Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 247/R/2008
Ședința publică din 15 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș e
Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 74/A din data de 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. c pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b pr.pen. admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei penale atacate, precum și a sentinței penale nr. 611/2007 a Judecătoriei Turda și, rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, rap. la art. 10 lit. c pr.pen. întrucât din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile părții vătămate, ale martorilor audiați în cauză rezultă că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Precizează că s-au cauzat leziuni părții vătămate, ce au necesitat spre vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, în timp ce i s-au sustras bani și un card bancar. Inculpatul a negat participarea sa la comiterea infracțiunii, declarația sa fiind confirmată de declarația martorului, care s-a deplasat cu mașina, împreună cu inculpatul și cu partea vătămată. În declarația dată de partea vătămată, acesta arată că nu știe cine a lovit-o, astfel încât există unele contradicții. Din declarațiile martorilor, de la fila 30 din dosarul instanței de fond, cu declarația la fila 37 din dosarul instanței de fond și, cu declarația la fila 39 din dosarul instanței de fond, rezultă că niciunul dintre aceștia nu a văzut momentul când s-a produs incidentul și nici nu au putut da niciun detaliu că l-ar fi văzut pe inculpat aplicând lovituri părții vătămate. Apreciază că în cauză se impune achitarea inculpatului, fiind incident motivul de achitare prev. de art. 10 lit. c pr.pen. fiind incident principiul in dubio pro reo, orice îndoială trebuie să profite inculpatului. Cu onorariu avocațial din.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Apărările formulate de inculpat pe parcursul procesului penal au fost în sensul că adevăratul autor al infracțiunii ar fi martorul. Arată că e adevărat că partea vătămată în declarația dată a arătat că a fost lovită, însă nu știe cine a lovit- Apreciază că acest aspect rezultă din faptul că martorul se afla împreună cu partea vătămată în față, iar inculpatul se afla pe bancheta din spate. Martora a declarat că inculpatul a părăsit barul, unde aceasta era angajată, împreună cu martorul și cu partea vătămată. Din probele administrate în cauză nu rezultă că în acel autoturism ar fi fost și alte persoane. Din declarația dată de martorul rezultă că în momentul în care s-a defectat autoturismul a coborât din mașină și a văzut cum inculpatul aplica lovituri părții vătămate. Ulterior însă, a revenit asupra declarației, arătând că nu a văzut momentul sustragerii banilor și a acelui card, pentru că în această situație ar fi săvârșit complicitate la acea infracțiune, însă apreciază că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă și vinovăția acestui martor. Martorul la care a venit inculpatul, împreună cu numitul și cu martorul, a arătat că inculpatul a încercat să scoată bani cu cardul sustras, însă nu a reușit pentru că nu cunoștea codul pin. Apreciază că din probele administrate rezultă vinovăția inculpatului.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, având în vedere toate elementele de individualizare prev. de art. 72 pen. Nu a constatat niciun aspect de nelegalitate, astfel încât solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că a ieșit din acel bar împreună cu și, cu care s-a urcat în mașină. Nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 611 din 21.11.2007 pronunțată de Judecătoria Turda, în temeiul articolului 211 aliniatul 2 lit. din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a din Codul penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25.07.1979 în com., jud. C, cetățean român, studii 7 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist, domiciliat în com. sat Masca, nr. 7, jud. C, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, CNP -, la pedeapsa de 7 ani . pentru săvârșirea infractiunii de tâlhărie.
În temeiul articolului 61 alin. 1 din Codul penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 603/20.12.2001 a Tribunalului Cluj și a fost contopit restul neexecutat de 738 zile închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
In temeiul articolului 350 din Codul d e procedură penală a fost menținută măsura arestării inculpatului și în temeiul articolului 88 din Codul penal s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 28.08.2007 și până la zi.
