instanței, în data de 31 martie 2008, lăsarea în libertate a inculpatului nu ar mai determina "crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție". Prin încheierea din data de 31 martie 2008, contrar prevederilor cerințelor impuse de art. 148 lit. f pr.pen. instanța nu mai motivează în niciun fel în ce ar consta pericolul pentru ordinea publică, nu mai individualizează vreo formă concretă a acestuia. nicio formă concretă de pericol pentru ordinea publică, instanța nu face trimitere la niciun mijloc de probă. Consideră că trebuie să se analizeze probele de la dosar, să se tragă concluzia că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică și să se indice ce fel de pericol. În mod constant în jurisprudența instanțelor interne și jurisprudența CEDO s-a susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este echivalent cu gradul de pericol social al faptei. Pericolul pentru ordinea publică este creat prin lăsarea în libertate a inculpatului. Precizează că încheierea instanței este în vădită contradicție cu jurisprudența Curții Constituționale, decizia nr. 76/2005, care arată că aplicarea acestui temei de arestare - pericolul concret pentru ordinea publică - trebuie motivată în mod special, deoarece el nu rezultă și nu se confundă cu pericolul social al faptei, ci trebuie să fie constatat pe baza altor împrejurări privind în special persoana făptuitorului.
Învederează că toate concluziile instanței sunt combătute de jurisprudența CEDO în materie, care arată că, prin gravitatea deosebită și reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot crea o stare de neliniște publică capabile să justifice, cel puțin temporar arestarea preventivă. Detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, întrucât continuarea detenției nu trebuie să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate (cauza Letellier contra Franței).
În realitate, din întreaga motivare a încheierii de menținere a arestării preventive rezultă o antepronunțare a instanței și o încălcare flagrantă a prezumției de nevinovăție a inculpatului și a regulilor privind sarcina probei în procesul penal.
3
Precizează că instanța face astfel două afirmații cel puțin îngrijorătoare și anume că susținerea nevinovăției de către inculpat nu constituie un element determinant și suficient pentru punerea în libertate, precum și aspectul că de la înregistrarea dosarului pe solul instanței, inculpatul a înțeles să invoce excepții și să declare recurs împotriva încheierilor de menținere a arestării preventive, care au presupus trimiterea dosarului la instanța de recurs. Consideră că atitudinea instanței este extrem de îngrijorătoare, pentru că în baza prezumției de nevinovăție inculpatul nu trebuie să dovedească nimic. Este în sarcina acuzării să dovedească existența faptei și vinovăția inculpatului. Inculpatul are dreptul, nu posibilitatea de a aduce probe contrare celor prezentate de acuzare. Nu este în sarcina inculpatului să dovedească că punerea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Regula este starea de libertate, privarea de libertate fiind excepția.
În concluzie, apreciază că încheierea instanței din data de 31 martie 2008 prin care s-a menținut arestarea preventivă este nelegală din următoarele considerente și anume: instanța nu arată care este forma concretă a pericolului pentru ordinea publică, nu motivează prin probe subzistența pericolului concret pentru ordinea publică, nu motivează în raport cu buna desfășurare a procesului penal, obiectivul menținerii arestării, utilizează în aprecierea pericolului pentru ordinea publică criterii ce derivă din pericolul social al faptei și nu criterii specifice pericolului pentru ordinea publică ce provin din aprecierea persoanei inculpatului, instanța încalcă prezumția de nevinovăție a inculpatului și se antepronunță prin menținerea măsurii arestării preventive.
