Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 309
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Mihai
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 23 iunie 1971, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul inculpat, după care, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerul Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, constată că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, critică încheierea de ședință din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură, apreciindu-se că în mod greșit s-a reținut că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului datorită gravității faptei comise de inculpat.
Consideră că acest unic considerent avut în vedere de către instanță nu este suficient pentru a justifica în continaure privarea de libertate a inculpatului.
Arată că și în fața Tribunalulu P au fost invocate dispoziții ale CEDO care în cauze similare, respectiv: & Turcia, & Polonia pronunțate în 28.05.2007 au statuat că gravitatea faptei nu poate fi avută în vedere de
către instanță la infinit pentru a se pronunța menținerea sau prelungirea măsurii arestării preventive dacă nu au intervenit alte temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Apreciază că în speța de față deși inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiune deosebit de gravă, solicită să se observe că în privința sa operează prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă și că nu au intervenit temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Subliniează faptul că cercetarea judecătorească se apropie de final, că martorii și părțile vătămate au fost audiate și că nu există riscul influențării bunului mers al procesului penal de către acesta.
Cu privire la fapta dedusă judecății, arată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, dar că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și de cercetare judecătorească sunt indirecte și nu atestă cu certitudine că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, iar menținerea măsurii nu s-ar justifica.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și să se dispună de îndată punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită ca în temeiul art. 139 rap. la art. 145 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței.
Arată împrejurarea că după arestare casa sa nu mai este locuită, că a fost devastată de către vecini și prin lăsarea în libertate acesta ar putea să-și conserve proprietatea.
De asemenea, să mai fie avută în vedere împrejurarea că prin încheierea din 01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost admisă cererea inculpatului și dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constate că subzistă în continuare toate motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive pentru săvârșirea infracțiunii de omor, că există probe și indicii suficiente că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
De asemenea, arată că în cauză sunt îndeplinite comulativ prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv aceea că fapta este pedepsită cu o pedeapsă este mai mare de 4 ani închisoare, față de gravitatea faptei, de modalitatea comiterii și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol public.
În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii de ședință din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca fiind temeinică și legală.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să se rețină împrejurarea că nu a săvârșit fapta pentru care este cercetat și că declarațiile atât ale sale cât și ale celorlalte părți au fost influențate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza art. 139 alin.1 Cod procedura penala s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul, ca neîntemeiată, iar în baza disp. art. 300/2 pr.pen. rap. la disp. art. 160/ Cod procedura penala s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a dispus în baza disp. art. 160/b alin. 3 pr.pen. menținerea acestei măsuri.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în ceea ce privește măsura arestării preventive luată față de inculpatul temeiurile care au fost avute în vedere în momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat, nu s-au schimbat, subzistând în continuare pericolul concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea deosebită a faptei, având în vedere atingerea adusă dreptului la viață al victimei.
Deși inculpatul a negat săvârșirea faptei, susținând că nu el este cel care a lovit pe victima, în cauză se menționează că există indicii temeinice și verosimile în a considera că acesta ar putea fi autorul infracțiunii de omor calificat, această situație fiind relevată prin declarațiile martorilor audiați în cauză care contrazic versiunea inculpatului.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publica s-a mai arătat că acesta este dat de modalitatea de comitere a faptei, iar gradul ridicat de pericol social deosebit de grav rezultă și din valoarea socială ocrotită și lezată prin săvârșirea faptelor, respectiv dreptul la viață, cât și de rezonanța și impactul negativ pe care il are o asemena faptă în plan social, și care denotă o periculozitate deosebită a persoanelor care comit astfel de fapte.
În astfel de situații pentru a se asigura un climat de siguranță în cadrul comunității din care provine inculpatul, organele judiciare sunt obligate să i-a măsuri ferme împotriva persoanelor care comit asemenea fapte, inclusiv prin privarea de libertate a acestora.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac s-a precizat în principal că deși tribunalul invocă în special gravitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat în menținerea măsurii arestării preventive a acestuia, totuși Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazuri similare a statuat că simpla referire la infracțiunea pentru care persoana deținută este cercetată nu este suficientă pentru a menține o asemenea măsură preventivă.
Pe de altă parte, s-a mai arătat că cercetarea judecătorească se apropie de final, martorii și părțile civile au fost audiate și nu există riscul influențării probei ce urmează a fi administrate în continuare, aceasta fiind numai o completare a raportului medical de necropsie.
În final, s-a solicitat ca în cazul în care nu pot fi avute în vedere cele de mai sus pentru revocarea măsurii preventive, ca urmare a situației personale a inculpatului, să fie înlocuită arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În acest sens, inculpatul a precizat că imobilul în care a locuit este destul de degradat în prezent, fiind sustrase diferite lucruri din C dar și din casă și se impune refacere a acestuia pentru a avea unde să locuiască în cazul în care instanța nu îl va găsi vinovat și condamna.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că această cale de atac este nefondată, astfel cum se va arăta în continuare.
În speță, recurentul este cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, precizându-se în rechizitoriul procurorului că în data de 08.03.2008 a aplicat mai multe lovituri bunicului său, în domiciliul căruia locuia, cu diferite corpuri dure, dar și cu pumnii și picioarele, lovituri în urma cărora la puțin timp acesta a decedat.
La momentul luării arestării preventive s-a reținut că din probatoriile administrate rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, iar pericolul social rezidă din aceea că victima era o persoană în vârstă, rudă cu inculpatul, dar și cea care îl găzduia pe acesta și avea încredere în el.
Așa cum tribunalul a precizat, aceste temeiuri nu s-au schimbat pe parcursul procesului, respectiva presupunere subzistând și în momentul de față.
Deși inculpatul a făcut referire la jurisprudența comunitară, se constată că instanța de fond nu a făcut referire la gravitatea faptei numai din punct de vedere al încadrării acesteia și anume, omor calificat, ci și la modalitatea în care se presupune că inculpatul ar fi săvârșită această infracțiune, respectiv aplicarea mai multor lovituri cu sau fără corpuri dure bunicului său, persoană care de altfel îl găzduia în casa sa.
Din această modalitate rezultă acest pericol social concret pentru ordinea publică la care a făcut referire tribunalul, pericol care rezultă din ferocitatea cu care inculpatul a înțeles să rezolve divergențele ce le avea cu victima.
A mai invocat inculpatul aspecte de ordin personal, precizând că imobilul în care locuia se degradează ca urmare a scurgerii timpului dar și datorită acțiunii vecinilor. Din actele și lucrările dosarului se constată că acest imobil este cel care a aparținut bunicului inculpatului.
În dovedirea acestei susțineri, inculpatul nu a solicitat administrarea nici unei probe, situație în care instanța nu poate considera această susținere ca un temei pentru înlocuirea măsurii arestării prevetnive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea consideră că încheierea tribunalului este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge recursul inculpatului, ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN ELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 23.06.1971, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
4 ex/30.04.2009
Red.
Tehnored.
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Mihai