În temeiul articolului 71 din Codul penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64, literele a și b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
In temeiul articolelor 14 și 346 din Codul d e procedură penală raportat la articolul 998 din Codul Civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată și în consecinJă a fost obligat inculpatul să plătească În favoarea acestei părti civile, suma de 115 lei cu titlul de daune materiale.
În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, avocat, în faza de urmărire penală și în faza de judecată, sumă care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 27.08.2007, în jurul orelor 13,30-14,00 partea vătămată a mers la barul SC " " SRL din., unde se aflau la o altă masă inculpatul împreună cu martorul care consumau băuturi alcoolice. Întrucât se cunoșteau, fiind din același sat, partea vătămată a intrat în vorbă cu inculpatul și i-a cumpărat acestuia un pachet de țigări. În jurul orelor 15,00 partea vătămată auzind că cei doi sunt cu autoturismul lui i-a întrebat dacă nu merg spre casă, rugându-i să-l transporte și pe el la domiciliul său. Martorul a fost de acord și toți trei au urcat în autoturismul 1300, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare - condus de, partea vătămată ocupând locul din dreapta acestuia iar inculpatul urcându-se pe bancheta din spate a autoturismului.
La ieșirea din, au abandonat drumul pe care se mergea de obicei, intrând pe un drum mai puțin circulat. In timp ce se aflau în autoturismul proprietatea martorului, inculpatul a aplicat o lovitură puternică părții vătămate în zona tâmplei drepte, aducându-l în stare de inconștiență, după care și-a însușit suma de 150 lei și un cârd bancar emis de BCR găsite asupra părții vătămate.
Partea vătămată a rămas căzută pe marginea drumului iar cei doi s-au deplasat în localitatea, unde inculpatul i-a dat martorului suma de 35 de lei, acesta acceptându-i fiindu-i frică de inculpat.
Ajunși în com., inculpatul s-a întâlnit cu martorul pe care l-a rugat să-I ajute să scoată bani de pe card. Acesta, împreună cu inculpatul și cu martorul s-au deplasat la sediul Băncii Transilvania din com. și i-au solicitat martorului, agent de pază la acea bancă să-i ajute să scoată bani de pe cârd. Martorul le-a solicitat codul PIN al cardului, însă inculpatul i-a spus că nu-l știe întrucât cardul este al tatălui său. Martorul a restituit cardul inculpatului, ocazie cu care a observat că acesta era de culoare albastră și era emis de Banca Comercială Română pe numele părții vătămate.
Chiar dacă inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, analizând apărările formulate de acesta în faza de urmărire penală și în faza de judecată, instanța reține că declarațiile date de acesta sunt în totalitate nesincere și de circumstanță, nefiind confirmate de ansamblul probelor administrate în cauză.
Astfel, inculpatul a susținut că nu este autorul faptei și a negat orice implicare în comiterea acesteia, arătând inițial, în faza de urmărire penală că bănuiește că autorul faptei ar fi martorul, întrucât acesta a lipsit în ziua respectivă din bar aproximativ 2 ore, după care s-a întors iar inculpatul observând că acesta are bani asupra lui. Ulterior, tot în faza de urmărire penală, inculpatul arată că fiind în arestul IPJ împreună cu numitul, acesta ar fi recunoscut că, împreună cu martorul ar fi autorii faptei, întrucât, în ziua respectivă, în jurul orelor 10,30, l-au urmărit pe partea vătămată și văzând că acesta este beat, l-au luat în mașină iar la ieșirea din satul, l-au dat jos din mașină, l-au lovit și i-au sustras un card bancar și suma de 70 sau 150 lei, cardul rămânând la, care i-a dat foc iar banii i-au împărțit.
În fața instanței de fond, inculpatul a susținut că la data de 27.08.2007, a plecat împreună cu partea vătămată și cu alți doi băieți cu mașina condusă de martorul, iar pe traseu din cauza unor defecțiuni la mașină, martorul a oprit autoturismul, inculpatul împreună cu partea vătămată au coborât și s-au uitat sub mașină să vadă unde este defecțiunea, moment în care martorul l-a lovit cu pumnul pe partea vătămată, ceilalți doi băieți cerându-i să înceteze.