Având în vedere considererentele expuse mai sus, solicită admiterea recursului declarat de inculpat și revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii penale de menținere a arestării preventive și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara însoțită de controlul judiciar obligatoriu și cel facultativ. Consideră, având în vedere dispozițiile art. 136 pr.pen. că aplicarea acestei măsuri restrictive de libertate este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentanta DNA - Serviciul Teritorial Cluj apreciază că menținerea măsurii arestării preventive este temeinică și legală, în consonanță deplină cu probatoriul existent la dosar din care rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile legale care impun privarea de libertate a inculpatului și pentru viitor. Solicită să se aibă în vedere că deși pericolul social al infracțiunii de corupție nu trebuie confundat cu pericolul social pentru ordinea publică, totuși nu pot fi disociate. Apreciază că nu se poate trece peste aspectul că pericolul izvorăște din natura și gravitatea faptei săvârșite, câtă vreme există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Lăsarea în libertate a inculpatului ar duce la concluzia că organele abilitate sunt impasibile în fața unei asemenea infracțiuni. Având în vedere probatoriul aflat la dosarul cauzei, precum și aspectul că inculpatul a înțeles să-și exercite drepturile procesuale de maniera împiedicării începerii cercetării judecătorești, a prejudiciat interesele companiei prin luarea de mită surprinsă în mod flagrant, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu este de natură a duce la aflarea adevărului în cauză. Hotărârea pronunțată în cauză este temeinică și legală și solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii pronunțate de Tribunalul Maramureș și cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul R, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și susținut, cu consecința cercetării sale în stare de libertate.
4
CURTEA
Prin încheierea penală din 31 martie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, în baza art.300/2 și 160/b pr.pen. s-a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului R și s-a menținut această măsură.
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanță a reținut că, prin ordonanța nr. 67/P/2007 din 23 august 2007 Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul Raf ost reținut preventiv pentru 24 de ore cu începere de la 23 august 2007 ora 22,50până la data de 24 august 2007 ora 16,40.
Prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2007 Curții de APEL CLUJs -a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la 4 septembrie 2007 până la data de 2 octombrie 2007 și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 din 4 septembrie 2007.
La data arestării inculpatului R, instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile art. 148 lit f Cod procedură penală referitor la presupunerea că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierile penale din 20 septembrie 2007, 6 noiembrie 2007 și 18 decembrie 2007 ale Tribunalului Maramureșs -a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menționat măsura dispus față de acesta.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosar, rezultă presupunerea că inculpatul R în calitatea sa de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și SA B-M, în perioada octombrie 2006-august 2007 pretins de la denunțătorul suma de 27.000 euro, din care a primit 12.500 euro în scopul de a înlesni acestuia câștigarea unei licitații organizate de companie și derularea unui contract, încheiat în urma licitației.
De asemenea, rezultă presupunerea că în luna octombrie 2006 ca reprezentant al SC SRL A-I, denunțătorul a câștigat o licitație organizată de companie, când inculpatul i-a pretins plata sumei de 20.000 euro și a condiționat încheierea ulterioară a unui contract în condițiile în care societatea câștigătoare nu prezentase toate actele necesare pentru licitație.
De asemenea, rezultă presupunerea că denunțătorul a achitat suma totală de 10.500 euro în trei tranșe și contractul a fost reziliat înainte de finalizarea activității contractuale.
După înregistrarea denunțului, s-a mai întâlnit cu inculpatul care a afirmat că în luna august 2007 se va desfășura o altă licitație la sediul companiei și care l-a sfătuit să participe din nou, oferindu-i consiliere cu privire la actele ce le va prezenta și care se presupune că a condiționat câștigarea licitației la plata unei sume de 7.000 euro.
S-a reținut în actul de sesizare că la data de 23 august 2007, inculpatul Raf ost prins în flagrant când a primit suma de 2.000 euro, care se presupune că reprezintă avans din cei 7.000 euro care au fost pretinși pentru câștigarea licitației.
5
În cauză, este incident temeiul arestării preventive prevăzut de art.148 lit f Cod procedură penală deoarece se presupune că inculpatul a comis o infracțiune în formă continuată pentru legea care prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există indicii că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, raportat la presupus mod de concepere a activității infracționale și împrejurările în care s-a desfășurat, precum și importanța relațiilor sociale ce se presupune că s-au încălcat.
Prin prisma dispozițiilor art.5 din,măsura lipsirii de libertate a unei persoane se dispune când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există indicii că ar fi posibilă săvârșirea unei noi infracțiuni,fiind necesară apărarea ordinii publice,a drepturilor și libertăților cetățenești precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Susținerea nevinovăției de către inculpat nu constituie un element determinant și suficient pentru punerea în libertate,acesta având posibilitatea de e cere și administra probele pe care le consideră pentru a-și proba atitudinea sa de nerecunoaștere a pretinsei fapte.
Deși, de la data înregistrării dosarului pe rolul acestei instanțe,exista posibilitatea pentru inculpat să-și probeze nevinovăția,acesta a înțeles să invoce excepții și să declare recurs împotriva încheierilor de menținere a arestării preventive care au presupus trimiterea dosarului cauzei în recurs, ceea ce a întârziat efectuarea de cercetări în faza de judecată, astfel că termenul scurs de la data reținerii și apoi arestării acestuia nu este imputabil instanței de judecată.
În raport de natura și gravitatea concretă a presupusei fapte comise de inculpat, de gradul ridicat de pericol social pe care îl au asemenea fapte de corupție, tribunalul a considerat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului.
Împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii și punerea sa în libertate, iar în subsidiar, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
S-a arătat în motivarea recursului, în esență că, în pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere persistența temeiurilor care au determinat inițial arestarea, însă încheierea este nelegală pentru că, motivarea este una generică, nu face trimitere, nu analizează în concret, probele care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește temeiurile de drept ale arestării, respectiv cel prev. de art.148 lit.f pr.pen. se constată de asemenea, că instanța nu a motivat nici acest temei, nu arătat care sunt probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului. S-a făcut referire doar la un singur pericol concret - crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, în condițiile în care, menținerea privării de libertate a unei persoane este doar unul din elementele minimale care contribuie la această încredere. Celelalte criterii amintite de instanță în aprecierea acestui pericol nu pot fi susținute (modul de concepere a activității infracționale, împrejurările în care s-a desfășurat aceasta, importanța relațiilor sociale ce se presupune că s-au încălcat).
6
Instanța nu a făcut nicio referire la persoana inculpatului, pentru că lăsarea în libertate a acestuia este cea care poate afecta ordinea publică, ci face confuzie între pericolul social al faptei și pericolul pentru ordinea publică, arătând că acesta din urmă rezidă tocmai în natura și gravitatea faptei presupus a fi comise de inculpat. În plus, acest pericol nu este dovedit prin probe sau fapte concrete. Criteriile folosite de instanță nu trebuie confundate cu probele care să susțină existența acestui pericol și, în plus, instanța vorbește de "indicii" și nu de "probe".
Se arată de asemenea că, și jurisprudența CEDO în materie, contrazice concluziile instanței în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, modul în care trebuie dovedit acest pericol ( cauza Letellier Franța).
Inculpatul este arestat de 6 luni, iar această perioadă de detenție reprezintă, practic, o anticipare a unei pedepse privative de libertate. Trebuie avută în vedere și diminuarea acestui pericol, odată cu trecerea timpului.
Verificând încheierea atacată, în baza materialului și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru următoarele considerente.
Inculpatul recurent Raf ost arestat la 4 septembrie 2007 pe timp de 29 de zile, conform mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 4 septembrie 2007 emis de către Curtea de APEL CLUJ.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA - Serviciul Teritorial Cluj din 14 septembrie 2007 emis în dosar nr. 67/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul R, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 alin.1,2 pen. cu aplic. art.41 alin.2 pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.
Potrivit rechizitoriului, se reține în sarcina inculpatului că a săvârșit infracțiunea de luare de mită, constând în aceea că, în calitate de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și B M, în perioada octombrie 2006-august 2007 pretins de la denunțătorul suma de 27.000 euro, din care a primit efectiv 12.500 euro în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, și anume, de a încheia un contract câștigat în urma unei licitații organizate de Compania, respectiv pentru a asigura în favoarea denunțătorului câștigarea unei licitații.
În virtutea dispozițiilor art. 300/1 pr.pen. și, ulterior, a dispozițiilor art. 300/2 și art.160/b pr.pen. instanța investită cu soluționarea cauzei a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și, prin încheierile Tribunalului Maramureș din 20.09.2007, 06.11.2007, 18.12.2007,7.02.2008 s-a menținut această măsură.