Declarațiile inculpatului nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în cauză. Astfel, conform declarațiilor părții vătămate din faza de urmărire penală, coroborate și cu declarațiile martorului din faza de urmărire penală și parțial din faza de judecată, precum și cu acelea ale
martorei, în data de 27.08.2007, în jurul-orelor 15,00 partea vătămată împreună cu inculpatul și cu martorul au plecat împreună cu mașina acestuia din urmă din barul SC SRL din com., partea vătămată rugându-i pe cei doi să-l ducă acasă. Din nicio probă administrată în cauză nu reiese că în mașina condusă de s-ar mai fi aflat și alte persoane. De asemenea, nici susținerea inculpatului potrivit căreia partea vătămată s-ar fi aflat în stare de avansată de ebrietate, nu este confirmată de probele administrate în cauză, martora arătând în fața instanței că partea vătămată nu era în stare de ebrietate.
In ceea ce privește declarația martorului din fața instanței de judecată, instanța a constatat că acesta revine, în mare parte, asupra
declarației date în faza de urmărire penală, arătând că este real că în data de 27.08.2007 a plecat împreună cu inculpatul și cu partea vătămată din barul din com., partea vătămată solicitându-i să o ducă acasă cu mașina. La un moment dat, în zona satului, întrucât i s-a mașina, a coborât și a intrat sub mașină ca să vadă ce s-a întâmplat, partea vătămată coborând și ea împreună cu inculpatul, aceștia pornind împreună pe jos dar, după un timp, s-a întors doar inculpatul, acesta dându-i suma de 35 lei și rugându-l să-l ducă înapoi în.. Martorul arată că nu știe ce s-a întâmplat cu partea vătămată și nici nu l-a întrebat pe inculpat unde este aceasta și nici de unde are banii, arătând că în faza de urmărire penală a declarat în alt mod, întru cât a fost intimidat de organele de poliție care au strigat la el, fără însă a produce vreo probă în acest sens. Instanța apreciază că declarația acestui martor din faza de judecată este în mare parte nesinceră, fiind greu de acceptat ideea că acesta nu a fost curios să știe ce s-a întâmplat cu partea vătămată în acea zi, în condițiile în care la un moment dat, partea vătămată a plecat împreună cu inculpatul și nu s-a mai întors cu toate că anterior îl rugase să îl ducă acasă și nici nu l-a întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat cu aceasta. Ca atare, instanța va lua în considerare declarațiile date de acest martor în faza de urmărire penală și doar parțial declarațiile date de acesta în faza de judecată.
Potrivit declarațiilor date de acest martor în faza de urmărire penală, după ce a oprit mașina din cauza unei defecțiuni, la ieșirea din satul, a auzit o lovitură și a văzut pe partea vătămată căzută la pământ, în drum, în stare de inconștiență iar pe inculpat aplecat asupra acesteia, căutându-i prin buzunare. De asemenea, arată martorul că inculpatul a scos ceva din buzunarul părții vătămate și a introdus în buzunarul său, dar nu a văzut ce anume iar la întoarcere în com., inculpatul i-a dat suma de 35 lei, respectiv 3 bancnote de câte 10 lei și o bancnotă de 5 lei, sumă pe care ulterior a predat-o organelor de poliție. Mai arată martorul și că anterior inculpatul nu avea bani la el. Ulterior, împreună cu inculpatul s-a deplasat în, unde s-au întâlnit cu martorul, inculpatul întrbându-l pe acesta dacă știe să scoată bani de pe card și i-a arătat un card. Apoi, s-au deplasat toți trei la banca din. și auzit când martorul, paznic la bancă a cerut codul PIN a cardului însă inculpatul nu l-a știut.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că starea de fapt reținută a fost confirmată și de declarațiile martorilor și, din faza de urmărire penală și din faza de judecată, care confirmă faptul că inculpatul a deținut un cârd bancar emis de BCR, și a dorit să-l folosească pentru a retrage o sumă de bani, însă nu a știut codul PIN al cardului, motivând că acesta ar aparține tatălui său.
Potrivit certificatului medico-Iegal nr. 4248/II/a/212 din 28.08.2007 ( f 19 ), partea vătămată a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare sunt necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că prejudiciul cauzat părții vătămate este în sumă de 150 lei, sumă sustrasă de către inculpat de la partea vătămată, din care suma de 35 lei a fost restituită părții vătămate, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 115 lei, rămasă nerecuperată.
In drept, prima instanță a considerat că fapta inculpatului care în data de 27.08.2007, în jurul orelor 15,30, într-un loc public, prin exercitarea de violențe față de partea vătămată și aducerea acesteia în stare de inconștiență, i-a sustras, în scopul însușirii pe nedrept, suma de 150 lei și un card bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. c din pen.
Sub aspectul laturii obiective, inculpatul a săvârșit o infracțiune complexă care se circumscrie infracțiunii de furt, luând suma de 150 lei și un card bancar din buzunarul părții vătămate, fără consimțământul acesteia și în scopul însușirii pe nedrept. în vederea realizării acestei acțiuni, inculpatul a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, acțiuni care transformă elementul material al in fracțiunii de furt în elementul material al infracțiunii de tâlhărie. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției directe, prevăzând și urmărind rezultatul acțiunilor sale, respectiv agresarea fizică a părții vătămate în scopul însușirii bunurilor.
Raportat la încadrarea în drept a faptei săvârșite, instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsă la individualizarea căreia au fost avute în vedere criterii generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 din pen.respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea cuantumului pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere atitudinea nesinceră a acestuia, persoana inculpatului care este recidivist, acesta suferind multiple condamnări pentru comiterea unor inffacțiuni de furt calificat, de tentativă la omor calificat, lovire și alte violențe și amenințare, gradul de pericol social concret al faptei comise, urmările produse, împrejurări care, în opinia instanței, imprimă faptei un grad de periculozitate sporită.
Ca atare, instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 7 ani închisoare.
Față de circumstanțele sus-menționate prima instanță a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea în regim de detenție.
Văzând fișa de cazier a inculpatului s-a constatat că prezenta infracțiune a fost comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie prev. și ped. de art. 37 lit. a pen. raportat la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 603/20.12. 2001 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 2676/28.05.2002 Curții de apel Cluj, prin care inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea inffacțiunii de tentativă de omor, arestat fiind la 27.06.2001, eliberat la data de data de 20.06.2007, cu un rest neexecutat de 738 zile închisoare.
Ca atare, în temeiul articolului 61 aliniatul 1 din Codul penal instanța de fond a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei susmenționate și a contopit restul neexecutat de 738 zile închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
In temeiul articolului 350 din pr. pen. a menținut măsura arestării inculpatului.
In temeiul articolului 88 din pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 28.08.2007 și până la zi.
În temeiul articolului 71 din Codul penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64, literele a și b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
In temeiul articolelor 14 și 346 din Codul d e procedură penală raportat la articolul 998 din Codul Civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea acestei părti civile, suma de 115 lei cu titlul de daune materiale.
În temeiul articolului 191 alin. 1 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, avocat, în faza de urmărire penală și în faza de judecată, sumă care s-a avansat din Fondul Ministerului Justitiei În favoarea Baroului
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal inculpatul care a solicitat admiterea sa și casarea hotărârii penale atacate și în urma rejudecării pronunțarea unei soluții de achitare, deoarece nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale în materie, tribunalul a reținut că acesta nu este fondat.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că la data de 27.08.2007 în jurul orelor 15,30, într-un loc public, prin exercitarea de violențe față de partea vătămată și aducerea acesteia în stare de inconștiență, i-a sustras, în scopul însușirii pe nedrept, suma de 150 lei și un card bancar și a reținut în mod just că fapta astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale in fracțiunii de tâlhărie, prev. de art. art. 211 alin. 2 lit. c pen.