La fel s-a procedat și prin încheierea din 31.03.2008, când instanța, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor legale privind verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Temeiul arestării inculpatului, l-a constituit cazul prev. art.148 lit.f pr.pen. respectiv infracțiunea ce face obiectul cercetării este pedepsită cu închisoarea mai M de 4 ani și există probe că, lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol pentru ordinea publică.
7
Așa fiind, întemeiat, instanța a constatat că, subzistă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta care i se reține în sarcină, adică indiciile temeinice al comiterii acesteia, în sensul dispozițiilor art. 143 și 68/1 pr.pen.
Este adevărat că instanța nu a arătat în concret care sunt aceste indicii, nu a făcut o analiză a acestora, folosind formularea generală " din actele și lucrările aflate la dosar", dar acest aspect nu echivalează cu nemotivarea soluției, ci, așa cum s-a arătat și în practică, se poate aprecia că motivarea decurge direct din alte constatări argumentate ale instanței, astfel că instanța de recurs poate, pe baza acestor constatări, să verifice motivarea și, eventual, să o completeze. Este și cazul încheierii atacate, care constată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, făcând trimitere la încheierea prin care s-a luat această măsură - încheierea penală nr.76/R/04.09.2007 a Curții de APEL CLUJ. Ori, această încheiere arată concret, care sunt aceste indicii, din care se desprinde presupunerea rezonabilă a comiterii faptei de către inculpat: denunțul și declarațiile numitului din cursul urmăririi penale (filele 1-4, 11, 8-10, 12-14, 16-19 dosar ), declarațiile martorilor, ( filele 171-172, 167-168, 165-166,183-184, 169-170 dosar ), procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a înregistrărilor ambientale dintre denunțător și inculpat (58-99), planșele fotografice privind momentele operative ale întâlnirii dintre denunțător și inculpat ( filele 100-106, 147-150,154-161), procesul-verbal de constatare a flagrantului ( filele 151-153).
De altfel, motivarea unei încheieri, prin care instanța se pronunță strict pe legalitatea și temeinicia arestării preventive - se limitează, așa cum arată și obiectul cauzei de judecat, doar la a arăta dacă temeiurile arestării subzistă sau nu și, dacă da, dacă acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Este inutil a se relua, de fiecare dată când se verifică această măsură, analiza tuturor indiciilor, în sensul art.143 pr.pen. care au stat la baza arestării, atâta vreme cât instanța le apreciază ca întemeiate și face trimitere la momentul arestării. Este alta situația, bineînțeles, când apar temeiuri noi care justifică privarea de libertate sau când se constată că cele care au determinat arestarea au încetat - situații când instanța este obligată să le menționeze și să le argumenteze.
De vreme ce, încă nu a fost demarată cercetarea judecătorească, firesc, așadar, a se reține de către instanță subzistența temeiurilor de fapt avute în vedere la data arestării, dat fiind că, presupunerea rezonabilă privind comiterea faptei de către inculpat nu a cunoscut nici un fel de modificare, nefiind administrată nicio probă până în prezent în fața instanței de judecată.
În ceea ce privește subzistența temeiul de drept al arestării - cel prev. de art. 148 lit.f pr.pen. - de asemenea, reține instanța de fond că, acesta este incident în continuare în cauză. Este evidentă și nu ridică nici un fel de problemă, îndeplinirea în continuare a primei condiții a temeiul de drept invocat, respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus a fi comisă de inculpat - închisoarea mai M de 4 ani.
8
diferite apar însă, în ceea ce privește îndeplinirea celei de a doua condiții a textului legal în discuție - existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Nu există o nemotivare a subzistenței acestei condiții, ci motivele arătate de instanță, nu sunt însușite, nu sunt îmbrățișate de recurent.
Aceasta, și datorită reglementării insuficiente a acestui temei de arestare, neindicarea în lege a unor criterii clare de apreciere a noțiunii de " pericol pentru ordinea publică", ceea ce a determinat mai degrabă, ca aceste aprecieri să se contureze în timp, prin prisma practicii judiciare și, bineînțeles, și în concordanță cu reglementările europene în materie.