De menționat este faptul că pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat că ar fi autorul infracțiunii de tâlhărie comise asupra părții vătămate, însă declarațiile sale au fost nuanțate pe măsura desfășurării acestuia.
Astfel, dacă în declarațiile sale din faza de urmărire penală inculpatul a negat orice implicare în săvârșirea faptei ce face obiectul prezentului dosar, afirmând că autorul acesteia este martorul, care ar fi lipsit preț de 2 ore din localul unde consumaseră împreună băuturi alcoolice pentru ca la revenirea în local să observe că acesta avea bani asupra sa, sau că acesta ar fi comis fapta împreună cu numitul pe care l-a întâlnit în arest, în fața instanței de judecată inculpatul a recunoscut că aplecat din același local împreună cu partea vătămată, martorul amintit (și cu mașina acestuia) și alți doi băieți pentru ca la un moment dat pe traseu să oprească autoturismul din cauza unei defecțiuni, răstimp în care l-a lovit cu pumnul pe partea vătămată.
Aceste declarații sunt însă contrazise de celelalte probe aflate la dosar și în primul rând, instanța de fond a avut în vedere declarația părții vătămate, care cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală. a relatat faptul că a plecat de la local cu autoturismul martorului și cu inculpatul iar pe drum la un moment dat a fost lovit în partea dreaptă a feței, lovitură în urma căreia și-a pierdut cunoștința iar la trezire era abandonat în drum, constatând ulterior, lipsa unei sume de bani și a cardului bancar.
Partea vătămată a fost audiat de către instanța de apel, acesta arătând că a plecat spre casă cu autoturismul condus de martorul, ocupând locul din fața dreapta, inculpatul ocupând locul din spate, pentru ca la un moment dat pe traseu să fie lovit în partea dreaptă a feței, pierzându-și cunoștința. Partea vătămată a declarat că nu poate preciza cu exactitate cine anume l-a lovit însă raportat la locurile pe care le ocupau în mașină, și la zona lezată este clar că doar inculpatul putea să îl lovească, din spate în partea dreaptă a feței.
În ceea ce îl privește pe martorul acesta a adoptat o atitudine oscilantă pe parcursul derulării procesului penal, deoarece inițial a declarat că plecând de le local cu mașina sa, însoțit de inculpat și partea vătămată, pe traseu din cauza unei defecțiuni a oprit autoturismulla ieșirea din satul, unde a auzit o lovitură, l-a văzut pe partea vătămată căzut la pământ iar pe inculpat asupra sa, buzunărindu- A mai arătat martorul că inculpatul a scos ceva din buzunarul părții vătămate și a introdus în buzunarul său, dar nu a văzut ce anume iar la întoarcere în., inculpatul i-a dat suma de 35 lei, respectiv 3 bancnote de câte 10 lei și o bancnotă de 5 lei, sumă pe care ulterior a predat-o organelor de poliție. Mai arată martorul și că anterior inculpatul nu avea bani la el. Ulterior, împreună cu inculpatul s-a deplasat în, unde s-au întâlnit cu martorul, inculpatul întrebându-l pe acesta dacă știe să scoată bani de pe card și i-a arătat un card. Apoi, s-au deplasat toți trei la banca din. și a auzit când martorul, paznic la bancă, a cerut codul PIN al cardului, pe care inculpatul nu l-a știut.
Declarația din fața instanței de judecată este parțial modificată în sensul că, așa cum a declarat martorul, inculpatul și partea vătămată s-au îndepărtat de autoturismul defect, pe care încerca să îl repună în funcțiune, pentru ca ulterior inculpatul să revină la mașină, singur, neînsoțit de partea vătămată. A mai precizat martorul că nu l-a chestionat pe inculpat în legătură cu partea vătămată, dar a arătat că inculpatul i-a înmânat o sumă de bani, cerându-i să îl transporte în comuna.