Existența probelor privind pericolul pentru ordinea publică - nu presupune automat ca, organul de urmărire penală să desfășoare, distinct în acest scop, o activitate de strângere și administrare de probe. Dovada acestui pericol - care, fără a se confunda cu pericolul social al faptei, ca trăsătură esențială a infracțiunii, are totuși puncte de interferență cu această trăsătură - poate fi făcută cu probele referitoare la persoana inculpatului, precum și la faptă ( natura și gravitatea infracțiunii presupus comise).
Pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, s-a apreciat la momentul arestării ca fiind dat de împrejurările ținând atât de persoana inculpatului, dar și de fapta de care este acuzat.
S-a avut în vedere persoana inculpatului - fără antecedente penale, nefiind deci cunoscut cu antecedență infracțională, dar director al unei companii cu capital integral de stat - funcție care, implică o anumită probitate morală a deținătorului și care, prin reflectare la nivelul comunității, creează o anumită imagine a ceea ce presupune funcție de conducere și de îndeplinire a unor atribuții importante într-o companie la fel de importantă. Ori, prin evidențierea unor comportamente contrare normelor legale, dar și uzanțelor morale, se poate aprecia că, se creează o perturbare semnificativă a ordinii publice, constând în starea de neîncredere a cetățeanului obișnuit, dar și a comunității în ansamblu, în rolul și finalitatea normelor legale, dar și în modul de reacție al autorităților în fața unor astfel de încălcări de lege.
De asemenea, s-a avut în vedere și natura infracțiunii - fiind una din categoria celor care aduc atingere activităților de interes public; gravitatea infracțiunii - apreciată prin raportare la modul de comitere (de o persoană cu funcție de conducere, în cadrul unei companii cu capital de stat, în legătură cu activități de interes public), la sumele de bani în discuție.
Sunt elemente care, chiar dacă nu au fost evidențiate în totalitate de prima instanță, au determinat aprecierea acesteia - prin trimitere la încheierea de arestare - că subzistă temeiurile arestării și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Aceasta deoarece, chiar dacă inculpatul este arestat de peste 5 luni și se susține că, după trecerea unei astfel de perioade se atenuează pericolul pentru ordinea publică, se constată că, raportat la persistența indiciilor presupunerii rezonabile a comiterii faptei, la particularitățile cauzei - imposibilitatea începerii cercetării judecătorești ( neimputabilă instanței ori inculpatului), persoana inculpatului - nu a putut opera o reducere semnificativă a dimensiunilor acestui pericol, atâta vreme cât în cauză, organele judiciare nu au putut efectua acte importante, pentru a aprofunda cercetările, deci cât timp nu au fost răsturnate aceste indicii,
9
această bănuială legitimă de vinovăție a inculpatului, ele continuă să fie susceptibile, alături de celelalte elemente, mai sus arătate, să perturbe realmente ordinea publică.
Cât privește "termenul rezonabil" de care se face vorbire în art. 5 par.3 din Convenția europeană a drepturilor omului și pe care, l-a invocat și recurentul, ca fiind depășit în cauză - se constată că, în fapt, Convenția se referă la termenul rezonabil în care trebuie judecată o persoană arestată și, în plus, acest text prevede și posibilitatea acesteia de a fi eliberată în cursul procedurii. Dar cu privire la legitimitatea menținerii detenției provizorii, Curtea a decis, ca fiind suficientă persistența indiciilor de vinovăție, precum și a tulburării sociale (determinată de reacția publicului față de săvârșirea unor infracțiuni grave) - pe o anumită perioadă de timp. Ori, în speță, pentru motivele mai sus arătate, se apreciază că, perioada "considerabilă" de timp de care vorbește Curtea, nu a fost depășită, prin trecerea unui interval de timp de cinci luni și
Față de toate aceste considerente, Curtea constată deci neîntemeiate criticile recurentului, încheierea atacată fiind legală și temeinică, așa încât recursul va fi respins ca nefondat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.
În baza art. 192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R,.la 15.01.1975, aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 31 martie 2008 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - -, - -
Red.IM
21.04.2008
3ex.
Președinte:Virgil Viorel AndreieșJudecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Ioana