În acest context, față de contradicțiile evidente dintre declarațiile martorului și față de motivația acestuia că a fost intimidat de organele de poliție și de aceea a declarat în sensul arătat cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, prima instanță în mod corect a reținut ca fiind conformă cu realitatea declarația martorului din faza de urmărire penală, declarația ulterioară din fața instanței fiind doar parțial sinceră, martorul încercând în acest fel să îl "ajute" pe inculpat, fără a se incrimina pe sine, afirmând că "nu a văzut" și "nu a auzit" și nici "nu a întrebat".
Pe de altă parte, nu trebuie pierdute din vedere declarațiile martorilor și care au confirmat faptul că inculpatul a deținut un card bancar emis de BCR, și a dorit să-l folosească pentru a retrage o sumă de bani, însă nu a știut codul PIN al cardului, motivând că acesta ar aparține tatălui său.
Instanța de judecată în mod corect, văzând fișa de cazier a inculpatului a constatat că prezenta infracțiune a fost comisă în stare de recidivă mare postcondamnatorie prev. și ped. de art. 37 lit. a pen. raportat la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 603/20.12.2001 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 2676/28.05.2002 a Curții de apel Cluj, prin care inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea in fracțiunii de tentativă de omor, arestat fiind la 27.06.2001, eliberat la data de data de 20.06.2007, cu un rest neexecutat de 738 zile închisoare.
Ca atare, în temeiul art. 61 al. 1 pen. instanța de fond a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei susmenționate și a contopit restul neexecutat de 738 zile închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În același timp, prima instanță a soluționat în mod just latura civilă a cauzei prin obligarea inculpatului la plata sumei de 115 lei cu titlu despăgubiri civile către pmiea civilă.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul considerând că hotărârea atacată este legală și temeinică în baza art. 379 pct.1 lit.b pen.Cod Penal a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 611 /21.11.2007 a Judecătoriei Turda.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul prin apărătorul său a solicitat admiterea sa fundamentată pe dispozițiile art.10 lit.c proc.pen. întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat.
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut în mod corect vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.c pen. Astfel, potrivit declarației părții vătămate, acesta a plecat spre casă cu autoturismul condus de martorul, ocupând locul din față dreapta, iar inculpatul locul din spate dreapta. La un moment dat, pe traseu, partea vătămată a fost lovit în partea dreaptă a feței. Deși partea vătămată nu a putut preciza cine l-a lovit din împrejurările comiterii faptei rezultă că doar inculpatul putea să îl lovească pe partea vătămată. Declarația formulată de partea vătămată și menținută de aceasta și în fața instanței de apel se coroborează atât cu declarația martorului, formulată în cursul urmăririi penale cât și cu declarațiile martorilor și care au confirmat faptul că inculpatul a deținut un card bancar emis de BCR pe care a dorit să-l folosească pentru a sustrage o sumă de bani.
De asemenea, declarația martorului formulată pe parcursul cercetării judecătorești a fost înlăturată câtă vreme aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică și în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate. S-a apreciat astfel corect că o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție, raportat la împrejurările comiterii faptei, precum și la persoana inculpatului care a mai suferit condamnări anterior și a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este de natură să asigure reeducarea inculpatului.
Raportat la toate aceste considerente, în cauză nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev.de dispozițiile art.3859proc.pen. având în vedere și dispozițiile art.38515pct. 1 lit.b proc.pen.recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.88 pen. va fi dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv din 28.08.2007.
În temeiul art.189 și 192 alin.2 proc.pen.se va stabili onorar avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, născut la 25.07.1979, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr.74 din 10.03.2008 a Tribunalului Cluj.
Potrivit art.88 pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 28.08.2007 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
Red./MB/CA
07.05.2008 - 4 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Virgil Viorel AndreieșJudecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria
